Clipa

Editorial

O dinastie de mari istorici patrioți

A încetat din viață academicianul Dinu C. Giurescu, fiul lui Constantin C. Giurescu, la rândul lui fiu al lui Constantin Giurescu, al treilea, așadar, membru al unei dinastii de mari istorici români patrioți care s-au înscris definitiv, prin opera lor, în panteonul culturii naționale românești.
Dinu C. Giurescu este împreună cu tatăl său, Constantin C. Giurescu, [...]

Dinu Săraru • Mai 2018


Esența spiritualității franceze

Clipa se onorează publicând, în pagina 10 a numărului de față, admirabilul discurs rostit de președintele Franței, Excelența Sa Emmanuel Macron la funeraliile scriitorului Jean d’Ormesson desfășurate în fața monumentalului Doms des Invalides la care au luat parte foști președinți ai Franței, președinții Camerelor Parlamentare, membrii Guvernului, membrii Academiei, conducătorii marilor instituții naționale, reprezentanții Armatei, [...]

Dinu Săraru • Ian 2018


O învățătură a lui Cato cel Bătrân

Cato cel Bătrân, Înțeleptul, spunea, mi se pare, dar s-a uitat cu desăvârșire:

„Mai degrabă prefer ca oamenii să se întrebe de ce nu am o statuie, decât să se întrebe de ce am una.”

Sunt azi și la noi în atâtea forumuri personaje înțepenite până la o sută de ani în jilțuri diriguitoare, rămase așa uitate și uitându-se uneori și ele însele așa și ținându-se cu amândouă mâinile de brațele jilțului, devenind statuia despre care vorbea Cato Înțeleptul, lipsite cu alte cuvinte de demnitatea de a face loc viitorimii.

Eu nu voi întreba totuși niciodată de ce au aceștia statuia în care s-au transformat și ei înșiși.

Dinu Săraru • Oct 2017


Amintirile care ne vor troieni cu drag

Disidența privată,
liberschimbismul cointeresat sau tranzacționismul și răsplata jertfei patriotice

În Două note apărute în „Dilema Veche” nr. 692/25-31 mai 2017, amintindu-și cu ironică nostalgie avatarurile petrecute de Domnia Sa înainte, începând de prin anii ‘70, dl. Andrei Pleșu face trimitere și la mine: „intram în platou (studioul TV al Redacței culturale, n.n.) via Tudor Vornicu (studioul [...]

Dinu Săraru • Iul 2017


O reamintire plină de Speranță!

După „execuția silită” a lui Caragiale cu concursul unor înalți funcționari ai vremii, prin înlăturarea și trimiterea într-un scuar periferic a omagiului în bronz semnat de Baraski, închinat celui mai lucid scriitor al românilor, geniul literar care a dat Bucurescilor șansa de a se mândri cu o operă unică în panteonul virtuților și valorilor naționale, [...]

Dinu Săraru • Mar 2017


Treimea de platină

„Nu știu alții cum sunt…”

De la o vreme, în apropierea Crăciunului și a Anului Nou, începe să mă învăluie parfumul dulce amar al nostalgiei clipelor izgonirii mele de la Teatrul Mic pe strada căruia, Sărindarul, n-am mai putut să calc de mai bine de un sfert de veac, din ziua de 8 ianuarie 1990 când, așa cum se anunța cu satisfacție într-un chenar negru, ca de ferpar, în ziarul „România Liberă” unde abia se întorsese nu Prietenul meu, nu unul dintre Prietenii mei, nu cel mai bun Prieten al meu de o viață, ci chiar Prietenul Octavian Paler: „ÎN SFÂRȘIT, CU 88 DE VOTURI PENTRU ȘI… CONTRA, DINU SĂRARU A FOST DESCĂUNAT DE LA TEATRUL MIC!” lăudați până atunci, și Teatrul și eu, cu prilejul fiecărei noi premiere treisprezece ani! și chiar de către Prietenul, semnatarul cu mâna lui al unei admirabile cronici la Să îmbrăcăm pe cei goi de Pirandello, cu Valeria Seciu și Ștefan Iordache în rolurile protagoniste.

Dinu Săraru • Dec 2016


Civilizația „pistriță”

— Au apărut și la noi, aici, în Oltenia de sub munte, cum zici dumneata, „case pistrițe” – îmi spune unul dintre ultimii țărani bătrâni ai Slătioarei –, care „am apucat și timpurile normale și știu ce vorbesc”, zice el. N-apuci bine să intri în Slătioara și, pe stânga, o casă roșie ca focul. Dracul [...]

Dinu Săraru • Oct 2016


Clipa 50!

Îmi îngădui să spun că a fost un drum greu, foarte greu, dar a fost și un drum emoționant și frumos.
Clipa a apărut numai prin generozitatea sponsorilor și suntem onorați să le mulțumim.
A fost și este un drum frumos datorită colaboratorilor, personalități prestigioase, academice și universitare, scriitoricești și artistice, precum și tineri deosebit de înzestrați [...]

Dinu Săraru • Iul 2016


Din nou despre jupuirea bronzului de pe statui

În urmă cu 15 ani începeam cel de-al doilea roman al Trilogiei Ciocoilor, Ultimul Bal la Șarpele roșu, cu această îngrijorătoare constatare:
Descreierarea pusese stăpânire pe București.
Nu s-a schimbat, în acest deceniu și jumătate de atunci, aproape nimic. Ba, dimpotrivă: descreierarea domină agresiv societatea românească, dominarea ei e și mai accentuată.
A reînceput și jupuirea bronzului de [...]

Dinu Săraru • Mar 2016


Am auzit că ți-ai luat mașină de scris și discuri!

Mă simt dator să-mi amintesc azi de Eugen Barbu și de anii acelei boeme, pline de parfumul marilor proiecte, când aveam la dispoziție și o gazetă, devenită și ea incendiară, unde publicau aproape toți marii scriitori români de azi, vreau să spun poeții și prozatorii și dramaturgii de anvergură ai generației care se află în jurul vârstei de șaptezeci de ani. Și Sorescu, și Păunescu, și Nichita, și Ion Gheorghe, și Alexandru, și Hagiu, și Dimov, și oniricii toți, și D.R. Popescu, și Fănuș Neagu, și Velea! Aici au văzut lumina tiparului, după anii de detenție sau interzicere, Vladimir Străinu și Petre Pandrea, și Papadima, și Neagu Rădulescu, și Radu Gyr! Odată, dacă aș mai avea timp, am să încerc să pun și eu la cale o istorie a acestei povești fantastice care a fost „Luceafărul” lui Eugen Barbu și atunci se va vedea, neapărat, când și cum a început, dacă nu dizidența – termen exploatat lacom și pândit de demagogie – rezistența scriitorimii române la rigorile realismului socialist și ale totalitarismului. Să nu uităm că „Leul albastru” și „Iona” aici au apărut, și marile poeme oceanice și țărănești ale lui Ion Gheorghe. Barbu a fost atunci Patronul acelei explozii, la „Luceafărul” și la „Cenaclul Labiș” de la Casa Scriitorilor. Atunci!

Dinu Săraru • Dec 2015