Clipa

Editorial

O reamintire plină de Speranță!

După „execuția silită” a lui Caragiale cu concursul unor înalți funcționari ai vremii, prin înlăturarea și trimiterea într-un scuar periferic a omagiului în bronz semnat de Baraski, închinat celui mai lucid scriitor al românilor, geniul literar care a dat Bucurescilor șansa de a se mândri cu o operă unică în panteonul virtuților și valorilor naționale, [...]

Dinu Săraru • Mar 2017


Treimea de platină

„Nu știu alții cum sunt…”

De la o vreme, în apropierea Crăciunului și a Anului Nou, începe să mă învăluie parfumul dulce amar al nostalgiei clipelor izgonirii mele de la Teatrul Mic pe strada căruia, Sărindarul, n-am mai putut să calc de mai bine de un sfert de veac, din ziua de 8 ianuarie 1990 când, așa cum se anunța cu satisfacție într-un chenar negru, ca de ferpar, în ziarul „România Liberă” unde abia se întorsese nu Prietenul meu, nu unul dintre Prietenii mei, nu cel mai bun Prieten al meu de o viață, ci chiar Prietenul Octavian Paler: „ÎN SFÂRȘIT, CU 88 DE VOTURI PENTRU ȘI… CONTRA, DINU SĂRARU A FOST DESCĂUNAT DE LA TEATRUL MIC!” lăudați până atunci, și Teatrul și eu, cu prilejul fiecărei noi premiere treisprezece ani! și chiar de către Prietenul, semnatarul cu mâna lui al unei admirabile cronici la Să îmbrăcăm pe cei goi de Pirandello, cu Valeria Seciu și Ștefan Iordache în rolurile protagoniste.

Dinu Săraru • Dec 2016


Civilizația „pistriță”

— Au apărut și la noi, aici, în Oltenia de sub munte, cum zici dumneata, „case pistrițe” – îmi spune unul dintre ultimii țărani bătrâni ai Slătioarei –, care „am apucat și timpurile normale și știu ce vorbesc”, zice el. N-apuci bine să intri în Slătioara și, pe stânga, o casă roșie ca focul. Dracul [...]

Dinu Săraru • Oct 2016


Clipa 50!

Îmi îngădui să spun că a fost un drum greu, foarte greu, dar a fost și un drum emoționant și frumos.
Clipa a apărut numai prin generozitatea sponsorilor și suntem onorați să le mulțumim.
A fost și este un drum frumos datorită colaboratorilor, personalități prestigioase, academice și universitare, scriitoricești și artistice, precum și tineri deosebit de înzestrați [...]

Dinu Săraru • Iul 2016


Din nou despre jupuirea bronzului de pe statui

În urmă cu 15 ani începeam cel de-al doilea roman al Trilogiei Ciocoilor, Ultimul Bal la Șarpele roșu, cu această îngrijorătoare constatare:
Descreierarea pusese stăpânire pe București.
Nu s-a schimbat, în acest deceniu și jumătate de atunci, aproape nimic. Ba, dimpotrivă: descreierarea domină agresiv societatea românească, dominarea ei e și mai accentuată.
A reînceput și jupuirea bronzului de [...]

Dinu Săraru • Mar 2016


Am auzit că ți-ai luat mașină de scris și discuri!

Mă simt dator să-mi amintesc azi de Eugen Barbu și de anii acelei boeme, pline de parfumul marilor proiecte, când aveam la dispoziție și o gazetă, devenită și ea incendiară, unde publicau aproape toți marii scriitori români de azi, vreau să spun poeții și prozatorii și dramaturgii de anvergură ai generației care se află în jurul vârstei de șaptezeci de ani. Și Sorescu, și Păunescu, și Nichita, și Ion Gheorghe, și Alexandru, și Hagiu, și Dimov, și oniricii toți, și D.R. Popescu, și Fănuș Neagu, și Velea! Aici au văzut lumina tiparului, după anii de detenție sau interzicere, Vladimir Străinu și Petre Pandrea, și Papadima, și Neagu Rădulescu, și Radu Gyr! Odată, dacă aș mai avea timp, am să încerc să pun și eu la cale o istorie a acestei povești fantastice care a fost „Luceafărul” lui Eugen Barbu și atunci se va vedea, neapărat, când și cum a început, dacă nu dizidența – termen exploatat lacom și pândit de demagogie – rezistența scriitorimii române la rigorile realismului socialist și ale totalitarismului. Să nu uităm că „Leul albastru” și „Iona” aici au apărut, și marile poeme oceanice și țărănești ale lui Ion Gheorghe. Barbu a fost atunci Patronul acelei explozii, la „Luceafărul” și la „Cenaclul Labiș” de la Casa Scriitorilor. Atunci!

Dinu Săraru • Dec 2015


Cronică de întâmpinare a unei cărți fundamentale

La o vârstă la care alți confrați ar fi depus demult armele, Profesorul universitar dr. Valeriu Râpeanu, cu o masă de lucru încă bogată în lucrări care își așteaptă rândul la tipografie și cu proiecte ambițioase, ne oferă prilejul de a-l saluta iarăși în ipostaza de cel mai de seamă istoric literar al nostru, adăugând bibliotecii întregi purtând numele său un op fundamental pentru cultura românească, venind să strângă în cuprinsul a o mie de pagini Cărți noi: cronici radiofonice 1929-1947, scrise pentru postul național de radio și citite aici de Perpessicius, o Ediție critică, Note și variante de Valeriu Râpeanu și Sanda Râpeanu, studiu introductiv de Valeriu Râpeanu.

Dinu Săraru • Oct 2015


O scrisoare deschisă

Excelenţa Voastră,
Domnule Preşedinte al Academiei Române,
Academician Ionel Valentin Vlad,
Onorat Prezidiu al Academiei Române,
Mă adresez cu fireasca şi întreaga consideraţie meritată Prezidiumului Academiei Române, rugându-l respectuos să ia act de retragerea candidaturii mele la fotoliul de membru corespondent al Academiei, candidatură recomandată de acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual şi susţinută – [...]

Dinu Săraru • Iun 2015


Cum poate deveni șansă povara Istoriei

Vartan Arachelian.: Dinu Săraru, privind acum în urmă, credeți că ați fost un om norocos?

Dinu Săraru: Norocos de o raniță burdușită de viață, de asta am avut noroc! Am avut noroc să mi se burdușească ranița de viață cu un mi­lion de fapte, de întâmplări, cu istorii. Mă provocați acum! Am mai avut și singur niște tentative să mă gândesc la biografia mea. Acum, dumneavoastră mă provocați într-un mod, cum să zic, mai direct și mai organizat. Trebuie să spun însă că îmi era frică să continui cu investigațiile în amintirile mele pentru că, într-adevăr, norocul, dacă am avut un noroc, norocul a fost ăsta că am tre­cut prin atâtea întâmplări într-o viață încât cred că aș umple cinci-șase vieți cu istoriile mele.

Dinu Săraru • Mar 2015


Între Mall şi Naţional

Revin la un editorial mai vechi adăugându-i câteva noi paragrafe, întemeiat pe convingerea că nu ne aflăm în faţa unei clădiri comerciale oarecare, de birouri şi fişete, ci înaintea inaugurării unui visat altar al culturii naţionale, iar timpul în care trăim noi în România e, din nefericire, atât de străin de faptul de cultură.

Aşadar:

La sfârşitul lui noiembrie 2013 am primit un telefon de la domnul Ion Caramitrucare, după ce m-a încredinţat că Domnia Sa a recunoscut întotdeauna iniţierea de către mine a procesului de întinerire interioară generală şi arhitecturală exterioară a Teatrului Naţional, m-a invitat să-mi arate stadiul proiectului şi lucrărilor de sub direcţia sa şi primele trei săli gata, urmând ca la capătul vizitei să rămăn să văd şi primul spectacol, Revizorul, în cea mai modernă dintre acestea trei.

Dinu Săraru • Ian 2015