La o întrebare hamletiană, dacă n-ar fi doar retorică, răspunde negativ Nicolae Manolescu în România literară: „Avea Caragiale conştiinţă artistică?” Şi, ca s-o facă şi mai provocatoare, anticipează reacţiunea „iubitorilor” lui Caragiale: „Întrebarea îi va nedumeri, dacă nu cumva îi va nemulţumi pe numeroşi iubitori ai lui Caragiale. Replica lor e uşor de anticipat: tocmai [...]

Volumul este dedicat lui Bob, fiul său, şi conţine o colecţie din articolele publicate în ziare şi reviste. Autorul conştientizează că articolul de gazetă e menit să trăiască doar de la un număr la altul al publicaţiei şi nu să se eternizeze în cărţi. Autorul şi editorul - acelaşi C. Banu - dau vina unul [...]

Bolnav de halucinaţii „comunistoide“, un asemenea cetăţean nelipsit de la „cozile“ epocii „de aur“, nu-i aşa?, nu poate uita, bunăoară că în anul de graţie 1988 (din întunecatul „deceniu satanic“ al mult regretatului Mircea Zaciu), afişul lui Agarici pentru Scrisoarea pierdută de la Teatrul Mic al lui Dinu Săraru, un afiş color, era plantat pe toţi stâlpii de lumină electrică şi telefon, începând din Piaţa Universităţii până în Piaţa Romană şi fusese lipit pe toate geamurile clădirilor din Sărindar, de la Capşa până la Teatrul Mic! Şi, mă rog, ce arăta acel afiş pentru Scrisoarea pierdută de la Teatrul Mic? Citesc într-o broşură senzaţională alcătuită de mereu incomodul jurnalist Vartan Arachelian: „Spectacolul a fost însoţit de un afiş color intitulat «O scrisoare pierdută» în epoca metroului. Cu câteva săptămâni înainte tovarăşul şi tovarăşa inauguraseră o nouă staţie a metroului bucureştean, iar «Scânteia» publicase o fotografie reprezentând coborârea din metrou a tovarăşului şi a tovarăşei şi a suitei lor, tovarăşa fiind cea care se dăduse jos prima. Pe peron se aflau, fireşte, membrii conducerii partidului, care îi aşteptau. S-a reconstituit scena, ducând actorii îmbrăcaţi în costumele din «Scrisoarea pierdută» şi punându-i să coboare din metrou, prima coborând Zoe.”.

C. Stănescu

Constantin Banu, politician şi publicist de anvergură naţională, monarhist şi anticomunist, a avut realizări care depăşesc perioada lui de activitate şi au stârnit ecouri mai ample decât stricta sa biografie, dar nu a rămas doar un scriitor în sensul strict al cuvântului. Creaţia sa ţine, mai evident, de ceea ce defineşte conceptul de „poli-literatură de [...]

Cu cenzura m-am întâlnit de mai multe ori şi în mai multe feluri. Cea mai timpurie întâlnire cu formele şi efectele ei avea loc câţiva ani după război, într-o zi din primăvara târzie a lui 1946, când, întors acasă de la şcoală n-am mai zărit raftul cu cărţi din camera mare. Cărţile cu raft cu [...]

Nicolae Manolescu, una din „moaşele” literaturii contemporane, o literatură născută şi crescută sub privirea neadormită a cenzurii, stabilea încă de la debutul prozatorului cei doi zei tutelari sub umbra cărora s-a ivit Fănuş Neagu (1932 - 2011): Panait Istrati şi Mihail Sadoveanu. „Un remarcabil povestitor - scria el în prefaţa culegerii Nuvela română contemporană din [...]

Traiectoria literară a dlui Dinu Săraru oferă mai multe corespondenţe şi simetrii cu destinul şi opera lui Liviu Rebreanu. Amândoi încep prin a scrie romane despre lumea ţărănească şi, ulterior, la maturitate, trec imprevizibil la romanul politic. Amândoi au practicat cronica dramatică şi amândoi au ocupat celebrul fotoliu de director al Teatrului Naţional. Diferenţa [...]

Scos din „ghearele” dictaturii prin jertfa altora, intelectualul român supravieţuitor al regimului opresiv începe să facă chiar din primul ceas de libertate două lucruri. În primul rând, lăsând la o parte adevărul, simţul realităţii şi modestia, purcede la contabilizarea supranormativă a actelor lui de „dizidenţă” săvârşite în trecutul regim. Cu o memorie pe cât de prodigă, pe atât de riguros şi drastic selectivă, el trece în contul „rezistenţei” până şi cele mai banale şi lipsite de semnificaţie gesturi: de la un şovăielnic „bună ziua!” aruncat în amurg unui opozant veritabil al dictaturii – să zicem Paul Goma! – și până la accesul de tuse dintr-o şedinţă de partid prezentat ca un strănut sau fluierat în biserică!

Cine este azi, după 100 de ani, Emil Cioran, cel născut pe 8 aprilile 1911 în Răşinarii Sibiului şi ai lui Octavian Goga? Expertul decăderii, clasicul amărăciunii, apologetul urii de sine şi al sinuciderii ar fi fost, ne spun apropiaţii şi prietenii săi, un om fericit şi vesel, modest, înţelept din naştere. În jurnalul austriacului [...]

O obsesie maladivă trădează tema lunii martie, a.c., din „România literară”: România în eternitate. N-o spun eu, o spune d-l Andrei Cornea într-un articol intitulat chiar aşa, O obsesie maladivă, prin care defineşte „tema lunii” din revista respectivă, dar şi sentimentul excesiv din care ea ar proveni: „Este sau va fi România în eternitate? Mă [...]