„Am crezut - şi cred - că istoria are o funcţie social-educativă. Trecutul fiecărui neam este o componentă a conştiinţei identitare. Suntem români, pentru că i-am încorporat în conştiinţa colectivă a naţiunii pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Viteazul, aşa cum francezii - de exemplu - i-au încorporat pe Ludovic al XIV-lea şi pe Napoleon. Am convingerea că istoricul îşi poate sluji cel mai bine neamul aplicând principiul junimist «Patriotism, în limitele adevărului». Şi respectul pentru adevăr ne obligă să spunem şi ce calităţi au românii, dar şi ce defecte. Constat că, astăzi, românii nu mai sunt animaţi de o mare idee, un mare proiect sau un mare ideal şi că au devenit, în proporţii diferite, prizonierii unei degradante sete de câştig: clasa politică vrea vile şi maşini; omul de rând un pumn de dolari, pe care este dispus să-l câştige alergând pe meleaguri străine ca simbriaş sau mercenar. Nu văd, în aceste condiţii, un viitor de demnitate şi lumină pentru români. Am intrat într-un anonimat al istoriei şi vom rămâne acolo încă mult timp. Am devenit un fel de Burkina Faso a Europei (cer scuze cetăţenilor acestei ţări dacă, prin comparaţia de mai sus, se simt insultaţi).

Situaţia aceasta se răsfrânge şi în istoriografie.”

Acad. Florin Constantiniu

În generaţia de azi, a celor ce mânjesc hârtia şi dizolvă cuvintele în multă salivă sentimentală, originalitatea s-ar dovedi cam greu. De la cei mai tradiţionali până la cei care se complac în sineşi subt denumire de moderni, actori banali ai unei sensibilităţi streine, nulităţile abundă. Literatura, stagnantă, e ca o gară de marfă în [...]

„… ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Am maimuţărit Occidentul, ne-am spoit pe repezeală o faţadă, amăgindu-ne că, după ea, avem aceleaşi rosturi şi noi ca şi oamenii civilizaţi… Acum faţada [...]

Să notăm un fel de fenomen.
În vreme ce valorile comerciale mediocre au sporit cu mia la sută; în vreme ce nisipurile de aur, după retragerea undelor de sânge, au clădit bancuri statornice în cele mai mizere limanuri; în vreme ce toate şantierele muncii sociale s-au înavuţit, şi cele mai provizorii bordeie se reclădesc cu turnuri; [...]

Cînd dintre pomi spre mare se răsucise vîntul
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă așezîndu-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.