Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61

Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php:1199) in /home/artliter/public_html/wp-includes/feed-rss2.php on line 8
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti http://www.revistaclipa.com Revista editata de Fundatia Nationala pentru Civilizatie Rurala "Niste Tarani" | Printre redactori se numara academicienii Alexandru Surdu, Dan Berindei, Dinu C. Giurescu, Florin Constantiniu, Razvan Theodorescu si Vasile Tonoiu, dar si multi alti profesori universitari, specialisti, oameni de cultura. Wed, 22 Mar 2017 11:08:37 +0000 http://wordpress.org/?v=2.7 en hourly 1 Alte gânduri despre România http://www.revistaclipa.com/12578/2017/03/repere-academice/alte-ganduri-despre-romania http://www.revistaclipa.com/12578/2017/03/repere-academice/alte-ganduri-despre-romania #comments Wed, 22 Mar 2017 10:00:07 +0000 Acad. Ion Aurel Pop http://www.revistaclipa.com/?p=12578 Acad. Ion Aurel Pop

A vorbi și, mai grav, a scrie astăzi despre țară, despre Țara noastră Românească, despre români și identitatea lor, despre unitatea pământului și poporului românesc este riscant, din mai multe puncte de vedere. „Formatorii de opinie”, comunicatorii, oamenii din media, persoanele publice, mulți dintre intelectuali nu se gândesc mai întâi că poți să fii sincer în ceea ce afirmi, ci se căznesc să afle, ca prim gând al lor, ce urmărești, ce interese ai, pe cine reprezinți, ce forțe obscure te ghidează. În al doilea rând, îți răscolesc trecutul, doar-doar vor descoperi vreo tară ascunsă, vreo atitudine neconformă, vreo afiliere de rușine. Ulterior, te caută de vreun plagiat, fiindcă nu se poate să fi scris în viață și să nu te fi inspirat de la unul sau de la altul sau să nu fi greșit la citări. În fine, dacă ai norocul să nu găsească nimic relevant din toate acestea și dacă mai ai și o anumită vârstă, constați că, de fapt, nu ai noroc! Aceasta, pentru că toți cei de o anumită vârstă s-au născut sau au trăit sub comunism, iar cei care au astfel de detalii în CV sunt pentru vecie damnați. Dacă ai trăit ori te-ai născut înainte de 1989 (măcar cu două decenii înainte!) înseamnă că ai fost pionier sau pionier și utecist, sau, mult mai rău, și membru al PCR. Nu mă refer aici la persoanele din nomenclatură, care au avut de dat socoteală pe bună dreptate și care, fiind, aproape în totalitate, la Revoluție, în vârstă de 50-70 de ani, s-au eliminat singure, în mod natural sau nu, prin moarte. Rămâne însă stabilit: cei care aveau 20-30 de ani la 1989 și nu puteau fi mari activiști de partid – partidul lucra cu „oameni experimentați” – au fost totuși în sistem, au stat liniștiți, nu s-au revoltat și, prin urmare, sunt vinovați că au acceptat să trăiască liniștit atunci, să învețe, să muncească, să crească. Dacă ei vorbesc azi despre țară – conform logicii evocate mai sus – o fac din convingeri comuniste, naționaliste incurabile, din oportunism, din interes. Mai mult, în lumina aceleiași logici, ei nu pot fi nici instruiți și nici deștepți, că doar au fost îndoctrinați, prostiți iremediabil de forțele dictaturii. De altminteri, aud mereu că toți care au trăit sub comunism sunt proști, nedemocrați, supuși, lași etc. De asemenea, dacă au trăit atunci, înseamnă că acum au o vârstă înaintată, adică sunt niște bătrâni ramoliți, matusalemici, care ar trebui, în loc să se gândească la țară și la națiune, să tacă, să se ascundă și să moară mai repede. De câte ori nu auzim la știri că „un bătrân de 60 de ani a fost acroșat pe trecerea de pietoni”, iar apoi, în gând, sunt sigur că vine și urmarea: „Cine l-o fi scos pe stradă? Îl căuta moartea acasă!”. Eu folosesc aici eufemisme, deoarece pe bloguri, în comentariile de pe Facebook, sub masca anonimatului, înfloresc invectivele, jignirile grobiene, intoleranța crasă, minciunile, etichetările. Mai toată critica de astăzi se face în limbaj maculat.

În această atmosferă primitoare și generoasă, eu, care la finele regimului de dictatură, aveam circa trei decenii de viață – trăite, recunosc, sub odiosul comunism, pe care, dintre toate minunatele epoci ale omenirii, mi-l alesesem conștient ca moment de trecere prin viață – îndrăznesc să-mi amintesc și să le amintesc și altora că avem încă o țară și că ea se numește România. Amintesc asta prin vorbă și prin scris, cu oarecare cumpănire, încăpățânare și nu fără sfială, fiindcă – vorba cronicarului – știu că „voi da seamă” de toate ale mele câte spun și scriu. Știu sigur că țara nu este o abstracțiune măruntă, bună de invocat atunci când ne supărăm pe șefi, pe soartă ori pe propriile greșeli. Știu că țara suntem noi toți, cu strămoșii a căror moștenire o purtăm, adesea fără să ne dăm seama de aceasta, cu urmașii pe care-i pregătim pentru viitor, cu spațiul nostru vălurit, cu cerul și pământul, cu marea și râurile, cu toate care se găsesc acolo unde Carpații și Dunărea de Jos se îngemănează. Numai noi înșine, românii, putem percepe toate astea. Lucian Blaga spunea într-o memorabilă poezie că „țara și-a împins hotarele toate până la cer”, că „pajuri rotesc – minutare peste veșnicul ceas – între câmp și oier”, iar Alexandru Davila, în faimoasa sa dramă istorică Vlaicu Vodă, definea țara prin mijlocirea datinii, făcute de domni și de oamenii simpli: „Datina străbună e mai mult decât o lege,/ Domnul ce-și cunoaște țara din chiar traiul ei culege/ Obiceiuri de tot felul, trebuințe de-orice soi,/ Năzuințe, doruri, vise, ure, patime, nevoi;/ El le cerne, le frământă, le topește, le strecoară/ Și le toarnă ca-ntr-o matcă în cuvântu-i către țară./ Din aceste vorbe-nalte ale domnilor români/ Timp de veacuri neamul țese datina de la străbuni…”. Prin urmare, domnii (principii, conducătorii) autentici simt pulsul poporului (neamului) și-i făuresc viitorul în consecință. De aceea, cred că România se poate schimba în mai bine numai dacă suntem noi înșine capabili de o asemenea schimbare.

Constantin Daniel Rosenthal, România revoluționară (portret Maria Rosetti), 1848

A schimba în mai bine România nu este, la prima vedere, o mare filozofie, dacă ne schimbăm în bine noi înșine. Această schimbare ar putea presupune câteva lucruri simple: să ne facem datoria acolo unde suntem chemați; să nu „facem totul” (cum se spunea în lozincile de odinioară), ci numai ceea ce trebuie și ceea ce ne permite expertiza (specialitatea) noastră; să facem opere sociale; să avem sentimentul comunității și al solidarității etc. Adică, mai simplu, să fim dascăli cu tot sufletul nostru (dacă ne-am făcut dascăli), să plantăm câte un arbore, să ne creștem curat copiii, să curățăm trotuarul din fața casei, să întindem mâna celui aflat în nevoie ori în suferință, să lăsăm orgoliul la o parte și să ne cerem scuze când greșim (și cine nu greșește?), să fim drepți și cinstiți, dar mai ales buni, generoși, frumoși la spirit. În ultimele două decenii, am (re)dobândit multe virtuți, mai ales pe filiera ideii de libertate și demnitate umană, dar am devenit mai rapace, mai reci, mai dornici de bani și de avere (dobândite, adesea, ușor, dacă nu prin înșelăciune). Și chiar – unii dintre noi, din păcate – avem o plăcere sadică de a lovi în alții, de a-i acuza pe alții, de a da vina numai pe alții, de a lăsa totul baltă și a pleca în lume. Ne revoltăm pe țară, când ar trebui să ne revoltăm pe noi înșine și să luăm măsuri de schimbare.

Țara asta s-a construit de către oamenii ei vrednici, care au știut să aibă conducători buni și să folosească împrejurările internaționale și, mai ales rivalitățile dintre marile puteri și dintre vecini, spre binele românilor. Acum 100-150 de ani, ideile lor dominante erau simple: unitatea neamului; păstrarea identității naționale prin limbă, istorie, folclor; independența și suveranitatea. Nu erau prea multe astfel de idei, nici nu erau împărtășite de toți și nici nu au fost transpuse în practică la modul perfect. Dar românii s-au mobilizat și și-au făurit, cu greu, țara aceasta care, chiar și azi, după ciuntiri grave, are suprafața Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Poate că idealurile de la 1918 s-au tocit, poate că întruchiparea lor prin noțiunile de-atunci devine neinteligibilă pentru generațiile tinere de azi, poate că bătrânii de azi le par tinerilor ridicoli în insistențele lor. Totuși, sunt țări în jurul nostru sau în Europa de Vest – de la care ne inspirăm mereu, de vreo două-trei secole încoace – care se consideră și acum cu „misiune civilizatoare”, care, după ademenirea unității europene, se închid în sine tot mai mult, își refac granițele, îi veștejesc pe străini, ne privesc de sus, ne ceartă mereu și nu se sfiesc, prin unii reprezentanți mai excentrici, să nu ne mai considere nici măcar rude sărace.

Ce am făcut noi ca să nu mai fie așa? Câți români știu azi să exprime clar și precis, în engleză, franceză, germană, italiană ori spaniolă, care este identitatea noastră, de ce suntem români, ce înseamnă să fii român? Majoritatea străinilor nu vin aici ca să meargă la mall-uri, nici ca să asculte muzică rock ori jazz, nici ca să mănânce neapărat fructe de mare sau pizza. Vin, mai ales intelectualii, să ne întrebe de ce seamănă limba română cu latina și italiana; din ce popoare antice ne-am născut; cum de am rezistat aici, departe de latinitate; cum este povestea cu Dracula; ce este o doină de dor, cântată „pe-un picior de plai”, pe lângă mioare și miorițe; de ce colindăm de sărbători; ce mâncăruri tradiționale avem; ce costume purtăm la ceremonii; cum ne facem nunțile și botezurile; cum ne îngropăm morții în „cimitire vesele”; de ce ne pictăm bisericile peste tot, de parcă ne-am teme de gol (horror vacui) etc. Mi s-a pus demult o astfel de întrebare de către un oaspete instruit, prosternat înaintea Judecății de Apoi de la Voroneț: prin ce coincidență a sorții, atunci când Michelangelo și ucenicii săi pictau Capela Sixtină la Roma, zugravii anonimi moldoveni făceau frescele de la vestita noastră mănăstire, cu toții aducând glorie lui Dumnezeu și relevând măsura geniului uman, la același nivel de măiestrie, de talent, de împlinire? Natural, este greu de răspuns la o astfel de întrebare, dar nu imposibil. Pentru a o face și pentru a răspunde la celelalte chestiuni puse mai sus, se cuvine nu numai să avem identitate, să fim o națiune unită și demnă, să avem o țară, ci și să fin conștienți de toate astea, să fim instruiți, educați, culți, erudiți.

Ne măcinăm adesea în preocupări inutile, ne bănuim de rele, ne luptăm pentru putere, ne mințim unii pe alții cu seninătate, furăm din bunul public și din cel privat, ne răzbunăm și ne urâm cu înverșunare, ne dăm mâna în scopuri josnice și ne întrebăm de ce ne merge rău. Declarăm ritos că suntem democrați, dar închidem gura interlocutorului nostru, iar dacă nu o facem, îl taxăm pentru că are altă opinie decât a noastră. În momente de cumpănă, însă, parcă ne trezim și este bine s-o facem cât încă nu este prea târziu. Mă bucur să văd că încă nu am uitat de imn și de tricolor, deși uneori criticăm și aceste simboluri. Se spune că un popor are conducătorii pe care îi merită. Altfel spus, dacă nu ne plac conducătorii, atunci se cuvine să fim noi înșine altminteri. Trebuie să fim mai buni, ca să emanăm lideri mai buni.

Un lucru mai adaug despre țară: România unită există de nici un secol, să nu o judecăm, să nu ne supărăm pe ea, ci pe noi înșine, care încă nu suntem pregătiți s-o ducem mai departe, „în veacul vecilor”, cum zicea patetic, în Apus de soare, Domnul Ștefan, prin pana lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. Vă spune asta, unul născut în vremea „odiosului regim”, când a învățat limbile minorităților, a făcut opt ani de latină, a deprins franceză, engleză, italiană, i-a citit pe Faulkner și pe Kafka, pe Jacques Prévert și pe Dante, ca și pe Marx și Engels și care, spre disperarea unora, nu a murit încă.

]]>
http://www.revistaclipa.com/12578/2017/03/repere-academice/alte-ganduri-despre-romania /feed
„Să facem din România o țară puternică și respectată a Europei, o țară care să-și afirme europenismul în limba inconfundabilă a propriei identități naționale.” Interviu cu prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, Președintele Academiei Oamenilor de Știință din România http://www.revistaclipa.com/12710/2017/03/dialoguri/%e2%80%9esa-facem-din-romania-o-%c8%9bara-puternica-%c8%99i-respectata-a-europei-o-%c8%9bara-care-sa-%c8%99i-afirme-europenismul-in-limba-inconfundabila-a-propriei-identita%c8%9bi-na%c8%9bionale http://www.revistaclipa.com/12710/2017/03/dialoguri/%e2%80%9esa-facem-din-romania-o-%c8%9bara-puternica-%c8%99i-respectata-a-europei-o-%c8%9bara-care-sa-%c8%99i-afirme-europenismul-in-limba-inconfundabila-a-propriei-identita%c8%9bi-na%c8%9bionale #comments Wed, 22 Mar 2017 09:48:00 +0000 prof. univ. dr. Sorin Ivan http://www.revistaclipa.com/?p=12710 Domnule Președinte, vă rog, pentru început, să ne faceți o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă astăzi Academia Oamenilor de Știință din România, instituția pe care o conduceți începând cu luna mai a anului 2016.

Prin legea noastră de organizare (Legea 31/2007) Academia Oamenilor de Știință din Romania (AOȘR) este un înalt for național, de consacrare științifică, care reunește personalități reprezentative ale mediului universitar și de cercetare. Este instituție de interes public, cu personalitate juridică de drept public, autonomă, ordonator principal de credite.

AOȘR este continuatorul și unicul legatar al Academiei de Științe din România care a funcționat în perioada 1935-1948 și al Asociației Oamenilor de Știință din România, înființată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri în mai 1956, care și-a schimbat titulatura din Asociația Oamenilor de Știință din România în Academia Oamenilor de Știință din România prin Hotărârea judecătorească din 1996. Rezultă că pentru a înțelege ce este Academia Oamenilor de Știință din România astăzi nu ne putem limita numai la prezent. De aceea, cu acordul Dvs., voi face o fundamentare și o încadrare istorică a AOȘR, de la origine până în prezent, punctând, desigur, momentele esențiale ale devenirii sale. La 26 martie 1935, a fost înființată, prin sentință judecătorească, la inițiativa unui număr de oameni de știință în frunte cu prof. dr. Constantin Angelescu, Academia de Științe din România, AȘR, a fost creată de un număr de intelectuali de primă mână pentru a crea un cadru de susținere și de manifestare pentru mințile strălucite ale României din perioada interbelică, pentru „a ajuta creațiunea științifică, a o încuraja, a o îndruma și a o coordona”, așa cum se specifică în Buletinul nr. 1 al ASR, din 1936. Tot acolo se specifică faptul că Academia de Științe nu-și propunea să substituie Academia Română, ci să participe, să contribuie, alături de Academie, la opera de excepțională importanță a ridicării prin educație, știință și cultură a națiunii noastre, „în cadrul general al sforțărilor de cultură națională a neamului românesc”, după cum precizează același document. Nu erau aspirații gratuite, de vreme ce Academia de Științe din România cuprindea în secțiunile sale personalități de prim rang ale științei și culturii românești, savanți, cărturari, cercetători, creatori de școli științifice, dintre care unii erau deja membri ai Academiei Române, iar alții au devenit ulterior. Deși a funcționat numai 13 ani, în 1948, fiind înglobată în Academia Republicii Populare Române ea a reușit să-și consolideze rapid un prestigiu național și internațional de necontestat.

Doresc sa subliniez faptul ca 8 laureați ai premiului Nobel au fost membri de onoare ai acestei Academii, nume de rezonanță în istoria științei, ca: Louis de Broglie, Jean Perrin (fizicieni francezi), Max Born, Werner-Karl Heisenberg (fizicieni germani), Paul Sabatier (chimist francez), Friedrich Bergius (chimist german), Paul Karrer (chimist elvețian) și George Emil Palade (medic român ).

În mai 1956, la inițiativa președintelui Academiei Române, Traian Săvulescu, instituția a fost recuperată într-o nouă formă prin înființarea Asociației Oamenilor de Știință din România. Asociația Oamenilor de Știință din România înființată ca ONG în 1956 a fost o organizație de masă a cercetătorilor români, ajungând în 2007 să aibă aproape 4000 de membri.

Vă imaginați cât de dificil a fost procesul de selecție ca dintre aceștia să rămână în Academia actuală, în prima etapă circa 300 de membri.

O istorie dramatică, într-o perioadă complicată pentru România, deceniile postbelice, sub presiunea regimului totalitar, apoi perioada de tranziție… Prin urmare, o serie de metamorfoze a unei instituții care azi se numește Academia Oamenilor de Știință din România…

Într-adevăr, o istorie care, la noi, a avut aspecte tragice, dacă ne gândim numai la primele două decenii postbelice, de teroare, în care au fost decapitate elitele, dar și la tot ce a urmat, inclusiv la perioada de tranziție, de tensiuni, conflicte sociale și politice, căutări etc. Astăzi, România ca membru al UE și-a găsit calea și, cu toții, sperăm, și nu numai sperăm, ci și lucrăm în acest sens, să devenim o țară europeană puternică, dezvoltată și respectată.

În acest cadru istoric, astăzi, AOȘR are ca atribuții principale: „conceperea, promovarea, dezvoltarea, sprijinirea și protejarea științei, sub toate formele, acțiunile și metodele directe, indirecte sau adiacente”. Academia Oamenilor de Știință din România are în structura sa 13 secții și cuprinde opt filiale, șapte în țară (Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Piatra-Neamț, Târgoviște, Timișoara) și una în străinătate (New York).

În ce constă activitatea Academiei Oamenilor de Știință din România? În ce fel contribuie AOȘR la „sforțările de cultură națională a neamului românesc” de astăzi?

Este o activitate complexă, bogată, diversificată, intensă, care cuprinde: conferințe internaționale, sesiuni științifice de amploare, simpozioane, colocvii, workshop-uri, cursuri etc.

Aceste manifestări se desfășoară atât la nivelul fiecărei secții științifice, cât și la cel instituțional al AOȘR. Fiecare secție a AOȘR are o viață științifică proprie și, în acest cadru, își organizează programul specific de manifestări.

Există, cum spuneam, și acțiuni comune ale instituției, manifestări științifice de anvergură internațională, care concentrează participări importante, cu personalități de prestigiu din țară și din străinătate.

Un exemplu îl pot constitui cele două Sesiuni științifice ale AOȘR, de primăvară și de toamnă, care, de-a lungul edițiilor, s-au impus ca evenimente de marcă ale spațiului academic, științific și cultural românesc.

Enumerarea mea nu ar putea fi exhaustivă, prin urmare cea mai bună sursă de informare o reprezintă site-ul AOȘR: www.AOSR.ro, unde cei interesați – și sunt convins că publicul revistei Dvs. face parte din categoria celor preocupați de știință, cultură și cunoaștere – pot afla toate detaliile.

Pot spune însă că toată această diversitate de manifestări științifice are un numitor comun: excelența în cercetarea științifică. Este o provocare, pe care, cu fiecare eveniment din această arie a producerii și transferului de cunoaștere, ne străduim să o onorăm la cele mai înalte standarde. Acesta este modul – ca să răspund la a doua întrebare a Dvs. – în care AOȘR participă la efortul comun de dezvoltare a țării prin știință, cultură și cunoaștere.

În ce raporturi se află Academia Oamenilor de Știință din România cu Academia Română?

Academia Română este cel mai înalt for de știință și cultură al țării, o instituție de prestigiu, un pilon al istoriei și civilizației românești, care a contribuit la fondarea României Moderne și la dezvoltarea țării.

Pentru noi ca instituție, pentru conducerea și membrii AOȘR, Academia Română este forul suprem al științei, culturii și civilizației românești. În ce ne privește, în virtutea misiunii, formulate în 1935, a Academiei de Științe din România și a Statutului Academiei Oamenilor de Știință din România, rolul nostru ca instituție este, așa cum subliniam anterior, să susținem știința, cultura și cunoașterea, să contribuim, prin propriile noastre cercetări și rezultate, la progresul ei, având convingerea că aceasta este calea de modernizare și dezvoltare europeană a României. Este ceea ce fac și academiile de ramură, fiecare pe domeniul ei: Academia de Științe Medicale, Academia de Științe Juridice, Academia de Științe Tehnice etc.

Existența noastră și a acestor academii exprimă o necesitate: aceea de a oferi savanților, oamenilor de știință, cărturarilor, celor mai buni dintre cercetătorii noștri un mediu propice, o instituție în care să-și desfășoare activitatea sub semnul excelenței.

Un număr important de membri ai Academiei Române sunt și membri noștri, iar membri AOȘR au devenit în ultimii ani membri ai Academiei Române. Din aceste motive eu personal văd acest raport ca unul de colaborare, de pe pozițiile pe care le aminteam, care sper să se diversifice și să se adâncească.

Ce acțiuni, manifestări, programe și proiecte are Academia Oamenilor de Știință din România pe agenda anului 2017?

Avem o agendă a cercetării și a manifestărilor științifice bogată. Dintre temele de cercetare cuprinse în portofoliul anului 2017, pot să vă dau câteva exemple semnificative: Proprietăți fundamentale ale soluțiilor sistemelor diferențiale (Științe Matematice); Modelarea migrației radionuclizilor în materiale de beton de la reactoarele nucleare (Științe Fizice); Hidrogenuri compozite cu nanoparticole antimicrobiene (Științe Chimice); Modelarea Fuzzy logic pentru optimizarea funcționării sistemelor industriale cu inteligență artificială (Științe Tehnice); Valorificarea reziduurilor din vinificație ca aditivi alimentari și antioxidanți în industrie (Științe Biologice); Cercetări privind falsificarea alimentelor, a practicilor alimentare frauduloase și impactul acestora asupra stării de sănătate a populației (Științe Agricole, Silvice și Medicină Veterinară); Personalitățile marii uniri (Științe Istorice și Arheologice); Strategii pentru dezvoltarea economiei cunoștințelor în România (Științe Economice, Juridice și Sociologice); Filosofia științei, a mentalului și a comunicării: cunoaștere, cunoștință, conștiență, mintal, ființă dialogică, polifonie, libertate de expresie, semnificație, interpretare; România valorilor universale (Științe Filosofice, Psihologice, Teologice și Jurnalism); Biblioteca Digitală pentru Românii de pretutindeni (Știința și Tehnologia Informației); Creșterea rezilienței la amenințările hibride prin buna guvernare (Științe Militare).

Lista nu se oprește aici, dar cred eu că temele de mai sus oferă o imagine relevantă asupra ariei de acoperire și a nivelului de cercetare pe care le punem în operă. Vreau sa subliniez că valoarea de finanțare de la buget a unei teme de cercetare este de cca 30.000 de lei, care sunt utilizați pentru angajarea unor tineri cercetători care au terminat doctoratul și participarea acestora la o serie de manifestări științifice de prestigiu. Niciun membru al Academiei noastre nu este finanțat de la buget pentru aceste activități de cercetare, deși ei sunt cei care au inițiat și conduc aceste teme.

În ceea ce privește manifestările științifice, portofoliul AOȘR, pentru anul în curs, este unul complex: sesiunile științifice bianuale, congrese, conferințe internaționale, simpozioane, workshop-uri, mese rotunde etc. Declanșăm în luna martie, deci foarte curând, un proiect nou: „Dezbaterile AOȘR”.

Prin acest proiect ne propunem ca, în formatul prelegere-dezbatere, să aducem într-un spațiu al dialogului elitele academice, personalitățile științei și culturii, reprezentanții vieții politice etc., să punem în discuție teme importante pentru societatea românească și, în măsura posibilului, să găsim soluții, pe care să le transmitem instituțiilor statului.

Prima ediție a „Dezbaterilor AOȘR” va avea loc în 22 martie 2017 și va avea tema: „Educația pentru identitate și afirmare națională în lumea globalizării”, în care ne propunem să discutăm, printre altele, despre: Criza educației în societatea românească actuală; Declinul educației pentru valori naționale, pentru cultură, istorie, civilizație românească; Marginalizarea Istoriei în școală (gimnaziu, liceu) și riscurile acesteia; Criza identității la tinerele generații. Efect al eșecului educației?; Necesitatea educației pentru valori, modele și repere identitare, pentru conștiință și identitate națională; Uniunea Europeană: Unitate în diversitate prin afirmarea identității naționale; Mijloace de dezvoltare a educației pentru valori identitare și pentru identitate națională; Educația în școală și societate – o prioritare a oricărei guvernări, o necesitate a societății românești în Uniunea Europeană.

Ne așteptăm să fie un eveniment care să concentreze atenția mediilor academice și a societății românești.

Coborând din „Turnul de fildeș” al cercetării, credeți că AOȘR trebuie să fie prezentă în agora? Cum se raportează Academia Oamenilor de Știință din România la realitatea de azi a țării, la ceea ce se întâmplă cu noi ca indivizi și societate, la prezentul și viitorul României, la șansele acesteia de a deveni o țară „europeană” în deplinul înțeles al cuvântului?

Începând cu sfârșitul, n-am să vă răspund cum se face îndeobște: „Dar România e o țară europeană dintotdeauna. Suntem europeni de pe vremea dacilor etc.” Fără îndoială că nu despre asta vorbim. Nimeni nu contestă, sau cel puțin nimeni cu bună-credință și cu știință de carte, dinlăuntrul și din afara țării, că, istoric, geografic, cultural, România este o țară europeană. Vorbim însă de alinierea societății noastre la un set de valori, la niște standarde de calitate și excelență în varii domenii, ale existenței, ale educației, culturii și civilizației, în ceea ce privește nivelul de trai, șansele de dezvoltare și realizare personală etc.

Opinia mea și nu numai a mea este că elita științifică și culturală trebuie să se implice și în marile probleme, fenomene și procese ale societății, ale țării, care îi remodelează existența și îi trasează liniile de evoluție.

Elitele nu trebuie să stea deoparte, într-un soi de autism social, sub cuvânt că rolul cercetătorului e să cerceteze, al profesorului să instruiască și să educe etc. Nimeni nu contestă că fiecare trebuie să-și execute în mod strălucit misiunea. Dar consider că nu ne putem opri aici. Nu trebuie să înălțăm ziduri între noi și lumea din jur. Cercetătorul, creatorul, omul de știință, profesorul trebuie să se uite în jur, la lumea în care trăiesc și să reflecteze, într-un act de reflecție nu contemplativ, ci proactiv și constructiv, în ce fel poate ajuta societatea, instituțiile, țara să progreseze.

Competența, expertiza și experiența fiecăruia, mai ales atunci când vorbim de minți de excepție, trebuie mobilizate într-un act de implicare solidară, sinergică pe domeniile mari, de interes major pentru toți.

Prin programul meu managerial, promovez o astfel de deschidere a activității Academiei noastre, prin care încercăm să ne facem utili cu tot ce putem – și avem, slavă Domnului, în structurile ei, resurse, oameni valoroși, personalități cunoscute și respectate în mediile academice din țară și din străinătate. În acest cadru de viziune și misiune, Academia Oamenilor de Știință din România participă la dezbateri și reuniuni pe teme de interes public din domeniile educației, științei, cercetării, energiei, resurselor, societății în ansamblul ei, este prezentă în agora, gata să contribuie, cu idei și resurse umane, la identificarea de soluții, la realizarea de proiecte și programe etc. Un fapt semnificativ îl reprezintă faptul că AOȘR este membru în Coaliția Națională pentru Modernizarea României, care reunește instituții, asociații, organizații, federații etc. de vârf din toate domeniile societății și ale economiei. Nu altceva decât atitudine proactivă și implicare din partea instituției noastre exprimă Proiectul „Dezbaterile AOȘR”, la care m-am referit anterior. În repetate rânduri și cu diverse ocazii publice, Academia noastră și-a exprimat disponibilitatea și angajarea de a participa la elaborarea Proiectului de Țară despre care se vorbește de mai multă vreme, fără însă a se înregistra pași concreți înainte.

Este, într-adevăr, o altă atitudine, bazată pe o viziune a implicării, care, în general, lipsește instituțiilor de știință, de educație și de cultură. Totuși, trăim într-o lume a crizelor, a nemulțumirilor și conflictelor, o lume dură, profund instabilă, pe care e greu de crezut că o pot schimba profesorii, cercetătorii, oamenii de știință și de cultură…

Iau afirmația Dvs. ca pe o provocare, ca pe o instigare la adevăr… În opinia mea, forurile de educație, știință și cultură, începând cu cele mai înalte, prin însăși vocația lor, sunt primele chemate să contribuie la schimbare, la progresul comun. Cred cu tărie că educația, știința, cultura, cercetarea pot schimba multe lucruri în bine, pot contribui major la dezvoltarea și evoluția țării. În Europa, se vorbește de mai bine de un deceniu, în cadrul Agendei Lisabona, încheiate în 2010, și în cel al Strategiei Europa 2020, de Societatea și Economia bazate pe Cunoaștere. Europa, în uriașa competiție globală de azi, în direcția obiectivului ei de a deveni o economie competitivă la nivel global, își bazează dezvoltarea pe Cunoaștere. La originea cunoașterii stau educația și cercetarea, stau universitățile și toate celelalte instituții de învățământ superior și cercetare științifică. Am convingerea că această viziune este valabilă și la un nivel mai mic, la nivelul național al țării noastre. Avem nevoie în România de educație de calitate, de cercetare științifică performantă, de creativitate, inovare și excelență. Avem nevoie de știință de înaltă clasă, avem nevoie de cultură. Toate acestea sunt factori ai progresului, ne oferă soluții în domeniile cheie ale economiei și ale societății, ajută la emanciparea societății românești. Din păcate, suntem încă o țară a contradicțiilor. Pe de o parte, avem minți eminente, inteligențe strălucite, care fac performanță în domenii de vârf, pe de altă parte, suntem, în continuare, pe primele locuri în Europa la analfabetism funcțional și abandon școlar. Problema este însă și mai gravă, dacă luăm în considerare faptul că mulți dintre absolvenții noștri foarte buni pleacă din țară, pleacă la studii în străinătate – ceea ce, în sine, e un lucru excelent –, dar nu se mai întorc.

Ce se poate face în această privință?

Cu privire la exodul creierelor, cred că este necesar un program național de „recuperare” și de integrare a acestor tineri cu mare potențial, absolvenți ai unor mari universități din SUA și din Europa (MIT, Princeton, Harvard, Oxford, Cambridge, Sorbona etc.), în domeniile lor de specializare în România, în condiții dintre cele mai bune, profesional și financiar vorbind. Un astfel de program ar trebui să fie o prioritate guvernamentală, indiferent de culoarea politică a Guvernului. Aceste minți strălucite ar putea contribui cu inteligența lor la progresul României. Prin faptul că mulți dintre acești tineri nu se mai întorc, țara noastră pierde enorm. Dimpotrivă, dacă li s-ar crea condiții atractive pentru a se dezvolta profesional în țara în care s-au născut, implicarea lor în procesul de dezvoltare a țării ar aduce beneficii substanțiale.

În cealaltă privință, care atestă o dramă socială, abandonul școlar, analfabetismul funcțional, consider că eforturile făcute de ministerul de resort trebuie continuate, accentuate și în dimensiunea socială a educației, și în privința creșterii calității și eficienței actului de învățământ. Și aici, este necesară solidarizarea tuturor forțelor politice, sindicale, sociale și civice în jurul statutului de „prioritate națională” al educației, consacrat, de altfel, prin Legea Educației. Trebuie să înțelegem cu toții, și, înțelegând, să acționăm solidar, că Educația este șansa dezvoltării și înălțării unei națiuni. Aceste adevăr este valabil, astăzi, ca și în trecut, ca și în epoca lui Titu Maiorescu și Spiru Haret, pentru România.

Cum poate contribui AOȘR la educația tinerilor?

Încurajarea tinerilor cu potențial, stimularea creativității și a capacității de inovare constituie priorități ale Academiei Oamenilor de Știință din România.

În acest scop, avem chiar o Comisie de dezvoltare a creativității tinerilor.

Prin Fundația Scientica, AOȘR va relua, în acest an, Concursul de creativitate pentru elevi și studenți. Desfășurăm, și în acest an, cursul „Cum se elaborează un proiect european”, destinat, în principal, studenților, pe care vrem să-i pregătim și să-i antrenăm în astfel de experiențe. Avem parteneriate cu universități, prin care antrenăm pe studenți în manifestări științifice, în conferințe, sesiuni, workshop-uri și mese rotunde. Ne vom extinde toate aceste preocupări și către licee. Există un mare potențial în tinerele generații, care trebuie stimulat, dezvoltat, ajutat să se realizeze. Cred că avem o mare responsabilitate aici, ca instituție și ca profesori: nu suntem numai cercetători, oameni de știință și de cultură, ci trebuie să rămânem profesori, mentori, tutori pentru tinerii de valoare, care au mare nevoie de repere, de modele, de îndrumare în lunga și dificila aventură a cunoașterii și a devenirii.

În final, ce considerați că lipsește societății românești de azi și tinerilor în special? Între multele lucruri care ne lipsesc astăzi, de ce credeți că avem nevoie, mai mult decât orice, ca națiune?

Este o întrebare care vizează una dintre cele mai importante preocupări ale instituției noastre și ale noastre ca profesori și cetățeni ai acestei țări. Conștiința identitară, sentimentul patriotic, identitatea națională, cred eu, parcurg astăzi o criză acută, în special la tânăra generație. Cauzele sunt multiple: lumea în care trăim, globalizarea, modelele existențiale, culturale – mai degrabă subculturale, aș spune – importate necritic din alte părți, ofensiva mediatică a nonvalorii, vulgarității și promiscuității care duce la despiritualizarea și deculturalizarea omului, condițiile materiale nesatisfăcătoare pentru aspirațiile unui tânăr de azi, în comparațiile cu proiecțiile proprii, lipsa perspectivelor de realizare. Toate acestea și altele generează un sentiment de „emancipare” greșit înțeleasă de ideea de apartenență, de identitate națională, de patriotism. „Patriotism”, iată un cuvânt care astăzi este considerat prăfuit, anacronic, arondat perioadei și ideologiei comuniste, chiar protocronismului. În mod fals și abuziv, și chiar manipulator, aș spune. Aici avem mult de lucru. Mă refer nu numai la Academia Oamenilor de Știință, mă refer la toate instituțiile importante ale statului, mă refer la toate forțele progresiste, care își doresc să facă din România o țară puternică și respectată a Europei, o țară care să-și afirme europenismul, funciar, originar, structural, în limba inconfundabilă a propriei identități. Aceasta este, cred, cea mai importantă provocare, prioritatea numărul a României, Proiectul de Țară permanent: formarea conștiinței identitare, cultivarea identității naționale la tinerele generații și a mândriei de a fi român în Uniunea Europeană și în lume.

Interviu realizat de prof. univ. dr. Sorin Ivan

]]>
http://www.revistaclipa.com/12710/2017/03/dialoguri/%e2%80%9esa-facem-din-romania-o-%c8%9bara-puternica-%c8%99i-respectata-a-europei-o-%c8%9bara-care-sa-%c8%99i-afirme-europenismul-in-limba-inconfundabila-a-propriei-identita%c8%9bi-na%c8%9bionale /feed
Despre „Ura din ochii vulpii”… http://www.revistaclipa.com/12701/2017/03/eveniment-editorial/despre-%e2%80%9eura-din-ochii-vulpii%e2%80%9d http://www.revistaclipa.com/12701/2017/03/eveniment-editorial/despre-%e2%80%9eura-din-ochii-vulpii%e2%80%9d #comments Wed, 22 Mar 2017 09:41:34 +0000 Clipa http://www.revistaclipa.com/?p=12701 „Aceste pagini mai ales sunt însă supuse legilor romanului; adevărul lor adevărat este cel al romanului, nu al realității inspiratoare, sunt pagini de roman, deci ficțiune, deci adevăr artistic și astfel, numai astfel pot fi considerate ca o oglindă necruțătoare a adevărului… Ar trebui să subliniez faptul că, exceptând inventatul de mine declic amoros, declanșat într-un moment de gol sufletesc în sufletul Sculptorului, fiecare rând exprimă, cu o cruzime de oglindă venețiană, adevărul transfigurat în poveste, și am simțit nevoia acestui adevăr, ca și când trebuia să plătesc tributul pe care îl cer răbdarea creștină și iertarea despovărată de resentimente.” – Dinu Săraru

Ura din ochii vulpii, recentul roman al scriitorului Dinu Săraru, a fost lansat marți, 21 februarie, la hotelul Marshal Garden din București, în Salonul Artelor. Evenimentul editorial a reunit personalități marcante ale lumii cultural-artistice bucureștene și nu numai, frumoasa sală a hotelului fiind aproape neîncăpătoare pentru toți cei care doreau să asiste la prezentarea volumului.

Despre „romanul unei mari dezamăgiri”, așa cum îl definește autorul, au vorbit directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române prof. univ. dr. Ilie Bădescu, scriitorul Ștefan Mitroi, directorul editurii RAO Ovidiu Enculescu și avocatul, prozatorul și publicistul Marian Nazat.

La finalul întâlnirii, romancierul Dinu Săraru a dat autografe cititorilor și le-a destăinuit că le pregătește, în curând, o nouă surpriză literară: o nuvelă dedicată Coridei.

Ura din ochii vulpii, Dinu Săraru, Editura RAO, București, 2017

]]>
http://www.revistaclipa.com/12701/2017/03/eveniment-editorial/despre-%e2%80%9eura-din-ochii-vulpii%e2%80%9d /feed
Achiziție de valoare Regulamentul jocului de oină, redactat în 1898 http://www.revistaclipa.com/12696/2017/03/magazin/achizi%c8%9bie-de-valoare-regulamentul-jocului-de-oina-redactat-in-1898 http://www.revistaclipa.com/12696/2017/03/magazin/achizi%c8%9bie-de-valoare-regulamentul-jocului-de-oina-redactat-in-1898 #comments Wed, 22 Mar 2017 09:25:49 +0000 Cristian Frisk http://www.revistaclipa.com/?p=12696

Debut excelent de an pentru un iubitor de oină, cu o achiziție de valoare inestimabilă pentru biblioteca proprie. De la Anticariatul Unu din București am cumpărat, contra unei sume modice de 50 de lei, unicul exemplar de pe raft, Regulamentul jocului de oină, tipărit în anul 1898.

Documentul are o savoare aparte, fiind piatra de temelie a oinei competiționale. Regulamentul pentru concursuri generale apare sub semnătura lui C.D. Gheorghiu, membru laureat al Societății Geografice. Pe pagina de gardă se specifică faptul că acest document este „Unicul aprobat de Onor. Minister al Instrucțiunii Publice și al Cultelor pentru școlarii școlelor primare, secundare, normale-primare și seminare”.

Edictul oinistic a văzut lumina tiparului, conform documentului original, la Piatra Neamț, la Tipografia „Unirea” (J. Koppel). Autorul explică detaliat, în prefață, care sunt părțile componente ale operei, după care îi dedică materialul profesorului universitar Spiru Haret, fost Ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, Membru al Academiei.

O a doua dedicație din partea autorului se îndreaptă către „iubiții profesori C. Meissner, Inspector general al Învățământului primar, și I.V. Praja, Director al Învățământului Secundar și Superior, ca semn de adâncă recunoștință din partea fostului elev”.

Lucrarea debutează cu un capitol despre considerațiuni generale, apoi se trece la cele ce se cer pentru jocul de oină, termeni întrebuințați, alegerea pentru joc, așezarea pentru joc. Avem exemplificate grafic planurile de așezare a oinei în șase, a oinei în 10 sau a oinei în 12 părechi.

O parte importantă a lucrării o constituie regulile de observat în timpul jocului, la prins la mijloc și în aperări. După chestiunile de ordin tactic, în paginile valoroasei lucrări regăsim Regulamentul pentru ținerea concursurilor de oină între diferite școli. Această secțiune este deschisă cu citarea Decisiei No. 18.328 din 13 aprilie 1898 a Ministrului de Stat la Departamentul Cultelor și Instrucțiunii Publice, prin care se instituie concursuri anuale de jocuri de oină pentru școlarii școlelor primare, secundare, normale-primare și seminare.

La final se precizează că regulamentul respectiv a fost dat în București, la 20 decembrie 1898, sub oblăduirea Ministrului Haret.

Importantă este și nota de subsol care încheie lucrarea. Farmecul acestor rânduri vă lăsăm să îl gustați din plin, prin redarea integrală:

„Jocul Oina, după cum l”am schițat aice e originar din Iași. Copiii din acel oraș simt o deosebită plăcere de a”l juca, și-l preferă înaintea ori-cărui alt joc de minge din sezon, mai cu samă că unii în execuțiunea lui au prilejul de a se deda la o combinațiune forte măestrită de mișcări (sărituri, figuri), adese-ori, uimitore.

Oina începe primăvara, de cum începe a se lua omătul (zăpada) și ține până aproape de Paști.

Porcarii (cei care remân la păscare la spartul jocului), sunt în tot-dea-una huliți, și adese-ori bătăușii îi însoțesc până acasă, cântându-le anumite cântece de ocară (mai tot-deauna pornografice), așa că, aceste manifestațiuni, pline de ironii, sunt și ele un puternic stimulent, și contribuiesc de-a întreține mult interesul în joc.

În țară, și chiar în județul Iași, oina are forte multe variante.”

Terminologia și vocabularul, din paginile documentului-valoare, readuc parfumul epocii, ca și alfabetul de tranziție, între cel chirilic și cel latin, din acesta fiind prezente anumite semne, acum dispărute din limba română. Cuvintele de mai sus nu sunt nicidecum greșeli gramaticale sau de tipărire, ci sunt preluate exact cum le-am găsit în materialul redactat la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Ca termeni care poate astăzi ne smulg zâmbete, amintim puncte bune și puncte rele, dar și o inedită împărțire pe posturi a echipelor, care erau compuse din halitori (fruntași), mijlocași, lăturași (mărginași) și fundaci (fundași).

Volumul respectiv, înainte de a ajunge la anticariat, a fost dăruit, conform însemnărilor, de către Ana Sp. Haret și are ștampilele de la Liceul de Băieți nr. 9 și Biblioteca Liceului „Spiru Haret”. Fotografia centrală este realizată cu ștampile de cauciuc și metal, de către Leopold Steinberg, la Piatra Neamț.

Această carte de căpătâi are acum, așa cum am precizat, o valoare incomensurabilă, iar autorul acestor rânduri nu își poate exprima pe deplin bucuria de a o avea în posesiune.

Mai trebuie menționat că redactarea oficială a acestui Regulament de oină a fost precedată de alte încercări de delimitare conceptuală a jocului, însuși baronul Pierre de Coubertin insistând în acest sens, pentru introducerea oinei în programul primei ediții olimpice moderne, la Atena, 1896. Despre cum putea sau cum încă ar putea deveni oina sport olimpic demonstrativ, vom povesti, cu voia bunului Dumnezeu, altădată…

]]>
http://www.revistaclipa.com/12696/2017/03/magazin/achizi%c8%9bie-de-valoare-regulamentul-jocului-de-oina-redactat-in-1898 /feed
O reamintire plină de Speranță! http://www.revistaclipa.com/12678/2017/03/editorial/12678 http://www.revistaclipa.com/12678/2017/03/editorial/12678 #comments Wed, 22 Mar 2017 09:14:37 +0000 Dinu Săraru http://www.revistaclipa.com/?p=12678 dinusararu

După „execuția silită” a lui Caragiale cu concursul unor înalți funcționari ai vremii, prin înlăturarea și trimiterea într-un scuar periferic a omagiului în bronz semnat de Baraski, închinat celui mai lucid scriitor al românilor, geniul literar care a dat Bucurescilor șansa de a se mândri cu o operă unică în panteonul virtuților și valorilor naționale, academicienii Dan Berindei, Dinu C. Giurescu, Florin Constantiniu, Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Ilie Bădescu și, inițiatorul, fondatorul Clipei, sunt 6 ani de atunci, cereau, sub semnătură (și li se promitea verbal), ca statuia lui Caragiale, exilată și acum în scuarul din strada Maria Rosetti, să fie așezată în fața hotelului Novotel, pe trotuar, înaintea intrării reproducând aidoma, la o sugestie întemeiată, marchiza Teatrului cel Mare.

Amintind împrejurarea descrisă mai sus, Clipa își exprimă speranța că astăzi promisiunea atât de nobilă va putea fi în sfârșit respectată.

]]>
http://www.revistaclipa.com/12678/2017/03/editorial/12678 /feed
Vacanțele bunicilor și părinților (VI) http://www.revistaclipa.com/12672/2017/03/inedit/vacan%c8%9bele-bunicilor-%c8%99i-parin%c8%9bilor-vi http://www.revistaclipa.com/12672/2017/03/inedit/vacan%c8%9bele-bunicilor-%c8%99i-parin%c8%9bilor-vi #comments Wed, 22 Mar 2017 09:02:47 +0000 Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici http://www.revistaclipa.com/?p=12672 Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Halele pariziene au fost un colț parizian care a pierit pentru totdeauna, pe care însă l-am mai apucat. Peisajul era dominat de impozante construcții de fontă cu sticlă realizate în timpul celui de al doilea imperiu de Victor Baltard, unde măcelarii, vânzătorii de legume și zarzavaturi, negustorii de păsări, ouă, fructe, grâne, făină, sau pește, raci melci și condimente își etalau produsele.

Era o abundență de mărfuri extraordinară, dar și o forfotă de oameni de toate categoriile. Tot spațiul respectiv de lângă biserica Saint Eustache, între străzile Rambouteau și Berger, era o insulă insolită care era numită stomacul Parisului, a cărui prezență a fost pentru mine o adevărată surpriză. Prin anii ‘60 am mai apucat și eu aceste restaurante populare înainte ca halele să fie dărâmate. Sunt printre cei mulți care regretă dispariția pentru totdeauna a vechilor hale pariziene.

Halele din Paris (sec. XIX)

Vechile hale pariziene

Bunicii și părinții ne povesteau cum, mergând la Paris, au descoperit, alături de subtilitățile gastronomiei franceze, o fascinantă preocupare pentru vinuri. Și la noi erau vinuri și o tradiție legată de ele. Acolo însă au găsit o adevărată cultură a vinului. Francezii aveau la dispoziție o extraordinară varietate de vinuri de calitate, care erau diferite după locul unde se aflau viile respective, dar și după anul recoltelor. Marile restaurante aveau adevărate colecții de vinuri cu care se lăudau (ca și cei cu un statut economic ridicat) și marea preocupare a tuturor era să aleagă vinul potrivit cu felul de mâncare consumat.

Somelieri parizieni

Pentru aceasta, clienții erau ajutați de somelieri (un fel de paharnici), care erau enologi, gustători de vinuri și specialiști în ceea ce privește acordul armonios ce trebuie să existe între ce mănânci și vinul pe care îl bei. Acești somelieri, totdeauna eleganți, purtau atârnată de gât cu un lanț o cupă de cositor sau de argint („taste vin”) pentru testarea vinului. Ei oficiau un adevărat ritual căci nu se mulțumeau să dea sfaturi pentru alegerea vinului în funcție de meniul comandat, dar și destupau sticlele, controlau aspectul, culoarea, aroma și temperatura (de obicei cu un termometru) vinului și bineînțeles îl gustau, având dreptul să-l respingă.

Șampania

Românii noștri, în cursul călătoriilor lor la Paris, au descoperit, pe lângă ritualul vinurilor, exuberantul succes al șampaniei, această băutură spumoasă, veselă și prestigioasă care făcea furori în la belle époque. Tata ne povestea cum englezii din secolul al XVII-lea au fost primii care au apreciat vinul din provincia Champagne, care era ușor decolorat și devenea gazos după ce era tras din butoaie în sticle1, sticle pe care le aveau la dispoziție, căci au fost inventate în Anglia pe la 1632 de vestitul și pitorescul Kenelm Digby, diplomat, filosof și alchimist. Succesul șampaniei se datora mai ales perfecționării procesului de șampanizare a vinurilor albe, realizat de un călugăr benedictin dom Pérignon (1638-1715). Explozia consumului de șampanie a survenit însă de abia după prăbușirea lui Napoleon III (1870). Bunicii mei l-au trăit din plin. Nu se concepea o recepție, o sărbătorire, un dineu, sau un bal la care să nu se servească șampanie frapată, turnată în cupe sau pahare speciale („flutes”).

Magazine pariziene vechi

Orice călător caută să-și procure amintiri, obiecte de lux sau produse necesare de la locul unde merge, mai ales cele ce nu se găsesc la el acasă. Parisul la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX avea poate cele mai frumoase, bogate și interesante magazine. Vechile dughene medievale începuseră să dispară pentru a face loc, mai ales pe marile bulevarde și avenide ale celui de al doilea imperiu, la magazine mari, situate la parterul vastelor clădiri, luminoase, luxoase, cu vitrine atrăgătoare protejate de umbrare care erau întinse deasupra trotuarelor. A fost o adevărată revoluție care a schimbat radical aspectul orașelor mari. Bunicii ne povesteau despre aceste prăvălii de unde cumpărau tot felul de obiecte utile sau doar frumoase, pe care ni le arătau căci se aflau și în conacul de la Stolnici și din care mai mi-au rămas câteva definitorii pentru la belle époque.

Printemps

Galeries Lafayette

Cea mai mare inovație a fost însă apariția „marilor magazine”, aceste adevărate catedrale comerciale, multispecializate cu spații de vânzare pe suprafețe mari ca: Les Grands Magasins du Louvre (din 1856), À la Belle Jardinière (din 1856), Le Printemps (din 1865), la Samaritaine (din 1865) și Les Galeries Lafayette à Paris (din 1896).

Constituiau atunci una din marile atracții pentru cei veniți în vacanță la Paris. Aveau vitrine superbe (mai ales de sărbătorile Crăciunului), mărfurile erau de calitate și prezentate frumos în interioare somptuoase împodobite cu decoruri „Art Nouveau”, iar prețurile erau fixe, nenegociabile, ceea ce era ceva cu totul neobișnuit atunci, căci în restul magazinelor prețurile se tocmeau.

Încă de pe vremea lui Ludovic XIV, Parisul devenise locul unde se găseau cele mai importante ateliere de croitorie pentru femeile din elitele europene. Din toate colțurile continentului nostru, femeile din păturile de sus ale societății făceau drumul la Paris ca să-și cumpere garderoba. Sub Marie Antoinette apare ceea ce putem numi primul atelier de mare croitorie („haute couture”). E vorba de atelierul Le Grand Mogol a lui Rose Bertin2 de pe strada Faubourg-Saint-Honoré.

Așa cum se poate vedea pe unele tablouri votive (ca cel de la biserica de la Stolnici, de pildă), boieroaicele române, începând de la sfârșitul perioadei fanariote, au început să nu mai poarte haine orientale, ci veșminte de tip parizian3. De aceea bunica mea, ca toate femeile din protipendada bucureșteană, când ajungea la Paris făcea ceea ce bunicul meu numea pelerinajul la marii croitori ai Parisului, care pe vremea ei erau surorile Callot, Paul Poiret, Jeanne Paquin, Madeleine Chéruit, Madeleine Vionet și Paul Rodier, dar mai ales Charles Frederick Worth, care este primul ce a folosit manechine pentru prezentarea creațiilor sale.

În timp ce bunica ne povestea despre periplurile ei pe la marii croitori ai Parisului, îmi venea în minte un pasagiu dintr-o tiradă a coanei Chirița4.

„Parisul nu are seamăn pe fața pământului, și pot zice că nici chiar Bucureștiul nu-l întrece… adică să fim drepți… nu-l întrece. Ce nu găsești în el? galerii de muzeuri vrei? ai; munamenturi vrei? ai; teatruri vrei? ai;… Eu nu le-am vizitat nici pe unele, nici pe altele, pentru că am avut de umblat pe la magazii de marșande de modă. Am fost la madam Desal și la madam Fovel, de mi-am comandat tualete… Eu tualetele le-am pus la mână și am și fantacsit cu dânsele la baluri, la Mabil.5… Ah! frățiorilor, ce juvaer de grădină-i Mabilu! ce adunare elegantă întâlnești în ea!… Nu era seară să nu mă duc acolo la petrecere… ba încă am jucat și cancanu.”

Bunicii și părinții mei, spre deosebire de coana Chirița, vizitau muzeele, mergeau la spectacole și vizitau monumentele Parisului. Așa cum era vechiul program a ceea ce a fost numit „Grand Tour”. Era un program cultural obligatoriu. Din acesta făcea parte și vizitarea obiectivelor culturale din jurul Parisului ca palatul de la Versailles, castelele de la Sceaux, St. Cloud, Veau le Vicomte sau Chantily și bineînțeles cel de la Fontainebleau, cu care prilej treceau prin pădurea de la Barbizon, celebră datorită artiștilor care au pictat-o, printre care și N. Grigorescu.

Tot ca un fel de program cultural erau plimbările prin Paris cu birja pe străzi, bulevarde, prin piețe și prin parcuri, în special cel numit Bois de Boulogne. Ascultam fascinați descrierile diferitelor cartiere ale orașului, mai ales ale splendidelor imobile din vechiul și aristocraticul cartier Marais.

O atracție deosebită o prezentau plimbările cu mici îmbarcațiuni pe Sena, când puteai contempla splendidele construcții de pe malurile apei și treceai sub remarcabilele poduri pariziene.

Pentru intelectuali, malurile Seinei mai ofereau o atracție fascinantă devenită emblematică pentru Paris. E vorba de acele tarabe de cărți de anticariat înșirate pe ambele maluri ale Seinei, cam în regiunea catedralei Notre Dame, tarabe care există acolo din secolul XVI de la sfârșitul Renașterii, a căror statut a fost reglementat din secolul XVII și care ofereau amatorilor la prețuri negociabile cărți atlase, albume, gravuri vechi, hărți de demult etc.

Lumea îi numea „bouquinistes” și erau organizați ca o confrerie ce afișa ca stemă o șopârlă privind o sabie. Mama îmi povestea cum stătea ceasuri întregi să răsfoiască cărțile buchiniștilor și cum odată l-a întâlnit acolo pe Anatole France, pe care-l cunoștea și care i-a spus că aceste anticariate stradale erau unul din viciile sale. Ele mai există și azi6 și am beneficiat și eu de ofertele lor, mai ales că puteai citi fără să cumperi. Am aflat cu bucurie că în 1991, UNESCO i-a declarat patrimoniu cultural al umanității (asta în timp ce la noi anticarii de pe străzi sunt alungați ca niște infractori).

Bunica mea la Paris

NOTE:

1 Specialiștii susțin că această în aparență degradare a vinului se datora faptului că trasul în sticle se făcea în timpul echinoxului de primăvară când era pe vremea aceea, o micei glaciațiune, destul de friguroasă.

2 Marie Antoinette i-a conferit titlul de Ministru al Modei. Toți sunt de acord că ei i se datorează supremația croitoriei feminine franceze în lume.

3 Bărbații, din motive politice ușor de înțeles, nu au avut curajul să adopte veșminte occidentale (haine nemțești) decât mult mai târziu.

4 Coana Chirița în voiaj, de V. Alecsandri.

5 Balul Mabille era un local de dans celebru cu o grădină și numeroase boschete, înființat încă din 1831 cam pe unde se află azi av. Montaigne. Printre altele era celebru pentru iluminarea sa cu 3000 de becuri cu gaz.

6 Astăzi se pare că sunt 240 de buchiniști care au 900 de tarabe și care expun circa 300.000 de cărți.

]]>
http://www.revistaclipa.com/12672/2017/03/inedit/vacan%c8%9bele-bunicilor-%c8%99i-parin%c8%9bilor-vi /feed
Cartea oglinzilor o poveste de succes http://www.revistaclipa.com/12660/2017/03/lecturi/cartea-oglinzilor-o-poveste-de-succes http://www.revistaclipa.com/12660/2017/03/lecturi/cartea-oglinzilor-o-poveste-de-succes #comments Wed, 22 Mar 2017 08:42:28 +0000 Alexandra Săraru http://www.revistaclipa.com/?p=12660

Așteptat cu sufletul la gură de cititori, noul roman al scriitorului și publicistului Eugen Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor, versiunea în limba română, a ajuns în librăriile din țara noastră pe 4 februarie, sub egida editurii RAO.

Povestea acestei cărți, scrisă ab initio în limba engleză, publicată de o prestigioasă editură din Anglia (drepturile de publicare sunt deținute de Penguin Random House – Century) și vândută, în scurt timp de la apariție în peste 38 de țări din toată lumea (Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda), a trezit, așa cum era de așteptat, un interes nestăvilit și printre conaționalii autorului.

Cartea oglinzilor

Eugen Ovidiu Chirovici

Editura RAO, București, 2017

Dar, dincolo de succesul de marketing editorial, concept încă nedezvoltat cum trebuie, la noi în țară, din multe motive, subiective și obiective, Cartea oglinzilor a primit, de la creatorul său, ingredientele unui thriller clasic perfect: mister încărcat de amintiri încețoșate, personaje interesante, scăldate în remușcări și dileme morale, mai multe perspective ale aceleiași istorii încâlcite și care îi lasă, pe cititori, la finalul „în coadă de pește” cu multe întrebări și, bineînțeles, clou-ul întregii povești, manuscrisul pierdut care aduce în atenție o crimă rămasă cu autor necunoscut.

Romanul este scris alert, acțiunea crește treptat în intensitate, iar schimbul de ștafetă dintre naratori îți oferă gura de aer necesară pentru a trece încă o dată printre elementele principale ale poveștii. „Inteligent și sofisticat. O crimă povestită așa cum Picasso picta tablouri”, scrie despre Cartea oglinzilor, Lee Child, celebrul autor de romane polițiste și de aventuri.

]]>
http://www.revistaclipa.com/12660/2017/03/lecturi/cartea-oglinzilor-o-poveste-de-succes /feed
Elena Botez - Odă bucuriei http://www.revistaclipa.com/12656/2017/03/magazin/elena-botez-oda-bucuriei http://www.revistaclipa.com/12656/2017/03/magazin/elena-botez-oda-bucuriei #comments Wed, 22 Mar 2017 08:34:55 +0000 Sorin Mihăilescu http://www.revistaclipa.com/?p=12656 Fundația Națională „Niște țărani” salută cu drag încă o apariție editorială a partenerului nostru Fundația C.M. Imago din Piatra Neamț, a unui album de excepție care reunește cele mai frumoase Fragmente de cânt și viață, trăite cu pasiune, emoție și dăruire de o mare doamnă a cântului românesc, fostă prim-solistă a Operei Naționale din Timișoara, soprana Elena Botez.

În strălucita-i carieră a interpretat celebre arii din cele mai cunoscute opere, fiind îndelung aplaudată alături de cei mai mari artiști ai lumii. În țară a încântat publicul alături de Nicolae Herlea, David Ohanesian, Viorica Cortez, Ludovic Spiess, Octav Enigărescu, Dan Iordăchescu.

Fragmente de cânt şi viaţă

Elena Botez

Editura C.M.I.Mago, Piatra Neamț, 2016

Vocea de aur a Elenei Botez a făcut istorie în memorabile roluri de operă și operetă: Gilda din Rigoletto, Violeta din Traviata, Adela din Liliacul. Prodigioasa carieră a fost continuată la Catedra de Canto Clasic a liceului „Victor Brauner” din Piatra Neamț, unde a descoperit și șlefuit cu migală și profesionalism tinere talente, care au cucerit marile scene. Munca de selecție, prelucrare a documentelor, a fotografiilor, realizarea materialelor, amintirile de suflet au fost răsplătite de publicul cititor cu încă un ropot de aplauze pentru tot ce a realizat soprana Elena Botez întru desăvârșirea cântului și a artei lirice.

Lansarea albumului Elena Botez – Fragmente de cânt și viață a fost urmată de festivitatea de decernare a titlului de „Cetățean de onoare a Municipiului Piatra Neamț” pentru această carieră de excepție.

Fragmente de cânt și viață reprezintă o viață închinată artei, un reper reprezentativ pentru orașul de la poalele Pietricicăi și, deopotrivă, pentru arta lirică românească.

]]>
http://www.revistaclipa.com/12656/2017/03/magazin/elena-botez-oda-bucuriei /feed
Zbor și culoare http://www.revistaclipa.com/12651/2017/03/magazin/zbor-%c8%99i-culoare http://www.revistaclipa.com/12651/2017/03/magazin/zbor-%c8%99i-culoare #comments Wed, 22 Mar 2017 08:31:44 +0000 Clipa http://www.revistaclipa.com/?p=12651 Fundația Dignitas a găzduit, în perioada 19 ianuarie 2017 – 22 februarie 2017, operele unor consacrați artiști, sculptorul Paul Popescu și pictorul Ștefan Pelmuș. În lumea culorii și a simbolurilor lui Ștefan Pelmuș, sculpturile lui Paul Popescu, însemnate de zbor și transparență, au prins viață, plutind inefabil în fața iubitorilor de artă.

Vernisajul expoziției a avut loc într-o seară friguroasă de ianuarie, la sediul Fundației Dignitas din București. Criticul de artă Vasile Vasiescu a dat startul incursiunii într-un univers nou, îmbrățișat de culoare și zbor.

]]>
http://www.revistaclipa.com/12651/2017/03/magazin/zbor-%c8%99i-culoare /feed
Și să cânte-n lumea-n lup http://www.revistaclipa.com/12649/2017/03/poezie/%c8%99i-sa-cante-n-lumea-n-lup http://www.revistaclipa.com/12649/2017/03/poezie/%c8%99i-sa-cante-n-lumea-n-lup #comments Wed, 22 Mar 2017 08:22:34 +0000 Nicolae Croitoru http://www.revistaclipa.com/?p=12649 Vreau să cânte lumea-n lup

Și să-n lumine

Paharul

Cu o flendură de cuc

Și cu-n nuc

Plângând

Amarul

Și să trec încet de toamna

Morții zilei nesfârșite

Arvunind un tuci

Pe rana

Unei

Curgeri

Gâlgâite

Iar pe gardul dintre timpuri

Vreau s-așez un cuib

De lup

Să-mi mai zdrăngăne-n

Chitară

O iubire

De demult

Și de ninge după ploaie

Și pe drum

Se-aude vaiet

Lupul

Săruta o oaie

Într-un vals

De timp postum.

]]>
http://www.revistaclipa.com/12649/2017/03/poezie/%c8%99i-sa-cante-n-lumea-n-lup /feed