Clipa

Tema favorită: portret de maestru

Autor: Prof. dr. Dana Duma • Rubrica: Cronici, Film • Ian 2015  Printează acest articol

Prof. dr. Dana Duma

Cei care au trecut printr-o școală de cinema își aduc aminte toată viața de una dintre primele teme la disciplina regie: filmul-portret. Pe cine aleg și cum îl filmez sunt întrebări care generează primele insomnii celor care se pregătesc să devină regizori. Cei care s-au luat cu adevărat în serios, profesional vorbind, revin mai târziu la această temă, ca exercițiu autoimpus de maturizare și de folosire a formatului pentru a articula un discurs personal.

Este și cazul lui Dan Doroftei, monteur cu ștate vechi la Televiziunea Română, trecut în tabăra regizorală în urma studiilor de specialitate prelungite prin masterat. Fost student al lui Geo Saizescu, el este autorul unui documentar ale cărui filmări s-au încheiat cu puțin înainte ca profesorul său să plece în neființă în septembrie 2013. Lansat cu ocazia Festivalului de film studențesc „Geo Saizescu”, documentarul de lungmetraj semnat de Doroftei este o peliculă serios documentată și elaborată care urmărește întreaga traiectorie de creație a cineastului, de la scurtmetrajul studențesc Doi vecini, la ultimul lungmetraj, Iubire elenă. După ce a mai realizat două portrete de cineast, despre Radu Gabrea și Stere Gulea, (primul dintre ele premiat de UCIN) Dan Doroftei se simte acum mai sigur pe articularea unui discurs unde mărturiiile făcute de/și despre autorul portretizat să fie integrate relevant printre pasajele din filme. Așa cum sugerează și titlul, documentarul Lumea lui Geo Saizescu este o incursiune în această lume.

Primul ghid este însuși Saizescu, care își începe confesiunea sub semnul unui proverb înțelept: „Ferește-te de omul care nu știe să râdă”. El vorbește relaxat, în ținută estivală cu pălărie de pai, în grădina casei de vacanță de la Dărăști, povestind amintirile sale despre geneza unor proiecte și despre colaboratorii săi permanenți. Mulți dintre cei citați evocă aceeași colaborare din perspectiva lor, în dialogul peste și printre imagini fiind implicați scenariștii Dumitru Radu Popescu (patru filme împreună) scriitorul Dinu Săraru (alături de care a lucrat la televiziune și a fondat festivalul ECO-ETNO-FOLK Film), actorii Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Maia Morgenstern, Ileana Stana Ionescu, regizorul Mircea Mureșan etc.


duma-propunere-foto-gia-poster-festivalul-geo-saizescu-2014

Poster Festivalul Geo Saizescu, 2014

Autor al unor comedii plasate în fruntea box offfice-ului românesc dintotdeauna, precum Un surâs în plină vară, Balul de sâmbătă seara, Astă seară dansăm în familie, Secretul lui Bachus și Secretul lui Nemesis, Geo Saizescu a trecut și prin exercițiul lirico-umoristic în Sosesc păsările călătoare, al comediei dramatice (La porţile pământului), folclorice (Păcală și Păcală se întoarce) și muzicale (Dragoste la zero grade), sau prin experiența comediei de moravuri cu accente folclorice (Păcală, Păcală se întoarce), ori a filmului polițist (Şantaj). Tipologii, gaguri și replici purtând marca Saizescu sunt amintite în pasaje bine alese din copiile admirabil restaurate grație eforturilor fiului, regizorul Cătălin Saizescu, unul dintre cei care depun mărturie despre cineastul evocat. Nu lipsesc fragmentele în care Geo Saizescu însuși joacă, în propriile pelicule dar și în ale altora, reconfirmându-ne părerea că era cu adevărat un mare comic. Adică a știut să își creeze un personaj recognoscibil, cu ticuri (rostirea ușor emfatică și scandată rapid, oltenește) și accesorii inconfundabile (umbrela și pălăria), un erou cu vocație de comentator ironic al evenimentelor.

Lumea lui Geo Saizescu nu uită să amintească activitatea didactică a cineastului care a fondat Facultatea de Arte „Hyperion” și o face în mod original, introducând, pe fundal negru, fraze rostite de profesor în timpul cursurilor de regie. Nu lipsesc nici referirile la activitatea lui din televiziune, unde a montat marcante spectacole de teatru precum Ciuta, cu Mariana Mihuț în rolul principal, sau Patima roșie. Filmul lui Dan Doroftei ne amintește și de pasiunea investită de Geo Saizescu în educația cinematografică, regizorul devenind un fel de guru al cinecluburilor unde au apărut creații prea puțin cunoscute azi, un cinema alternativ evadat din convențiile oficiale, uneori purtător de idei subversive în contextul conformist al epocii.

Și scriitorul Geo Saizescu este evocat în film, plăcerea maestrului de a-și relata amintirile dând naștere unei serii de volume începută cu Jurnalul unui bătrân lup de cinema și încheiată cu, Mascatul din Santa Fe, apărut postum. Nu în ultimul rând, cineastul apare și în postura de pater familias iubitor și mândru de familia ai cărei membri i-au pășit pe urme. Fragmente din ultimul film, O iubire elenă, cu evidente accente testamentare, ni-i arată pe Cătălin Saizescu într-un rol secundar, Georgiana Saizescu, nora sa, în rolul pictoriței Eleni Altamura, și pe cei doi nepoți (cărora le spune Maria-bucuria și Matei-floare de tei) în roluri episodice. Portretul de familie este întregit de cadrul din final unde, pe banca din curtea casei, se așează pe rând, cu toții, alături de „tata Geo”. Nimeni nu ar putea bănui că, foarte curând, peste patru luni, filmul vieții lui Geo Saizescu ajungea la cartonul cu inscripția „the end”. Documentarul lui Dan Doroftei nu recurge la efecte melodramatice, dar emoționează cu acest final al unei necesare și cinstite evocări.

Geo Saizescu. Foto: Ionel141 — Travail personnel. Licență Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 via Wikimedia Commons - http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Geo-saizescu-534331l.jpg#mediaviewer/File:Geo-saizescu-534331l.jpg

Geo Saizescu.  Foto:  Ionel141 — Travail personnel.

Licență Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 via Wikimedia Commons

Cum comentati?