Clipa

Redescoperirea ecranizării: Kyra Kyralina

Autor: Prof. dr. Dana Duma • Rubrica: Film • Sep 2014  Printează acest articol

Prof. dr. Dana Duma

Lansarea noului film al lui Dan Pița, Kyra Kyralina, a readus în lumea noastră cinematografică fastul premierelor de altădată și senzația că această lume își recapătă respectul de sine. Mobilizarea breslelor cinematografice cu această ocazie se datorează probabil prestigiului regizorului, în palmaresul căruia se află un Urs de argint (Pas în doi, 1986) și un Leu de argint la Veneția (Hotel de lux, 1992), dar și statutului producătorului Vlad Păunescu, unul din străluciții noștri directori de imagine și creatorul Studioului Castel Film.

La doi ani după Ceva bun de la viață, o privire lucidă asupra lipsei de șansă a tinerilor din mediul mineresc, Dan Pița revine la vechea lui pasiune de a ecraniza pagini din literatura noastră clasică. După ce în trecut a adaptat pentru ecran opera unor Ion Agârbiceanu (Nunta de piatră și Duhul aurului), Duiliu Zamfirescu (Tănase Scatiu), G. Călinescu (Bietul Ioanide), Mihail Sadoveanu (Noiembrie, ultimul bal) alegerea lui s-a oprit acum asupra unui scriitor pe cât de exotic, pe atât de controversat, Panait Istrati. Respins energic din panteonul literaturii noastre de Nicolae Iorga, care îl găsea sălbatic și barbar, sau de G. Călinescu pe motivul că e autor de limbă franceză, Istrati s-a văzut însă legitimat de aprecieri ale unor nume răsunătoare precum Romain Rolland care a văzut în el „un Gorki balcanic”.

Evocator expresiv a lumii multietnice, cu arome și culori orientale, din zona Brăilei, scriitorul a inspirat până acum mai mulți cineaști străini decât români. Numai Kyra Kyralina a generat adaptări semnate de un rus, Boris Galgolin (în 1928) și un maghiar, Gyula Maar (Balkan! Balkan!, 1923), în timp ce Codin (1954) a fost adaptat de francezul Henri Colpi, iar Ciulinii Bărăganului de compatriotul acestuia, Louis Daquin (1957). Lectura cinematografică a lui Dan Pița preia, ca și în cazul lui Henri Colpi, sugestia autobiografică din paginile cărții. Povestea lui Dragomir și a familiei sale este spusă din perspectiva eroului ajuns la 35 de ani (interpretat de Corneliu Ulici). În evenimentele dramatice din trecut, el are numai 15 ani (fiind interpretat de Ștefan Iancu) și privește fascinat și înspăimântat întâmplările din casa mamei sale, Kyra (Iulia Dumitru), o femeie frumoasă și independentă, care îl crește pe el și pe sora lui mai mare, Kyralina (Iulia Cîrstea), în cultul hedonismului. Moștenitoarea unei averi importante de la tatăl ei, un contrabandist grec, Kyra alege să trăiască din plin plăcerile vieții, organizând petreceri deocheate cu mulți admiratori, înfruntându-și soțul, un rudar brutal retras în atelierul său (Mircea Rusu). Bucuria zaiafeturilor, luxului și cochetăriei sunt plătite însă scump de această feministă fără program, care suportă bătăile bărbatului, apărut mereu în trombă pentru a alunga musafirii și acționând ca un tipic patriarh balcanic ultragiat. Una dintre aceste bătăi sălbatice, care o lasă pe Kyra fără un ochi, declanșează însă și planul de răzbunare extremă unde sunt implicați frații eroinei, operațiune eșuată care grăbește distrugerea familiei. Supraviețuirea celor doi copii, Dragomir și Kyralina, cere în schimb compromisuri dezonorante: el ajunge întreținutul și, probabil, amantul unui afacerist turc, în timp ce ea devine prostituată într-un bordel de lux.

Afișul noului film al lui Dan Pița, Kyra Kyralina

Drumul de la inocență la pervertire străbătut de tinerii eroi oferă traiectoria comună a principalului arc de transformare urmărit de film. Este un parcurs în care cineastul integrează evenimente relatate cu o anume distanță, întreținută de comentariul eroului aflat la vârsta maturității. În raportul dintre timpii narațiunii, cineastul alege uneori soluția anulării graniței dintre ei, introducându-l pe Dragomir povestitorul în cadre ce reprezintă trecutul, cum făcea Bergman în Fragii sălbatici.

În Kyra Kyralina Dan Pița regăsește plăcerea de a pune în scenă cadre orchestrate pe mai multe planuri (ca în scenele cu zaiafeturi, de pildă), cu momente coregrafice stilizate (datorate Lilianei Iorgulescu), cu interacțiuni relevante între personaje și decoruri. Vorbind despre stilul vizual al peliculei, subtilitățile sale se datorează în bună măsură și directorului de imagine Dan Alexandru, un maestru al eclerajului creator de atmosferă. Un merit aparte revine costumelor somptuoase ale Oanei Păunescu, cu linii și texturi inspirate și variate, probând talentul scenografei recunoscut în coproducții internaționale precum Parfumul (regia Tom Tykwer). Nu în ultimul rând, noul film al lui Dan Pița pune în valoare talentul actorilor, cei care au profitat cel mai mult fiind interpreții rolurilor secundare, mai ales Florin Zamfirescu (cârciumarul Ilie) și Constantin Florescu (fratele Cosma). Constant colaborator al lui Dan Pița, compozitorul Adrian Enescu participă la omogenizarea atmosferei prin linia melodică, încorporând sugestii orientale și motive nostalgice.

Cum comentati?