Clipa

Din interogatoriile luate generalului Erik Hansen de autorităţile sovietice

Autor: Acad. Florin Constantiniu • Rubrica: Repere Academice • Ian 2012  Printează acest articol

Acad. Florin Constantiniu

Generalul Erik Hansen (1889-1967) a ocupat în două rânduri funcţia de şef al Misiunii Militare Germane în România (octombrie 1940 - iunie 1941; ianuarie 1943 - august 1944). Activitatea lui în ţara noastră este cunoscută graţie unui şir de documente, între care sunt de menţionat, în primul rând, lămuririle şi completările făcute de el (după întoarcerea lui din prizonieratul sovietic, în 1955), la lucrarea lui Andreas Hilgruber, Hitler, König Carol und Marschall Antonescu, care apăruse în RFG, într-o primă ediţie, în 1954. Acum dispunem de o informaţie bogată, din interogatoriile care i-au fost luate de autorităţile sovietice, în anii de captivitate, şi publicate în volumele Generalii şi ofiţerii Wehrmachtului relatează…, 1941-1945 (în limba rusă, alcătuită de V.G. Makarov şi V.S. Hristoforov, Moscova, 2009) şi Secretele diplomaţiei celui de-al Treilea Reich, 1944-1945 (în limba rusă, alcătuită de V.S. Hristoforov, Moscova, 2011).

Generalul Erick Hansen s-a bucurat de simpatia şi încrederea mareşalului Ion Antonescu. În timpul crizei de încredere dintre Înaltul Comandament German şi cel Român, provocată de catastrofa de la Stalingrad, a cărei responsabilitate era atribuită, în mare parte, de germani, românilor, Antonescu a cerut, prin şeful Marelui Stat Major, generalul Ilie Şteflea, rechemarea generalului Arthur Hauffe, şeful Misiunii Militare Germane în România. Pentru a da satisfacţie mareşalului şi a destinde relaţiile româno-germane, devenite încordate (la 9 decembrie 1942, Antonescu adresase o scrisoare feldmareşalului Erich von Manstein, în care respingea, pe un ton dur, acuzaţiile aduse de germani, militarilor români, după ce frontul român fusese spart în Cotul Donului şi Stepa Calmucă şi formula, la rândul său, învinuiri la adresa partenerilor germani), aşadar, pentru a restabili bunele raporturi între cele două armate, Hitler l-a readus la comanda Misiunii Militare Germane pe generalul Erik Hansen.

Raportul său din 5 martie 1943, privind situaţia din România (publicat de Jürgen Förster, Stalingrad. Risse im Bündnis 1942/1943, Freiburg, 1975, p. 137 - 142), oferă o imagine obiectivă şi cuprinzătoare a consecinţelor înfrângerii de la Stalingrad asupra cercurilor politice şi militare din România şi, în special, asupra lui Ion Antonescu.

În interogatoriul luat de sovietici, la 8 septembrie 1944, şi publicat acum, generalul Erik Hansen relatează despre relaţiile sale cu oficialităţile române, dar - abia dacă mai trebuie spus - istoricul trebuie să aibă în vedere împrejurările speciale în care se desfăşurau aceste interogatorii şi starea de spirit a prizonierului.

Astfel, în privinţa celei de-a doua perioade a şederii sale în România (1943 - 1944), generalul german declară: „În timpul celei de-a doua misiuni în România, având în vedere situaţia schimbată, mareşalul era rezervat, el se ocupa, mai ales, de problemele de stat. Problemele de principiu nu le-am discutat cu el decât o singură dată, când, după străpungerea de la Uman (Operaţia Uman-Botoşani s-a desfăşurat în perioada 5 martie - 17 aprilie 1944 - n. n.), trupele germane au trebuit să se retragă în România. Cu toate acestea, în momentele de criză, mareşalul mi-a exprimat adesea preocupările sale, pe care le-am comunicat Înaltului Comandament German al Forţelor Armate (OKW - n. n.), care primea o mare parte din informaţia despre situaţie prin delegatul Statului Major General.

Cu generalul Şteflea (şeful Marelui Stat Major - n. n.) m-am întâlnit aproape în fiecare săptămână. Cu el s-au discutat, mai ales, probleme privind pregătirea militară, dispunerea trupelor în teren şi probleme curente. Uneori, am subliniat, de asemenea, necesităţile Grupului de Armate („Ucraina de Sud”, aflat acum pe teritoriul României - n. n.), care îmi fuseseră transmise.

Despre relaţiile regelui cu Germania, la drept vorbind, abia dacă pot spune ceva deoarece el se manifesta puţin. Având în vedere relaţiile încordate dintre rege şi mareşal, faţă de rege se manifesta rezervă. Mareşalul şi Hitler, atât cât se putea observa din afară, se înţelegeau bine unul cu altul.

Generalul Şteflea a avut relaţii cordiale cu fostul şef al Statului Major, Zeitzler. Comportarea lui nu a fost cu totul clară şi deschisă. În afară de aceştia, am cunoscut, în afara serviciului, îndeosebi pe vicepremier (Mihai Antonescu - n. n.) şi pe ministrul de Război, Pantazi. Despre vicepreşedinte, se spunea peste tot că «joacă două roluri», adică face un joc dublu. Ministrul de Război se supunea în întregime ordinelor mareşalului şi nu a manifestat nici o urmă de independenţă. El nu-şi ascundea apucăturile franceze.

Mareşalul era un bun strateg şi organizator, dar puţin pedant. În calitate de şef al statului, îi lipsea, după opinia mea, talentul de a atrage [popularitate]. El nu dorea să-şi creeze o platformă politică solidă şi, în mod corespunzător, să facă propagandă politicii sale. În general, îi lipsea consecvenţa politică în promovarea unei linii politice, alese de el. Cu cât se complica situaţia, cu atât creştea influenţa elementelor Opoziţiei asupra lui. Era drept şi raţional, dar şi un conducător de stat sever. Personal, era rezervat, deşi un om deosebit de amabil. Refuza orice lux, iar modestia şi lipsa de pretenţii pot servi de exemplu” (Generalii şi ofiţerii Wehrmachtului relatează…, p. 306 - 307).

Generalul Erik Hansen (1889-1967)

Acuzat, imediat după răsturnarea mareşalului Ion Antonescu, de a-şi fi dat cuvântul de onoare, împreună cu generalul Gerstenberg, că trupele germane nu vor deschide ostilităţile împotriva armatei române, generalul Erik Hansen a trimis, la 26 august 1944 (se mai află încă în clădirea Legaţiei Germane), o declaraţie în care relata convorbirea dintre generalul Constantin Sănătescu, primul ministru, Grigore Niculescu-Buzeşti, ministrul de Externe, generalul Alfred Gerstenberg, şeful Luftwaffe din România, şi el însuşi. Astăzi ştim că generalul Gerstenberg era hotărât să ajungă cât mai repede în zona Băneasa-Otopeni pentru a declanşa atacul împotriva Bucureştiului. A convenit, aşadar, cu Sănătescu şi Niculescu-Buzeşti să plece imediat acolo, sub pretextul de a împiedica orice ciocnire între militarii români şi germani. A fost un „vicleşug de război”, căruia Sănătescu şi Niculescu-Buzeşti i-au căzut victime. Gerstenberg a cerut să i se elibereze un permis de liberă trecere pentru a ajunge la Băneasa. „N-am aşteptat - scrie Hansen - nici realizarea convorbirii telefonice (urma să se ia legătura cu generalul Hans Friessner, comandantul Grupului de Armate „Ucraina de Sud” - n. n.), nici eliberarea cuvenitului bilet de liberă trecere, ci am părăsit şedinţa împreună cu consilierul de legaţie, dr. Stelzer. Până atunci, n-a fost deloc vorba despre vreun cuvânt de onoare sau vreo asigurare că trupele germane nu vor comite acte de ostilitate contra trupelor române. Nici n-am fost în stare să dau o astfel de asigurare sau vreun cuvânt de onoare, neavând - cum am repetat clar de mai multe ori - nici o comandă. Consilierul de legaţie, Stelzer, confirmă pe deplin toate acestea declarate de mine ferm.

Refuz categoric toate celelalte afirmaţiuni contrare, protestând în toată forma. Sunt de părere că un ofiţer, care a colaborat 4 ani de zile cu armata regală română, fiind decorat cu Ordinul «Mihai Viteazul» clasa a II-a şi a III-a, nu merită o astfel de defăimare a onoarei sale ostăşeşti. (ss) Hansen, general de cavalerie”. De menţionat că acest document a fost inclus într-o colecţie de uz intern, despre istoria PCR, pregătită de Institutul de Studii Istorice Social-Politice de pe lângă CC al PCR.

Pe când se afla în captivitatea sovietică (internat de autorităţile române, după declanşarea ostilităţilor dintre trupele germane şi armata română, generalul Hansen a fost preluat abuziv, în septembrie 1944, de către trupele sovietice, care intraseră în Bucureşti), el a fost condamnat, la 18 februarie 1952, de un tribunal militar sovietic, la 25 de ani de lagăr de muncă şi a fost repatriat în RFG, la 10 octombrie 1955, după vizita cancelarului Konrad Adenauer la Moscova. În chip surprinzător, Procuratura Militară a Federaţiei Ruse, prin hotărârea din 12 aprilie 2002, i-a confirmat condamnarea. Spre „norocul lui”, generalul Hansen trecuse demult în lumea celor drepţi.

Un comentariu »

  1. [...] 2012 Repere Academice Cazul Alexandru Sturdza Ian 2012 Repere Academice Din interogatoriile luate generalului Erik Hansen de autorităţile sovietice Dec 2011 Repere Academice O nouă ipoteză despre numele Basarabiei Sep 2011 Repere [...]

Cum comentati?