Iată versul din Pluguşorul care dă sens bucuriei sărbătorilor toate, zise de Crăciun şi Anul Nou, pe care ne-am obişnuit să le aşteptăm cu credinţa şi Speranţa că mâine va fi mai bine, mai multă linişte, mai multă împăcare, mai mult spor, mai mult temei pentru o viaţă meritată să fie trăită.
Din nefericire, noi am ajuns să ne mulţumim şi cu o Speranţă prizărită, după douăzeci de ani de iluzii, şi să punem la încheierea urării tradiţionale, justificată de versul pomenit şi în titlul însemnării de faţă, nu numai semnul exclamării, firesc, exprimând bucuria salutului, şi pe acela al întrebării chinuitoare, măcinătoare pedestru, mărunt şi statornic şi neliniştitor.
Nu sărăcia, greu de învins, până la urmă, prin sacrificii care ne taie cheful de viaţă şi ne înnădeşte mediocru, celor mai mulţi, zilele una de la alta, e îngrijorătoare, am mai petrecut-o şi în alte şi sub alte vremuri de restrişte, împuţinarea Speranţei e cea care ne mistuie şi ne lasă fără răspunsuri în faţa acelui nefericit semn de întrebare necontenit pânditor din toate ungherele vieţii.
Lipsa răspunsurilor a ajuns şi ea să fie însoţită de frica răspunsului şi să tocească în noi curajul de a privi lumea cu ochii deschişi. Şi astfel ne împăcăm, poate, să intrăm şi în Anul care vine fără alt curaj decât acela de a pune semnul întrebării la capătul versului ,,Mâine anul se-nnoieşte” din Pluguşorul, vers care avea odată darul şi rostul de a ne întări în credinţa că păşind într-un an nou avem şi dreptul să ne bucurăm.
N-am pus întâmplător pe frontispiciul revistei noastre acel citat din Caragiale, cea mai lucidă conştiinţă a spiritualităţii româneşti, care îşi exprima marea lui dragoste faţă de poporul român, îndemnându-ne ,,să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e până-acuma dospit cumsecade.”
Cu această nădejde am intrat şi noi în anul al patrulea al existenţei revistei Clipa şi nu ne putem opri să nu ne întrebăm cât poate să mai dureze această dospire, ca să îndrăznim să vă spunem cu toată gura, cu prilejul frumoaselor şi renăscătoarelor sărbători ale Crăciunului şi Anului nou, ,,Mâine anul se-nnoieşte!”, cu siguranţa singură a semnului exclamării, tradiţional?!