Clipa

Patrimoniul cultural din Roşia Montană Stare de fapt şi perspective reale

Autor: Clipa • Rubrica: Actualitatea • Sep 2011

Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană Patrimoniul cultural din Roşia Montană Stare de fapt şi perspective reale

Grupul Independent pentru
Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană

Patrimoniul cultural din Roşia Montană
Stare de fapt şi perspective reale

Raportul „Patrimoniul cultural din Roşia Montană - Stare de fapt şi perspective reale”, elaborat de Grupul Independent de Monitorizare a Patrimoniului Cultural din Roşia Montană, este rezultatul unei activităţi de şase luni a membrilor Grupului, în care aceştia au căutat să se informeze exhaustiv asupra stării de fapt şi a pericolelor cu care se confruntă patrimoniul cultural din Roşia Montană, în integralitatea sa. La baza acestei activităţi a stat nu numai parcurgerea atentă a literaturii de specialitate generate în urma activităţii ştiinţifice şi de salvare din zonă, dar mai ales contactul nemijlocit cu arheologii, arhitecţii şi specialiştii implicaţi în cercetările arheologice preventive şi în lucrările de salvare efectuate în Roşia Montană, începând din 2001 şi până în prezent.

Raportul Grupului Independent de Monitorizare a Patrimoniului Cultural din Roşia Montană îşi doreşte să scoată dezbaterea despre viitorul patrimoniului din Roşia Montană din zona legendelor şi a manipulărilor şi să o ancoreze ferm în zona profesională. De aceea, autorii săi au căutat să pună la dispoziţia celor în drept să decidă în privinţa scenariului de dezvoltare a zonei, a specialiştilor, dar şi a publicului interesat cât mai multe informaţii despre starea de moment a patrimoniului, despre trecutul său recent şi îndepărtat şi mai ales despre viitorul imediat, în cele două scenarii previzibile: menţinerea situaţiei actuale şi derularea unui program industrial de exploatare a aurului.

Concluzia unanimă a raportorilor este aceea că cel mai mare pericol la adresa patrimoniului cultural din Roşia Montană este perpetuarea incertitudinii în legătură cu modelul de dezvoltare a zonei. În atare condiţii, de natură să inhibe atât dezvoltarea industrială, cât şi pe aceea care ar avea ca obiect punerea în circuit a obiectivelor de patrimoniu, în eventualitatea în care acest lucru ar fi posibil exclusiv din fonduri guvernamentale, orice discuţie despre viitorul patrimoniului din Roşia Montană este doar un exerciţiu inutil de retorică. Fără investiţii şi fără o viziune clară cu privire la viitorul său, în absenţa unei comunităţi locale care să-l cultive şi să-l valorizeze, patrimoniul cultural din Roşia Montană este în pericol iminent de dispariţie.

Cei care au întocmit raportul „Patrimoniul cultural din Roşia Montană - Stare de fapt şi perspective reale” invită cititorii la o lectură atentă, lucidă, de natură să contribuie la formarea unei opinii generale care să acopere toate aspectele relevante, conştienţi de faptul că orice demers intelectual comportă critici, fiind astfel departe de desăvârşire.

Autorii raportului sunt acad. Alexandru Vulpe, preşedintele Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, membru al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual a Academiei Române, secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (UNESCO), prof. univ. dr. doc. Nicolae Gudea, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Vasile Moga, Universitatea 1 Decembrie din Alba lulia, prof. univ. dr. loan Opriş, Universitatea Valahia din Târgovişte, prof. dr. univ. arh. Augustin loan, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, conf. univ. dr. Alexandru Diaconescu, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi conf. univ. dr. Florin Anghel, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa.

Cosmin Popa
Cercetător ştiinţific Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”


Alte articole cu aceeaşi temă:

2 comentarii »

  1. in ceea ce priveste patrimoniul, am auzit de proiectul RMGC care isi doreste sa investeasca 70 milioane de dolari in el si am inteles ca a inceput deja, prin renovarea cladirilor din centrul Rosiei Montana. Sa speram ca va continua interesul pentru aceasta frumoasa localitate.

  2. eu consider ca in momentul de fara singurii care mai pot face ceva pentru patrimoniul de la rosia montana sunt cei de la rmgc. statului se ocupa mult prea rar de chestiuni care tin de cultura, mai ales cand este vorba despre alocat fonduri pentru cultura. atata timp cat cei de la rmgc sunt dispusi sa investeasca acolo, eu ii sustin din punctul asta de vedere. ar fi pacat sa se piarda ce avem acolo pentru ca nu s-a actionat la timp.

Cum comentati?