Părintele Mitropolit Bartolomeu a plecat la Domnul. S-a născut în cer, cum spuneau bătrânii. S-a născut întru Împărăția Cerurilor, trecând din „valea plângerii” în „Cetatea cea stătătoare”.

A fost un mare om, căci adâncă i-a fost credința în Dumnezeu, vastă i-a fost cultura, puternic i-a fost curajul în apărarea valorilor Bisericii și Neamului.

Vocea umană a Mitropolitului Bartolomeu s-a stins. Glasul ceresc al robului lui Dumnezeu, Bartolomeu arhiereul, începe să se audă. Acest glas răsună în rugăciunea pe care, de acum încolo, arhiereul Bartolomeu o va înălța în fața Arhiereului Celui Veșnic.

Plecarea Părintelui Mitropolit Bartolomeu dintre pământeni lasă un gol imens. Credința lui și a noastră în Hristos cel mort și înviat mărturisește despre adevărul că acest gol devine plinătate prin veghea pe care Părintele Bartolomeu o va arăta din cer Bisericii și Neamului.

Vom reuși, oare, să auzim, în continuare, glasul lui de trâmbiță? Vom fi în stare a prelua ceva din statura marelui mitropolit? Vom recepta, oare, pe unde cerești, ceva din sufletul și mintea Părintelui Mitropolit Bartolomeu, pentru a sluji și noi Biserica și Neamul așa cum a făcut-o el?

Doamne, ajută-ne să nu-l uităm pe robul Tău, arhiereul Bartolomeu! Dăruiește-ne puterea de a ne lăsa inspirați de anvergura staturii sale! Odihnește-l, Doamne, în iubirea Ta, împreună cu drepții Împărăției Tale!

(Omagiu preluat din Ziarul  „Lumina”,

Miercuri, 2 Februarie 2011)