Bun venit la Colegiul militar „Leoncio Prado”. Ești cadet în anul III. Câine. Pentru început, cântă de o sută de ori „sunt un câine”. Ce, nu vrei? Ești scuipat, călcat în picioare și forțat să te lupți cu un alt câine. Te doare? Dacă nu te doare, de ce plângi, câine? Ești forțat să te dezbraci, să ștergi cu limba dalele de pe jos, să te lași mânjit de vopsea și urină.

Voiai să te faci militar. Spiritul militar se compune din trei elemente simple: supunere, muncă și curaj. Voiai să fii admirat, disciplinat, să îți servești cu mândrie patria. Așa își doresc toți câinii la început. Așteaptă doar câteva zile și apoi mai discutăm.

Prieteni? Îi privești de la distanță pe cei din „Cercul” - Crețul, Boa, Cava și Jaguarul. Ei au reușit să combată botezul celor din anul V, și-au obținut respectul impunându-se ca viitor militari adevăraţi. În timp, ajungi să realizezi că răutatea poate atinge limite aproape inumane chiar de la o vârstă fragedă. Nu cred în existența diavolului, însă Jaguarul mă pune pe gânduri.

Voiai să te faci militar? Se vede că ești copil. Ai intrat într-o lume marcată de violență, sub formele ei cele mai dureroase. O să fii umilit, batjocorit și agresat continuu. O să înveți să fii bărbat. Pregătește-te pentru cei mai grei ani din viața ta.

Să nu plângi, așa o să le dai satisfacție nemernicilor ăstora, ține-te tare, stai drepți și să nu tremuri, ca să le dai o lecție. Fii calm și cuminte, o să vezi că totul se va termina repede, dacă poți, zâmbește puțin, o să vezi că o să-i ardă la suflet. Ce zici, poți?

Sau „Oraşul şi câinii”.

Orașul și câinii
Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas, București, 2010