Clipa

César, le Rhône pour mémoire. 20 ans de fouilles dans le fleuve à Arles

Autor: Prof. dr. Adrian Silvan Ionescu • Rubrica: Eveniment • Oct 2010  Printează acest articol

Prof. dr. Adrian Silvan IonescuArles, frumoasa localitate de la Gurile Ronului - poartă pentru Provence și pentru ținutul Camargue -, păstrează importante vestigii culturale, de la cele romane, precum arenele și teatrul, la cele medievale, unde catedrala Saint-Trophime este o bijuterie a arhitecturii romanice (sec. al XII-lea), și până la cele moderne. Nu trebuie uitat că aici și-a pictat Vincent Van Gogh unele dintre capodoperele sale, și chiar există o fundație ce-i poartă numele - unde, din păcate, nu există nici o lucrare a sa, ci doar ale altor artiști ce i-au adus omagiul lor plastic.

Am folosit pentru Arles termenul de „localitate” pentru că, de la Cezar, care o ridicase la rangul de oraș, locuitorii de ieri și de azi au refuzat acest titlu oferit de administrația centrală - ce le ridică, e drept, prestigiul, dar și taxele - preferând să rămână doar comună. Dar și din acest motiv și-a câștigat o nedezmințită celebritate, pentru că este cea mai mare comună a Franței.

La Musée départamental Arles Antique mai poate fi vizitată încă o lună de acum înainte o mare expoziție cu descoperiri arheologice de ultimă oră. Intitulată „César, le Rhône pour mémoire. 20 ans de fouilles dans le fleuve à Arles”, expoziția reunește piesele scoase la lumină de sub undele mocirloase de la Gurile Ronului. Rod al unor riguroase investigații subacvatice efectuate de arheologi-scafandri în condiții de vizibilitate foarte scăzută, luptând cu un curent puternic și, uneori, cu pești de mari dimensiuni, comorile scoase din adâncuri oferă posibilitatea unei noi citiri a istoriei coloniei romane din acel loc. Campaniile de cercetări durau câte două luni în fiecare an și costau între 150.000 și 200.000 de euro, banii provenind din fonduri de stat, de la Ministerul Culturii și de la Consiliul local. Erau necesare echipamente speciale, costume de scafandru, ambarcațiuni, materiale pentru prospecțiuni, instrumente pentru ridicarea pieselor descoperite etc. Luc Long, conservatorul șef al patrimoniului Departamentului de Cercetări subacvatice și submarine (DRASSM) și director științific al cercetărilor a început scufundările cu ani în urmă, sub patronajul Companiei Naționale a Ronului, care amenaja portul fluvial. Atunci au fost făcute primele descoperiri, care au suscitat demararea unui program sistematic de cercetare. Așa cum s-a exprimat, foarte plastic, Luc Long, „Ronul este cel mai mare muzeu din Arles”, iar valoroasele descoperiri făcute în mâlul de pe fundul fluviului îi confirmă, cu prisosință, afirmația. Astfel, au fost scoase la lumină 303 fragmente arhitectonice, 44 de sculpturi de diverse dimensiuni și mii de piese mici (arme, ceramică, sticlă, obiecte casnice, podoabe etc.). Dificultățile surveneau abia după ce acestea erau aduse la suprafață, pentru că ele trebuiau conservate și datate. Curentul puternic și toate reziduurile deversate în decurs de sute de ani transformaseră patul fluviului într-o enormă cloacă, unde o stratificare era exclusă, fapt ce dădea mari probleme de periodizare pentru arheologi.

Muzeul departamental Arles Antic

În modernul și vastul muzeu a fost amenajat un spațiu propice acestei expoziții deosebite. Pentru unele piese este sugerat contextul în care erau folosite, ori în care au fost descoperite elemente de construcție: acroterii, capiteluri, fragmente de cornișă, un basorelief cu scene din port în care o barcă plină cu ulcioare mari de vin este trasă la edec. O machetă a unei asemenea ambarcațiuni, cu care se făcea un intens comerț pe fluviu și cu care se ieșea chiar în mare, contribuind la prosperitatea așezării - reconstituită în cele mai mici amănunte după iconografia epocii ca și din piesele disparate găsite în apă - oferea informații precise asupra modului cum se făcea navigația în antichitate. O ancoră de epocă, din lemn întărit cu metal, prezintă forma arhaică a acestei piese, atât de cunoscută oricui a văzut, măcar o dată în viață, o navă. Ea nu are brațele arcuite, așa cum suntem noi obișnuiți cu exemplarele moderne, ci drepte și, la vârf, formează un unghi ascuțit. Între două geamuri este prezentată o secțiune arheologică în care pot fi văzute depunerile succesive, din vechime și până astăzi, de la amfora de lut cu formă elegantă la recipientul de plastic al actualității, toate într-o perfectă egalizare în fața istoriei. Sau, în argila pietrificată, au fost prinse diverse recipiente de ceramică. În fundal, rula un film cu arheologii-scafandri în timpul activității lor subacvatice. Nu toate descoperirile erau la fel de bine păstrate de ape: un bust monumental al lui Octavian Augustus - fragment dintr-o statuie de 4,5 sau 5 m înălțime, datată în anul 20 î.Ch. - este deteriorat de scoicile care se lipiseră de obrazul bine cizelat și, de secole, săpaseră în carnea de piatră a împăratului, măiestru dăltuit de artist.

Urmează apoi piesele de armament și de echipament ale soldaților romani. Săbii au fost găsite destul de multe, pe tot cuprinsul Europei și în nordul Africii, unde Roma își întinsese puterea. Dar foarte puține au fost descoperite având și teacă. Or, la Arles, au fost găsite două teci, în perfectă stare, cu ornamentele specifice, și fiecare cu lama scurtă și lată a unui gladius în ea. S-a mai găsit și o cască de tradiție etrusco-italică, având calota emisferică și mici ornamente pe margini.

Prizonier ingenunchiat, bronz

Piesele cele mai valoroase sunt, însă, în statuarie. „Victoria” apare cu un chip delicat și înveșmântată într-o tunică bătută de vânt într-un basorelief de bronz aurit. O altă lucrare în bronz reprezintă un prizonier barbar îngenunchiat, cu mâinile legate la spate și capul dat puțin pe spate și întors spre umărul drept, cu o expresie în care se împletește mândria, disprețul și sfidarea ce i-o aruncă agresorului. O sculptură pluriaxială ca aceasta ar fi făcut cinste oricărui maestru al eboșoarului și al dălții din toate timpurile. O amforă de bronz, ale cărei mânere sunt ornate la capete cu un animal hibrid, cu trup lung și suplu de ființă acvatică, dar având cap și labe de felină, este un obiect de lux. Urmează reprezentările de zeități, precum masca lui Bachus, destinată a decora colțul unui capac de sarcofag, sau capul Junonei, din marmură, la fel ca și un impozant Neptun, figură întreagă, cu pletele și barba vâlvoi, exalând forță și siguranță.

Perla expoziției este, însă, portretul bust al lui Iulius Cezar, descoperit în anul 2007 și considerat a fi fost executat în timpul vieții marelui om de stat. În conflictul său cu Pompei, unul dintre membrii triumviratului format în anul 60 î.Ch., Cezar îşi înfrânge adversarul în lupta de la Pharsala (anul 48 î.Ch.), în fața Marsiliei, unde a primit un important ajutor din partea arlezienilor ce i-au pus la dispoziție zece galere. Pentru a le mulțumi acestora, el încurajează dezvoltarea orașului, căruia îi prevede un mare viitor datorită amplasamentului său favorabil, la încrucișerea căilor fluviale. Arles era numit pe atunci Arelate și era identificat drept Colonia lui Iulius Cezar, pentru că veteranii Legiunii a IV-a primiseră pământ aici, spre a se instala definitiv în ținut. Localnicii i-au purtat recunoștință pentru tot ce a făcut pentru ei. Față de Octavian Augustus, întâiul împărat roman, căruia i se păstrează câteva sute de portrete, în toată lumea nu există decât șapte portrete ale lui Cezar, toate fiind lucrări postume. Faptul că a fost sculptat pe când consulul era încă viu crește, în mod considerabil, valoarea acestei lucrări în marmură. Destinat, probabil, adosării într-o nișă, partea din spate a portretului nu este complet rezolvată și, în zona invizibilă, lipsește mult din calota craniană a importantului personaj. Trăsăturile bărbătești, privirea pătrunzătoare aruncată de sub arcadele proeminente, fruntea înaltă, atinsă de calviție și brăzdată de cute adânci, pomeții clar conturați, gura cu buze subțiri și bine strânse, denotă un caracter puternic, un om de acțiune, hotărât și dârz.

Acest chip emblematic pentru istoria romană a devenit și emblema expoziției, fiind reprodus pe tot felul de suveniruri, iar afișele și publicațiile editate cu acest prilej îl introduc în conștiința locală și-l propulsează, prin actualizare, în cea a întregului mapamond.

Pe lângă vestigiile civilizației romane aflate din abundență în oraş - unele dintre ele aflate încă în uz, precum teatrul unde se prezintă piese și diverse spectacole în aer liber și arena unde se organizează lupte cu tauri și întreceri ecvestre -, arlezienii au perpetuat memoria marelui Imperiu dispărut și în alte forme. Astel, în centru se află cel mai vechi și luxos hotel, ce poartă numele Jules César și, pe fațadă are, dăltuită în piatră, efigia împăratului într-un medalion cu ramă din împletitură de frunze de laur, încadrată de însemnele legiunilor a II-a și a VI-a. Există chiar și un restaurant „antic”, Taberna Romana, care oferă delicatese tradiționale, mult apreciate de locuitorii Cetății Eterne. Prezentate în adevăratul stil al lui Lucullus, bucatele sunt aduse la masă într-o ordine prestabilită începând cu „gustatio” și „gustum” (adică aperitive și antreuri) pentru a se ajunge la „prima mensa” și „secunda mensa” (primul și al doilea fel) și, după bunul obicei franțuzesc, terminând cu „caseus” (brânzeturi) și „dulci” (desert). Iar drept băutură: „cervisia” (bere galică), „valetudo” (băutură cu mirodenii) și „rosatum” (vin roșu cu miere, petale de trandafir și piper). Dulcele domină fodul acestei bucătării străvechi și multe combinații par astăzi foarte ciudate, precum paté de foie gras cu smochine, curmale murate în vin și piper, măsline în sos caramel, pulpă de miel cu caise, creveți cu miere și mărar, brânză proaspătă de capră cu miere, sămânță de pin și mentă.

Iulius Cezar, marmura

Pe lângă expoziția amintită, în muzeu mai era deschisă o alta, aparținând lui Mark Dion, plastician american din New York, ce a beneficiat de statutul de artist rezident al instituției unde a fost inspirat de recentele descoperiri. El a realizat o instalație ce nu se deosebește cu nimic de un laborator de conservare și restaurare și de un depozit de muzeu arheologic pe ale cărui rafturi sunt aranjate amfore sau gâturi și mânere de amfore, cu stampila atelierului producător, spatule, periuțe, flacoane cu soluții de curățare, un microscop, o lupă, un telefon, o mașină de scris și teancuri de dosare, cataloage și cărți. Mark Dion privește, cu umor și detașare, lumea muzeului, ajungând până la muzeificarea obiectelor celor mai banale, fără valoare patrimonială, precum acelea din inventarul restauratorului, mai sus enumerate. Ridiculizând modul de păstrare al acestor obiecte, pe îngrăditura din sârmă a „depozitului” său a atașat plăcuțe de tablă cu inscripții de genul „Șantier interzis publicului” sau „Acces doar pentru personalul autorizat”. Cu aceleași finalități de ridiculizare a stocării obiectelor heteroclite cu aură de colecție, Dion a adunat, de-a valma, într-un dulap, păsări și animale împăiate, borcane cu nevertebrate conservate în formol, fetișuri din ținuturi exotice și piese etnografice, miniaturi de piroge și canoe făcute de băștinași pentru turiști, o timonă de corabie, statui antice și mulaje după acestea, cochilii și un colț de narval, spre a mima un cabinet de curiozități, atât de drag seniorilor cu pretenții savante din Renaștere, ca și unui gentleman din veacul al XIX-lea, cu educație umanistă, mare amator de călătorii. Făcând și el scufundări, a realizat niște caiete cu desene, în spiritul exploratorilor din vechime, în care a schițat o suită de obiecte dintre cele scoase din valurile Ronului, precum și scafandrii în timpul lucrului sau somnii uriași care alunecau, elegant, pe lângă arheologi. Scoase în ediție faximilată, aceste caiete poartă titlul de „Lab Book”, tot o trimitere la un termen arhaic cu care era desemnat, în marina britanică, jurnalul de bord al unei nave („Log Book”) doar că Dion îl plasează în zona științifică, identificându-l, prin parafrază, cu un „carnet de laborator”.

Expoziția Cezar, Ronul pentru memorie. 20 de ani de cercetări în fluviu la Arles reprezintă un mare eveniment cultural, ce a atras vizitatori din toată lumea în frumosul Arles, spre a vedea rodul cercetărilor subacvatice.

Fotografii de Adrian-Silvan Ionescu

Cum comentati?