A poposit şampionatul mondial şi, mai bine decât să audiem comentariile nătânge ale tembelilor plecaţi acolo în număr mare pe banii crizei finanţiare, ascultăm concerte de vuiete. Altfel, la o oră de minimă audienţă s-a aflat în cârca telespectatorilor o grămadă dezordonată de nătăfleţi, adică un antrenor sau un patron oarecare de fotbal, niscai ziarişti obscuri, nişte politiceni anonimi. Toţi, pe Realitatea TV, în emisiunea lui R. Dumitrescu, un ins care pronunţă corect vorbele limbii române şi atât. Dar îl citeşte pe Dominic Ştroscan, Dominic Ştraus, de parcă ar fi rudă cu Dunărea albastră. Un oarecare Ioniţă, băietul marelui Marin Ioniţă, după cum se aude, milita pentru tinerii şcoliţi afară, el, fiul unui amărât de absolvent de şcoală profesională de literatură! Mai era acolo şi veşnicul nătâng Nahoi, parcă, plus alţi ageamii, printre care şi o actriţă scârţâită şi înmuiată în nulitate, auzi ’mneata, şi membră a US! De ce nu or sta ăştia cuminţi, în banca lor, să ne lase şi pe noi în pace? Cum de-şi permit să îndruge verzi şi uscate despre aşa-zisa pregătire a şcolerilor noştri prin Străinezia? Fireşte, acolo mai sunt oarece şcoli la care nu predau numai nulităţi monstruoase ca elitiştii noştri dragi, patableşii, cum le zice un amic de-al meu. Cu specificarea onestă că Bleşu e mai şmecher, adună locuri comune şi are niscai fraze oarecum inteligibile, fără a spune vreodată vreun lucru măcar interesant, în vreme ce Liicheanu şi Paţachinevici sunt proşti ca noaptea, deşi noaptea e frumoasă, când e înstelată. Dar cine sunt ăştia, trimişii şi aduşii îndărăpt în chip de luminători de intersecţii culturale? Uitaţi-vă la Funeriu, copchilul unui prof de citire sau de computereală la minut, un nimeni. Fata lui Copos sau speciala EBA, fată de vaporean şi de vânzătoare de lenjerie, care nu ştie nici să eructeze în limba română, pardon de expresie? Cumva zevzecul acela de copchil al lui Prigonitu, un gunoier de Pantelimon? Ce intră, tot aia iese sau, şi mai popular, te duci bou şi vii pe acelaşi drum în calitate de Vaş sau la vache qui rit! Ah, la vache, cum ar zice cu năduf francezul de sector! Nu vedeţi că nici neamurile întregi, popoarele nu pot sări etapele? Sigur, mai dă Dumnezeu, în mare mila lui, câte un jeniu din noroi, dar trebuie să se pogoare Însuşi Duhul Sfânt, ca să se închege măcar de-un Beethoven, Rousseau sau Shakespeare, ca să nu spunem vreo blasfemie!

Asta e altă încercare de dezbinare a societăţii, începută încă din preajma lui ’90, între tineri şi seniori, că aşa e mai frumos, cum m-a corectat pe mine un chelner la Perugia, când l-am prezentat pe nea Bubu prin il vecchio, zicându-mi „l’anziano”! De unde şi până când, dacă ai absolvit afară, eşti mai deştept decât dacă ai terminat o şcoală dinlăuntru? Îmi spune o prietenă că a evitat să-şi trimită băiatul, vorbitor nativ de germană, la facultate în Austria, căci s-a aiurit rău şcoala acolo prin venirea tuturor odraslelor de neamuri proaste de pe la noi. Aşa va fi şi în America – mă rog, facultăţile americane sunt pe bani şi pe diverse trepte, poţi merge chiar la Harvard să închiriezi cu ora o sală de seminar şi să te dai mare că ai ţinut conferinţe şi ai puncte isi! Nu aţi văzut, poţi să-ţi comanzi cronici elogioase în gazete de cartier, cum se zice, şi să nu iei nimic la Cannes, la secţiunea pentru veşnic tinere talente!

Suntem prevăzuţi cu multă dorinţă de obţinere de expandare mondială, adică ne umflăm enorm în pene, deşi nu suntem decât, în mare parte, „chelneri de bacşişuri mici”, după cum zicea pare-mi-se Eugen Barbu, un mare scriitor, repezit şi umplut de măcinătură şi ciupituri inestetice în timpul vieţii. Şi în timpul morţii, căci încă nu s-au evacuat gazele de eşapament ale ripostei, ale urii şi ale invidiei, în cele din urmă. Toţi cred că pot declanşa o adevărată simfonie şi îşi justifică existenţa mediocră prin gesturi şi prin vorbe nefrământate. În lipsă de evenimente, ne agăţăm şi noi de altele şi de alţii şi ne dăm galactici! Totul e monumental, dacă nu la proporţii cosmice, precum concertul pentru papuaşi al trupelor Aerosmith şi AC/DC. Ăştia erau buni prin anii ’70, în 80 se şi fâsâiseră, oricum nu se comparau cu Deep Purple, Who, Queen şi mai ales cu Led Zepp. Până şi Kiss sau Van Halen aveau măcar o piesă mai bună! Sau tot felul de festivaluri de film, de teatru, de poezie, inutile şi de cărat glorie la tavă pe marginea de-o seară a televizoarelor, pe burtieră cum s-ar zice. Îl avertizăm, cu astă ocaziune, pe nenea ăla, S. Vlădescu, cum că mazetă nu e acelaşi lucru cu marionetă. Nu de alta, dar nu mi-a făcut o impresie şifonată, mai ales pentru isprava de a-i fura nevasta lui Boureneanu sau Buruianu. Ăstuia la urmă citat, şi după faţă, şi după nume, şi după diagnostic, neapărat trebuie să-i furi ceva sau să-i tragi două palme, cafine central. Parol, ţaţo! Acesta, cu faţa lui de majordom de casă de şef de gostat, reprezantează parcă Românica, e ceva deputat de raion! Ăsta, bre, care mai bine ar face să vie să termine blocul din spinarea casei noastre, să execute şi el o treabă cinstită şi la roabă sau la schelă?! Ca şi madam ailaltă, Urdea, fată de şofer şi de femeie de serviciu crescută pe la casa de copchii! Cum de e posibil să-şi clatine zgomotul existenţei lor astfel de făpturi pestriţe, născute la grămadă?