Lansat în pre­mieră la Festivalul de film Transilvania, Felicia înainte de toate, de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Graaf, a trecut foarte bine testul publicului, dar şi al profesioniştilor, dacă ne gândim la Premiul pentru scenariu şi cel de interpretare câştigat de Ozana Oancea. Mai mult decât alte premiere, aceasta a fost însoţită de suspans, pentru că marchează îndrăzneala celui mai cunoscut scenarist al noului cinema românesc de a trece în tabăra regizorilor. Apreciat prozator, Rădulescu a scris sau a colaborat la scrierea scenariilor unor pelicule mult premiate, precum Marfa şi banii, Moartea domnului Lăzărescu (ambele de Cristi Puiu), Hârtia va fi albastră, Boogie (ambele de Radu Muntean), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, de Cristian Mungiu etc.

Unii au văzut în această ambiţie a sa de a regiza un gest polemic, izvorât din „divorţul” de Cristi Puiu, şi chiar au anticipat, cu veleităţi de Casandră, că Rădulescu va eşua ca regizor în Felicia înainte de toate, iar Puiu, în calitate de scenarist, cu Aurora. Nu s-a întâmplat aşa. Cei doi au o viziune prea precisă asupra cinematografului, mai ales asupra celui realist, şi ştiu să găsească resurse de dramatism şi expresivitate în faptele aşa-zis „banale”. Acesta este în principal sensul demersului din Felicia înainte de toate, care porneşte de la o mică întâmplare: aflată în vizită la părinţii din România, o femeie de 40 de ani, care trăieşte în Olanda, pierde avionul. În cele câteva ore în care se pregăteşte să plece, ajunge cu întârziere pe aeroport şi aleargă de la un ghişeu la altul, pentru a găsi loc la un alt zbor, Felicia traversează o mică, dar plină de tâlcuri, situaţie de criză. Pe parcursul acesteia, ea îşi reconsideră raporturile cu familia, cu mama ei binevoitoare, dar cicălitoare (excelentă Ileana Cernat), cu fostul soţ aflat în Olanda.

Rădulescu-scenaristul îşi reconfirmă talentul de a acumula, într-o aparent neînsemnată întâmplare, observaţii percutante despre lumea în care trăim, despre, hai să nu ne ferim de vorbe mari, „societatea românească”. Excepţionalul lui talent de a capta dialogurile, care mustesc de viaţă, e şi el confirmat în discuţiile personajelor despre condiţia emigrantului, fluidizarea frontierelor, bătrâneţe şi boală.

Cea mai bună parte a filmului, cea având ca fundal aeroportul, aduce personaje secundare (fosta dirigintă şi soţul ei, interpretaţi impecabil de Victoria Cociaş şi Gelu Niţu), care, în dialogul cu mama Feliciei, întăresc impresia că pensionarii cu copii aflaţi în străinătate devin la noi o categorie socială aparte, aflată într-un fel de concurenţă privind reuşitele fiilor şi fiicelor. Mizanscena este aici plină de subtilitate, pentru că, din mici gesturi şi priviri, ni se sugerează că Felicia şi soţul profesoarei sunt uşor jenaţi de felul cum se ambalează cele două femei în vârstă lăudându-se cu realizările odraslelor. Cea mai intensă scenă, a înfruntării dintre eroină şi mama ei care „o agasează”, îi ocazionează Ozanei Oancea un admirabil moment de recital în care trece de la revoltă la tandreţe, moment care i-a adus actriţei Premiul pentru interpretare şi Premiul pentru cel mai bun debut al secţiunii Romanian Cinema, la TIFF.

Premiat şi pentru scenariu la acelaşi festival, Felicia înainte de toate, semnat de Răzvan Rădulescu împreună cu soţia lui de origine olandeză, Melissa de Raaf, este un film care foloseşte registrul discreţiei pentru a vorbi despre momentele emoţionante din viaţa omenilor fără destin spectaculos. O face cu simţul observaţiei şi al nuanţelor, uneori cu umor, cu puterea de a declanşa empatie. Ceea ce nu e puţin şi ar fi de aşteptat de la majoritatea producţiei noastre cinematografice.