Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Permanenţe » Căluşul, zeu cabalin

Clipa

Căluşul, zeu cabalin

Autor: Dr. Ion Ghinoiu • Rubrica: Permanenţe • Iun 2010  Printează acest articol

Cultul calului în calendarul popular

O formă contemporană de supravieţuire a cultului calului este Căluşul, ceremonial moştenit de români de la strămoşii lor autohtoni, geto-dacii. În calendarul tradiţional sunt atestate trei tipuri de dansuri căluşăreşti: Căluşul la Rusalii, Calul şi Căiuţii la Anul Nou, Căluşerii la Crăciun şi Rusalii. Cel mai cunoscut dintre acestea, Căluşul, a fost declarat la 24 noiembrie 2005 capodoperă culturală a omenirii şi inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.

În calendarul popular, anul pastoral era structurat pe două anotimpuri: iarna, patronată de lup, personificare a întunericului şi frigului, şi vara, patronată de cal, personificare a luminii şi căldurii. Între aceste divinităţi zoomorfe, Lupul şi Calul, şi aştrii care măsoară timpul oamenilor, Luna şi Soarele, sunt tainice legături: lupul este asociat cu astrul lunar căruia îi cântă noaptea urlând, calul este legat de astrul solar pe care l-ar ajuta zilnic să urce pe bolta cerului, de la răsărit până la zenit. De aceea, sărbătorile dedicate lupului sunt grupate pe timp de iarnă, iar cele ale calului (Caii lui Sântoader, Joia Iepelor, Paştele Cailor ş.a) sunt concentrate pe timp de vară.

Repartiţia geografică a Căluşului

Ceremonialul Căluşului era asociat de-a lungul întregului Ev Mediu cu populaţia vlahă, adică cu românii. Sporadic, o formă de Căluş, aproape identică cu cea din Oltenia, a fost atesată la sud de Dunăre, în Bulgaria. La nord de blocul compact al Căluşului românesc apar câteva urme la rutenii din Galiţia şi, de aici, din ce în ce mai şterse spre vestul Europei. Surprinzător, la extremitatea vestică a continentului, în Marea Britanie, a fost atestată o variantă asemănătoare cu Căluşul românesc: „La englezi, scria etnograful Romulus Vuia, Căluşul Hobbyhorse apare în societatea unor dansatori care purtau clopoţei la picioare şi se numeau Morris-dancers. Ei umblau la Paşti, la întâi mai, Înălţarea Domnului, Rusalii şi chiar la ospeţe”. După toate probabilităţile, acest dans cabalin ar fi putut să ajungă la englezi prin celţii care au convieţuit o perioadă de timp cu dacii.

Calusari 1

Ceata Căluşarilor, armată cabalină a Zeului Căluş

Ceata de Căluşari este o herghelie divină care luptă alături de zeul lor Căluş împotriva forţei năprasnice a Rusaliilor (Ielelor). Eliberat în parte de funcţia magică de altădată, jocul căluşarilor a fost preluat şi valorificat scenic de echipele artistice de amatori şi profesioniste.

Ceata căluşarilor, strict ierarhizată (mut, vătaf, ajutor de vătaf, căluşari, stegar), este alcătuită din bărbaţi viguroşi care, prin piesele de port purtate, nume (căluş, căluşar), imitarea tropăitului şi galopului în timpul jocului, prin gesturi etc., caută să semene sau să se confunde cu caii. Ei poartă costumul popular obişnuit al zonei etnografice, la care se adaugă câteva elemente specifice. Culoarea albă, dominantă, a costumului scoate în evidenţă roşul unor piese (brâul şi fundele), antidot împotriva deochiului. După îmbrăcarea costumului şi depunerea jurământului, membrii cetei spuneau că s-au căluşărit, adică au devenit cai în herghelia divină a Căluşului. Prin tot ceea ce fac, ei doresc să semene sau chiar să se confunde cu caii: numele de botez (Ion, Vasile ş.a.) sunt înlocuite cu cel de cal (căluşar, căluşer), poartă pinteni şi zurgălăi la picioare, clopoţei sau salbă de clopoţei la brâu, bete încrucişate sub formă de ham pe piept, imită în timpul jocului mersul la pas, tropăitul şi galopul calului, execută figuri acrobatice de încălecare de către călăreţ a calului. Prin dansurile căluşăreşti, care se bazau pe principiul similia similibus, oamenii încercau să câştige trăsăturile de invidiat ale calului: virilitate, putere, eleganţă.

Căluş, nume al zeului cabalin

Masca tăcută care joacă rolul zeului cabalin poartă diferite denumiri: Căluş, Tată de Căluş şi, mai ales, Mut. Acesta îşi exercită puterea direct, prin ceea ce este în stare să facă în timpul jocului, şi indirect, prin două temute efigii ale sale: Steagul şi Ciocul Căluşului. Mutul merge înaintea cetei, intră în curte şi delimitează cu sabia lui de lemn cercul sacru în care vor juca căluşarii, pune în mijlocul cercului produsele care vor fi vrăjite (drobul de sare, usturoiul, pelinul, frunze de nuc, blidul cu seminţe sau cu apă), ţine ordinea în timpul jocului, pedepseşte căluşarii neatenţi la comanda vătafului, opreşte lăutarii să cânte ca să facă el tot felul de năzdrăvănii (joacă phalusul din lemn purtat sub fustă, îşi ascute sabia de el), îmbrăţişează femeile şi fetele, se repede după copii, speriindu-i. După legea lui de zeu, Mutul face în timpul jocului tot ceea ce îşi doreşte. El joacă pe mâini şi cu picioarele în sus, se caţără în vârful arborilor înalţi şi fără crengi, pe acoperişul caselor, execută acrobaţii de care se tem şi artiştii sub cupola circului. O singură interdicţie are: nu trebuie să vorbească la Rusalii, în perioada jocului.

Calusari 2

Vătaful Căluşului

Conducătorul cetei de căluşari se numeşte, asemănător cetelor de colindători de la Crăciun şi Anul Nou, Vătaf. Odată ales, Vătaful devenea un personaj respectat şi temut de căluşari şi de întreaga suflare a satelor. Atribuţiile lui secrete, de pildă incantaţiile rostite la primirea sau ieşirea unui căluşar din ceată, la îngroparea sau dezgroparea Ciocului şi altele, se transmiteau de la Vătaf la Vătaf, uneori pe patul de moarte. Vătaful, deşi colaborează în anumite momente ale ceremonialului cu Mutul, îi este subaltern şi credincios acestuia.

Muzicanţii, de obicei doi, nu fac parte din ceata cabalină şi nu îmbracă costumul de căluşar. Instrumentele lor preferate sunt cimpoiul, cobza, vioara, fluierul şi, mai recent, acordeonul. Ritmul melodiei cântate este schimbat în raport cu desfăşurarea dansului.

Substitute rituale ale zeului

Efigia zeului cabalin purtată în timpul jocului de Mut sau de vătaf se numeşte Ciocul Căluşului. Acesta se confecţiona în aceeaşi zi cu steagul Căluşului sau înainte de depunerea jurământului. Ciocul este un lemn lung de aproximativ 25-30 cm care putea fi drept, răsucit sau cioplit în formă de cioc şi gât de pasăre de baltă (Bârca, jud. Dolj; Crăciunei, jud. Olt), de cap şi gât de cal, ca un cârlig (Boureni, jud. Dolj), de cap de cal sau de lup (Plosca, jud. Teleorman), de bot de câine şi cap de om (Boureni, jud. Dolj). Ciocul era îmbrăcat într-o piele de iepure în care se bagă diferite plante de leac culese în ziua de Strat de Rusalii (Urzica Mare, jud. Dolj) şi, uneori, măsura fiecărui căluşar luată pe fire de aţă. În zilele în care se joacă Căluşul, Ciocul este purtat în traistă sau în braţe, iar în timpul jocului stă la loc de cinste în faţa lăutarilor sau lângă Steagul Căluşului, de unde asistă la lupta expusă prin dans de căluşari împotriva duşmanului invizibil: ceata feminină a Ielelor sau a Rusaliilor. Ciocul era considerat ca ceva diavolesc; numai prin simpla lui atingere putea îmbolnăvi şi lua minţile oamenilor.

Unele cete de căluşari din Oltenia, Muntenia şi Transilvania numesc Ciocul Căluşului Iepure. Simbol al spiritului grâului, al fertilităţii şi prolificităţii, acest animal prolific, iepurele, a fost asemuit, precum porcul, cu spicul grâului.

Steagul, substitut ritual al Căluşului şi al anturajului său divin, ceata căluşarilor, este confecţionat dintr-un lemn sacru, de obicei stejar, tei, alun, şi ridicat în poziţie verticală în ziua de Strodul Rusaliilor sau la Moşii de Vară. După confecţionarea acestuia, urmează jurământul de credinţă depus de căluşari în faţa Mutului.

Calusari 3

Recuzita rituală

Băţul, arma preistorică de luptă mânuită cu îndemânare de căluşari, individualizează cel mai mult ceremonialul Căluşului în raport cu alte dansuri rituale româneşti. În iureşul jocului, când căluşarii lasă senzaţia că îşi iau zborul, ca să plutească în aer şi să alunge Ielele, băţul este singurul sprijin care îi mai leagă de pământ. Din lemn se cioplea şi phalusul Mutului, legat la mijloc sau de picior. În obiceiurile calendaristice în care phalusul apare ca piesă rituală, acesta se numeşte buzdugan (Junii braşoveni) sau cioc (Căluşari).

În spiritualitatea românească clopotul este o personificare a cărei limbă imită glasul divinităţii adorate, mângâie şi cheamă credincioşii la închinăciune, alungă şi îndepărtează duhurile malefice. Pentru a se feri de Iele, căluşarul îşi leagă clopoţei la picior sau la brâu.

Principalele plante de leac folosite de căluşari pentru tămăduirea bolilor sunt pelinul, usturoiul, odoleanul, avrămeasa, leuşteanul, frunzele de nuc.

Alungarea Rusaliilor şi tămăduirea bolilor

Se credea că, la Rusalii, căluşarii puteau să grăbească căsătoria fetelor, să fertilizeze tinerele neveste şi femeile sterpe prin diferite tehnici magice. Funcţia care a adus însă Căluşului o mare celebritate a fost vindecarea persoanelor luate din Rusalii. După alungarea Ielelor, căluşarii tămăduiau şi relele produse de acestea. Procedeul cel mai simplu de vindecare era săritul bolnavului, frecatul cu usturoi şi pelin a feţei şi mâinilor, ridicatul bolnavului culcat şi prinderea acestuia în joc. Sunt însă acte rituale de tămăduire a bolilor mult mai complexe, cum ar fi: Doborâtul din Căluş, moartea prin substituţie a unui căluşar sau a unei păsări şi altele. În asemenea situaţii, tratamentul se desfăşura acasă, cu bolnavul întins pe pământ, în curte, sau într-o poiană din pădure, unde era dus cu căruţa. Acesta se baza pe mai multe tehnici: psihoterapia, fitoterapia (Mutul purta în traista de după gât numeroase plante de leac), chinoterapia (bătutul tălpilor de la picioare cu bâta), meloterapia. Căluşarii nu se angajau să vindece epilepsia, bolile neurologice şi paraliziile. Printre altele, ei vindecau şi aşa-numita boală a fetelor nejucate, depresie psihică frecvent întâlnită în satul tradiţional, datorată regimului sever instituit de părinţii fetelor, pentru ca acestea să nu-şi piardă fecioria înainte de căsătorie.

8 comentarii »

  1. Nu este - de fapt - surprinzator ca la extreme geografice sa se prezinte un fenomen similar cu cel studiat, mult mai similar, chiar - decat cele atestate in apropriere.

    Acest fenomen, de similaritati ale extremelor mai degraba decat in zonele apropriate (scuzati gramatica, rar scriu in Romana) - este atestat in studiile folklorice… Povestile si motivele deseori apar mai puternic similare la extreme geografice. Acest fenomen este atribuit teoriei ca povestea originala se pastreaza mai aproape de orginial la extreme, fiind mai putin afectate de influenta povestilor similare din centru, care similare find incetul cu incetul schimba mai drastic formula initiala.

    Poate am explicat neclar, si oricum, nu este clar exact cum se petrece acest fenomen, dar apare pretutideni in studiile folclorice care se preocupa cu raspandirea geographica a unui motiv sau a unor intregi povesti populare. Folcloristul American - Alan Dundes - care a studiat si publicat mult despre povestile Romanilor printre altele… atesta acest fenomen in operele sale.

    Am avut onoarea sa particip ca studenta la un curs de folclor predat de profesorul Dundes - la Universitatea din Berkeley - cand era inca in viata.

    Acest fenomen a facut parte din studiile noastre in aceasta clasa, si ma simt bucuroasa sa pot sa-mi explic astfel prezenta aceluiasi fenomen in dansurile populare. Mai pe scurt - acest fenomen nu este coincidenta, sau anomalie, ci este de fapt de asteptat si la ordinul zilei.

    Teoria curenta ca o poveste - si extrapoland, un dans - se gaseste mai aproape de versiunea orginala la extreme geografice/culturale, deci… duce la ipoteza ca acest dans sa fi fost raspandit la un timp prin toata Europa (si nu luat de Celti de la Daci si dus tocmai pana in insulele Britanice, ne fiind atestat la Celtii din zona continentala cum ipotezeaza autorul - pentru care am tot respectul si fascinatie ) si, intre timp, in zona centrala sa fi fost “pierdut” cu timpul sub influentelor altor culturi…

    ramanand in versiunea cea mai aproape de original doar la extremele geografice Est (insulele Britanice) is Vest (Romania).

  2. Acest dans pare sa reprezinte luptele popoarelor patriarhale Indo Europene cu popoarele autohtone - neolitice, matriarhale - care devin prin rezistenta (si insusirea armelor de metal )la cucerire …Amazoanele pontului Euxin. Rusaliile atunci ar reprezenta Amazoanele, rezistenta popoarelor matriarhale.

  3. Similaritati Mari apar si cu zeii panteonului African Yoruba… zei numiti Orisha (energii ale zeului - demizei) venerati azi nu numai in zonele Yoruba din Africa ci si de popoarele care includ membrii diasporei Africane: Cuba, Brazilia, zone din America Centrala… etc… religiile Voudoun si Santeria

    Mutul - cu Orisha Elegua… un personaj care face poazne, este singurul orisha care “face ce vrea”
    si are grija de inceputul drumurilor, este caracterizat prin un phalus

    aceste similaritati par sa sustina o ipoteza ca popoarele neolitice, originand din Africa, ar fi avut original religii similare, care au inceput sa se schimbe abia dupa raspandirea prin Asia, Europa, India (prin aparenta misterioasa din Nordul Asia a (posibil) blonzilor si razboinicilor indo europeni) America, Polynesia, Australia… cel putin vorba fiind de migratiile recente - posibil, dupa studii lingvistice - sa fi fost mai multe mari migratii la diferente de mii de ani

  4. Daria, tradițiile astea legate de călușari sînt produsul unei religii traco-dace care a fost extrem de influent pînă în secolul patru, apoi integrat în creștinism; deși numai superficial după cum se vede.Hai să zicem că abia azi s-a reușit distrugerea acestei credințe arhaice.. cînd chiar creștinismul e în pericol de a sucomba.
    Faptul că se găsește pînă la extremitatea vestică nu e un mister deloc, traco-dacii au fost detașați în tot imperiul, mai ales pe zidul lui Hadrian,regiune unde tradiția asta e cea mai vie.Dar e o diferență capitală în arhaismul și plinătatea de sacru a ceea ce aveam noi și dansul ăla ridicol (Moriss Dance) englezesc..parcă e țurca copiilor de la noi.
    Vătaful este neschimat încă din primele inscripții legate de cultul cavalerului trac(apoi au devenit doi..Medru și Georz) Vetespios sau Betespios.Latina și celtica aveau un rad.vates/vetes= înțelept vrăjitor. Ciocul călușului e reprezentat simbolic pe un artefact al străvechiului cult drept o mînă cu inscripții pe ea și coni de brad(?)în vîrful degetelor…nu mai zic că și Kabbala are o concepție similară legată de mîna Domnului(chiar reprezentări sculptate s-au dezgropat în Israel recent), un ex.e salutul lui Spock din Enterprise..e o chestie a inițiaților probabil, foarte răspîndite în filmele astea americane.
    Aceste sculpturi în piatră erau la loc de cinste în templele lor subterane.Sîntgeorz a preluat iconografia și tradițiile legate de calul solar și omorîrea balaurului iar Indrean a luat lupii și tradiția războinică a dacilor.Dacii pre-romani îmbinau toate aceste concepții, calușul geto-moesic și cultul războinic al lupului din munți și centrul spațiului etnic străvechi.
    Nici nu-i de mirare cum călușul e predominant în limitele graiului de sud-est incluzînd și porțiunea din sud-estul Ardealului cu toată Moldova și Țara Românească iar Filipii de iarnă mai influenți în nord-vest.
    Nici măcar lingvistic nu pot spune că centrul inovează și periferia e conservatoare pentru că nu știm exact ce-i tracic și ce-i latin(mă refer strict la români aici).De exemplu: apa e tracică conform tracologilor bulgari(multe toponime),zeu e tracic, dumetnicie(dubletul arhaic al neolog.domestic) posibil să fie tracic..dom e consemnat în sec V î.Hr., verbul a ține e tracic conform unei inscripții pe un inel sec VI î.Hr. dar și onomastica tracă: Taruthinos(cel ceține sulița), Germethita= țîța caldă..mă rog, exemplele pot continua la nesfîrșit, am un caiet plin de comparații și note din studiile tracologilor.Concluzia e că “ai noștrii ca brazii” au inventat etimologii numai ca să poată da un verdict latinist..nici măcar nu s-au obosit să contrazică pe slaviști în privința lexicului comun balcanic dînd mai mereu dovadă de lejeritate(să nu zic mai rău) și complezență.

  5. [...] În spiritualitatea românească clopotul este o personificare a cărei limbă imită glasul divinităţii adorate [...], alungă şi îndepărtează duhurile malefice. Pentru a se feri de Iele, căluşarul îşi leagă clopoţei la picior sau la brâu. ( sursa citat) [...]

  6. Pas de calusar: http://neelucidat.oricum.ro/2011/12/01/calusarii/

  7. Da…
    Thrakomanie romana dusa la extrem…
    Mare-i gradina etnografiei din Rominica si multe patrupede o populeaza, si ca specialisti, si ca amatori, comentatori pe forumuri…
    Nimic ‘telijent, timp de decenii.
    De-aia Bartok ramane infinit mai valorors decat turmele de etnografi de limba thraco-daca adusa de la Roma de legiuni siriene…

  8. [...] pe http://www.revistaclipa.com/3933/2010/06/permanente/calusul-zeu-cabalin Share this:TwitterGoogleFacebookLike this:Like [...]

Cum comentati?