Note de lectură

Politica externă a unui stat constituţional este hotărâtă de executiv şi de parlament şi pusă în aplicare de corpul diplomatic. Când în fruntea statului se află un cârmuitor respectat şi cu autoritate, atunci relaţiile externe ale ţării îşi află mai repede împlinirea.

În 1883, Regele Carol I discută cu liderii Imperiilor German şi Austro-Ungar, preludiu la semnarea tratatului dintre România şi Puterile Centrale, un fel de scut de securitate al ţării pe plan european.

Între 1882 şi 1897, suveranul României se întâlneşte de patru ori cu împăratul Austro-Ungariei Franz Iosif – situaţia românilor din dubla monarhie, supuşi unei maghiarizări forţate, fiind un punct principal al convorbirilor. Tot Regele Carol I invită pe Ţarul Nicolae al II-lea la Constanţa, în iunie 1914, preludiu la reorientarea politicii externe a României. Şi tot Carol I aprobă tacit, în septembrie 1914, semnarea unei convenţii secrete, la Sankt Petersburg, prin care Rusia recunoaşte României „dreptul să-şi anexeze părţile din monarhia austro-ungară locuite de români“ la timpul „când va socoti că e mai bine“; România se angajează, la rândul ei, „să păstreze o neutralitate amicală faţă de Rusia până când dânsa va ocupa părţile din monarhia austro-ungară locuite de români“.

*

În martie 1919, în atmosfera încâlcită a preliminariilor păcii, Regina Maria soseşte la Paris, pentru a sprijini demersurile delegaţiei române aflată acolo în susţinerea revendicărilor ţării. Suverana are convorbiri cu Georges Clémenceau, primul ministru al Franţei, cu Raymond Poincaré, preşedintele francez, cu Woodrow Wilson, preşedintele Statelor Unite ale Americii, cu şefii militari ai Franţei – generalii Ferdinand Foch şi Philippe Pétain, cu alţi reprezentanţi oficiali ai Marii Britanii, Franţei şi S.U.A.

*

La 2 octombrie 1926, regina României porneşte din nou la drum din Bucureşti via Paris, de astă dată spre Statele Unite ale Americii. Motivul? Pentru a inaugura Muzeul de Artă Maryhill (statul Washington). Era o vizită menită să prezinte România opiniei publice americane. Regina era însoţită de copiii ei – principesa Ileana şi prinţul Nicolae – şi de o suită de 21 persoane. Vizita în S.U.A. a avut loc între 18 octombrie şi 24 noiembrie 1926; la 4 decembrie, Regina cobora din tren la Gara de Nord, în Bucureşti.

În timpul călătoriei, Regina a ţinut un jurnal scris în engleză, presărat cu expresii sau cuvinte în franceză, germană şi română, cele ce se potriveau mai bine cu gândurile ei.

Cu un tren special a străbătut Estul şi Vestul Statelor Unite, cu o scurtă incursiune în Canada. Oraşe mai importante vizitate: New York, Washington (primire la Casa Albă), Philadelphia, Cleveland, Buffalo-Cascada Niagara, Toronto (Canada), Detroit, Chicago. A vizitat în vest statele Wisconsin, Minnesota, Dakota de Nord, Montana şi Wyoming, Idaho, Washington, Columbia britanică şi Oregon. A fost primită, cu tot protocolul, în oraşele San Francisco, Santa Barbara, Albuquerque, Denver, Colorado Spring; apoi la întoarcere: Kansas City, St. Louis, Louisville, Indianopolis, Cincinnati… În programul vizitei citim: „Majestatea Sa nu va primi nici o (donaţie) filantropică, nu va da interviuri, nici nu va primi jurnalişti… nu va vizita prieteni particulari. Majestatea Sa nu va da recepţii.“ (în volum pp. 268-269)

Regina notează multe în jurnal, cu un simţ viu al observaţiei şi cu humor. Câteva exemple.

Dimensiunile Americii: „…ochiul… trebuie să focalizeze altfel şi dă peste cap proporţiile noastre europene.

Imensitatea oricărui lucru nu suportă comparaţie cu nimic din ceea ce construim noi în Europa.

Şi tot ceea ce proiectează este încă şi mai mare, iar abundenţa de apă şi electricitate pe care o deţin este atât de uluitoare…

…încât totul este iluminat într-un fel în care nimeni nu va fi vreodată să o facă în oraşele europene, deoarece ar costa mult“ (Jurnalul Reginei, p. 192).

(În 2010 „abundenţa“ de electricitate este tot atât de izbitoare, nota D.C.G.)

*

Ceremonial, protocol: „Nu pot descrie în detalii dimensiunea onorurilor care mi-au fost arătate peste tot; pot spune doar că sunt incomparabil mai mari decât toate celelalte primite în oricare altă parte.

Americanii, în inimile şi minţile lor, au făcut din mine un fel de erou şi am fost primită ca atare, de o naţiune care divinizează eroii.

Sunt uluită şi adesea mă simt umilă în faţa virtuţilor pe care ei cred că le am şi pe care le place să le slăvească.“ (p. 123)

În schimb, protocolul la nivelul cel mai înalt, o surprinde: „Ceremonia americană este ciudată… Preşedintele american se comportă mai regal decât ar face-o orice rege; …el nu-şi întâmpină musafirii, ci apare numai după ce ei au sosit şi se retrage cel dintâi, lăsându-i în seama casei sale militare…“ (p. 119)

Pretutindeni, suverana României a fost întâmpinată de mulţimi care-şi manifestau simţămintele cu simpatie, căldură şi entuziasm. Fotografiile de epocă sunt întrutotul grăitoare. Era acea comunicare directă între oaspetele regal şi cetăţeni, la fel cu ceea ce noi, bucureştenii, am simţit la 26 aprilie 1992, când Regele Mihai I a vizitat Capitala şi a fost întâmpinat spontan de zeci de mii de oameni doritori a-l vedea şi a-l aclama.

*

Publicitatea americană era pe măsură: „nu poţi face nici cea mai mică mişcare fără publicitate şi fără mulţimea care te întâmpină peste tot“ (p. 127)

*

Cum sunt americanii: „…sunt oameni ciudaţi.“

„Devotaţi, cu un rar sentiment de prietenie, ei sunt constructori, inventatori, muncitori, zămislitori…“ (p. 157); „sunt un uluitor amestec de eficienţă, bune maniere, ospitalitate şi o anumită grosolănie, care iese la iveală la un moment dat, grosolănia copilului, a primitivului, şi totuşi, am găsit infinit mai multă politeţe şi amabilitate decât întâlneşti în general în ţările europene“ (p. 123).

„Amestecul de libertate, drepturi, democraţie este curios combinat cu o dragoste de ceremonie, ordine perfectă, păstrarea strictă a detaliilor, interesante de studiat“ (p. 123).

*

America este o altă lume: „Dar obiceiurile americane, regulamentele, năravurile te deconcertează, trebuie neapărat să-ţi ştergi din gând toate concepţiile europene pentru a te supune celor noi.“

„Eu le savurez, mai degrabă, pe toate.“

„Este ca şi cum ai juca un rol nou, adaptându-te (mereu)“ (p. 125).

Bună observatoare, Regina schiţează, în puţine cuvinte, portrete sugestive.

Preşedintele S.U.A., Calvin Coolidge: „…un omuleţ subţire, uscăţiv, cu o faţă de ceară, cunoscut pentru muţenia lui. El vorbeşte cu propoziţii scurte, ca şi când cuvintele ar fi dureroase pentru el. Gura este o crestătură pe care o ţine strâns închisă, nasul lung şi subţire, părul un fel de roşu auriu…“ (p. 119)

Despre o doamnă: „…Imensă, roşie la faţă, îndesată, împopoţonată cu haine Paquin, cu un superb şirag de perle, familiară, amabilă, ar fi putut să fie bucătărească…; dar cu toată straşnica ei vulgaritate, emană un sentiment de prietenie de-a dreptul matern“ (p. 135).

Exemplele pot continua.

*

Jurnalul Reginei Maria a apărut recent, pentru prima dată, în traducere integrală în limba română datorată Constanţei Simu şi cercetătorului şi profesorului Adrian-Silvan Ionescu. Ediţia realizată de Silvan Ionescu este un model al genului şi aduce dovada unei depline stăpâniri şi realizări a regulilor cercetării istorice. Traducerea este precedată de un substanţial studiu. Întreaga călătorie este explicată cu etapele ei şi în toate detaliile. Aflăm şi ceea ce s-a tipărit până acum pe această temă. De la „Pregătirea călătoriei“ (pp. 15-28) şi până la „După întoarcerea acasă“ (pp. 94-102), cititorul de azi o însoţeşte pe Regină în călătoria ei americană. „Jurnalul“ propriu-zis este de asemenea însoţit de note explicative.

Două elemente sporesc sensibil valoarea ediţiei. Mai întâi cele 80 (optzeci) de documente inedite, identificate de Adrian-Silvan Ionescu la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, Fond Casa Regală şi care oferă – pentru întâia dată – o sumă de informaţii în legătură cu vizita Reginei Maria în Statele Unite ale Americii (pp. 240-350).

În al doilea rând, ilustraţia, cel puţin 200 fotografii de epocă, o adevărată călătorie prin imagini selectate chiar de Regină şi lipite pe paginile Jurnalului ei. Cele care arată primirea Suveranei în diferite localităţi – New York, Chicago, Universitatea Columbia din New York, Academia Militară din West Point, Universitatea britanică din Montreal sau la Muzeul de Artă Maryhill… – vorbesc de la sine.

Un cuvânt despre calitatea ediţiei, realizată cu rafinament şi eleganţă la Editura Noi Media Print, Bucureşti (358 pagini).

*

Curând după întoarcerea la Bucureşti, Regina Maria primeşte o scrisoare de la Biroul Veteranilor Statelor Unite (din Washington D.C.). „Excursia Majestăţii Voastre în America a fost un minunat succes – scrie expeditorul, L.G. Ament – iar Majestatea Voastră poate să fie încredinţată că România a fost «pusă pe hartă» şi că relaţia mai strânsă dintre America şi România este asigurată“ (p. 336).

În august 1944, prin hotărârea Regelui Mihai I şi cu fapta extraordinară a Armatei Române, România a fost „pusă pe harta“ unei Europe răvăşită de aproape cinci ani, de un război fără asemănare. Era însă o hartă pe care „Cei Trei Mari“ trasaseră deja, în linii generale, zonele ce reveneau fiecăruia. Restul s-a desfăşurat pe cale de consecinţă, după încheierea ostilităţilor.