În timpul domniei lui Matei Basarab, în urma unor ample lucrări de reconstrucţie, reconsolidare şi extindere la Mănăstirea Govora din Vâlcea se instalează, în 1637, a doua tipografie cunoscută din Țara Românească. Domnitorul va întemeia aici prima şcoală de cultură din Ţara Românească, pe care o va înzestra cu un venit de 1.000 de galbeni, pe care domnul îi dă egumenului Mănăstirii Govora, Meletie, pentru întreţinerea şcolii, a tipografiei, a tipăriturilor, cât şi pentru plata profesorilor (august 1636).

Adevărata glorie a Mănăstirii Govora nu au făcut-o nici aşezarea, nici vechimea şi nici arhitectura ei, ci renumita - în ţară şi peste hotare - tipografie, întemeiată aici, cu osârdia şi iscusinţa egumenului Meletie Macedoneanul, de către Matei Basarab voievod, marele ctitor român al secolului al XVII-lea. Aici, între anii 1637-1644, vor fi imprimate - în slavonă sau în română - câteva cărţi (5 cărţi) deosebite în ceea ce priveşte conţinutul şi grafica.

Încă din primii ani de funcţionare, de sub teascurile acestei tipografii vor cunoaşte lumina tiparului lucrări importante ale culturii medievale româneşti, precum Psaltirea slavonească la 1637-1638, Evanghelia Învăţătoare (1642) şi mai ales prima lucrare tipărită în limba română, Pravila bisericească, cunoscută şi sub numele de Pravila cea Mică (datorită formatului ei) sau Pravila de la Govora (1640), tradusă în româneşte din slavonă de către nu mai puţin vestitul Mihail Moxa(lie) de la Mănăstirea Bistriţa. Cartea a fost tipărită în şapte luni, prin grija lui Meletie Macedoneanul „care trăise în atmosfera de viaţă spirituală a Mănăstirii Zograful din Muntele Athos” şi care „învăţase tiparul în mănăstirile lui Petru Movilă”, şi a lui Ştefan din Ohrida. Stihurile la stema Ţării Româneşti, cu care se deschide cartea, compuse de renumitul cărturar al epocii, Udrişte (Uriilă) Năsturel - cumnatul domnitorului Matei Basarab, o parte din Predoslovia alcătuită de Meletie Macedoneanul şi ultima pagină, scrisă de ieromonahul Ştefan din Ohrida - unul dintre cei care au trudit la tipărirea cărţii, au fost alcătuite în limba slavonă - manifestări târzii ale slavonismului în Ţara Românească, înainte de dispariţia sa definitivă.

Precum se ştie, cartea este o culegere de legi, cea dintâi carte de legi în limba română («direptatoriu de lege tocmeala sfinţilor ap[o]s[to]li, tocmite de 7 saboarea, catri acesta şi a precuvioşilor părinţi învăţătorilor lumii tipărituseau în tipar ia prea luminatului domn Io Mathei Basarab Voevod a toati Ţara Oungrovlahiei în Manastir[ea]. Govora V leato [...] iară de la naşterea lui Hristos 1640. Govora: [Meletie Macedoneanul] [Ştefan din Ochrida] , 1640.») privitoare la mediul clerical şi, deopotrivă, la cel laic. Pravila a fost alcătuită la dorinţa lui Teofil, mitropolitul Ţării Româneşti, în acord şi înţelegere cu Ghenadie, mitropolitul Transilvaniei. Din acest motiv, s-au făcut două ediţii: una pentru Ţara Românească, alta pentru Transilvania. Textul este acelaşi, doar predosloviile apar cu semnăturile separate ale celor doi mitropoliţi. În Predoslovia sa, mitropolitul Teofil spune că Pravila „este o colecţie de legi canonice şi civile, făcută după o traducere slavonă a unui monocanon de origine bizantin”. Rostul tipăririi acestei cărţi este nobil: „Socotit-am că mai toate limbile au carte pre limba lor. Cu aceea cugetai şi eu, robul Domnului Mieu Is. Hs., să scot această carte, anume Pravila, pre limba rumânească [...]“.

În 1652, s-a scos la Târgovişte o a doua colecţie de canoane, intitulată Îndreptarea legii. Întrucât aceasta a fost făcută cu aprobarea autorităţilor bisericeşti competente, ea a devenit corpusul oficial de legi al Bisericii române de Răsărit, fiind aplicată în viaţa socială a vremii. Acest fapt a constituit, considerăm noi, principala cauză a scăderii rolului şi importanţei Pravilei din 1640, ceea ce a avut ca urmare retipărirea târzie a acesteia - cu caractere latine -, abia în anul 1884, o ediţie onorabilă în care textul original a fost transcris în ortografia vremii. După numai un an, în 1885, ea a fost retipărită - fără nici o modificare - împreună cu Îndreptarea legii de către Ioan M. Bujoreanu, într-o culegere de legi. După această dată, ea nu a mai atras atenţia editorilor, deşi cercetătorii în domeniu s-au exprimat nu o dată asupra ei.

Egumenul Meletie Macedoneanul, cel care a supravegheat şi încurajat activitatea de tipărire, este unul dintre cei mai importanţi stareţi ai mănăstirii în cei patru ani cât a păstorit aici, 1636-1640, făcând-o cea mai renumită şi mai bogată aşezare monahală a ţării acelui veac. „Cărţile de sub Matei Basarab sunt pentru români ceea ce Biblia lui Luther a fost pentru popoarele germanice”, spunea Mihai Eminescu.

Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei şcoli artistice, fără de care „explozia” brâncovenească nu ar fi fost posibilă. A fost un adevărat Mecena, protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiţiei ortodoxe. Toate aceste însuşiri ale personalităţii sale vor contribui la consacrarea suveranului ca cel mai mare ctitor al poporului român din epoca medievală, un adevărat patron al Bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de biserici la care se adaugă refacerea multor altora, atât în ţară, cât şi la Muntele Athos şi la sud de Dunăre.