Constantin Dropu

Agricultura și politicianismul

Editura Sedcom Libris, București, 2007.

De-a lungul acestui secol, de fapt în numai şaptezeci de ani, agricultura şi, implicit, ţărănimea au cunoscut convulsiile a nu mai puţin de patru prefaceri - casus unicus: reforma agrară din 1921, reforma agrară din 1945, colectivizarea din 1949-1962 şi aşa-zisa reîmproprietărire din 1991. Toate acestea au fost făcute în numele fericirii ţăranilor, dar fără consultarea lor largă şi temeinică şi nici una din ele nu a dus la ceea ce ar fi trebuit să ducă potrivit ţelurilor programatice iniţial enunţate. În schimb, toate au fost însoţite şi urmate de perturbări ale producţiei agricole pe peri­oade de timp mai mult sau mai puţin îndelungate. În cazul ultimei prefaceri cu pretenţii reformatoare, executate ca la comandă, fără crâcneli, nici după aproape două decenii, agricultura şi, de fapt, întreaga lume a satului, ca să rămânem doar în zona ruralului, nu şi-a revenit de pe urma traumelor suferite.

Dacă s-ar face un calcul corect, adunând anii bulversaţi de după fiecare din cele patru reconfigurări ale fizionomiei agri­culturii româneşti, rezultatul ar fi halucinant: circa patruzeci de ani consumaţi cu modificări şi reaşezări ale raporturilor de pro­prietate, în vreme ce biata agricultură se zbătea şi se zbate în nevoi tehnice şi tehnologice, în nevoi de mai bună organizare şi condu­cere, în nevoi de mai multă hărnicie şi pricepere, în nevoi de mai multă dăruire faţă de lucrarea pământului.

Autorul