Atentatul ratat de pe zborul Amsterdam-Detroit, in 25 decembrie 2009, şi revendicat de Al-Quaida, a convins administraţia americană să adopte recurgerea la scannere corporale şi să solicite ţărilor europene să procedeze in acelaşi mod. Pentru moment, Europa reacţionează dispersat: se discută probleme de ordin economic sau etic, insă puţini chestionează semnificaţia acestei obsesii privind securitatea.

Să privim mai intai la Europa, de unde pleacă cea mai mare parte a zborurilor considerate periculoase. Olanda a anunţat pe 30 decembrie instalarea a cincisprezece astfel de aparate, care vor echipa pană la sfarşitul lunii ianuarie aeroportul Schiphol, din Amsterdam. Şi acest lucru fără acordul Comisiei Europene, care sugerase, la sfarşitul lui 2008, să se generalizeze folosirea lor - iniţiativă respinsă masiv de euro-deputaţi, care au considerat, majoritar, că „departe de a fi pur tehnică, această măsură are consecinţe grave asupra dreptului la viaţa privată”. Parlamentul a cerut atunci Comisiei să realizeze un studiu asupra impactului economic, etic şi medical al acestor aparate. In aşteptarea rezultatelor, Marea Britanie, care făcuse primele teste in 2004, accelerează examinarea lor, in vreme ce in Germania o majoritate covarşitoare face presiuni in favoarea utilizării lor, in ciuda opoziţiei ecologiştilor. In Italia, preşedintele Autorităţii pentru transport aerian anunţă că ţara este pregătită. In Franţa, ministrul de Interne consideră că este o pistă care merită explorată. Pe scurt, in măsura in care nu se referă decat la zborurile transatlantice, tendinţa in favoarea acestor aparate se impune rapid, in ciuda dezbaterilor şi a opoziţiilor.

Dar despre ce este vorba? Despre protejarea vieţii private? La această problemă etică nu se aduce decat un răspuns de ordin tehnic: un laborator din Lubeck cercetează modalităţile prin care aparatele să elimine contururile corpului la scannare, iar fiecare astfel de aparat costă aproximativ un milion de dolari. Dacă sunt necesare intre 15 şi 20 de aparate in fiecare aeroport intercontinental european, afacerea este foarte interesantă din punct de vedere industrial, iar securitatea ar aduce mult mai mult decat comenzile nemăsurate de vaccinuri contra gripei H1N1. Ca atare, securitatea avută in vedere este, inainte de toate, reperabilă la nivelul impactului său industrial sau economic. Cu toate acestea, in Parlament, deputata

olandeză Sophie in’t Veld insista asupra faptului că „nu trebuie să creăm iluzia că tehnologia poate să rezolve chiar totul”. Fiecare dintre noi ştie, aşa cum declara aceasta, că „măsurile luate in privinţa lichidelor, sau transferului de date spre SUA, nu au permis pană acum garantarea securităţii”.

Atunci, la ce bun o măsură in plus? Nimeni, in afară de autorii de SF, nu ar fi prezis atentatele din 11 septembrie, nici multiplele forme de atentate teroriste, reuşite sau stopate, care s-au multiplicat in ultimii 30-40 de ani. Ba, mai mult, nimeni nu şi-ar fi imaginat unde se poate ajunge in materie de deturnare a măsurilor de securitate.

De fapt, spre deosebire de atentatele anarhiste de la sfarşitul secolului al XIXlea indreptate impotriva personalităţilor regimului ţarist, ori de atentatele şi sabotajele mişcărilor de rezistenţă faţă de regimul nazist sau faţă de ocupaţia germană din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care relevă mai mult sau mai puţin operaţii militare de comando cu obiective precise, ori, spre deosebire de violenţele mafiote sau cele ale gangsterismului care nu vizau decat controlul beneficiilor rezultate dintr-o activitate ilegală, violenţa terorismului contemporan, de la războaiele de decolonizare incoace, vizează victima anonimă, producand, in condiţiile in care oricare dintre noi este o victimă potenţială, cu atat mai multă groază. De aici, succesul mediatic enorm al acestor acţiuni şi amploarea terorii pe care incearcă să o atenueze măsurile de securitate.

Toate acestea conduc la două problematici: moartea şi securitatea.

Să vorbim mai intai despre moarte. Societatea noastră a inlocuit elaborarea simbolică, de natură colectivă, a decesului cu simpla contabilizare. Biserica Catolică afirma recent acest schimb simbolic cu Dies Irae, in cadrul căruia comunitatea se reconciliază cu Dumnezeu, recunoscandu-i puterea absolută asupra vieţii şi a morţii. Astăzi, moartea se calculează in funcţie de rentabilitatea asigurărilor de viaţă. La nivel colectiv, societatea nu mai ştie să dea sens morţii, care ii lasă astfel pe apropiaţii defunctului intr-o situaţie

dezolantă, nu din punct de vedere economic, ci al simbolului. In loc să confere morţii valoarea unui ritual şi a unui sacrificiu care ne stupefiază prin logica sa nebună, teroriştii, in special cei de la Al-Quaida, lansează, de fapt, un dramatic apel la sens: a da şi a primi moartea. Punerea halucinantă in scenă a morţii unui jurnalist american (prin tăierea gatului) face astfel referinţă la „sacrificiul lui Avraam” - numai că, in

locul berbecului substitut al lui Isaac, americanul a inlocuit oaia lui Aid el Kebir. Toţi suntem ostateci potenţiali, după cum scria in urmă cu treizeci de ani J. Baudrillard, şi tocmai de aceea ne temem de ameninţare.

De aici, concepţia noastră despre securitate: liderul naţiunilor securitare este o ţară (SUA) care işi vinde capacităţile militare „foc cu foc” pentru a apăra democraţia şi care este cel mai important explorator al armelor de toate felurile. Or, această ţară continuă să facă războaie unde vrea, cu, in mod paradoxal, „zero morţi americani”. De aceea, ea trebuie să multiplice măsurile de „securitate”.

Securitatea se prezintă astăzi ca o formă de şantaj la adresa vieţii şi a supravieţuirii. Asigurarea de viaţă şi centura de siguranţă au acelaşi cuvant de ordine: „folosiţi-o!”. Secretul securităţii este acelaşi cu secretul cărnii preambalate: infăşurarea intr-un fel de sarcofag pentru a intarzia moartea.

Cu toate acestea, lucru valabil in special pentru Statele Unite, economia nu se poate dezvolta doar producand pericol şi poluare. Economia americană nu trăieşte decat din suspansul morţii, pe care il menţine prin intreaga producţie materială, astfel incat capitalul, trăind din producţia de moarte, işi găseşte beneficiarul in producţia de securitate. Securitatea este prelungirea sa industrială, aşa cum ecologia este prelungirea poluării: PIBul nostru inregistrază şi adaugă fără scrupule poluarea şi lupta impotriva poluării, astfel definindu-se bogăţia unei ţări!!! Ce este, in aceste condiţii, asigurarea de viaţă, dacă nu un capital indexat asupra morţii?

In contextul creştin al inaintaşilor noştri, asceza şi mortificarea reprezentau viitoare arme de apărare impotriva iadului. Astăzi, se presupune că o asceză colectivă gigantică ne protejează de moarte, intr-un sens care ne scapă. Să ne gandim, de pildă, la măsurile de securitate rutieră: acestea nu au fost insuşite pană cand nu au fost impuse. Ce inseamnă acest lucru? Atunci cand, adolescenţi fiind, adoram să ne inducem teama conducand motociclete cu părul in vant, ne simţeam nemuritori. Nu ne gandeam defel la preţul morţii şi nici nu purtam cască de protecţie. Accidentul, intotdeauna posibil, nu era decat un accident şi ne asumam nemijlocit acest risc sau, mai degrabă, această temere care era parte din fericirea noastră de a ne asuma riscuri, interzise astăzi copiilor noştri. Ca atare, ei işi asumă alte riscuri, precum alcoolul, drogurile ori sporturile extreme. Sau haideţi să ne gandim la muncitorii care lucrează pe un acoperiş: caţi dintre ei poartă un ham de siguranţă? De unde vine acest refuz cvasi spontan? Se speră, probabil, salvarea in acest fel a unei părţi de control asupra propriei vieţi.

Forţa teroristului constă in aceea că ştie că şi el va muri, iar acest schimb simbolic ii oferă calea unei impliniri eterne, aşa cum au arătat mesajele scrise lăsate de teroriştii protagonişti la 11 septembrie. Dar el mai ştie totodată şi că noi, prin cultura noastră, nu il putem inţelege decat prin intermediul calculului contabil al morţilor.

Scannerul corporal, destinat să ne sporească securitatea, ne va costa scump, iar teroristul va inventa alte variante care vor face ca aparatul să se dovedească inutil şi ineficient şi asta pentru că teroristul conferă propriei morţi un sens, de neconceput pentru noi, şi care scapă din seria de variabile incluse in studiul nostru de contabilizare, dar şi măsurilor de securitate.