Clipa

Adrian Ghenie: Picură şi precaritate

Autor: Mălina Conţu • Rubrica: Plastică • Ian 2010  Printează acest articol

Drd.  Mălina ConţuLa  Muzeul Naţional  de  Artă  Co n t emp o r a n ă (MNAC) mai poate fi  vizitată  până  pe 14 februarie o expo-ziţie personală de  dedicată tânărului pictor clujean  Adrian Ghenie (n. 1977), unul din reprezentanţii „şcolii sumbre” de la Cluj. Această grupare artistică  a  fost  sesizată  şi  promovată  ca mişcare coerentă de organizatorii Bienalei de la Praga, din 2007, find defnită nu atât prin unitatea de  stil,  cât prin  tonalitatea întunecată a lucrărilor lor, caracteristică la care se raliază şi pictura lui Ghenie.

Ideea de a realiza o expoziţie personală a  acestui  artist  a  venit,  se  pare,  în  urma recunoaşterii  de  care  Adrian  Ghenie s-a  bucurat  înafara  graniţelor  ţării, cu  precădere  în  Germania  şi  Anglia, benefciind  în  acest  sens  de  sprijinul Galeriei  Plan  B,  din  Cluj.  Demersul expoziţional de la MNAC îşi propune să prezinte  publicului  o  selecţie  de  lucrări menite  a  ilustra  o  sinteză  a  parcursului pictural  al  artistului,  evidenţiind  relaţia pe care o stabileşte iconografa acestuia cu memoria şi istoria, dar şi procesul continuu de  înnoire  şi  experimentare,  defnitoriu pentru abordarea sa picturală.

La o privire de ansamblu a selecţiei de picturi de la MNAC, ne va atrage atenţia tonalitatea întunecată a picturilor artistului, pusă  de  curator  sub  semnul  unei  relaţii pe  care  artistul  o  stabileşte  conştient  cu tradiţia  picturii  „tenebroase”,  la  capătul căreia  se  afă Caravaggio, dar  şi  cu  tipul de compoziţie friză à la David Hockney, în care elemente aparent disparate se înlănţuie succesiv  pe  o  scenă  teatrală.  Ne  atrag atenţia  contrastele  vizibile  şi  dramaticede  clarobscur,  de  o  factură  expresionistă, dar mai  ales  calitatea  picturii  artistului: tuşele, alăturările de nuanţe, suprapunerile de  tonuri  şi  transparenţele  cromatice exploatate  cu  brio  într-un  context  post-dadaist care a decretat „moartea picturii”.

Adrian Ghenie - Dada is Dead, 2009.

Adrian Ghenie - Dada is Dead, 2009.

La o privire mai  atentă  a  subiectelor pe  care Ghenie  le  abordează,  sesizăm  o diversitate  tematică  care  poate  părea,  la prima  vedere,  aleatorie  -  evenimente marginale,  detalii  nesemnifcative,  figuri disparate, dar care, la o examinare detaliată, ne atrag atenţia asupra unor momente şi personaje  cheie  ale  istoriei,  conjugate într-o viziune coerentă, menită a sublinia precaritatea  şi  inconsistenţa  procesului istoric  de  rememorare/reconstituire. Putem  sesiza,  astfel,  o  serie  de  apariţii spectrale, un fel de umbre fantomatice ale trecutului care ies din unghere neaşteptate, ne atrag atenţia şi ne suscită memoria spre a  reconstitui contexte precare, mai vechi sau  mai  noi.  Sunt  personaje  şi  imagini disparate,  antice,  cum  e  binecunoscuta imagine a discobolului, sau recente, cum e imaginea lui Duchamp, sunt rememorate finţe  obscure,  cum  e Nickelodeon,  sau personalităţi precum Hitler sau Lenin. Dartoate  se grupează  în  jurul unor  contexte artistice sau politice care au marcat istoria recentă, au determinat eşecul modernităţii şi au generat forme de exprimare pe care noi,  azi,  le  moştenim  -  tema  morţii,  a disperării,  lipsa  identităţii,  personajul fragmentat, sunt câteva din chestiunile pe care Ghenie le atinge, dar, în egală măsură, probleme cu care individul acestor timpuri se confruntă.

Din tot acest arsenal complex de teme pe care artistul le conjugă, mă voi mărgini la  a  detalia  un  aspect  privitor  la  artă,  la statutul  ei,  la  posibilităţile  actuale  ale picturii  ca mediu  de  exprimare  artistică. Pentru  că  unul  dintre momentele  cheie pe  care  pictorul  le  (re)vizitează  în  mai multe dintre lucrările expuse este şi unul care  a  avut drept  consecinţă  schimbarea paradigmei  artistice  şi  contestarea legitimităţii  mediului  picturii:  episodul Marcel  Duchamp  al  mişcării  Dada. Duchamp  a  fost  cel  care  a  decretat programatic  moartea  picturii  prin înlocuirea ei cu ready made-ul, iar expoziţia Dada  de  la Berlin,  din  1920,  a  fost  cea care  a  afşat  ideea  morţii  artei,  ambele teme find prezente şi în expoziţia de faţă. Iar Duchamp, unul dintre artiştii care au militat pentru vidarea artei de  subiect  şi conţinut,  devine,  paradoxal,  subiect  al picturii  lui  Ghenie,  acesta  ilustrându-l într-unul  dintre  portrete  sale  cu  un  aer decadent,  înveşmântat  într-o  haină  de blană  care  îi  ascunde  complet  corpul  şi având  o  figură  melancolică.  Inspirată de  o  fotografe,  această  pictură  vine  să încununeze  exact  ceea  ce  Duchamp  a vrut să  îngroape, şi anume arta retiniană şi  senzuală  a  picturii.  Iar  acest  portret al  lui Duchamp  arată  că  arta  picturii  a supravieţuit şi după numeroasele încercări de a decreta  sfârşitul ei,  înglobând  toate precizările ontologice generate de apariţia ready-made-ului.  Pe  aceeaşi  direcţie  a meditaţiei  asupra  statutului  picturii  se înscriu  şi  lucrările  Dada  is  Dead sau Duchamp’s Funeral.

Analizând  atent  statutul  actual al  mediului  picturii  prin  raportare  la momentele esenţiale care au marcat istoria şi arta  în trecutul recent, Adrian Ghenie abordează unul dintre subiectele esenţiale ale  discursului  actual  privitor  la  acest mediu,  căruia  îi  demonstrează  relevanţa chiar  şi  în  contextul  post-dadaist  actual. Iar expoziţia de la MNAC este relevantă în susţinerea acestui sens.

Cum comentati?