Un autor, şapte piese de teatru şi o carte
Autor: Drd. Alexandra Săraru • Rubrica: Lecturi • Dec 2009Taina îngerilor, publicată anul acesta la Nemira, reuneşte şapte piese de teatru purtând semnătura dramaturgului Valentin Nicolau. Majoritatea acestor creaţii a cunoscut lumina rampei, în montări la importante teatre din ţară sau sub forma unor inspirate spectacole-lectură.
Spectacolul Fotograful Majestăţii Sale a fost montat la Teatrul Naţional din Bucureşti „Ion Luca Caragiale” sub titlul Legenda Ultimului Împărat, în regia lui Alice Barb, în stagiunea 2002-2003. Piesa de teatru s-a bucurat de un extraordinar succes, iubitorii artei dramatice răsplătind cu aplauzele lor frumuseţea textului şi interpretarea marilor nume ale Naţionalului bucureştean: Claudiu Bleonţ, Mircea Albuscu, Ion Lucian, Constantin Dinulescu, Rodica-Popescu Bitănescu, George Ivaşcu şi Ilinca Goia. Piesa a cunoscut şi montarea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Ca zăpada şi cei doi se află de opt stagiuni în repertoriul Teatrului „Nottara” din Bucureşti.
Spectacolul se joacă sub titlul Uzina de plăceri SA, în regia lui Alexandru Berceanu. Acelaşi text a putut fi auzit şi la Radio România Actualităţi (Teatrul Naţional Radiofonic). Adaptarea radiofonică şi regia artistică Dan Puican. În rolurile principale: Virgil Ogăşanu, Şerban Cellea, Irina Movilă. Premiera a avut loc pe 12 mai 2003.
Taina îngerilor, spectacol-lectură, a fost prezentat la de Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu, în 2008. Ultima Haltă în Paradis a beneficiat de o versiune televizată, în 2002, în regia şi adaptarea lui Alexandru Tocilescu. De asemenea, a fost pus în scenă la Teatrul De Nord din Satu Mare, regia Andrei Mihalache, stagiunea 2002-2003. Numeroase premii de specialitate au consacrat harul dramaturgului în sfera slujitorilor Artei Dramatice. Dar mai important, spectatorii au vrut să vadă şi să cunoască opera unui dramaturg contemporan.
Întotdeauna, dincolo de strălucirea spectacolului şi interpretarea mai mult sau mai puţin inspirată a actorilor, rămâne Cuvântul, rostit sau dezvăluit în Carte (acum, din fericire sau nu, îl descoperim şi în infinitele spaţii ale Internetului) şi acesta îl consacră pe autor ca una din importanele voci ale dramaturgiei contemporane.
O voce care mai are încă de dezvăluit multe replici, pe scenă şi în afara ei. Şi aceasta, dramaturgia, este numai una din faţetele lui Valentin Nicolau, căci rolurile de scriitor de cărţi pentru copii, de editor şi de om de televiziune i se potrivesc deocamdată la fel de mult.
Valentin Nicolau
Taina îngerilor
Editura Nemira, Bucureşti, 2009.

