În discursul de recepţie pe care l-a rostit la Academia Română cu un număr de ani în urmă, celebrul scriitor Jean d’Ormesson ne-a anunţat, cu tot regretul său, moartea viitoare a cărţii! Fără îndoială, omenirea se găseşte în pragul unor mutaţii extraordinare, unele dintre ele primejduindu-i propria evoluţie şi ameninţând să-i transforme pe oameni în roboţi. Cu greu pot însă suporta gândul dispariţiei cărţii. Folosesc şi admir computerul şi-i datorez recunoştinţă pentru înlesnirile pe care le poate aduce muncii intelectuale, dar nu pot admite că el poate înlocui omul, după Dumnezeu, cel mai desăvârşit şi sensibil computer!

De la inscripţii şi picturile din peşteri ale oamenilor primitivi, la tăbliţele cuneiforme şi la hieroglifele vechilor egipteni, de la scrierile popoarelor mediteraneene, la atât de clarificatoarele scrieri greacă şi fiica ei latină, oamenii timpurilor primitive şi ale Antichităţii au ştiut pe această cale să-şi prelungească fiinţarea cu secole şi cu milenii. Biblioteca din Alexandria, adevărată minune a lumii, a ars, dispărând cu ea tezaure spirituale nepreţuite, dar din acele vremuri îndepărtate însemnări şi manuscrise de nepreţuită valoare şi folos s-au păstrat, chiar şi în număr infinit de mic şi ele ne ajută să înţelegem ce a fost, cum am devenit!

La sfârşitul Evului Mediu, ca semn al unor mari schimbări, genialul Gutenberg a inventat tiparul şi de la manuscris s-a putut trece la carte, omenirea dobândind un bun nepreţuit. De data aceasta, progresiv, cartea a devenit un bun social, numărul ei îngăduind accesul a din ce în ce mai mulţi oameni la cunoaşterea şi învăţătura pe care ea o dezvăluia. A trecut de atunci peste o jumătate de mileniu şi cartea a fost o regină a lumii. Biblioteci publice şi private au găzduit-o, ea s-a moştenit ca un bun preţios înăuntrul unei familii. Cartea a pătruns în din ce în ce mai multe case, în palate, dar chiar şi în colibele umile ale ţăranilor. Ea a fost o răspânditoare de ştiinţă, de morală, de conştiinţă, a oferit prilej de răgaz şi de delectare. Cartea a ajutat şi la ridicarea şi afirmarea valorilor, a fost unul dintre instrumentele prin care “meritocraţia” şi-a dobândit drept de cetate!

Când mă duc pentru prima oară într-o ţară sau chiar într-un oraş, paşii mă conduc firesc către librăriile locului pentru a testa acolo pulsul cărţii, ce se publică, ce se citeşte, cine îşi manifesta interesul. Este un test decisiv în judecarea nivelului intelectual dar şi social, în fapt a nivelului de civilizaţie. Din păcate, în ceea ce ne priveşte, tranziţia noastră infinită a creat probleme din cele mai grele şi cărţii, editării şi desfacerii ei. Manipularea este şi ea prezentă, distrugătoare şi paralizantă, interese de tot felul, inclusiv cele politice şi partizane, stânjenesc nu rareori drumul către carte şi mai ales al cărţii către societate!

Dar revenind la primele gânduri, nu pot admite moartea cărţii, deoarece o carte este un lucru în sine, uneori chiar o nestemată. Moartea ei ar însemna moartea spirituală a omenirii şi cunoaşterea ei doar prin intermediul computerului nu poate corespunde unui lucru firesc. Oamenilor le revine s-o păstreze în viaţă, vârstnicilor să-i facă pe tineri să n-o ocolească, cum se întâmplă din ce în ce mai des şi tinerii să-i înţeleagă nepreţuitul folos, dar şi farmecul.