Clipa

Esența spiritualității franceze

Autor: Dinu Săraru • Rubrica: Editorial • Ian 2018  Printează acest articol

dinusararu

Clipa se onorează publicând, în pagina 10 a numărului de față, admirabilul discurs rostit de președintele Franței, Excelența Sa Emmanuel Macron la funeraliile scriitorului Jean d’Ormesson desfășurate în fața monumentalului Doms des Invalides la care au luat parte foști președinți ai Franței, președinții Camerelor Parlamentare, membrii Guvernului, membrii Academiei, conducătorii marilor instituții naționale, reprezentanții Armatei, șefii partidelor politice.

Discursul cu o rezonanță internațională indiscutabilă s-a înscris, după opinia mea, printre strălucitele pagini consacrate omagierii, în Franța, scriitorilor și literaturii franceze. Cu acest prilej, președintele Emmanuel Macron a formulat și această apreciere de ordin sociologic și filozofic și identitar privind esența poporului francez și a Franței.

Da, suntem aici, diferiți prin vârstă, condiție, meserie, opinii politice și, totuși, profund uniți prin ceea ce este chiar esența Franței: dragostea de literatură și prietenie pentru scriitori.

Prin dumneavoastră Franța omagiază ceea ce Rinaldi denumea singurul lucru serios în Franța, dacă judecăm la nivelul secolelor.”

Aceste două tulburătoare și pilduitoare propozițiuni ne-au inspirat și pe noi, cei de la Clipa, să reproducem discursul ce poate determina rodnic și societatea noastră ce are încă nevoie pentru a fi cu adevărat devotată spiritului patriotic și de virtutea esenței despre care vorba președintele francez, esență reprezentată de dragostea față de literatură, ceea ce înseamnă educație și școală și carte, cu alte cuvinte cultura.

Cum comentati?