Clipa

Dinu Săraru, un scenarist puternic

Autor: Călin Căliman • Rubrica: Cronici, Film • Ian 2018  Printează acest articol

Pentru scriitorul Dinu Săraru, care a împlinit, în 2017, 85 de primăveri (la mulți ani, Maestre!), scenaristica rămâne un domeniu de forță al carierei sale literar-cinematografice. Scenaristul – chiar dacă, din punct de vedere cantitativ, scenariile sale n-au fost foarte numeroase – și-a adus spre ecran, în condiții ireproșabile, câteva dintre cela mai importante romane ale sale, Clipa, Niște țărani, „Dragostea și Revoluția” sau a conturat portretul unor personalități politice pregnante pentru lung metraje documentare reprezentative, cum ar fi Un om trăind în viitor: Nicolae Titulescu. Despre toate aceste scenarii, câteva cuvinte în plus.

În august 1979 ieșea pe ecrane filmul Clipa de Gheorghe Vitanidis, ecranizare a puternicului roman politic Clipa de Dinu Săraru. Chiar dacă unele situații ale filmului și-au pierdut actualitatea (dat fiind faptul că atât romanul cât și scenariul poartă, totuși, semnele timpului în care au fost elaborate), Clipa rămâne un puternic film politic, datorită, în primul rând, personajelor sale, printre care inginerul Dumitru Dumitru, un om integru, întreprinzător și lucid, inginerul Tudor Cernat, care-și păstrează verticalitatea chiar dacă este aruncat în bătaia vânturilor vieții, sau Carmia Cernat, o femeie rea, antipatică, fără suflet, și datorită magistralelor interpretări actoricești ale acestora, datorate, în ordine, actorilor George Cozorici, Ion Dichiseanu și Rodica Tapalagă (ce actriță superbă!, celorlalți interpreți, printre care Violeta Andrei (Ruxandra Mărăcineanu), Sebastian Papaiani Petre Nobilu), Emanoil Petruț Dometie Panait), Mitică Popescu (Năiță Lucean), Leopoldina Bălănuță (Maria Nobilu), Margareta Pogonat (Genica), Vasile Nițulescu (tatăl lui Dumitru), Olga Tudorache (sora lui Dumitru), Octavian Cotescu (Arvinte Panait), Valeria Seciu (femeia din sat), ale căror eforturi de depășire a semnificațiilor conjuncturale ale intrigii sunt soldate cu remarcabile rezultate artistice. Revăzut astăzi, filmul vorbește chiar mai mult decât a vrut-o și a făcut-o autorul despre epoca adusă pe ecran (sfârșitul anilor ’70), deoarece semnele timpului sunt prezente în chiar spiritul întâmplărilor aduse pe ecran, rigorile stupide ale cenzurii ideologice ale vremii sunt pur și simplu evidente, intriga propriu-zisă – fiind vorba despre un film eminamente politic – este marcată, ba chiar determinată, de însuși spiritul politic al „epocii de tinichea”, numită emfatic „epoca de aur”.

Scenă din filmul Vânătoarea de vulpi (1980)

În decembrie 1980, regizorul Mircea Daneliuc a ieșit pe ecrane cu o ecranizare, Vânătoarea de vulpi, pe care a scenarizat-o împreună cu prozatorul Dinu Săraru (autorul romanului inspirator, Niște țărani). Întârzii asupra acestui film, deoarece el reprezintă, neîndoios, cel mai valoros scenariu la care a colaborat scenaristul Dinu Săraru. Scriitorul – după cum mărturisea cu un prilej – a scris romanul Niște țărani dintr-o nevoie polemică: „Mă duceau la exasperare imaginile din literatură în care ni se descria un țăran continuu fericit și care nu mai știa ce să facă de bucurie că a venit, în sfârșit, revoluția socialistă să-l invite la colectivizare ca la o serbare”. Din aceleași motive s-au aplecat, atât scriitorul cât și regizorul, asupra romanului, pentru a-l aduce spre film. Filmul scoate în prim-plan cele două personaje pe care este structurat romanul: foștii tovarăși de arme, Năiță Lucean și Pătru cel scurt. Prin ei, romanul și filmul scot în evidență drama colectivizării, durerea trăită de niște țărani – ca Năiță Lucean, ca Pătru cel scurt, ca toți consătenii lor – la despărțirea de pământ. Modul în care scenariștii și regizorul au decupat narațiunea cinematografică pune și mai tare în evidență tragismul întâmplărilor din anii colectivizării. Filmul „rupe” cursivitatea narațiunii, pulverizează cronologia faptică: începe cu sfârșitul – înmormântarea lui Pătru cel scurt – și derulează întâmplările anterioare din perspectiva afectivă a celui care le rememorează, Năiță Lucean, investit în film cu personalitatea artistică a lui Mitică Popescu. Actorul „citește” psihologia și filosofia personajului său, o filosofie a îndoielii, dar și a unei înțelepciuni ancestrale, cu perspicacitate, cu o fină detectare a ascunzișurilor sufletești. Alături de el, Valeria Seciu (Gena, soția lui Năiță), Mircea Diaconu (Pătru cel scurt), Zaharia Volbea (Petre), Aristide Teică (Ciclop), Gheorghe Cozorici (Dumitru Dumitru), Sofia Vicoveanca (nevasta lui Pătru cel scurt), Costache Sava (Simion Popescu), Andrei Codarcea (Gheorghe Oțât), Bob Călinescu (Dincă), Nicolae Niculescu (moșul din Sacot), Flavius Constantinescu (Nicu lu’ Nae), ceilalți, au apariții remarcate în cronicile de la premieră, aproape unanime în a considera filmul un „fapt de artă”. La această concluzie a contribuit în mare măsură, desigur, și directorul de imagine Călin Ghibu, noul colaborator al regizorului, care a adus cu sine rafinamentul și „calmul” dovedite în filmele colaborării sale de până atunci cu Mircea Veroiu (Dincolo de pod, Hyperion, Între oglinzi paralele), o stare imagistică menită să evidențieze, prin contrast, dramatismul situațiilor evocate în romanul ecranizat. Pentru scenaristul Dinu Săraru, acest film rămâne apogeul carierei sale scenaristice. Cât despre regizorul Mircea Daneliuc, prin acest film, el era pregătit pentru „marea lovitură”: peste numai patru-cinci luni el va aduce pe ecrane Croaziera…

Despre filmul Dragostea și Revoluția de Gheorghe Vitanidis – care pornește de la romanul cu titlu omonim al scriitorului Dinu Săraru – s-a spus, la premieră, că este o lectură pasionantă a romanului. Practic, filmul, ca și romanul, sunt o continuare a romanului și filmului Clipa, deci avem de a face tot cu o operă politică, despre lumea unui anume moment istoric, de data aceasta începutul deceniului 9, probabil cel mai obsedant deceniu al erei comuniste. Regăsim, în Dragostea și Revoluția, interpreții principali din Clipa: Dumitru Dumitru este același Gheorghe Cozorici (și, într-o paranteză, aș face precizarea că personajul lui Dumitru Dumitru a trecut chiar prin toate cele trei filme de ficțiune scrise și de Dinu Săraru), pe inginerul Tudor Cernat – ținta unui denunț odios și „subiectul” unei anchete – îl interpretează tot Ion Dichiseanu, Rodica Tapalagă, cu talentul ei generos, desenează în continuare personajul odios al Carmiei Cernat, mai apar în film Valeria Seciu (Terenția Rudeanu), Mircea Albulescu (Anghel Albu), George Constantin (Manuil Păianu), Olga Tudorache (Bonifacia Rudeanu), Dorina Lazăr (soția lui Păianu), Dan Condurache (David Cezar). Din echipa de realizatori fac parte și directorul de imagine performant Nicu Stan, compozitorul George Grigoriu, scenografa Magdalena Mărășescu, inginerul de sunet Dan Ionescu. Datorită faptului că accentul principal în acest film, pornind de la scenariu, este pus pe povestea sentimentală, și nu pe implicațiile politice ale momentului, cred că Dragostea și Revoluția, cel de al doilea film al seriei, este mai puțin „datat” decât Clipa: practic, inginerul Tudor Cernat, directorul general al unui mare combinat, decide să divorțeze de soția sa, o ființă vulgară, lașă și poltronă, care declară că nu-l mai iubește, și trimite o scrisoare denigratoare organizației de partid.

N-aș omite din discuție, vorbind despre scenaristul puternic Dinu Săraru, nici propunerea sa pentru un documentar de lung metraj consacrat unui ilustru om de stat din istoria relativ recentă a României, unul dintre cei mai inteligenți și mai talentați diplomați ai Europei, Nicolae Titulescu. Filmul, din 1983, a fost realizat de Pompiliu Gâlmeanu și s-a intitulat Un om trăind în viitor: Nicolae Titulescu. Scenariul vădește o documentare aprofundată, rezultatul fiind un portret substanțial, al celui care a avut, în viață, următorul crez, nu o dată declarat: „Viața mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viața lumii, apărându-i, totodată, interesul național”…

Cum comentati?