Clipa

Boierii Slăvitești, „un neam vechiu și vestit” (I)

Autor: Dr. Florin Epure • Rubrica: Permanenţe • Ian 2018  Printează acest articol

Dr. Florin Epure

Boierii Slăvitești, „un neam vechiu și vestit”, înrudiți cu Rudenii, Olăneștii și Socotenii, sunt menționați în diferite documente de arhivă. Zapisul de la „leatul” 1531 îi menționează pe frații Slăvitești – căpitanii Radu și Udrea –, care împart averea tatălui lor (unul a luat moșia Olănești și celălalt moșia Slăvitești). Dar primul document sigur de atestare a neamului Slăviteștilor este cel din 24 aprilie 1609, când logofătul „Tudor ot Slăvitești” semnează în calitate de martor. Hrisovul lui Radu Mihnea Vodă întărește, la 24 aprilie 1613, fraților Pârvu și Radu, postelnici din Slăvitești, stăpânirea a doi rumâni din Băbeni, cu fiii lor. La 8 martie 1615, Pârvu postelnic Slăvitescu, cumpără ocine în Pesceana și Poieni, iar „popa Ivan ot Slăvitești” este martor. O porunca domnească este dată la mâna boierilor din Slăvitești pentru iazul morii de la Băbeni, la 27 aprilie 1636.

În vremea lui Matei Vodă Basarab la anul 1640 , Radu Slăvitescu, împreună cu logofătul Goran Olănescu (ruda sa) și Radu Măldărescu, sunt întemnițați din ordin domnesc pentru că n-au reușit să strângă dăjdile megieșilor din Păușești-Măglași. Mai mult, ei sunt siliți să plătească întreaga sumă datorată, iar țăranii au rămas rumâni.

Documentul din 15 iunie 1659 amintește de o judecată din vremea lui Radu-Vodă Paisie (anul 1538/1539), între boierii Slăvitești și Rudeni, pentru niște ocine din hotarul Pleșoiului. Radu Leon, din 17 aprilie 1667, dă porunca boierilor Slăvitești pentru posesia moșiei Băbeni.

Zapisul din 23 mai 1676 se referă la vadul morilor de pe apa Bistriței și hotărăște ca Mănăstirea Bistrița și boierii Slăvitești să aibă dreptul de a face fiecare câte o moară în acel loc.

La 22 august 1682, apare un Ghioca Slăvitescu, ca proprietar de moșie la Băbeni și martor la 9 martie 1693, când Lazăr pârcălabul îi vinde Măriei Sale domnul Constantin Brâncoveanu”, via sa din dealul Troianului. Ghioca Slăvitescu îi vinde Brâncoveanului, la 25 aprilie 1695, partea sa de moșie la Șirineasa, pe care voievodul o dă ca danie Mănăstirii Hurezi. Prin zapisul din 22 august 1682, căpitanul Udrea Slăvitescu și soția sa Dobra mărturisesc că au vândut Mănăstirii Bistrița o moșie de 267 de stânjeni în Băbeni.

Un lăcaș de cult, lăsat în părăsire, mai amintește și astăzi de acest neam boieresc. Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” de la Slăvitești (sat ce ținea de comuna Șirineasa, astăzi aparținător orașului Băbeni) este ctitoria lui Ion Slăvitescu și a soției sale Bălașa, din anul 1750.

Dincă Slăvitescu, fratele Petriței (mama lui Carada) și soția sa Elenca

Pisania din piatră, care se afla odinioară deasupra ușii de intrare în biserică, amintea că: „Această sf[â]ntă și dumnezeiască bĕserică, unde iaste hramu Sf[i]nților Voivozi Mihail și Gavrilŭ, iaste zidită din temelie, de robi[i] lui Dumnezeu, jupan Ion s[â]nu Radului Slăvitescu și jup[â]neasa mea, Bălașa s[â]nă Chircăi Roșiianu Vornicŭ, ca să fie întru pomen[i]rea no[a]stră și a părinților noștri. Și s-au ziditŭ în zilele d[o]mnului no[s]tru, Io Grigorie voivodŭ, dăruind-o cu toate dechisele ei, ce sântŭ de trebuință; și s-au ziditŭ la anu[l] 7259 sep[temvrie] 30”.

În tabloul votiv din pronaos sunt zugrăviți, pe peretele de la Vest: jupanul Ioniță Slăvitescul, ctitorul bisericii, cu fiii Ion, Ion și Gheorghe; jupâneasa sa, Bălașa, fiica Chircăi Vornicu Roșianu; Catrina, fiica; logofătul Ștefan, fratele ctitorului; Ioniță Zătreanu, nepotul ctitorului; jupâneasa Stanca, soția lui Dumitrașcu, fata lui Pătrașcu Milcoveanu. La Nord, apar: jupan Dumitrașcu, fratele ctitorului, jupăneasa Catrina, a răposatului Drăghici, fata Radului Otetelișanu; jupan Drăghici, biv vel logofăt, unchiul; jupan Radu Olănescu, vornicul, văr primar al ctitorului. La Sud, sunt: Radu, tatăl lui Ioniță Slăvitescu, jupan Irimia paharnicul, fratele ctitorului.

Ctitorii au înzestrat biserica cu 13 cărți de cult (așa cum este scris la iconostas) și cu icoane pictate pe lemn. Lăcașul a servit doar intereselor familiei Slăvitescu, nefiind transformat vreodată în biserică de cimitir a satului. Deci boierii stăpânitori nu s-au amestecat cu supușii lor de pe moșie. Mormintele și frumoasele cruci de piatră ale boierilor, nu s-au mai păstrat astăzi. Începând cu secolul al XIX-lea biserica se degradează tot mai mult și, în anul 1919, este închisă cultului. În anul 1999 se va executa o structură metalică de protecție a bisericii.

La moartea sa – în anul 1759 –, ctitorul a lăsat drept moștenire fiului său Gheorghiță șetrarul și nepoatei sale Catrina „casele, cula, sfânta biserică, viea și moara” și alte proprietăți. O acuarelă din perioada interbelică, realizată Henriette Delavrancea-Gibory, ne arată o construcție de tip culă care ar putea fi aceea pe care a lăsat-o moștenire Ioan Slăvitescu și în care Drăghici Slăvitescu a fost asediat de turci, iar la anul 1859 se afla în stare de ruină.

Continuare în numărul viitor

Cum comentati?