Clipa

Perioada străveche a gândirii fondatoare a filosofiei românești

Autor: Acad. Alexandru Surdu • Rubrica: Repere Academice • Ian 2018  Printează acest articol

Acad. Alexandru Surdu

Teritoriul actual al României, așa cum este reprezentat pe hărți datează din anul 1920, România Mare, cu pierderea ulterioară a unor teritorii (Basarabia, Nordul Bucovinei, Sudul Dobrogei). Situarea populației românești, numită uneori „latinitatea orientală”, în jurul anului 1920, era cu totul alta, și chiar fusese altfel programată în convențiile premergătoare intrării României în Primul Război Mondial. Cert este faptul că, după reglementările ulterioare, majoritatea populației românești a rămas în afara teritoriului României Mari. Transnistria, din Nord-Estul Nistrului până în Nordul Mării Negre; Nordul Basarabiei, Moldovei și al Maramureșului; Vestul teritoriului până la Tisa din Câmpia Pannonică și din partea Banatului fuseseră promise României, dar au rămas în afara ei; Sudul Dunării până la Munții Balcani; regiuni întinse din Albania, Macedonia și Grecia până în Pelopones.

Dacă urmărim localizarea populației românești de până în 1920, cu excepția Anatoliei (din Asia Mică), constatăm că aceasta ocupa teritoriul traco-geților (tracii și geții fiind de același neam, tracii în Sudul Peninsulei Balcanice și în Anatolia, iar geții în Nord), dinaintea năvălirii barbarilor. Cum s-a ajuns la romanizarea acestora, mai ales a celor din Nordul Daciei ocupate de romani, este o problemă discutabilă încă, la fel ca și aceea referitoare la limba traco-geților, înrudită sau nu cu latina.

Oricum, înainte de 1920, dar mai ales înainte de venirea barbarilor în Peninsula Balcanică, după secolul al VI-lea d.Hr., adică în perioada istoriei antice dinainte și de după ocupația romană, istoria românilor nu se reduce la istoria populației care a locuit pe teritoriul de astăzi al României, cu toate că din anumite motive politice, s-a încetățenit această concepție. Cât de păgubitoare este aceasta pentru istoria românilor o dovedește ignorarea descoperirilor arheologice de pe teritoriile menționate și a celor de expansiune antică a traco-geților spre Nordul îndepărtat și spre Vestul Europei. Cu excepția maghiarilor, neinteresați de istoria de dinaintea venirii lor în Pannonia, balticii în Nord, rușii în Nord-Est, sârbii în Sud-Vest și mai ales bulgarii în Sud au contribuții deosebite pe linie tracologică.

Cert este faptul că teritoriile acestea au fost locuite încă din paleoliticul superior (aurignacian) de populații mediteranide și protoeuropoide, cu elemente nordoide și dinaroide, comune în „lumea egeo-anatoliană”. Același fond genetic, care se menține și în perioada neolitică, suferind anumite influențe nord-pontice (cultura mormintelor tumulare și a înmormântărilor cu ocru), se regăsește și la începutul epocii bronzului. „El se continuă pe tot parcursul vârstelor bronzului și fierului, până în zilele noastre”. Ceea ce dovedește, având în vedere faptul că au existat migrații ale acestei populații, dar nu ale altor populații antice pe aceste teritorii, că, antropologic, traco-geții sunt strămoșii românilor din toată Peninsula Balcanică și din Nordul acesteia.

Numeroasele descoperiri arheologice de obiecte paleolitice dovedesc și ele continuitatea locuirii acestor teritorii de către populații cu îndeletniciri asemănătoare. În continuare, „… pentru regiunile Nord-dunărene, dar și pentru cea mai mare parte a Balcanilor, evoluția neoliticului începe cu etapa imediat următoare, caracterizată prin ceramica pictată, cu analogii în neoliticul târziu din Anatolia”.

Cultura Starčevo-Criș, de exemplu, era răspândită pe teritoriul României de azi, în estul Ungariei, în Serbia, în Slavonia, Bosnia-Herțegovina, Nordul și Sudul-Bulgariei, adică pe întregul teritoriu de locuire al traco-geților.

Cultura Vinča, de influență Sud-Mediteraniană, cuprinde și ea majoritatea teritoriului amintit, conducând la numeroase culturi combinate până în faza eneoliticului timpuriu (cca. 5.000-4.500 î.Hr.). Dar și în faza ulterioară a neo-eneoliticului, în care domină cultul taurului, după numeroasele statuete descoperite, se poate constata o continuitate frapantă spre Sudul Traciei până în Insula Creta, dar și în Sudul Anatoliei până în teritoriile semiților, ceea ce i-a îndreptățit și pe inițiatorii mișcării New Age să identifice perioada de după 4.500 î.Hr. până spre 2100 î.Hr. cu Era Taurului.

Nu este de mirare că cercetătorii au găsit asemănări ale culturii Cucuteni cu „elemente tipice pentru Troia I” (a se vedea și discuția despre „paralelismul cronologic între eneoliticul carpato-dunărean și Troia I și II”), căci Troia făcea parte integrantă din Sud-Estul Anatoliei, din zona continuității balcano-egeeano-anatoliană.

În ciuda influențelor mediteraniene vădite în cultura Vinča, descoperirea la Tărtăria din Județul Alba a unor tăblițe cu semne evidente pictografice și ideografice asemănătoare cu cele sumeriene, dar mult mai vechi, schimbă datele problemei. În aceste zone au existat elementele unei civilizații superioare celei mediteraneene. Inscripții cu scrieri asemănătoare au fost descoperite și la Ocna Sibiului și în numeroase alte locuri de pe teritoriul de astăzi al Transilvaniei Centrale și de Sud-Vest, al Pannoniei de Sud-Est, al Serbiei și al Bulgariei de Nord-Vest (Gradešnica și Karanovo), adică într-o regiune traco-getică foarte îndepărtată de influențele mediteraniene. Ce-i drept, descoperiri arheologice cu inscripții asemănătoare s-au găsit și la Izvoare-Piatra Neamț, Târgu-Frumos, Cucuteni-Cetățuia și Ghelăiești-Nedeia, dar n-au fost semnalate în partea de Sud a teritoriului traco-getic ca să denote vreo influență mediteraniană. Aceasta dovedește faptul că aici a existat o civilizație avansată, de origine locală, care, la rândul ei, va influența civilizația mediteraniană, dar și pe cea Nord și Vest europeană. De interes pentru contextul nostru este influența pe care a exercitat-o Nordul traco-getic în a doua jumătate a mileniului al III-lea și mai ales în mileniul al II-lea asupra Anatoliei și a Greciei miceniene.

Cert este faptul că tocmai în perioada aceasta și, respectiv a mileniului al III-lea spre al II-lea î.Hr., când se vorbește despre indo-europenizare, pe teritoriul traco-geților nu se constata nici un aport de populație străină, care să fi condus la indo-europenizarea (tracizarea autohtonilor, căci limba traco-getă era indoeuropeană, ariană), ci, dimpotrivă au loc migrații masive din zona traco-getă în toate direcțiile. Nu este de mirare că lingvistul Rasmus Rask, care a studiat comparativ limbile europene, le numește tracice, după cel mai întins teritoriu locuit de o populație sedentară, din Asia Mică până în Câmpia Pannonică, față de celelalte mai puțin numeroase, mai puțin stabile, și neeuropene din acea perioadă. Pentru exemplificare poate fi dată situația teritoriului pe care îl ocupă Grecia de astăzi, locuită până în mileniul al III-lea î.Hr., de mediteranoizi neeuropeni (civilizația Cretano-Minoică), după care își fac apariția aheii indoeuropeni care, împreună cu tracii (tracii cauconi, de exemplu, menționați și de Homer), purtători de arme (rapiere de tip Boiu), dar și de obiceiuri, tradiții și particularități lingvistice indoeuropene, străine mediteranoizilor anteriori, vor fi întemeietorii civilizației miceniene.

Arheologic se dovedește că sorgintea civilizației miceniene este evidentă în cadrul culturilor din epoca bronzului mijlociu, al culturii Wietenberg, de exemplu, din Transilvania, în arealul căreia s-au găsit numeroase obiecte metalice sau ceramice de tip micenian, printre care și șapte săbii (rapiere) anterioare însă celor găsite în mormintele miceniene (vor der Zeit der mykenischen Schachtgräber). Același tip de obiecte se găsesc și spre Centrul și spre Nordul Europei, spre Scandinavia. Dar și cele din Nordul Europei sunt mai vechi decât cele din Micene. J. Werner, după semnul spiralei (cu două, cu trei și patru spirale, cum erau și cunoscutele fibule, de la Suseni etc.) conchide că obiectele acestea (pumnale, spada, topoare etc.) sunt de proveniență transilvană.

Un traseu asemănător poate fi urmărit, în aceeași perioadă, de la începutul și până la finele epocii bronzului și pe direcția Balcani-Anatolia, în care vom regăsi până spre era noastră populații de origine tracă (frigienii, bitinienii, misienii etc.).

Arheologic se dovedește că zona traco-getică a fost un focar de civilizație remarcabilă recunoscută de către majoritatea istoricilor contemporani.

Cum comentati?