Clipa

Corelarea umanității

Autor: Acad. Dan Berindei • Rubrica: Repere Academice • Ian 2018  Printează acest articol

Acad. Dan Berindei

Trăim vremuri învolburate pe planeta noastră. Populația se găsește într-o necontenită creștere. Resursele există încă, dar fără îndoială omenirea va ajunge într-un viitor relativ apropiat la limite, dacă extraordinara capacitate a oamenilor de a găsi soluții nu va găsi și de data aceasta rezolvările imperioase. Tehnica militară a atins un nivel de evoluție, mai ales pe plan nuclear, care impune pacea universală. Inegalitatea dintre state și națiuni, dar și cea din cadrul fiecărei societăți s-a accentuat și se accentuează. Credințele religioase care ar trebui să reprezinte un domeniu al moralității și al colaborării interumane oferă un teren de conflict care capătă nu rareori accente de neînțeles.

Oamenii, fără îndoială ființele cele mai înzestrate din regnul animal, nu se supun unei ordini universale și regulilor sale. Având în vedere nivelul atins pe plan nuclear, un singur individ poate provoca sfârșitul omenirii. Mai mult ca oricând se impune o conlucrare universală, înlăturarea divergențelor și găsirea unor căi de colaborare. Dar în realitate problema cea mai complicată și încă insolubilă este firea omenească manifestată într-o lume a contrastelor și contradicțiilor. Nu suntem supuși, noi oamenii, ordinii generale care domnește în regnul animal, unor ierarhii imuabile, care impun disciplina unei specii, dar și locul ei. Umanitatea este ca un roi de albine scăpat de sub control. Oricând ne așteaptă ieșiri dintr-un comportament, care pot provoca daune catastrofale sau chiar sfârșitul omenirii.

Mintea omenească are posibilități infinite, dar totodată ea n-are puterea de a cunoaște și cu atât mai puțin de a stăpâni un întreg bagaj de cunoștințe, cele mai multe dintre ele fiind încă necunoscute în integralitatea lor. Într-o lume fără sfârșit în care sistemul nostru solar este o fărâmă, oamenii se agită dovedind forță și inventivitate, da sunt încă incapabili de a se supune unor coordonate imuabile, unor principii sacre și de a accepta și respecta o ordine universală. Dacă secole de-a rândul oamenii n-au cunoscut și stăpânit decât fărâme dintr-un tot, de data aceasta, din vara anului 1945, au aruncat în arena confruntărilor arme care pot duce la dezastrul final, la ieșirea oamenilor și a omenirii din istorie, pentru a nu lua la socoteală restul ființelor planetei și la transformarea casei noastre a tuturor într-un imens cimitir.

Oamenii sunt capabili de foarte multe și totodată în fiecare zi adaugă prin capacitate și inventivitate noi descoperiri și soluții uneori surprinzătoare, dar un adevăr suprem îl percep mai greu și anume că sunt departe de a fi adevărații stăpâni ai plantei și nici cel puțin deplini ei cunoscători. Suntem chiriași ai unui vas care plutește pe ape încă cunoscute și a cărui evoluție încă ne îngăduie viețuirea, dar pe care suntem departe de a-l stăpâni. Dar oamenii sunt nestăpâniți, nu-și cunosc și mai ales nu-și recunosc limitele. N-au o disciplină de specie, nici ierarhii imuabile și din păcate există multă inconștiență, chiar și la cele mai înalte nivele. Dacă nu va ființa o adevărată solidaritate interumană, dacă zidurile și piedicile care încă există nu vor fi înlăturate, umanitatea va merge prin felul ei de a se manifesta spre pierire.

Oare realitatea va fi percepută și înțeleasă la nivel planetar? Oare cuvântul fraternitate își va câștiga sau recâștiga locul în mentalul omenirii și se va ajunge ca ființarea și dezvoltarea să fie de așa natură încât cei mari și puternici să ajute într-adevăr „frățește” pe ceilalți, pe cei mai puțin înzestrați? Oare hotarele de tot felul, mai ales cele ale inegalității, vor dispărea?

Cum comentati?