Clipa

De la disperare la speranță (noiembrie 1916- decembrie 1917)

Autor: Prof. univ. dr. Ioan Scurtu • Rubrica: Repere Academice • Ian 2018  Printează acest articol

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Intrată în război la 15 august 1916, armata română, după unele victorii pe frontul din Transilvania, a suferit înfrângeri pe frontul de sud (la Turtucaia) și apoi a fost nevoită să se retragă, luptând, din Dobrogea, Oltenia și Muntenia. În decembrie frontul s-a stabilizat în sudul Moldovei.

În noiembrie 1916, familia regală, guvernul, parlamentarii și alte oficialități s-au retras la Iași, iar numeroși români au luat drumul Moldovei pentru a nu rămâne sub ocupație dușmană. De la entuziasmul din august, s-a ajuns la demoralizarea și disperarea din decembrie.

Totuși, chiar în acea atmosferă, au existat oameni politici care nu și-au pierdut nădejdea, reușind să redreseze moralul armatei și al populației civile, să le redea speranța că idealul pentru care au intrat în război – întregirea României – se va realiza. Un puternic impact a avut discursul rostit de N. Iorga la 14 decembrie 1916 în parlamentul de la Iași.

Evocând momentul 1650, când domnitorul Gheorghe Ștefan, aflat într-o situație similară, a fost sfătuit: „Lasă țara și du-te supt jug”, domnitorul a replicat: „Decât să plec pentru totdeauna de aici, mai bine să mă mănânce câinii pământului acestuia”1. Marele istoric și patriot român N. Iorga și-a încheiat astfel discursul: „În colțul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânța de credință și vom vedea și noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine și vom zice ca Petru Rareș, fiul lui Ștefan, că «vom fi iarăși ce am fost și încă mai mult decât atât»”2.

La începutul lunii iunie 1917, a sosit la Iași primul detașament de voluntari ardeleni și bucovineni deciși să intre în armata română și să lupte pentru realizarea idealului Unității naționale. Salutând prezența ardelenilor, regele Ferdinand a spus: „Vouă țara vă spune «bine ați venit», căci în voi ea vede întâile raze ale unui soare nou ce răsare din întuneric; pe voi, orașul acesta unde s-a înfăptuit Unirea Principatelor, vă salută cu iubire, ca pe cei dintâi soli ai unirii neamului”3. Ziaristul George Ranetti se adresa astfel voluntarilor ardeleni: „Să vă dea Dumnezeu noroc, vitejilor, și în curând de la Iași să ne revedem la Alba Iulia!”

Reorganizarea și dotarea armatei, promisiunea reformelor (agrară și electorală) au generat o nouă stare de spirit în rândul românilor, cu deosebire a militarilor. Prin succesul obținut în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara anului 1917, ostașii români au dejucat planurile inamicului de a desființa statul român ocupând Moldova și de a înainta, prin Ucraina, spre inima Rusiei. Speranța că Unirea mult dorită devenise realizabilă îi anima pe toți românii.

Adunarea Națională de la Alba Iulia  (1 decembrie 1918)

Această stare de spirit nu a durat decât două luni. În urma revoluției bolșevice din 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917, Rusia a ieșit din război, a abandonat frontul din Moldova, astfel că România a rămas singură în fața inamicului. Ca urmare, la 21 noiembrie/ 2 decembrie 1917, în disperare de cauză, guvernul Brătianu a decis să înceapă negocieri cu Puterile Centrale pentru încheierea armistițiului.

Dar, curând a reapărut speranța. Deputații Sfatului Țării , întruniți la Chișinău, au votat în ziua de 2 decembrie/ 15 decembrie 1917 un document istoric4: „Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea republicii federative democratice rusești, ca părtaș cu aceleași drepturi”. Acest document este un act fundamental privind statutul Basarabiei, care devenea stat autonom, egal cu Rusia, puterea care-și exercitase dominația asupra acestei provincii timp de 106 ani, recurgând la cele mai crunte represiuni, interzicând până și utilizarea limbii române în biserică. Practic, autonomia a fost pasul decisiv pe calea autodeterminării naționale până la despărțirea de Rusia.

La 24 ianuarie 1917, Republica Democratică Moldovenească și-a proclamat independența, iar la 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat Unirea Basarabiei cu România.

Istoria a dovedit că spusele lui Constantin Stere – rostite în 1915: „Drumul spre Alba Iulia trece prin Chișinău” – au fost profetice, iar cel care le-a urat voluntarilor ardeleni și bucovineni la Iași în iunie 1917 „să ne revedem la Alba Iulia” a putut trăi acea memorabilă zi la 1 Decembrie 1918.

NOTE:

1 N. Iorga, Discursuri parlamentare. Ediție Georgeta Filitti, Chișinău, 2012, p. 821-822.

2 Ibidem, p. 822.

3 Cuvântări de Ferdinand I, regele României. 1882-1922, București, 1923, p. 110.

4 „Cuvânt Moldovenesc” din 6 decembrie 1918.

Cum comentati?