Clipa

O învățătură a lui Cato cel Bătrân

Autor: Dinu Săraru • Rubrica: Editorial • Oct 2017  Printează acest articol

dinusararu

Cato cel Bătrân, Înțeleptul, spunea, mi se pare, dar s-a uitat cu desăvârșire:

„Mai degrabă prefer ca oamenii să se întrebe de ce nu am o statuie, decât să se întrebe de ce am una.”

Sunt azi și la noi în atâtea forumuri personaje înțepenite până la o sută de ani în jilțuri diriguitoare, rămase așa uitate și uitându-se uneori și ele însele așa și ținându-se cu amândouă mâinile de brațele jilțului, devenind statuia despre care vorbea Cato Înțeleptul, lipsite cu alte cuvinte de demnitatea de a face loc viitorimii.

Eu nu voi întreba totuși niciodată de ce au aceștia statuia în care s-au transformat și ei înșiși.

La 14 octombrie anul acesta, 2017, împlinește 88 de ani Niculae Gheran romancierul, istoricul literar, memorialistul, editorul și binecunoscutul autor al unui monument unic în literatura și în cultura română, ediția definitivă, repet, unică, a întregii opere a lui Liviu Rebreanu – 23 de volume (plus două).

Niculae Gheran n-a vrut niciodată un premiu, nu l-a cerut, nu l-a cerșit, a refuzat de curând până și nominalizarea în cârd la o distincție literară.

El este, cum ziceam, autorul unui monument literar: ediția definitivă, unicat în literatura română, a întregii opere a celui mai mare prozator român, romancierul, nuvelistul, dramaturgul, cronicarul literar, cronicarul de teatru, directorul Teatrului Național de două ori în veacul XX, creatorul de reviste literare, de actor, de regizor, președinte al Uniunii Scriitorilor, memoraristul, epistolerul etc., etc., etc., etc., repet: 23 de volume.

La încheierea monumentului, volumul al 23-lea, cu pălăria în mână, Niculae Gheran a bătut la toate ușile la care se putea bate în speranța tipăririi cărții, fără nici un rezultat, și nici de la Academia Română!

Printr-o întâmplare, am ieșit înaintea lui și astfel, fără niciun ajutor de la vreo instituție sau organizație anume, obștească, Fundația Națională pentru Civilizație Rurală „Niște țărani” a subvenționat ea, ca un făcut, acest volum, închinat operei celui mai de seamă scriitor român inspirat de lumea țărănească.

Academia ar fi putut, cred, și s-ar fi onorat chiar, să-l poftească pe Niculae Gheran la 88 ani într-un jilț al ei, în care eu nu mă întreb - îngrijorat după înțelepciunea lui Cato cel Bătrân - cum stă cineva sau altcineva.

Tot anul acesta, la 28 septembrie, a împlinit 86 de ani profesorul universitar doctor Valeriu Râpeanu, criticul și istoricul literar și editorul și îngrijitorul operei lui Nicolae Iorga și al operei lui Gheorghe Brătianu, ca să nu mai spun editorul în timpuri grele al operelor fundamentale ale unor Gr. Cantacuzino, C. Rădulescu-Motru, Victor Papacostea, Alice Voinescu, Radu Rosetti, Ioan Lupaș, N. Baltazar, Mircea Florian!

Nu s-a aflat nici pentru el un jilț care ar fi onorat de asemenea înaltul forum.

Să mai amintesc pe pictorii Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu și Zamfir Dumitrescu, septuagenari, ale căror opere au intrat în istoria artei plastice românești sau pe criticii de artă Radu Varia și Grigore Arbore.

Se pare că – dacă nu cumva eu sunt un mistic întârziat – un spirit spelb, întruchipând cea mai rotundă mediocritate cu putință, domină de mulți ani viața noastră culturală și nu numai academică, ocupând și astăzi fotolii de președinte de secție, de fundație, de director de institut, de consilier aulic, unde cu gândul nu gândești.

O asemenea împrejurare care consolidează o nefericită tradiție pare să justifice până astăzi și respingerea acum 100 de ani a candidaturii lui Caragiale la fotoliul de membru al Academiei Române.

Clipa se bucură să spună, din acest colț de pagină, LA MULȚI ANI! lui Niculae Gheran și lui Valeriu Râpeanu!

Articol  apărut pe blogul „Adevărul”

Cum comentati?