Clipa

Nicolae Dragoș Imn vesel pentru un tren trist

Autor: Nicolae Dragoş • Rubrica: Poezie • Oct 2017  Printează acest articol

Nicolae Dragoș

Văd trenul meu, ce-a găfâit prin ani,

printre dușmani, în mâini cu bolovani.

Mai trage ostenit doar câteva vagoane

în care s-au rărit dintre persoane,

care mi-au fost alăturea prin viață,

servindu-mi când otravă, când dulceață.

Azi, simptomatic, scrâșnetul de roți

m-avertizează: ,,Nene, nu mai poți,

să duci povara anilor ce-o porți!”.

Dacă ajung în Rai, la Sfântul Petre,

declar solemn că i-am iertat pe toți,

că nu ascund prin buzunare pietre.

Pândit fiind, cum bine știți și voi,

eu, generos, le-am dat toate înapoi,

gândind c-ar fi o mult prea grea povară

s-o duc la cer pe o fragilă scară.

Ce-mi mai rămâne încă, așadar,

când din superb Rapid, un biet marfar

mai gâfâie și-i gata de plecare

să ajungă-n grabă-n gara următoare?

L-aș îndemna și eu s-o ia din loc,

că pasagerii, prea puțini, au loc

pe mari platforme, dar au și curajul

cu adumbriții ochi s-admire peisajul.

L-aș îndemna: ,,Hei, gata, iar la drum!”

dar gândul mă încearcă, nu știu cum,

să-i cer să întârzie, nu cumva către seară

s-ajungă și în ultima mea gară.

Cum comentati?