Clipa

Simbolism și semantică - coordonate artistice ale ceramicii tradiționale horezene (III)

Autor: Corina Mihăescu • Rubrica: Permanenţe • Oct 2017  Printează acest articol

Dr. Corina  Mihăescu

Continuare din numărul trecut.

La o analiză în contemporaneitate, observăm că motivele folosite de olari sunt mereu aceleași, dovedind un oarecare conservatorism formal, prin continuitatea elementelor morfologice, dublată însă de o discontinuitate semantică, căci, deși semnele continuă să se moștenească de la o generație la alta, ele nu mai sunt însoțite de înțelesul lor original, fiind „numai supraviețuiri ale unei lumi simbolice apuse.” [Dima, 1971, p. 51-52]

Încărcătura semantică primară cedează în favoarea unor eforturi cognitive care implică povestea imediată a imaginii, simbolul rămânând să exprime propriile idei într-un mod accesibil pentru toată lumea.

Mergând pe traiectul desimbolizării, Constantin Prut ne oferă două interesante analize de caz, valabile și pentru lumea simbolurilor din ceramică, în care arborele, calul, șarpele sau taurul, ce fac parte din partitura ornamentală actuală, nu mai comunică cu lumea simbolică, pierzându-și puterea de a declanșa un scenariu fabulos, dat fiind că hotarele lumii trecute s-au închis.

Astfel, cele patru motive amintite devin simple reprezentări ale lumii reale, concrete, care nu mai închid în ele tainele firii și ale pământului, ci sunt doar simple descripții, informații „corecte și neprelucrate, conform cărora desfășurarea semnelor ne arată, în imediata lor calitate de element al florei sau faunei, un arbore, un cal, un șarpe, un taur (…). O situație specială (…) o au acele semne a căror puritate abstractă le suspendă funcțiile reprezentative.

Din această categorie fac parte motivele geometrice – cercul, pătratul, rombul, triunghiul etc. – la care trebuie să adăugăm semne aparținând unei specii inventate în vecinătatea ambiguă a prezențelor naturale și ale celor realizate matematic: spirala, meandrul, «dinții de lup», «pupii». Cum ieșirea lor de sub incidențele lumii simbolice nu este urmată de anexarea unor atribuții din sfera mimesis-ului, aceste semne își deplasează funcțiile până la dizolvarea lor în sistemul decorativ.” [Prut, 1991, p. 29]

Împărtășind în general același destin, semantica ornamenticii horezene își împuținează sensurile, astfel că ornamentațiile preistorice care aveau în trecut funcții magice tind să devină simple ornamente, miturile primitive care alcătuiau lumea credințelor originare devin ample narațiuni cu valoare istorică sau fantastică. [Dunăre, 1979, p. 22]

Are loc, în schimb, o reedificare a ornamentului la nivel morfologic, structural sau semantic, în sensul că accepțiunile inițiale ale semnelor „au dobândit, în condiții sociale și economice diferite, conținuturi noi, care le-au înlocuit succesiv pe cele precedente, iar motivele pe care astăzi le numim abstracte au exprimat în trecut un conținut concret și un sens primordial, deși este riscant a se atribui o semnificație simbolică tuturor ornamentelor”. [Wolski, 1969, p. 446-448]

La amintita reedificare morfologică, contribuie și imaginația meșterului popular, care creează o lume nouă din cea veche, prin virtuozitatea cu care alcătuiește ansambluri ornamentale, în care diferitele motive își dobândesc libertatea de exprimare. Inventivitatea și soluțiile inedite de distribuire a câmpurilor ornamentale completează simțul desăvârșit al proporțiilor, finețea execuției și rafinamentul cromatic.

Stilul ceramicii populare horezene continuă să exercite un viu interes în rândul iubitorilor ei, prin procedeele specifice care-l exprimă, prin acumulările tradiționale, dar și prin inovațiile de conținut, de funcții și de sens, prin mijloacele de exprimare artistică reperabile la nivelul ornamentelor, al compozițiilor, al cromaticii, prin respectarea legilor și concepțiilor estetice, prin „supunerea” simetrică, ritmică și dinamică față de canoanele estetice.

Continuare în numărul viitor.

Cum comentati?