Clipa

Maica Domnului – scară către Împărăția lui Dumnezeu

Autor: † Î.P.S. Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului • Rubrica: Repere Academice • Oct 2017  Printează acest articol

Textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe, mai ales cele din cadrul Vecerniei și Utreniei, folosesc o serie de numiri și imagini pentru persoana Maicii Domnului. Foarte multe dintre acestea sunt referințe sau aluzii la persoane, obiecte sau evenimente istorice din Vechiul Testament1. Astfel, corabia lui Noe, rugul aprins, vasul cu mană, scara lui Iacov, toiagul lui Aaron, poarta închisă din profeția lui Iezechiel (Iezechiel 44, 2), sunt toate imagini-simbol, icoane narative ale Maicii Domnului. Sfântul Grigorie Palama consideră că toate preînchipuirile și prefigurările din Vechiul Testament care se referă la persoana Născătoarei de Dumnezeu reprezintă profunzimi hristologice și soteriologice, și în același timp toate sunt căi și modele în încercarea de experiere a virtuților.

Sunt interpretate ca prefigurări ale Născătoarei de Dumnezeu mai ales tipuri veterotestamentare care cuprind în ele sfințenia: vasul de mană, vasul vrednic al Stăpânului, norul luminos, tronul lui Dumnezeu, templul Său și cortul sfânt. Ea este chivotul Legii și lăcașul însuflețit al lui Dumnezeu. De aceea ea poate fi numită și Cer sau mai încăpătoare decât Cerurile întrucât cuprinde în trupul său pe Dumnezeu Cel necircumscris care Se circumscrie în ea. Cel nemărginit Se mărginește în ea. Iarăși și iarăși este vorba de faptul că în ea se împlinește taina: finitul capabil să cuprindă infinitul2. Dumnezeu Cel necuprins Se face om, pentru a îndumnezei ființa umană.

Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu este aceea care întrupează toate cele câte au fost vestite prin profeți și le transpune în vremea harului ca exemple întrupate. Conform învățăturii Sfântului Grigorie Palama întreaga Scriptură inspirată în chip divin a fost scrisă din pricina Fecioarei care va naște pe Dumnezeu. Vechiul Testament în care stă ascuns cel Nou prefigurează prin profeții săi chipul Fecioarei Maria, al celei care a cuprins în pântecele ei necuprinsul: Veseliți-vă drepților, ceruri bucurați-vă, săltați munți, Hristos născându-Se, Fecioara șade asemănându-Se Heruvimilor, purtând în brațe pe Dumnezeu Cuvântul întrupat; păstorii slăvesc pe cel născut, magii aduc Stăpânului daruri, îngerii cântând zic: Acela ce ești neajuns, Doamne slavă Ție!3.

Toate aceste prefigurări au fost comentate și aprofundate de Sfinții Părinți ai Bisericii și scriitorii bisericești.

Dintre aceste toate preînchipuiri, în articolul de față ne vom ocupa de cea a Maicii Domnului ca scară, foarte multe texte liturgice folosind această imagine pentru a o înfățișa pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: scară și turn, scară către Rai, scară cerească, poartă a Raiului și scară duhovnicească. Izvorul acestei prefigurări este visul lui Iacob, relatat în capitolul XXVIII al cărții Facerea.

Iacov, obținând binecuvântarea tatălui său Isaac în locul lui Esav printr-o șiretenie sugerată de mama sa, Rebeca, spre a scăpa de mânia fratelui său, Esav, îndemnat și de părinții săi, Isaac și Rebeca, a plecat din Beer-Seba în pribegie spre Mesopotamia, în Haran. „Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfințise soarele. Și luând una din pietrele locului aceluia și punându-și-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Și a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Apoi, S-a arătat Domnul în capul scării și i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ți-l voi da ție și urmașilor tăi. Urmașii tăi vor fi mulți ca pulberea pământului și tu te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi și se vor binecuvânta întru tine și întru urmașii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine și te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta și nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ți-am spus»” (Facere XXVIII, 11-15).

Primul dintre scriitorii bisericești care s-a ocupat de tâlcuirea acestui capitol din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament este Clement Alexandrinul, care în Pedagogul, accentuând folosul nevoinței aspre în creșterea duhovnicească, scria: „Iacov s-a culcat pe pământ și o piatră îi era pernă, și atunci a fost învrednicit să vadă o vedenie mai presus de cer”4. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur aprofundează în scrierile sale această coordonată, spunând: „Uită-te Ia bărbăția lui Iacov! S-a folosit de o piatră în loc de pernă și s-a culcat pe pământul gol. De aceea, pentru că avea suflet de filosof și cuget de bărbat, pentru că era desprins de orice viață luxoasă, Dumnezeu l-a învrednicit și de vedenia aceea minunată. Așa-i Stăpânul nostru! Când vede că un om are suflet simțitor, că nu face multă vorbă de cele de aici, are de el nespus de mare grijă […].Uită-te, dar, la dreptul acesta! Doarme pe pământul gol și vede vedenie! Dar mai bine spus, e învrednicit de vederea lui Dumnezeu. «Și a visat, spune Scriptura. Și iată o scară era sprijinită al cărei vârf ajungea până la cer; și îngerii lui Dumnezeu se suiau pe ea. Și Domnul stătea pe ea». Uită-mi-te aici la covârșitoarea purtare de grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu! Pentru că l-a văzut că la sfatul mamei sale a pornit la drum de frica fratelui său, pentru că l-a văzut că a pornit la drum ca un pribeag, fără să aibă de undeva vreo mângâiere, ci s-a lăsat cu totul în voia ajutorului de sus, Dumnezeu, vrând chiar de la început să-i dea curaj pe cale, i se arată”5. Ascultând de mama sa, Patriarhul Iacov ajunge să o vadă pe Maica Domnului, ca unul ce a stat în ascultare de mamă. O vede pe Maica Domnului în chip minunat ca scară, arătându-se că Maica Domnului este cea care va înălța firea umană la cea dumnezeiască, născându-L ca Om adevărat pe Fiul lui Dumnezeu Adevărat.

Sfântul Grigorie de Nyssa compară scara lui Iacov cu Fericirile Noului Testament, accentuând faptul că aceasta este o alegorie la viața virtuoasă ce îl conduce pe credincios către Dumnezeu: „Poate învățătura primită de Iacov, printr-o vedenie, ca printr-o ghicitură, când a văzut scara ce străbate de la pământ la înălțimea cerului și pe Dumnezeu, întărit pe ea, e ceva asemenea învățăturii despre Fericiri pe care ne-o dă și nouă acum Cuvântul și care ridică mereu pe cei ce urcă prin ea spre înțelesurile mai înalte. De fapt, acolo se închipuiește, socotesc, viața cea întru virtute, în chipul unei scări, ca să învețe și el și să spună și celor de după el că nu e cu putință să se înalțe cineva spre Dumnezeu altfel, decât privind mereu la cele de sus și având dorința nesfârșită a celor înalte, încât să nu iubească și să rămână la cele dobândite, ci să socotească drept pagubă neridicarea la ceea ce e mai presus. Deci și aci înălțimea Fericirilor ce urmează una după alta îi pregătește pe cei ce vor de apropierea de Dumnezeu, Cel cu adevărat fericit și întărit peste toată fericirea. Dar, fără îndoială, precum de cel înțelept ne apropiem prin înțelepciune și de cel curat, prin curăție, așa de Cel fericit ne apropiem străbătând calea Fericirilor. Căci fericirea e cu adevărat proprie lui Dumnezeu. De aceea, și Iacov a istorisit că Dumnezeu era întărit pe o astfel de scară. Pentru că împărtășirea de Fericiri nu e nimic altceva decât împărtășirea de dumnezeire, spre care ne urcă pe noi Domnul prin cele spuse”6. De aici deducem și înțelegem analogia dintre scara lui Iacov și Maica Domnului, ea fiind cea care ni L-a apropiat pe Dumnezeu cel mai mult, din trupul ei luând trup omenesc Fiul lui Dumnezeu spre înomenirea sa. Prin înomenirea Fiului lui Dumnezeu, omul L-a putut vedea pe Dumnezeu și astfel să înțeleagă mai lămurit Cuvântul Său Cel veșnic. Scara semnifică nu doar viața virtuoasă, în învățătura Sfântului Grigorie de Nyssa, ci și ceea ce teologia ascetică a numit din scrierile sale, printr-un termen tehnic, epektasis, continua creștere a omului ce tinde către Dumnezeu, ascensiunea nesfârșită a omului duhovnicesc.

Maica Domnului, Catapeteasma, Mănăstirea Surpatele, Vâlcea

Sfântul Grigorie ne dă aici o înșiruire proprie a virtuților. Ele sfârșesc în rugăciune, deși rugăciunea nu lipsește nici pe treptele virtuților mai de jos. De altfel, pe orice treaptă ea se află legată într-un anumit grad cu toate virtuțile, crescând împreună. Sfântul Grigorie, punând rugăciunea cea mai intensă și neîntreruptă la vârful virtuților sau pe treapta în care se află concentrate în mod desăvârșit toate, arată cum virtuțile sunt trepte spre unirea cu Dumnezeu. Căci, în rugăciune, omul «duhovnicesc e unit cu Dumnezeu. Scara virtuților duce spre unirea cu Dumnezeu, care se trăiește veșnic în starea de rugăciune. Muntele virtuților e rugăciunea, sau Dumnezeu cunoscut în starea de rugăciune plină de iubire7.

Sfântul Grigorie al Nyssei se întreabă într-una dintre scrierile sale „Care e deci scara lui Iacov? Ce car de foc vom găsi, ca să ne înălțăm la cer asemenea proorocului Ilie, ca ridicându-ni-se inima la minunile de sus, să se scuture de povara aceasta pământească?”8.

Textul liturgic, preluând învățătura Sfinților Părinți și adâncind-o mult în înțelesuri, răspunde acestei întrebări: Maica Domnului este o adevărată scară cerească și singura care face posibil urcușul omului către Dumnezeu. Ea este cea care îl urcă pe om în Împărăția lui Dumnezeu, făcând posibil acest fapt, prin înomenirea Fiului lui Dumnezeu. Ea este ușa Vieții, pentru că Viața Hristos prin ea a intrat în lume: „Scară înțelegătoare și munte din care s-a tăiat piatră fără de mână de om, și ușă prin care a trecut Hristos, ceata proorocilor cu dumnezeiască cuviință, mai înainte te-a numit, grăind: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri”9.

Sfântul Maxim Mărturisitorul accentuează acest fapt în Viața Maicii Domnului, arătând că ea este „scara ce urcă la cer, pe care a coborât Dumnezeu pe pământ, podul ce duce pământul la cer, uimirea îngerilor”. Maica Domnului se dăruiește deplin Cuvântului, nu numai prin Cuvânt, ci prin deplina jertfire a sa pentru Acesta: „Podul vieții se naște astăzi, prin care oamenii câștigând ridicarea din căderea iadului, pe Hristos dătătorul de viață cu laude Îl slăvesc”10.

Sfântul Nicolae Cabasila, rezumând învățătura Părinților despre Maica Domnului ca scară către Cer, scria: „A făcut pământul cer, a golit iadul de cei legați în el, a făcut cerul să fie locuit de oameni, a unit pe îngeri cu oamenii, a armonizat un singur cor al celor cerești și celor pământești în jurul Celui ce este amândouă aceste lucruri: unul Dumnezeu fiind, iar altul om făcându-Se”11.

NOTE:

Cf. Paul Ladouceur, Old Testament Prefigurations of the Mother of God, „St. Vladimir’s Theological Quarterly”, 50, 1-2/2006, p. 5.

2 Karl Christian Felmy, Dogmatica experienței eclesiale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 145.

3 Stihira la Laude, Luna Decembrie, ziua a douăzeci și cincea, Mineiul pe Decembrie, București, 1927, p. 454.

4 Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, IX, 78, 3, în Scrieri, col. PSB, vol. 4, Ed. IBMBOR, București, p. 275.

5 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la facere (II), col. PSB, vol. 22, Ed. IBMBOR, București, 1989, p. 208.

6 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre Fericiri, V, în Scrieri, Partea I, col. PSB, vol. 29, Ed. IBMBOR, București, 1982, pp. 368-369.

7 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu a vieții și despre nevoința cea adevărată, în Scrieri, Partea I, col. PSB, vol. 29, p. 477.

8 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre Fericiri, VI, p. 384.

9 Cântarea a șaptea a Canonului, Ziua a opta, Luna Septembrie, în Mineiul lunii Septembrie, Ed. IBMBOR, București,  1984, p. 112.

10 Cântarea I-a a Canonului, Ziua a opta, Luna Septembrie, în Mineiul lunii Septembrie, p. 105.

11 Nicolae Cabasila, Cuvânt la preaslăvita Naștere a Fecioarei Maria, în Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV, Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 474.

Cum comentati?