Clipa

De ochii lumii

Autor: Ana-Maria Păunescu • Rubrica: Poezie • Oct 2017  Printează acest articol

anamaria-paunescu1

Când te-am scris ultima oară,

Abia reușeai să mă privești,

Atât de mică era lumea,

Atât de tineri, noi.

Aud astăzi o chitară zvârcolindu-se tandru,

Undeva, la granița dintre fals și surd,

Ca o poezie care încearcă să traverseze țări,

De la nord la sud

sau invers.

Când te-am strigat ultima oară,

Aveai ochii un pic mai căprui decât acum,

Acum, când nu mai știu eu să strig.

Te bucurau peisajele de iarnă

sau voiai să mă faci să cred

Că, între atâtea alte mari iubiri,

Încape și una pentru anotimp.

Văd astăzi un soare banal și tomnatec

cu sufletul aruncat în pridvor,

Născocind o mie de motive

Ca să ne uităm liniștiți

și ca să dăm nume uitării. Despărțire.

Când te-am căutat ultima oară,

Știai, cred, că e ultima oară.

Poate așa se explică absența răspunsului tău

și lacrima așteptării mele.

Mă resemnasem.

Până azi,

Când am anulat tot ce a fost ieri,

Bun și rău,

Căutându-te din nou

și făcând ca întregul zbucium cu care

m-am hrănit câteva vieți să se lipsească de

sens.

Până azi,

Când mi-ai răspuns pentru prima oară

Și mi-ai promis pentru prima oară

Și, precaut, m-ai rugat să scriu

(altfel)

Această poezie.

De ochii lumii.

Cum comentati?