Clipa

Vacanțele bunicilor și părinților (VII)

Autor: Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici • Rubrica: Inedit • Iul 2017  Printează acest articol

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Ceea ce ne-a interesat atunci mult a fost descrierea metroului1 parizian, a cărui primă linie a fost inaugurată în 19002 după ani de zile de discuții și de prezentări de proiecte, unele mai fanteziste decât altele3. Acest metrou extrem de funcțional a fost realizat mai ales datorită eforturilor inginerului Fulgence Bienvenüe. Desigur, spațiile subterane erau mai puțin elegante și mai puțin ornate decât în zilele noastre. De asemenea, garniturile erau mai primitive, mai ales sistemele de tracțiune care totuși funcționau foarte bine.

Mama (Montmartre)

Tata (siluetă Saint Germain)

Vechiul metrou parizian

Ceea ce îi plăcea mult bunicului meu erau stațiile care au fost realizate de arhitectul Hector Guimad și ale căror intrări (guri) sunt reușite creații în stilul Art Nouveau care ne încântă și azi.

Guri de metrou (Paris)

Ni se părea fantastic să circuli prin oraș pe sub pământ cu un tren electric. Ne amuza că erau și trasee în care metroul devenea tren aerian.

Văzând că suntem interesați de traseele subterane ale metroului, bunicul ne-a povestit despre vizitarea tunelurilor (egouts) care se află sub vechiul Paris pe care le cunoșteam din romanul Les Misérables a lui V. Hugo. Ne spunea cum a văzut că sub fiecare stradă se află un astfel de tunel pe care se găsesc tăblițe pe care era menționat numele străzii respective. Aceste tunele sau ganguri serveau și servesc pentru a colecta apele de ploaie și cele menajere. Au fost construite începând din Evul Mediu, din secolul XIV, în timpul primarului Hugues Aubriot. Ele au fost mult ameliorate în secolul XIX în timpul primarului Haissman. Erau iluminate și aveau mici trotuare, și pasagii înălțate cu garduri de fier. Prin mijlocul lor operau diferite dispozitive de curățare, printre care și o bilă mare cu diametrul de circa 1 m.

Tunelele subterane pariziene (cărți poștale de epocă)

Prin tuneluri treceau o mulțime de cabluri, dar și tuburile sistemului pneumatic poștal. Cu acest prilej am aflat că poșta pariziană utiliza pentru transmiterea de scrisori rapide (numite „pneumatiques”) un sistem tubular cu navete de metal propulsate cu aer comprimat. Era un sistem introdus în 1866 de Napoleon III care fusese inventat prin 1800 de un scoțian, William Murdoch. L-am apucat și eu căci a funcționat până în 1984. Se pare că azi mai funcționează un astfel de sistem la Praga. În era ce a precedat internetul și sistemul e-mail era extrem de comod. Prin anii 60-70 l-am folosit și eu la Paris. Tot atunci am văzut și eu galeriile subterane care azi nu se mai pot vizita de teama teroriștilor.

Un domeniu de distracții pariziene mai special era cel al curselor de cai, mai ales cele de galop care-l interesau mult pe bunicul meu.

La curse (Auteuil) (La Belle Ėpoque)

Știam că încă din antichitate cursele de cai călăriți sau înhămați la care speciale erau foarte răspândite. Cursele moderne de galop, deși au început în secolul XVII4 (în special în Anglia), au devenit populare la începutul secolului XIX când au apărut și primele hipodromuri moderne pentru cursele de galop plat sau cu obstacole. În perioada victoriană sau a celui de al doilea imperiu și apoi în la belle époque cursele de galop au devenit (mai ales în Franța5) foarte căutate nu numai pentru spectacol, dar și pentru pariuri, iar hipodromurile au devenit locuri unde se întâlnea lumea bună, snobii, deminondenele, playboy-i și amatorii de jocuri de noroc.

Hipodromul Longchamp (sec. XIX)

Au devenit și spații de prezentare a modei pariziene. Domnii din protipendadă veneau în jachetă și cu joben gri, iar doamnele din înalta societate cu rochii și pălării de la marele case de mode aduse de calești luxoase trase cu doi sau patru cai cu vizitii și lachei în uniforme somptuoase. Bunicii ne povesteau nu numai de aspectul curselor cu jocheii îmbrăcați cu cazace multicolore, suiți pe superbii cai pur sânge6 pe care-i cunoșteam de la cursele noastre din București, dar și de spectacolul extraordinar, prin eleganță, al tribunelor de pe vestitele hipodromuri de la Longchamp, Auteuil sau Chantilly.

Indundațiile din Paris (1910)7

Tata ne-a povestit cu multe amănunte cum în cursul unei vacanțe petrecute la Paris a asistat la una din cele mai teribile inundații din istoria modernă a orașului. Ne povestea cum marile bulevarde erau transformate în adevărate râuri, cum piețele păreau lacuri și cum se circula cu bărcile. Era un spectacol extraordinar de impresionant. Ne-a arătat și unele fotografii pe care le-a făcut cu acest prilej.

Mulți români aveau prieteni la Paris, fie români stabiliți temporar sau definitiv acolo, fie francezi, așa că în vacanțele lor pariziene călătorii noștri luau parte și la viața mondenă.

Existența după 1860 a căilor ferate a permis bunicilor mei să facă și excursii prin Franța pornind de la Paris. Pe vremea aceea aceste mici călătorii nu mai erau determinate de obiective strict culturale ca pe vremea lui Grand Tour, ci datorită deschiderii spre frumusețile naturii pricinuită de literatura romantică oamenii mai călătoreau și pentru peisagii. Bunicii mei îmi povesteau de micile excursii la Reims, Rouen, Beauvais, Amiens, Le Man, Fontainebleau și în pădurea de la Barbizon.

Atunci au apărut și primele excursii pe trasee organizate de diferitele companii de căi ferate. Aveam la Stolnici afișe cu oferte de călătorii pe calea ferată pe trasee europene din 1862.

Bunicii și părinții ne aminteau că toate aceste călătorii implicau și utilizarea de bagaje care din cauza modelor de atunci erau și numeroase și voluminoase. Erau nu numai geamantane, dar mai ales acele cufere care azi nu se mai folosesc dar care atunci erau pe larg utilizate și care umpleau podurile caselor și camerele de debara. O deplasare implica două-trei astfel de cufere la care se adăugau valizele și nelipsitele cutii de pălării. Mormanele acestea de bagaje se spune că existau și pe vremea diligențelor și caleștilor. Este un aspect care a dispărut în zilele noastre dar care era obișnuit pentru vremurile trecute. Am apucat și eu acest aspect în copilăria și adolescența mea. Aceste bagaje purtau pe ele nenumărate etichete colorate care erau lipite pe ele de hoteluri, un obicei astăzi aproape complet uitat. Erau geamantane sau cufere de lemn de piele, de carton presat sau de paie. Unele erau adevărate obiecte de lux. Transportul lor era adesea o adevărată problemă.

Cufere de altădată

O atracție deosebită o exercita marea. Băi de mare se făceau, dar numai îmbrăcați8. Costumul de baie era de neconceput9, ca și expunerile pe plaje la soare. Turiștii acelor timpuri mergeau la mare mai mult ca să se bucure de soare și de aerul de mare. Făceau plimbări fără să se înghesuie pe plaje. De asemenea localitățile maritime la modă ofereau alte distracții ca hoteluri elegante cu restaurante luxoase, cazinouri, săli de spectacol, cabarete, săli de dans etc. Unele din ele aveau și hipodromuri pentru curse de cai. Bunicii mei uneori mergeau în nord la Deauville și Trouville (popularizat de Alexandre Dumas, Flaubert și Monet) și în sud la Biaritz, care devenise cunoscut datorită împărătesei Eugenia.

Aspecte din Nisa veche

Bunicii mei mergeau mai ales la Nisa unde se stabiliseră străbunicii mei (Iancu și Maria Stefania) care au locuit acolo între 1870 și 1878. Tot acolo locuia lungi perioade vărul bunicului meu, Iancu Bălăceanu (diplomatul), care se căsătorise cu o tânără din Nisa (Angeline Bonfils). Datorită lui, la Nisa (cum am mai spus în altă parte) se află și azi o stradă Bălăceanu (Balatchano).

Aspecte din Nisa veche

Nisa, pe vremea aceea, după ce a fost anexată de francezi (1860), nu era încă orașul grandios de azi. Era un oraș mic, de tip medieval italienesc, cu un port destul de activ, cu străzi înguste și numeroase piețe și piațete, cu case elegante cu zidurile colorate în roșu, portocaliu și crem, și cu numeroase vile și palate, printre care începuseră să apară, din ce în ce mai numeroase, imobile în stil eclectic francez.

Grande Corniche

Peisajul muntos din jur îi conferea un farmec deosebit care atrăgea mult pe englezi. De aceea artera principală poartă și azi numele de „Promenade des Anglais”. Ceea ce plăcea bunicilor mei, printre altele, erau plimbările pe jos pe această promenadă și plimbările cu trăsura pe cele trei cornișe ce duceau la Monte Carlo.

NOTE:

1Numele de metrou este o prescurtare a numelui inițial de tren metropolitan.

2 Linia 1 care mergea de la Porte de Vincennes la Porte Maillot.

3 Metroul de la Paris a fost realizat după cele de la Londra și New York.

4 Ludovic XIV dar mai ales Carol (Charles) II al Angliei au sprijinit debutul curselor de cai moderne și apoi Jockey, clubul englez.

5 Franța și azi dispune de 251 de hipodromuri (jumătate din numărul hipodromurilor din Europa).

6 Caii pur sânge sunt o rasă specializată pentru cursele de galop care a fost creată în Anglia pornind de la caii andaluzi aduși de Wilhelm Cuceritorul, de cai arabi aduși de cruciați și caii berberi din Africa de Nord. Toți caii pur sânge englezi existând azi provin de la 3 armăsari (fondatori) Byerley Turk (1680), Darley Arabian (1704) și Godolphin Arabian (1729) și 74 de iepe fondatoare.

7 Fotografii făcute de tata (1910).

8 Băile de mare (cu scop terapeutic) au început la sfârșitul secolului XVIII în Anglia (Brighton). În Franța ele au început prin 1820 la Dieppe și Boulogne sur Mer sub impulsul ducesei de Berry.

9 Costumul de baie apare de abia în secolul XX. Pe vremea bunicilor mei femeile se îmbăiau în corset și cu pantaloni bufanți sau cu cămăși lungi până peste genunchi, iar bărbații într-un fel de pijamale.

10 Cornișe este numele dat la trei drumuri între Nisa și Monter Carlo ce merg paralel în lungul coastei pe poalele munților la nivele diferite. Cea de sus e La grande Corniche, cea din mijloc este la Corniche Moyenne și cea de jos este La basse Corniche. Toate sunt suspendate deasupra mării și oferă vederi superbe.

Cum comentati?