Clipa

Simbolism și semantică - coordonate artistice ale ceramicii tradiționale horezene (II)

Autor: Dr. Corina Mihaescu • Rubrica: Permanenţe • Iul 2017  Printează acest articol

Dr. Corina  Mihăescu

Forme ale limbajului creației artistice populare românești, elemente ale ornamenticii, cromaticii și compoziției, probleme sincretice etno-sociale și psihologice ale procesului de creație, desfășurat pe baza unei concepții estetice proprii, toate acestea constituie problematica altor lucrări importante, dintre care amintim pe acelea datorate lui: Paul Petrescu – Imaginea omului în arta populară românească (1969) și Motive decorative celebre (1971), Paul H. Stahl – Soarele și luna în decorul artei populare românești (1959), Nicolae Dunăre – Ornamentica tradițională comparată (1979), Al. Dima – Conceptul de artă populară (1971), Constantin Prut – Calea rătăcită – o privire asupra artei populare românești (1991), Wanda Wolski – Moșteniri preistorice în arta populară românească (1969).

Studiile amintite conțin valoroase interpretări, adesea comparative, ale simbolicii formelor, ornamentelor și culorilor, precum și încercări de explicări semantice, care pot fi însă mereu reluate, completate și amendate. Toate aceste analize ne duc la prototipuri din simbolica universală, fără însă a se putea descifra „care este specificitatea simbolică a artei noastre populare”. [Bănățeanu, 1985, p. 244], dat fiind și faptul că toate clasificările simbolurilor sunt inoperante, pentru că semnificațiile lor, fiind polivalente, se interferează.

„Analiza care fragmentează și pulverizează se dovedește incapabilă de a capta întreaga bogăție a simbolului (…). Ca atare, nu prin acumularea detaliilor în cadrul analizei vom desprinde sensul global (…)” [Chevalier, Gheerbrant, Dicționar de simboluri, 1994, vol. I, p. 36]

După cum sublinia și Mircea Eliade „simbolul are și funcția de forță unificatoare”, referindu-se la încărcătura de semnificație și expresie capabilă să ilustreze concepția de viață, estetică și decorativă, specifică.

Ornamentica populară, exprimată prin semne, motive și simboluri, reprezintă, în esență, un fenomen specific „de comunicare de la un creator popular, colectiv sau individual (emițător), la un purtător cultural și artistic (receptor), un mesaj caracterizat printr-un limbaj de o mare bogăție de forme și virtuozități lineare sau libere, ritmice sau aritmice, repetative sau alternante, simetrice sau asimetrice, prin juxtapuneri cromatice care însoțesc și accentuează adesea decorul popular, în chip diferențiat de la o grupă de popoare la alta, de la un popor la altul, de la o zonă etnografică la alta. În acest sens, ornamentica constituie un mijloc de comunicare, asemenea unui cod, între creatorii care știu să codifice și purtătorii care înțeleg să decodifice mesajul astfel recepționat. Semnele utilizate depășesc calitatea de simple semne grafice, devenind ornamente, în măsura în care agenții transmițători și receptor – în calitatea lor de membri ai unei comunități zonale, naționale etc. – le acordă această funcție estetică și social-culturală totodată”. [Dunăre, 1979, p. 66]

Acest sistem de comunicare bazat pe un mesaj, axat pe anumite legi semantice, este funcțional și în ceea ce privește înțelegerea ceramicii de la Horezu. În lut, ca suport al funcției utilitare și de simbol, cercetătorii au descoperit motive simbolice și decorative, „aspecte ale formei și partiturii cromatice, soluții tehnice, care trec dintr-o epocă în alta, de la o zonă la alta, astfel că circulația motivelor se realizează atât pe verticala, cât și pe orizontala istorică a spațiului cultural românesc. Punctul, linia ondulată, zig-zag-ul, cercul, rombul, spirala etc., sau într-o altă ordine de lectură, unda apei, simbolul solar, semnele astrale, vrejul, bradul, șarpele, pasărea etc. apar în diverse sintaxe pe vasele din culturile neolitice (…), în ceramica traco-dacică, daco-romană, medievală și modernă”. [Prut, 1991, p. 9]

Toate aceste motive străvechi, la care se adaugă și elemente caracteristice olăriei bizantine și orientale, zoomorfe, antropomorfe și fitomorfe, alcătuiesc un alfabet decorativ și simbolic, în care fiecare „literă” transmitea, în virtutea unor legi semantice, anumite sensuri.

Continuare în numărul viitor

Cum comentati?