Clipa

Rolurile moașei în riturile de integrare

Autor: Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin • Rubrica: Permanenţe • Iul 2017  Printează acest articol

Prof. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin

Rolul pe care îl joacă moașa la nașterea copilului și la botez (ritul de denominare) sunt bine cunoscute de comunitățile rurale și sunt preluate cu modificări datorate imixtiunii modernismului și de comunitățile urbane.

Sunt două statusuri care au funcționat în vechime: moașa de buric, cea care ajuta la venirea pe lume a pruncului, și moașa care punea masa de ursitori și, la botez, ducea copilul la biserică și îl înmâna nașei pentru a-l creștina. Primul rol, cel în procesul de acomodare a nou-născutului cu lumea, reprezenta arhetipul femeii care avea multiple funcții: vrăjitoare, fermecătoare, descântătoare. Acestea funcționau nu numai la naștere sau la botez, ci și în alte circumstanțe, mai ales pentru restabilirea stării de sănătate. Moașa avea rol esențial ca personaj psihopomp, liant între lumea pământeană și lumea umbrelor. Dacă femeia însărcinată sau nou-născutul resimțeau nevoie de protecție împotriva bolilor sau a duhurilor rele, moașa se constituia în realul sprijin pentru homo sufferens și intermediar între malefic și normalitate. Funcția apotropaică a moașei este o permanență în primele luni de viață ale copilului. Contextele de derulare a riturilor de integrare produc reprezentări sociale cu dublu rol vital. Primul este cel care convenționalizează obiectele, persoanele și evenimentele, rolul fiind de transformare a necunoscutului în familial și de asimilare conform matricei culturale preluate de la mediul cultural integrator. Al doilea este rolul prescriptiv al reprezentărilor sociale bazat pe contextul prezent și pe moștenirea simbolică. Rezultă o funcție identitară, moașa fiind un reper în galeria personajelor investite cu un rol bine definit în ceremonialurile existențiale (naștere și nuntă) și o funcție simbolică, reprezentările sociale nu doar reconstruiesc realitatea, ci și o dedublează, planului obiectual alăturându-i-se unul al reproducerii simbolice a realității, ea devenind astfel spiritualizată. Reprezentările sociale au un nod central și elemente periferice (cf. S. Moscovici și J. Cl. Abric). Nucleul esențial întreține legătura cu memoria colectivă și generează semnificații ale reprezentării. Dintre elementele receptate ca fiind inedite ale nucleului central al reprezentărilor statutului de moașă prezentăm în acest excurs trei care, fie se practică având valoare de identificare a momentului din calendarul popular, fie au fost practicate într-un rit de integrare și sunt puțin cunoscute.

Ponuda

În zona de sud a Romanaților, la Vădastra-Olt se păstrează obiceiul organizării unei petreceri inedite, ponuda. Este „masa de bucurie” pentru copil și se desfășoară a doua sau a treia zi de la nașterea copilului, în casa unde locuiesc tinerii părinți.

Inedit e și faptul că „masa” se face, chiar dacă nu au venit acasă lehuza și copilul. Desfășurarea în absența celor cărora le este dedicată este un argument pentru viabilitatea riturilor de purificare a spațiului, în care va trăi nou-născutul. Un al doilea aspect inedit este participarea exclusivă a femeilor în vârstă, peste 50 de ani. Interdicția prezenței copiilor la acest moment este în aceeași măsură surprinzătoare. Se servesc ciorbă și friptură, se bea vin. Nu se aduc daruri pentru copil.

Pictură naivă de Lucica Ciobanu, Iași

La loc de cinste la masă stau moașa și nașa. În contextul mesei cele două nu au sarcini specifice. Moașei i se acordă însă mai multă atenție, pentru că este actantul principal la primele trei momente importante în viața mamei și a nou-născutului: la naștere, la ponudă și la masa de ursitori. Bărbații așteaptă acasă venirea spre dimineață a femeilor.

Dresul moașei

În prima zi a anului, de Sfântul Vasile nepoții merg la moși cu plocon și cu copiii până în 7 ani, ca să fie dați la grindă. Se face masă mare, care nu se ridică timp de trei zile. Nepoții și moșii fac schimb de daruri și din ploconul adus, la care se adaugă bucatele moașei, se face masa „de moși” îndestulătoare pentru toți timp de trei zile. Este o altă masă, ca de ursitori, care se ridică la trei zile, ca și aceea pusă la nașterea copilului, cu daruri, mâncare și băutură, simboluri pentru o viață îndestulată. După trei zile de petrecere, într-a treia zi se face dresul moașei, moment de veselie, având în centrul atenției pe cea care a trudit toată perioada pentru a pregăti masa de moși. Ploconul cuprinde: pâine, vin, pasăre vie și pasăre friptă, cozonac, prăjituri. Iar dresul moașei amintește de boitul soacrei mari în a treia zi de la nuntă, cu aceeași simbolistică: buna dispoziție creată de aceea care s-a-ngrijit ca petrecerea să fie o bucurie pentru toți participanții. Obiceiul dresul moașei s-a practicat în sudul județului Dolj, iar boitul soacrei mari este un obicei activ și astăzi în zona Unirea – Moțăței (Dolj).

Moașa la nuntă

Ce mai soare luminos,

Ce mai ginere frumos,

Ce mai mireasă frumoasă

Ca o pasăre măiastră.

Așa se cântă în Hora miresii, iar frumusețea mirilor se asociază cu frumusețea darurilor jucate în această horă. Moment al reunirii după cununia religioasă, hora de la casa ginerelui oferă imaginea darului făcut vieții (familia) și a darurilor pregătite din vreme pentru cei ce însoțesc această bucurie a tinerei familii. La Cetate, în județul Dolj, bătrânii George Ruican (72 ani la data consemnării, 2001) și Vasilica Ruican (74 ani) își aminteau de cei ce „rotunjeau” hora miresei.

Nuntașii prinși în joc primeau daruri: prosoape țesute de mireasă în război, fețe de perini cusute cu motive florale. Cinstiți erau și nașii, și moșii. Darurile lor erau așezate pe scările casei mari, spre a fi văzute de nuntași. La Cetate aceste daruri erau velințe și făceau parte din zestrea miresei. Inedit pentru această zonă este grija specială acordată de miri moșilor.

Moașa este cea care aduce pe lume pruncul sau se-ngrijește la venirea pe lume a acestuia.

În primele zile din viața nou-născutului, moașa este actantul principal: merge cu lăuza spre a i se face molivda, apă sfințită și cu busuioc, din care se pune în scalda copilului, așază masa de ursitori. La alt rit de trecere, nunta, actanții principali sunt nașii, cei ce îi ajută pe tineri să treacă într-o nouă stare, de nuntiți. În comuna Cetate, județul Dolj, moșii nu sunt uitați. Dacă ei au un fiu, acela va fi cumnatul de mână. Dacă nu, moșul va fi cel ce va desemna un tânăr spre a fi cumnat de mână.

Iar în Hora miresei, moașa (fetei sau a băiatului) va juca „la spatele” mirilor, ținând într-o mână o sticlă cu vin, iar în cealaltă un colț din haina ginerelui și din rochia miresei.

Moașa leagă și dezleagă spune o vorbă din bătrâni.

Referirea era la momentul nașterii. Iată însă că și la momentul nunții moașa „leagă” tinerii, cu bucurie (jocul e simbolul) și petrecere (sticla de vin).

Darurile pentru moși și nași se joacă în Hora miresei de către doi bărbați și două femei. După terminarea jocului aceștia duc darurile la casele moșilor și nașilor. Pentru a le da trebuie însă să primească o plată, o sumă de bani ca răsplată că „s-au ostenit” să arate lumii darurile făcute lor de către fini și nepoți. Inedit rămâne și faptul că darurile, jucate la casa ginerelui, într-o horă la care participau și moșii și nașii, erau însoțite pe drumul spre casele lor de chiar nași și moși.

Ei erau primii care intrau în curtea lor, îi primeau pe cei ce erau soli ai nunții cu daruri, le plăteau și îi cinsteau cu băutură pe cei ce participaseră la această secvență a ceremonialului de nuntă.

Cele trei momente din ceremonialurile existențiale evidențiază elemente esențiale din nucleul simbolic al reprezentărilor sociale, sunt idei forță, arhetipuri sau mentalități ale duratei lungi. Readucerea în actualitate, chiar și numai explicitar, nu și praxiologic, a acestora este un gest de recuperare a lor spre a nu fi uitate.

Cum comentati?