Clipa

Educație și redempțiune în opera lui Jan Amos Komenský (Comenius) (I)

Autor: Dr. Andrei Carpeneanu • Rubrica: Filosofie • Iul 2017  Printează acest articol

Dr. Andrei Carpeneanu

John E. Sadler l-a numit „cetățean internațional”, iar N. M. Butler, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1931) îi compară rolul în pedagogia modernă cu acela al lui Newton sau Copernic pentru știința zilelor noastre sau al lui Descartes pentru filosofia modernă. Mai mult, aș adăuga, viața lui Comenius a fost un îndelungat martiraj în slujba educației, a educației iluminată de cele mai generoase precepte creștine, pentru că doctrina lui pedagogică s-a întemeiat și a fost călăuzită de credința în adevărul Scripturii, mântuirii și al vieții veșnice.

A făcut parte dintr-o sectă protestantă numită Frăția Moravă (și datorită tradiției religioase a familiei și a comunității din care făcea parte), mișcare ce se revendica de la reforma inițiată în Boemia de Jan Hus, însă mesajul său este fundamental ecumenic, așa cum o demonstrează, de pildă, argumentul faimoasei Didactica Magna, unde marele gânditor ceh arată că prin metoda sa universală de învățare, întreaga „comunitate creștină” va cunoaște mai puțin „întuneric, perplexitate și disensiune”, beneficiind de mai multă „lumină, pace și odihnă”. Comenius a urmărit ca opera sa pedagogică să constituie îndreptarul suprem pentru obținerea cunoașterii tuturor științelor, dar și al dobândirii „purității morale” și a unei temeinice instrucții în „pietate”, cei trei stâlpi pe care se așterne fundamentul trainic al unei vieți împlinite și virtuoase, dar pe care se întemeiază și speranța mântuirii și a Vieții de Apoi.

Jan Amos Komenský s-a născut în 1592 într-un sat din Moravia, atunci parte a regatului Boemiei, iar de la vârsta de 12 ani destinul său a fost marcat de moartea tatălui, mamei și a două dintre surorile sale în urma unei epidemii de ciumă. El însuși a mărturisit că aceste pierderi l-au călăuzit mai târziu pe drumul ocrotirii copiilor și în special al orfanilor1. Până la 16 ani are parte de o educație ale cărei metode nu le agreează, puse în practică de dascălii săi mai mult prin intermediul corecțiilor fizice, însă, odată înscris la școala de gramatică de la Přerov, elevul Comenius face progrese excepționale. Va continua studiile în Germania, în cadrul academiei calviniste de la Herborn și mai apoi la Heidelberg. Acolo se familiarizează cu ideea unificării Europei, foarte populară printre dascălii săi, și în acea perioadă îi va cunoaște pe Johann Valentin Andreae și Samuel Hartlib, ale căror idei de sorginte rozicruciană îi vor înrâuri hotărâtor opera2. La întoarcerea sa în Boemia, Comenius este ales pastor al comunității din Fulnek și se va căsători cu Magdalena, fiica vitregă a primarului din Přerov. Însă în 1620, odată cu înfrângerea regelui Frederick de Boemia, protectorul său, de către Ferdinand de Austria și începerea represaliilor împotriva protestanților, pedagogul ceh urma să facă primii pași în labirintul durerii și al prigoanelor în care va rătăci tot restul vieții. Soldații îi vor arde biserica, biblioteca și toate manuscrisele, iar Comenius, nevoit să-și lase în urmă familia care abia se înfiripase, se va refugia la Sternberk, punându-se sub protecția contelui Zerotin. În același an află, din exil, că soția și cei doi copii ai săi au murit de ciumă. Cu toate acestea, Comenius continuă să lucreze și publică Labirintul lumii și bucuriile inimii și Scrisori către Cer.

Labirintul lumii, lucrare concepută sub apăsarea evenimentelor pe care tocmai le traversase, reprezintă metafora vieții văzută ca un oraș-labirint, ale cărui străzi sunt străbătute de un pelerin ce caută răspunsuri la cele mai tulburătoare întrebări ale existenței. Călătoria este o inițiere amară în tainele vieții, unde pelerinul are drept ghid îndrăzneala, care a scotocit necuviincioasă toate ungherele lumii, cunoscându-i intim alcătuirea, și este încercat de falsitate, ai cărei ochelari sunt croiți din iluzii și obiceiuri. Lucrarea a fost inspirată și de Civitas Solis a lui Tomasso Campanella sau de Christianopolis a lui Johann Valentin Andreae, a cărui viziune sumbră asupra vieții, spun unii comentatori, l-ar fi contaminat și pe Comenius, fapt contestat de Francis Lützow în Introducerea ediției din 1901 a Labirintului lumii3. Într-adevăr, reprezentarea gânditorului ceh este pesimistă, însă acest fapt este ușor explicabil doar dacă ținem seama de recentele tribulații din viața personală sau de destinul sumbru al întregii comunități religioase din care făcea parte. Lumea închipuită de Comenius nu are strălucirea orașului ideal din Utopia lui Thomas More: toate preocupările omului sunt inutile, științele sunt zadarnice, iar descoperirile care ar putea schimba fața lumii sunt primite cu ostilitate (pedagogul ceh se referă în special la insuccesul reformei rozicruciene4, în timp ce cărturarii se irosesc în polemici religioase inutile.

Jan Amos Komenský (1592 - 1670)

În 1628 Comenius se refugiază în Polonia, unde concepe Didactica cehă, lucrarea prin care își propune să reformeze întregul sistem școlar, iar în 1631 va publica opera care îi aduce notorietate internațională, Janua linguarum reserata (Poarta deschisă a limbilor), editată în 40 de ediții doar în timpul vieții autorului și tradusă în 12 limbi europene, dar și în turcă, arabă, persană și mongolă. Janua linguarum reserata sau Seminarium Linguarum et Scientiarum Omnium era o introducere în studiul limbii latine cu mult mai limpede și mai bine construită decât toate lucrările de acest gen apărute până atunci, cu toate că metoda întocmirii ei fusese utilizată deja de Elias Bodinus și William Bateus, membru al Colegiului Iezuit din Salamanca. De pildă, procedeul lui Bodinus consta în alegerea atentă a 1700 dintre cele mai utile cuvinte latinești și aranjarea lor în propoziții alcătuite în așa fel încât să se întipărească cu trăinicie în mintea școlarului, pentru ca acesta să dobândească cunoștințe solide chiar înainte de a începe studiul clasicilor5. Comenius va urma aceeași metodă, grupând cele mai importante cuvinte ale limbii în 1200 de propoziții, fiecare cuvânt, în afara verbelor auxiliare, apărând o singură dată. Această schemă, numită de Isaac Habrecht o arcă a lui Noe a limbii latine6, ocolea necesitatea consultării de tomuri întregi pentru găsirea cuvintelor importante și permitea învățarea limbii latine într-un timp foarte scurt.

Continuare în numărul viitor

NOTE:

1 Sadler, John E., Comenius as a Man, p. 9, în Comenius and Contemporary Education, UNESCO Institute for Education, Hamburg, 1970

2 Ion Negreț-Dobridor, Mitul lui Chiron, p. 63, editura Aramis, București, 2001

3 Komenský, John Amos, The Labyrinth of the World and the Paradise of the Heart (editor și traducător: contele Lützow), pp. 16-17, E. P. Dutton & Co., New York, 1901

4 Yates, Frances A., The Rosicrucian Enlightenment, cap. Comenius and the Rosicrucian Rumour in Bohemia, p. 210, Routledge, London & New York, 2003

5 Keatinge, M.W., The Great Didactic of John Amos Comenius, p. 18, London, Adam and Charles Black, 1896

6 Idem, p. 20

Cum comentati?