Clipa

Pitarul Luca Pleșoianu, un boier oltean de neam

Autor: Dr. Florin Epure • Rubrica: Permanenţe, Timbru Vâlcean • Iul 2017  Printează acest articol

Dr. Florin Epure

Familia boierilor Pleșoieni, răspândită în toate județele Olteniei, are o veche istorie care se pierde în negura vremurilor. Din acest neam oltean, cu ramuri la Vâlcea (Pleșoiu-Livezi și Mihăești), Romanați, Dolj și Mehedinți (Cerneți), s-au ridicat revoluționari, administratori locali, cărturari, militari, ctitori de lăcașuri sfinte etc.

Basarab Laiotă voievod a acordat, la 15 iulie 1475, călugărilor de la Mănăstirea Cozia, stăpânirea asupra mai multor sate printre care și Pleșoni (Pleșoi) din județul Vâlcea. Basarab cel Tânăr Țepeluș întărește, la 9 septembrie 1478, stăpânirea Coziei asupra satului „Pleșoii și Ulița de la Râmnic”. Aceste danii s-au făcut încă din vremea lui Mircea cel Mare, plasându-i pe Pleșoienii vâlceni la începuturile statului medieval Țara Românească.

Ramura Pleșoienilor din Vâlcea îl are ca înaintaș, în secolul al XVIII-lea, pe protopopul Ion Pleșoianu, stăpânitor de moșii în județele Vâlcea și Gorj. A avut doi fii: Marin, protopop și ctitor la biserica din Pleșoi, și pe Udrea Pleșoianu. Fiii lui Marin sunt polcovnicul Nicolae, Ioniță și pitarul Constantin. Fiul polcovnicului Nicolae, Vasile Pleșoianu, a fost mare moșier pe Valea Oltețului. Căpitanul Nicolae Pleșoianu, una dintre personalitățile Râmnicului, a participat la Războiul de Independență, a contribuit la ridicarea Școlii de Meserii de la Râmnic și la construirea pârtiei de bob de pe Dealul Capela. La Măldărești se mai păstrează conacul avocatului liberal Ștefan I. Pleșoianu, deținătorul celei mai frumoase biblioteci personale.

Un descendent din ramura vâlceană a acestei mari familii a fost pitarul Luca Pleșoianu (1811-1857). Boier de neam cu vechime, a deținut dregătoria de pitar. Era fiul lui Barbu Pleșoianu și nepotul postelnicului Matei Pleșoianu. Tatăl său este ctitorul bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae” din satul Negreni, comuna Mihăești, alături de postelnicul Ioniță Cărășilă, târnosită la 24 mai 1814. Biserica a fost pictată mai târziu, în anul 1824, iar Luca Pleșoianu, copil fiind, apare zugrăvit pe fresca acestei biserici, pe peretele de la vest al pronaosului, alături de tatăl său.

Luca Pleșoianu o va lua de soție pe Evghenia Capelleanu (1823-1842), o tânără de numai 16 ani, fiica serdarului Gheorghe (Ghiță) Capelleanu (1801-1850) și a soției sale Stăncuța, fiica armașului Hristea Olănescu și al Miricăi. Despre Evghenia se spune că era una din cele mai frumoase, bine crescute și de bună familie fată din Râmnicul Vâlcii.

Pitarul Luca Pleşoianu (1850)

O fotografie de epocă care s-a mai păstrat, din jurul anului 1850, îl înfățișează pe Luca Pleșoianu la vârsta de 40 de ani, un bărbat brunet, deschis la ten, cu barba și mustață îngrijite și un nas acvilin. Împreună cu tatăl său a făcut politică conservatoare, fiind printre primii alegători din Vâlcea (mari alegători din Vâlcea erau opt, cu totul). Cu ocazia alegerii deputaților, ca reprezentanți ai marilor proprietari din districtul Vâlcea pentru Divanul ad-hoc, din ziua de 14 septembrie 1857, Luca Pleșoianu întrunea șapte voturi, după prințul Barbu Știrbey, care primise nouă voturi. Majoritatea sufragiilor a fost obținută de Nicu Lahovary și Ioan Otetelișanu, cu toate că alegătorii au reclamat numeroase abuzuri în scrutinul electoral și au contestat legalitatea și calitatea „aleșilor”.

Luca Pleșoianu era recunoscut pentru reacționarismul său. Documentele de arhivă ne dezvăluie faptul că, în anul Revoluției pașoptiste, refuză să participe la acțiunile Gărzilor Naționale, ca cetățean al Râmnicului din „Văpseaua Galbenă”. Motivează refuzul său prin faptul că nu voia să se plimbe pe străzile orașului cu „slugile fraților săi.” Raportul comandantului Gărzii Naționale din Râmnic cerea Magistratului orașului să instituie o amendă pentru el și pentru alți patru orășeni care au refuzat să se prezinte la străjuirea de noapte.

Biserica Sf. Nicolae de la  Negreni,

com. Mihăești (jud. Vălcea)

Pitarul Pleșoianu și soția sa au avut două fiice: Caliopia (Pia) și Evghenia. Caliopia (Pia) născută la Pleșoi, în anul 1841, este cea care avea să devină soția marelui om politic și de stat liberal Ion C. Brătianu; doamna care avea să întemeieze marea dinastie politică a Brătienilor.

O dramă cumplită a lovit familia Pleșoianu; Evghenia, soția pitarului, a murit la o vârstă fragedă, de friguri puerperale (o infecție a tractului genital), în urma nașterii celei de-a doua fiice (va muri și ea la numai nouă luni de viață) –, în anul 1842. Lespedea de piatră, care adăpostește osemintele soției lui Luca Pleșoianu, din pronaosul bisericii „Cuvioasa Paraschiva” din Râmnic, păstrează un text tulburător: „Supt această piatră rece,/ Lăcașul mi s-au ales/ Aicea este ferice,/ Aici pacea am cules./ Copilă, soție, mumă/ În trei ani, toate am fost/ Așa e moartea, dărâmă/ Nu alege bun din prost./ Lasă dar p-astă țărână,/ O, omule trecător,/ O lacrimă, vorbă bună,/ Căci și tu ești muritor. Pităreasa Evghenia Pleșoianca, născută la anul 1823, luna noie[mvrie] 1 și răpos[a]tă la 1842, luna dece[mbrie] 2.” Luca Pleșoianu și-a adorat soția, de aceea nu s-a mai căsătorit niciodată și a transferat toată această dragoste către fiica lui Caliopi, pe care a răsfățat-o foarte mult deși căuta foarte atent să nu-i „dea nas”.

Luca Pleșoianu copil, în tabloul votiv din pronasul Bisericii Sf. Nicolae de la Negreni,

com. Mihăești (jud. Vălcea)

Nici Luca Pleșoianu n-a trăit foarte mult, el se va stinge din viață la anul 1857, la vârsta de, numai, 46 de ani. Rămase orfane, cele două fete au fost adoptate de bunica lor, Stăncuța Capelleanu. Se spune că în urma morții lui, Luca Pleșoianu a lăsat, prin testament, tuturor fetelor de moșneni de pe moșia sa de la Mihăești, care împliniseră vârsta de trei ani, câte o vacă, o bucată de pământ și o sumă de bani. Asta arată că fusese un boier cu stare dar și că avea un suflet mare, capabil să facă acest unic gest de milostenie, al unui proprietar în favoarea țăranilor.

Înainte de a muri, Luca Pleșoianu numește prin testament doi epitropi – Ghiță Golescu și Nicolae Vlădescu – să-i poarte de grijă Piei și să-i administreze averea.

Maestrul Dinu Săraru evocă, în lucrarea Râmnicul meu, memoriile vâlcencei Caliopi, în care se referă la tatăl său, care o trimisese, așa cum era moda, la Pensionul din Craiova, la familiile Pleșoienilor și Capellenilor, dar mai ales rememorează momentul căsătoriei cu Ion C. Brătianu și nașterea unei dinastii românești, care s-a aflat la conducerea și modernizarea statului român modern.

Unchiul Nicolae Vlădescu, care intenționa să o ducă la mănăstire, s-a împotrivit acestei căsătorii: „Cum îndrăznește acel vagabond revoluționar, care și-a mâncat averea lui părintească cu revoluțiile, să ceară de soție pe Caliope a noastră? Asta nu se poate, nu voiu consimți niciodată la un astfel de lucru.”

Calliopi (Pia) Brătianu (1858)

Poetul Ion Pillat, în volumul de versuri Pe Argeș în sus, publicat în anul 1923, în capitolul de versuri Trecutul viu, o rememorează, pentru eternitate, pe Caliopi (Pleșoianu) Brătianu, în poezia Aici sosi pe vremuri. „Bunica-mi Caliopy hotărâse, cu ceva vreme înainte, despre revoluționarul pașoptist Ion C. Brătianu: «Dacă m-ar cere de măritat, eu nu-l refuz; nu găsesc că un astfel de om poate fi tratat de vagabond, pentru că și-a cheltuit starea materială pentru țară. Cele dintâi cocarde și steaguri tricolore la Revoluția de la ‚48 au ieșit de la noi din casă. Aveam, pe atunci, șapte ani»”. La această căsătorie a contribuit mult Maica Maximilia, stareța Schitului Ostrov și sora lui Ion. C. Brătianu. Ea fusese foarte bună prietenă cu Luca Pleșoianu, iar moartea lui a afectat-o puternic, pentru că ținuse foarte mult la el.

Pia era mai tânără cu două decenii decât Ion C. Brătianu (avea vârsta de 37 de ani), dar avea să-i fie soție devotată până la sfârșitul vieții. Se spune că ginerele i-ar fi zis: „Ne căsătorim dacă accepți că eu voi fi dedicat în primul rând țării și, după aceea, familiei.” Cununia a avut loc la Mănăstirea Ostrov (Călimănești), în ziua de 6 iulie 1858 și a fost oficiată de preotul Theodor Brătianu, fratele mai mare al lui Ion C. Brătianu. Ion și Pia Brătianu au avut opt copii: băieții Ion (Ionel), Constantin (Dinu) și Vintilă și cinci fete: Florica, Sabina, Măriuța, Tatiana și Pia.

Mărturiile apropiaților o descriu pe Caliopi ca pe o „o ființă de o rară modestie și de o nobilă simplitate, trăsături cultivate prin educație. Mândră din fire și nu lipsită de o sclipitoare ironie, a avut aceeași înțeleaptă seninătate în fața bucuriilor și a durerilor vieții.” Istoricul Ioan Nistor spunea că ea a reprezentat „zeitatea nevăzută care a suflat vânt bun în pânzele corabiei cu care Brătienii au navigat bărbătește și cu mult folos pentru țară prin furtunile istoriei noastre.”

Acest neam de boieri olteni, din care face parte și Luca Pleșoianu, tatăl Piei Brătianu, și care apare în documentele de arhivă, îi consemnează în mai toate momentele care se referă la trecutul istoric, încă de la întemeierea statului medieval românesc. Pleșoienii mai așteaptă încă readucerea numelui lor în cărțile de istorie, după un nemeritat și îndelungat damnatio memoriae…

Cum comentati?