Clipa

Despre palatele Rromilor

Autor: Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici • Rubrica: Repere Academice • Iul 2017  Printează acest articol

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Una din manifestările interesante, chiar fascinante, ale vieții noastre culturale postcomuniste este apariția insolită în peisajul românesc, rural sau urban, a palatelor pe care și le-au construit rromii căldărari. Ele generează nedumeriri fie când sunt izolate, fie mai ales când sunt grupate în ansambluri rezidențiale ca cele din comuna Buzescu (jud. Teleorman), Strehaia sau Hunedoara. Clădirile sunt mari, mult mai mari decât ale localnicilor, impozante și de o opulență uneori agresivă, proclamând bunăstarea proprietarilor lor.

Palate rromi

Ceea ce caracterizează aceste palate este aspectul lor. E vorba de construcții complicate, decorate abundent ca niște decoruri de teatru, cu detalii insolite, prolixe, a căror logică ne scapă. Clădirile sunt un adevărat spectacol oniric sau decupat dintr-un basm oriental. Este absolut uluitoare tranziția de habitat, de la simplicitatea ancestrală a cortului la aceste clădiri cu o redundanță de forme și culori exuberante.

Ceea ce m-a surprins însă a fost faptul că marea majoritate a acestor palate au forme și dispun de decoruri orientale, necunoscute pe meleagurile noastre. Aproape toate sunt preluate din arhitectura nobiliară din nordul Indiei din evul mediu premongol și mongol. Regăsim ornamentația luxuriantă, abundența turnurilor și mai ales a cupolelor, forma multora din acoperișuri, ferestre cu încadramente bogate (tip jarokha) portaluri arcuite (pishtak), chioșcuri mici cu cupole rotunde (chatri) și multe altele. Este suficient să compari fotografiile palatelor rromilor noștri cu cele ale palatelor marilor seniori din India de Nord ca să vezi că este vorba de același arhetip cultural.

Palat indian

Această constatare ridică însă o problemă extrem de dificilă a antropologiei culturale.  Este evident că mărimea și somptuozitatea clădirilor au avut ca misiune să exprime o ripostă față de vechile mizerii și umilințe la care au fost supuși rromii în decursul istoriei lor. Delia Grigore, o bună cunoscătoare a mentalității și culturi rromilor, spunea cândva: „palatul rromilor este mai mult decât o locuință, el este mai ales un element de reprezentare socială, de destigmatizare, de (re)construcție a stimei de sine și de recunoaștere în societate”. Rromii nu și-au făcut case ca palate ca să demonstreze mutația lor și noul lor statut social și economic. Acest aspect este ușor de explicat. Așa cum sublinia Mariana Celac, este surprinzător că rromii au ales arhitectura ca să exprime identitatea lor etnică și noua lor poziție socială. Ceea ce este greu de explicat este prezența modelului nordindian. Nu trebuie să uităm că rromii provin dintr-o populație ariană din nordul Indiei (Rajasthan, Haryana și Punjab) unde existau modelele de palate amintite, ceea ce este mult mai mult decât o simplă coincidență. Fiind vorba de o populație cu o cultură strict orală, originile și trecutul ei istoric a fost și este greu de precizat pe documente iar poveștile și legendele rromilor sunt nefiabile din cauza fanteziilor prezente. Originea din India de Nord a rromilor este certă astăzi în urma cercetărilor de linguistică și de genetică foarte riguroase. Rromii au părăsit India în urma invaziilor de turci, afgani și mai ales de mongoli din Evul mediu. Se știe că după un popas în Iran au ajuns în Anatolia bizantină, de unde, trecând peste Bosfor, au ajuns prin secolul XV în Balcani. De aici au trecut ușor în voievodatele române, unde, printre altele, au ajuns robi. Problema este cum s-a păstrat atâtea secole (peste 20 de generații numai la noi) arhetipul arhitectural nordindian în conștiința lor. Pentru mine e limpede că dispuneau în inconștientul lor de arhetipul ancestral, respectiv, cele nordindiene, fiindcă acestea le-au plăcut și le satisfăceau orgoliile. Transmisia orală nu este capabilă, mai ales după atâtea generații, să transmită imagini atât de complexe. Rromii nu au avut nici tradiția realizării și conservării de reprezentări plastice. Nu există o imagistică (o iconografie rromă tradițională). Rromii au ales, au imitat niște structuri vizuale pe care și înaintații lor nu le-au văzut de câteva secole dar le-au păstrat undeva engramate în inconștientul lor.

Turnuri asiatice cu acoperișuri multi-etajate

Despre o transmitere genetică nu poate fi vorba. Cultura se realizează, se trăiește în planul fenotipic al oamenilor. Încă de la Weismann se știe că evenimentele din celulele somatice care alcătuiesc fenotipul nu ajung la celulele germinale. De aceea nu sunt transmisibile de la o generație la alta.

C. G. Jung ne-a oferit un model. După el, transmisiunea arhetipurilor ancestrale, în înfiruirea generațiilor, se face printr-un misterios inconștient colectiv despre care însă nu ne dă nici un detaliu și care nu are consistența realităților științific demonstrate.

Am putea recurge și la modelul memelor descris de Richard Dawkins. Acest model postulează posibilitatea descompunerii arhetipurilor (în general a structurilor memorate) în componente elementare numite meme care se pot replica, pot suferi mutații, pot fi transmise ereditar și pot evolua ca și genele. Ele pot fi „o idee, un comportament, un stil, un simbol sau o practică ce difuzează de la o persoană la alta în contextul unei culturi”. Nu este clarificat însă modul în care memele referitoare la o imagine ancestrală se pot transmite într-o cultură orală radicală ca aceea a rromilor. După cum se vede, palatele rromilor din România pun probleme foarte dificile de antropologie culturală.

Menționăm că sunt și palate în stil eclectic francez sau austroungar și multe palate în stil neoclasic cu coloane elegante. Acestea însă nu ridică probleme cu privire la modelele inspiratoare deoarece se găsesc chiar în spațiul nostru, în zilele noastre.

Cum comentati?