Clipa

Comunitatea europeană la ceas aniversar: de la cărbune și oțel la piața unică digitală

Autor: Dr. Mihaela Teodor • Rubrica: Cronică europeană • Iul 2017  Printează acest articol

Dr. Mihaela Teodor

Ideea comunității cărbunelui și oțelului, prima piață unică, și de aici ideea comunităților europene nu ar fi fost posibilă fără oameni politici capabili și vizionari precum: Jean Monnet, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Joseph Beck sau Paul-Henri Spaak (vezi detalii despre pe https://europa.eu/european-union/about-eu/history_ro).

La sfârșitul celui de al doilea Război Mondial au existat organisme pan-europene care, vizau integrarea economică europeană și organizarea într-o formă asociativă care să permită Europei să joace un rol important în politica internațională. Părerile erau împărțite în ceea ce privește cadrul geografic și instituțional al construcției europene. Pe de o parte, erau unioniștii care doreau uniune europeană cu respectarea suveranității naționale și respingeau orice instituție supranațională. Pe de altă parte, erau federaliștii adepți ai unei structuri supranaționale, care trebuia să fie un guvern cu puteri depline independent de guvernele naționale.

În acest context, în 1947, ideea de cooperare europeană a primit un impuls din partea Statelor Unite ale Americii. Acestea s-au implicat direct în afacerile Europei pe două planuri: politic, prin doctrina Truman, și financiar, prin planul Marshall, care era o completare a politicii de îndiguire (Loth, 1997, 228). În același timp, mutațiile din mediul internațional au avut drept efect dezvoltarea unor tendințe de integrare economică, politică și militară într-un ansamblu transnațional care să nu fie o simplă prelungire a NATO și să se refere la alt domeniu decât cel strategic (Berstein și Milza, 1998, 227).

Anul 1950 a oferit prilejul formării unei prime comunități, determinându-i pe europeni să depășească divergențele dintre ei și să facă eforturi pentru a întări Europa, șase state acceptând să cedeze prerogativele de suveranitate într-un domeniu economic concret. Inițiativa de ieșire din impas a venit din partea Franței. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrului francez de externe, propunea guvernului vest-german: „plasarea întregii producții franco-germane de cărbune și oțel sub o înaltă autoritate comună într-o organizație deschisă participării celorlalte țări din Europa” (Shuman, 1963, 35); cărbunele și oțelul fiind elementele esențiale ale competiției economice și militare franco-germane, competiție care stătea în calea oricărui plan de unificare europeană.

Tot pe 9 mai 1950, Konrad Adenauer, cancelarul întemeietor al Republicii Federale Germania, anunța la Bonn că acceptă propunerea franceză (Monnet, 360). Cancelarul german era favorabil unei colaborări economice, dar într-un cadru mai larg, într-o uniune globală, dorind să pună capăt controlului economic al aliaților și să înlăture statutul de țară ocupată (Monnet, 1976, 338). De aici și până la semnarea unui tratat complet de constituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), în 1951 la Paris, a fost un drum lung de negocieri cu alte state vest-europene. Astfel, guvernul francez trimitea la 25 mai 1950, la Londra, un memorandum propunând un proiect de tratat acceptat de RFG, Belgia, Olanda, Luxemburg și Italia. Reprezentanții Marii Britanii s-au împotrivit ideii de supranaționalitate și au respins planul francez. Marea Britanie a refuzat definitiv să își ia un angajament, dorind ca negocierile să se poarte pe o altă bază, cu păstrarea suveranității. Franța a rupt negocierile cu Marea Britanie, considerând că niciun membru nu trebuia să aibă o poziție specială în viitoarea organizație. În 1950, Robert Schuman era dispus să își asume riscul unei rupturi cu Marea Britanie care refuza ideea de autoritate supranațională, așa cum, în 2017, liderii europeni și-au asumat reînnoirea jurământului de unire fără Marea Britanie. Semnarea tratatului pieței unice a cărbunelui și oțelului a demonstrat că există posibilitatea cooperării europene deși punctul nevralgic al oricărui plan de organizare a unei uniuni, ideea de supranaționalitate, era respinsă vehement de către Marea Britanie și nu numai.

În plan politic CECO a însemnat reconcilierea franco-germană și a pus bazele viitoarei Uniuni Europene, împreună cu semnarea, în 1957 la Roma, a tratatelor Comunității Economice Europene, cunoscută și sub denumirea de „piața comună”, și a Comunității Europene a Energiei Atomice sau EURATOM (Berstein și Milza, 1998, 270). Tratatele de la Roma prevedeau o piață comună, în care oamenii, bunurile, serviciile și capitalul să poată circula liber, creând totodată condițiile necesare pentru prosperitate și stabilitate.

Din 1957, promotorii ideii uniunii federative au reluat periodic proiectul comunitar fundamentat pe probleme concrete și au încercat să extindă competențele organizației prin adăugarea de noi domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale, ajungându-se la moneda unică, „uniunea bancară” și piața unică digitală.

Astfel, la 65 de ani distanță, la 6 mai 2015, Comisia Europeană a lansat Strategia privind Piața Unică Digitală, inițiativa europeană de a asigura, inclusiv în sectorul digital, libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. Documentul stabilește 16 acțiuni esențiale, grupate în trei piloni, privind principalele domenii asupra cărora se va concentra activitatea Comisiei Europene în contextul implementării strategiei globale privind piața unică digitală: 1) un acces mai bun al consumatorilor și al întreprinderilor la bunuri și servicii digitale în întreaga Europă; 2) crearea condițiilor adecvate și a unor condiții de concurență echitabile pentru dezvoltarea rețelelor digitale și a serviciilor inovatoare; 3) valorificarea la maximum a potențialului de creștere al economiei digitale (O strategie privind piața unică digitală pentru Europa, Bruxelles, 6 mai 2015). Acest document strategic face parte integrantă din Agenda digitală pentru Europa, propusă de Comisia Europeană în mai 2010, care reprezintă la rândul său una dintre cele șapte inițiative-pilot pentru relansarea economică europeană lansate în 2010 prin Strategia Europa 2020. Această inițiativa europeană de a crea o piață unică digitală oferă oportunități și naște provocări atât întreprinderilor și profesioniștilor, cât și consumatorilor.

Cu toate acestea realitatea reflectată în strategiile și politicile europene arată că liderii europeni sunt hotărâți să găsească soluții care îi unesc și nu divergențe care îi despart. La 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, pe 25 martie 2017 în piața Capitolului de la Roma, liderii europeni au semnat o declarație de unitate în speranța reînnoirii angajamentului european, mesajul transmis de toți fiind că: „Cel mai bun mod de a ne apăra interesele și valorile comune este de a fi împreună” (http://www.euractiv.ro/extern/60-de-ani-de-ue-e2-80-9emai-bine-o-uniune-cu-doua-viteze-decat-un-capat-de-drum-si-nicio-viteza-7159).

Reînnoirea angajamentului vine într-un context geopolitic și economic nesigur în care Uniunea Europeană trebuie să facă față unor provocări multiple: o redresare economică lentă; dilema gestionării ieșirii Marii Britanii din spațiul comunitar; dilema gestionării fluxului de migranți, care testează limitele politice ale liberei circulații a persoanelor, unul dintre principiile consacrate prin tratatul din 1957; accentuarea populismului în țări precum Franța, Olanda; vulnerabilitățile apărării europene expuse de atacurile teroriste din ultimul perioadă, dintre care ultimele, cele de la Londra și Manchester, dovedesc necesitatea apărării comune europene. Semnată de 27 de șefi de stat și de guvern, in absența Marii Britanii la fel ca în urmă cu 60 de ani, „Declarația de la Roma” transmite un mesaj optimist cu privire la viitorul Uniunii Europene, succesul proiectului depinde de liderii vechi sau noi ai Europei, în anul 2017 fiind organizate alegeri în Franța, Germania, Italia și alte state europene.

Rezultatul alegerilor din Franța este un semn bun pentru proiectul european, francezii fiind chemați să voteze pro sau contra rămânerii Franței în Uniunea Europeană. După Brexit, eventuala victorie a lui Marie Le Pen ar fi avut drept consecință retragerea unui membru fondator al comunității europene, ceea ce ar fi făcut foarte dificilă supraviețuirea Uniunii Europene. Alegerea lui Emmanuel Macron, un susținător hotărât al cooperării tot mai strânse între statele membre ale blocului european, este un prim pas în sensul revigorării motorului franco-german și al modernizării proiectului european. Alegerile din toamnă din Germania vor avea o însemnătate la fel de mare, existențială chiar pentru Uniunea Europeană, dar, fapt subliniat de specialiștii în relații internaționale, nu este clar dacă Uniunea Europeană va găsi resursele necesare pentru a se stabiliza…

Bibliografie

Berstein, Serge, Milza Pierre, Istoria Europei, vol. V, Institutul European, Iași, 1998.

Calvocoresi, Peter, Politica mondială după 1945, Editura ALLFA, București, 2000.

Diaconescu, Cristian, Ce înseamnă alegerile de duminică pentru Franța, UE și SUA, 6 mai 2017, accesibil pe http://www.ziare.com/international/alageri-franta/ce-inseamna-alegerile-de-duminica-pentru-franta-ue-si-sua-1464305

Loth, Wilfried, Împărțirea lumii. Istoria războiului rece 1941-1955, Editura Saeculum, București, 1997.

Monnet, Jean, Memoires, Editura Fayard, Paris, 1976.

O strategie privind piața unică digitală pentru Europa, Bruxelles, 6 mai 2015, accesibilă la http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52015DC0192&from=EN

60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, accesibil la https://europa.eu/european-union/eu60_ro

Schuman, Robert, Pour construire l’Europe, Paris, 1963.

Urwin, Dereck, Dicționar de istorie și politică europeană 1945-1995, Institutul European, Iași, 2000.

Cum comentati?