Clipa

„Sistemul este blocat”. Globalizarea va exista, dar nu va mai domina

Autor: Prof. univ. dr. Paul Dobrescu • Rubrica: Sociologie politică • Iul 2017  Printează acest articol

Prof. univ. dr. Paul Dobrescu

În numărul trecut al revistei anunțam că articolul următor va fi consacrat situației geopolitice a Europei (în condițiile în care pe arena mondială se impune tot mai mult troika globală: SUA, China, Rusia). Un fapt ne-a atras în mod special atenția. Numărul pe mai/iunie a.c. al revistei „Foreign Affairs” este consacrat în întregime ordinii liberale și influenței negative pe care politica externă a administrației Trump o exercită asupra acesteia. Pe coperta revistei domină titlul Present at the Destruction? Trump in Practice, ceea ce face de prisos orice comentariu. Pentru a pune la îndemâna cititorului unele date și interpretări recente despre evoluția ordinii liberale și a-l sprijini să se conecteze cu o dezbatere vie – care în SUA cunoaște tonalități înalte, uneori îngrijorătoare – ne-am gândit să consacrăm însemnările de față ordinii liberale și pericolelor reale care o pândesc, urmând ca asupra situației geopolitice a Europei să revenim într-un material viitor.

Că ordinea liberală instaurată în perioada postbelică pârâie din toate încheieturile nu mai este un secret. Este suficient să privim la schimbul de replici dintre liderii Americii și Germaniei pentru a ne face o idee. La recenta întâlnire NATO de la Bruxelles, ca și cu ocazia vizitei cancelarului german la Washington, se pare că președintele american a făcut apel la un document din care reieșea că Germania datorează Americii 300 miliarde dolari. Cum fusese calculată suma? În 2002, când cancelar era Gerhard Schroeder, Germania s-a angajat să contribuie cu două procente din PIB-ul său la cheltuielile NATO. Nivelul acesta nu a fost niciodată atins. Diferența dintre ceea ce s-a promis atunci și suma reală livrată s-ar ridica la suma menționată mai sus. La care se adaugă excedentul comercial al Germaniei pe relația cu Washingtonul, calificat de Donald Trump drept „rău, foarte rău”. Cert este că zilele acestea doamna Merkel a făcut o declarație care a uimit pe toată lumea: „Vremurile în care ne puteam baza în totalitate unii pe alții s-au cam încheiat”. Ca să nu mai amintim de faptul că doamna Merkel s-a întâlnit, mai întâi, cu Barack Obama la Berlin după care a mers să-l întâlnească pe Donald Trump la Bruxelles. Cert este că declarațiile cancelarului german au generat un val de replici tăioase din partea comentatorilor. De pildă, Richard Haass, președintele Consiliului de Relații Externe, a calificat declarația drept „un moment de cumpănă pe care SUA au căutat să-l evite de la cel de-al doilea Război Mondial încoace”.

Nu este singura situație care ne vorbește despre criza reală pe care o traversează ordinea liberală mondială. În Marea Chinei de Sud momentele tensionate între cele două superputeri ale momentului se succed din ce în ce mai frecvent, vorbindu-ne despre escaladarea unui potențial conflict. Evoluția situației din Siria pune față în față America și Rusia, iar riscurile unui conflict extins stau la pândă. Exemplele ar putea continua.

Revenind la numărul special al revistei „Foreign Affairs”, am menționa faptul că articolele critice publicate de revistă au în comun un reproș: Donald Trump nu are în vedere tabloul mare al realizărilor din perioada postbelică, inducând o imagine deformată asupra acestei epoci. „Ordinea liberală are, fără îndoială neîmplinirile sale – cum ar fi războaiele costisitoare și greșite purtate în numele său, ori nedreptățile economice și sociale care persistă – dar ea a adus în toată lumea poporul la putere, care luptă pentru o viață mai bună în cadrul unui sistem global relativ deschis și bazat pe reguli” afirmă G. John Ikenberry, profesor la Princeton University. „Trump a abdicat de la responsabilitatea SUA față de lumea pe care a construit-o și numai timpul ne va spune adevăratele proporții ale răului pe care l-a făcut”. Philip Gordon surprinde riscurile pe care le conține politica externă a administrației Trump, care nu este clar ce curs va urma. Clar este doar faptul – afirmă autorul american – că avem de-a face cu decizii luate sub impulsul momentului, chiar cu „decizii nechibzuite”.

Revista „Foreign Affairs”, mai-iunie 2017

Nu vom continua cu prezentarea diverselor critici la adresa politicii externe a administrației Trump făcute de către personalități prestigioase ale spațiului public american. Și noi credem că SUA nu au pierdut întotdeauna în favoarea altor state, cum pretinde președintele american. Împărtășim și noi preocuparea pe care o generează retragerea Americii din Parteneriatul Transpacific, de pildă. Cum s-a remarcat de către autori consacrați, această înțelegere economică a avantajat mai mult elitele decât poporul american. Chiar și așa, gestul retragerii merita o examinare mai adâncă având în vedere semnificația strategică a parteneriatului respectiv. America se retrage dintr-o regiune care devine un gen de „locomotivă economică” a lumii. Nici o superputere nu-și poate păstra statutul dacă nu este prezentă și dacă nu are o poziție de primă mărime în regiunea cea mai dinamică a lumii.

Ceea ce ne propunem este să relevăm o altă cauză a slăbirii ordinii internaționale liberale, cauza socială internă, cea care, în cele din urmă, este mai importantă decât toate. Această cauză l-a adus la putere pe Trump, această cauză stă la baza Brexitului și dacă nu va fi examinată, tratată cum se cuvine va genera, în continuare, multe probleme. Va afecta spiritul democratic al vieții politice din diverse state și al ordinii liberale mai mult decât multe guverne și decizii.

Începem prin a adresa o întrebare-test cititorului revistei Clipa: dacă un politician, un partid din țara noastră ar adopta ca slogan „Romania first”, care ar fi reacția dumneavoastră? Care presupuneți că ar fi reacția germanilor dacă o formațiune sau un lider important din această țară ar proclama „Germany first”, ori a maghiarilor dacă primul ministru Victor Orban ar spune deschis „Hungary first”? Întrebare suplimentară: dacă aceleași întrebări ar fi fost adresate cu 10 ani în urmă, care credeți că ar fi fost răspunsurile, diferite ori aceleași cu cele de acum?

Cum nu cunoaștem răspunsurile dumneavoastră, comentariul va fi preponderent intuitiv. Dacă ar fi fost adresată în 2007, întrebarea de mai sus ar fi trezit, probabil, multe nedumeriri. Cel puțin în cazul românilor. Ce mai este și cu această întrebare? Uniunea mergea bine, țara noastră abia că aderase, perspectivele sale de dezvoltare păreau foarte promițătoare alături de, pe atunci, prima putere economică a lumii, Uniunea Europeană. „Romania first”, „Germany first” sau „Hungary first” erau sau păreau formule nepotrivite, chiar nelalocul lor. Astăzi? Ungaria doar că nu spune direct acest lucru, dar de practicat îl practică, Germania este adesea criticată că folosește Uniunea pentru a-și promova propriile interese (euro fiind considerat, în asemenea interpretări, „noua marcă germană”), iar SUA au proclamat deschis „America first”. Că ne place sau nu, formula este puternică, a prins și a condus la victorie. Semn că a răspuns la o nevoie acută a electoratului.

Când se vorbește despre criza ordinii internaționale liberale, accepțiunea avută în vedere este cea de instabilitate generată de ridicarea altor puteri, cu deosebire cele emergente. Puține analize se focalizează pe rădăcina internă, situată în perimetrul fiecărui stat; mai precis pe impactul pe care l-a avut procesul globalizării asupra situației sociale din fiecare stat. Că globalizarea a favorizat un proces de ridicare a bunăstării a miliarde de persoane, nimeni nu neagă. Probleme reale se ridică atunci când judecăm impactul despre care am vorbit mai sus. Cu satisfacție am consemnat că doi autori, Jeff D. Colgan și Robert O. Keohane, consacră un studiu acestei problematici pe care îl întâlnim în același număr al revistei „Foreign Affairs”. Studiul poartă un titlu expresiv: Ordinea liberală este blocată. Dacă ne este reparată acum, ea se va ofili (The Liberal Order is Rigged. Fix It Now or Watch It Wither).

Cei doi autori nu contestă virtuțile globalizării. Impactul ei real a fost intermediat de către elite (self-serving elites), elite care s-au îngrijit cu precădere de propriile interese și nu de distribuirea cât de cât echitabilă a beneficiilor rezultate de pe urma globalizării. Instituțiile care simbolizează globalizarea – cele financiare și comerciale – s-au desprins și ele de interesele și aspirațiile votantului obișnuit. În felul acesta, nici globalizarea, ca proces, nici instituțiile care o întruchipau nu au mai beneficiat de sprijinul cetățeanului. Contractul social care stă la baza oricărui proces social și a durabilității oricărei decizii politice de anvergură a fost încălcat.

Datele cu care autorii amintiți își susțin poziția sunt și ele convingătoare. Între 1974 și 2015 venitul mediu al americanilor fără studii liceale a scăzut cu 20 de procente. Iar cel al cetățenilor cu asemenea studii dar fără facultate, cu 24 de procente. Pe de altă parte, veniturile (și, în general, bogăția celor care au absolvit o facultate) au crescut, în medie, cu 17 procente; iar ale celor cu studii și mai înalte a crescut și mai mult. A apărut, astfel, un hiatus în interiorul societății americane. Care a generat multă nemulțumire. Mai ales că inegalitățile și injustițiile de tot felul nu și-au găsit un tratament adecvat. În America inegalitatea nu a scăzut, ci s-a accentuat, Statele Unite devenind una dintre cele mai inegalitare societăți din lume. Clasa de mijloc, altădată faima societății americane, s-a restrâns dramatic. „De la începutul anilor 80, efectele agendei economice neoliberale au erodat contractul social care în perioadele anterioare a asigurat sprijinul politic de crucială importanță pentru ordine. Mulți votanți care aparțineau clasei de mijloc și clasei muncitoare obișnuite în Marea Britanie, Statele Unite și în alte locuri au ajuns să considere – cu multă justificare – că sistemul este blocat… Oamenii obișnuiți s-au simțit părăsiți. A venit timpul să recunoaștem această realitate și să promovăm politici care să salveze ordinea liberală înainte de a fi prea târziu”.

Lucrurile nu stau în mod diferit în Marea Britanie. Cum să explicăm faptul că Londra, Oxford, Cambridge, marile aglomerări urbane s-au pronunțat împotriva ieșirii Marii Britanii din UE. Și, totuși, partizanii ieșirii au fost mai numeroși. Din cine erau constituiți? Fără îndoială, și din populația masivă de nemulțumiți, care, în cele din urmă au înclinat balanța. Este o situație pe care o întâlnim în toată lumea dezvoltată. Clasele de sus, establishmentul dacă doriți, sunt principalele beneficiare ale globalizării. Clasa de mijloc și segmentele sociale mai puțin calificate sunt pierzătoare. Sunt țări care au fost mai prudente în a asigura echilibrele sociale mari din interiorul lor (cum ar fi Germania, de pildă). Dar, în esență, hiatusul social de care vorbim traversează întreaga lume dezvoltată, constituind un grav avertisment că valorile solidarității au fost uitate, că polarizarea și nu echilibrul sunt valorile dominante ale acestei lumi. Firește, sunt deosebiri importante. Țările mai sărace ale lumii dezvoltate asigură pentru păturile și segmentele dezavantajate condiții mai precare decât țările bogate. Cum spunea Dean Plassaras, autor grec, „Bancherii greci sau germani poate că trăiesc vieți similare. Tâmplarii greci și cei germani nu!”

Shiftul acesta de la o societate cu o numeroasă clasă de mijloc către o societate accentuat polarizată este, după opinia noastră, mai important decât shiftul centrului de putere al lumii dinspre vest spre est. Deoarece el va genera și va alimenta un gen de instabilitate a societății dezvoltate pe care am putea-o numi organică. Pentru a nu vorbi despre deficitul de încredere care se poate dovedi extrem de costisitor. Sunt două efecte pe care am dori să le semnalizăm doar. Primul: „dreapta” și „stânga” nu mai au relevanța de altădată. Mai ales că au pierdut și din identitate. Administrația Clinton, apreciază specialiștii, a fost mai de dreapta decât cea a lui Bush. Nu știm. Ceea ce știm este că partidele de stânga s-au apropiat de centru și au lăsat din punct de vedere politic un spațiu larg neacoperit. În care se găsesc nemulțumiții despre care vorbeam. Tot mai numeroși, înglobând persoanele care, altădată, făceau parte din clasa de mijloc. Este limpede că aici identificăm o masă de oameni asupra cărora discursul populist poate prinde. Va trebui să fim mai atenți chiar cu această formulă: discurs populist. Când Trump spune: „Carnagiul american a luat sfârșit” sau când construiește următorul portret al vieții politice americane „De prea multă vreme un mic grup din capitala noastră culege roadele guvernării, în timp ce poporul plătește costurile. Washingtonul a înflorit, dar poporul nu beneficiază de această bogăție. Politicienii au prosperat, dar joburile au dispărut, iar fabricile s-au închis. Establishmentul se protejează pe el însuși dar nu cetățenii acestei țări. Victoriile lui nu au fost și victoriile voastre. Triumfurile lor nu au fost și triumfurile voastre” atunci acest discurs prinde pentru că întâlnește o nemulțumire reală. Analizele pe care le întâlnim se ocupă mai ales de discurs și nu de nemulțumire.

Al doilea aspect pe care dorim să-l relevăm privește o posibilă întrebare: ce legătură are ordinea internațională liberal cu nemulțumirea internă? Foarte mare. Instabilitatea internațională exprimă nemulțumirea internă urcată la etaj politic. Lucru pe care trebuie neapărat să-l înțelegem.

Vom încheia aceste rânduri cu meditația pe care ne-o propune Dani Rodrik, unul din cei mai respectați economiști ai lumii de astăzi. În ultimii ani, precizează autorul american, a apărut obiceiul de a contrapune cerințele globalizării unor priorități interne. Or, dacă politicile de diversificare a economiilor vin în contradicție cu prevederile Organizației Mondiale a Comerțului, atunci acestea din urmă se cer schimbate iar nu prioritățile interne ale fiecărei țări. Dacă aplicarea taxelor progresive menite să reducă inegalitatea sunt împiedicate de mobilitatea internațională a corporațiilor, atunci acestea din urmă trebuie să cedeze prioritatea iar nu primele. Globalizarea este un proces atât de important încât va continua să existe. Va regresa hiperglobalizarea și va urca în ierarhia valorilor și preferințelor răspunsurile naționale sănătoase și sustenabile. Globalizarea va exista, dar nu va mai domina.

Cum comentati?