Clipa

Cultura trezviei și inamicii ei

Autor: Prof. univ. dr. Ilie Bădescu • Rubrica: Cronica civilizatiei • Iul 2017  Printează acest articol

Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

Peisajul vieții intelectuale pe malurile Dâmboviței este devastator de trist. De vreo două săptămâni mințile ard cu focul și pucioasa unor bizare frământări: dacă un domn a a cerut, cu prețul a două lacrimi grele, clemență pentru sociologii români, căzuți în robia securității, de la o doamnă. Nu mă voi întreba în ce calitate s-au zbuciumat aceștia doi la drum de seară pentru o așa de planetară chestiune. Nu mă interesează nici mica lor zaveră, nici tabloul penibil al acestui straniu cântar care, ni se spune, ar fi ținut într-un taler două lacrimi neasumate, de o parte și, în celălalt taler, demnitatea sociologilor români. Cât privește securitismul care-i turmentează pe mulți mi se pare a fi o penibilă și mediocră diversiune. Căci ce poliție politică va fi făcut unul sau altul (care vor fi aceia) de vreme ce nu există nici măcar o probă asupra legăturii dintre prezumtiva lor notă informativă și cel aruncat în pușcăriile comuniste prin efectul acelui denunț ticălos. Dacă ar fi să ne referim la vremurile instaurării regimului bolșevic, atunci da, lucrurile acelea sunt grave fiindcă apostolii noului regim de ocupație, de la Vâșinski la Roller și alți asemenea lor (propagandiști, comisari, profesori de „socialism științific” et eiusdem farinae) au contribuit direct la aruncarea în temnițele exterminatorii a unor categorii sociale întregi, de la țărani chiaburi, precum tatăl meu și fratele meu, care și-au săvârșit detenția politică la Canal și în minele de uraniu, la întelectuali care s-au jertfit martiric pentru demnitatea și adevărul neamului românesc și pentru credința în Hristos, precum necanonizații Mircea Vulcănescu, Anton Golopentia, Pr. Arsenie Papacioc, Valeriu Gafencu, Pr. Iustin Pârvu și lista curge fluviu. Apostolii negri ai bolșevismului mondial au instaurat un regim de spălare pe creier a unor generații întregi, care n-au putut cunoaște cultura scufundată a poporului opresat. Acelea au fost fapte criminale de fracturare a unor falii întregi ale spiritualității românești de conștiința vie a tineretului, de la Eminescu la Blaga, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Dumitru Stăniloae și iarăși lista curge fluviu. Au scris actualii procurori ai noului val revoluționar (neokominternist) vreun rând despre opera acestor mari gânditori români europeni? Pot ei să-și asume mărturia îndurerată a profesorului H. H. Stahl că „Școala sociologică de la București n-a murit de moarte bună, ci a fost asasinată”? Eventual ne cer astăzi să-i îngropăm a doua oară în uitarea nemernică. Așadar, despre care poliție politică dintre cele documentate vorbim? Desigur că nici un fel de poliție politică nu trebuie admisă și cei ce-au făcut poliție politică de orice fel trebuie să poarte stigmatul acesta. Dar chemarea la condamnarea unor segmente intelectuale întregi, de la cele din perioada interbelică, a doua oară reprimate (spiritual, de data aceasta, căci a doua reprimare fizică a celor deja adormiți nu mai este cu putință), la cele din perioada național-comunismului, pentru că au avut orientare națională și nu s-au lepădat de credință, este mai mult decât o diversiune. Ne putem întreba, desigur, a cui este vocea care se oferă să însoțească lumea cea tânără, mutată cu mintea aproape cu totul în spațiul virtual? Este vocea trezirii din somnul psihanalitic bolșevic ori este vocea vicleană a unei noi programări mentale? În cartea care adună materialele lui Erickson, My Voice Will Go with You, este sugerat conceptul cu care s-ar putea opera pentru a lămuri mecansimele obscure ale procesului programării și deprogramării politice (noopolitice). Când psihiatrul american spune „vocea mea te va însoți”, el sugerează de fapt noțiunea de alterconștiință, deși n-o conceptualizează, dar arată că insul hipnotizat este purtătorul acestei a doua voci, aceea a hipnotizatorului, pe lângă cea proprie, a lui, ca făptură hipnotizată (programat să execute anumite comenzi neconștiente). Un asemenea concept este absolut necesar pentru a expune gama de tehnici pe care noopolitica aplicată încearcă să le standardizeze. În modelul ericksonian subconștiința are, iată, o structurare bivalentă, duotopică: sinele și vocea care-l supraveghează, care preia controlul pentru o vreme și într-o măsură semnificativă asupra dinamismelor mentalului subconștient. Fenomenul este mai general, fiindcă îl descoperim în adicțiile televizuale, adică în faptul că cel care se așează în fața ecranului nu-și mai aparține și va sfârși prin a prelua în subconștiința sa vocea „gânditorului virtual”, a celui din spatele „sticlei” (ecranului), pe cât de eficient pe atât de abscons. Pe de altă parte, exact această topologie ne sugerează cum anume funcționează tehnicile deprogramării. În ipoteza analogică a modelului psihiatric, inițiativa este, de fiecare dată, la cel mai puternic („hipnotizatorul” noopolitic, în acest caz), atât atunci când este inițiat procesul programării (îndoctrinării sau ideologizării) cât și atunci când este inițiat procesul deprogramării mentale. În acest sens, într-un studiu al colegului meu, dl Herzog Bogdan, ni se sugerează că deprogramarea geopolitică va veni de la aceeași voce de la care a venit programarea, adică de la un „trezitor” care tocmai a preluat controlul scenei la scară geopolitică („Pentru a putea scoate subiecții din transă trebuie folosită aceeași voce, vocea hipnotizatorului. Nu putem lămuri lumea, transmițând subiectului, în mod direct, un alt mesaj, din altă sursă decât cea folosită inițial. Mesajul va fi automat ignorat sau chiar refuzat agresiv drept propagandă. … Și de aceea este important momentul Trump. Pentru că în următoarea perioadă, în zona hipnotizatorului vor deveni vizibile, după foarte mult timp, subiecte ignorate, chiar tabu. Acest lucru trebuie comunicat, folosind vocea hipnotizatorului, publicului țintă, subiecților. Pentru că doar vocea care a indus transa va fi ascultată”. cf Herzog, http://bogdanherzog.ro/vocea-hipnotizatorului/).

În realitate, programatorul politic (doctrinarul), devenit de-programator, poate induce doar un cadru hipnagogic, adică o stare de semitrezie și nicidecum o nouă conștiință. Ca atare, el nu va putea provoca trezirea profundă. (Dovada eșecului trezirii profunde o avem în eficiența discursului neokominternist actual în presa virtuală). O asemenea trezire vine din altă parte, din activarea unui alt topos al subconștiinței și anume din activarea inconștientului creator sau noologic, conectat direct la energiile necreate ale Duhului lui Dumnezeu, Creatorul a toate. O atare posibilitate, așadar, ține de apartenența insului și a grupurilor la culturi ale stării de trezie, singurele care-i pot scoate de sub starea în care-i scufundase cultura presomniei, aceea care menține indivizii în stare hipnagogică, de pre-dormire, de semitrezie, stare tipică pentru trecerea de la trezie politică la „somnul rațiunii”. Altfel spus, „programatorul” are eficiență atâta vreme cât strămută și menține indivizii și grupurile în stare de semitrezie, de pre-dormire, anihilând astfel dialogul interior, semnul rațiunii treze („Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci”: Matei 24, 11-12) și, pe cale de consecință, rupându-i de Duhul trezviei, ca să nu mai audă vocea care vorbește minții noastre cu putere nouă, ocrotitoare, puterea adevărului. Reconectarea la acest Duh este dezideratul care explică îndemnul așa de insistent al întregii gândiri patristice și al patericelor la trezvie, la o permanentă stare de veghe („Privegheați, deci, le spune Iisus Domnul ucenicilor, că nu știți în care zi vine Domnul vostru”. Matei 24, 42. Și: „Aceea cunoașteți, că de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.  Matei 24, 43-44). În adâncul minții noastre a sădit Dumnezeu Duhul trezviei, vocea adevărului și a vieții. „Fiindcă nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi” (Matei 10, 20). Se subînțelege că dacă, o clipă, ai părăsit starea de veghe, furul de suflete va veni și te va arunca în starea de presomnie, de semitrezie, când nu-ți mai aparții și intri ușor sub controlul hoțului de suflete și deci de conștiințe, adică ideologului, doctrinarului viclean. „Iar Iisus le-a zis: Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor si al saducheilor”. (Matei 16, 6) „Atunci au înțeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor.” (Matei 16, 12). Tema trezviei a fost tâlcuită de către Iisus Domnul în parabola celor zece fecioare (cinci înțelepte, care au adus cu ele candelele pline, sugerând precondițiile trezviei, și celelalte 5, neînțelepte, care aveau doar candelele nu și untdelemnul din ele, o minunată metaforă a semitreziei). „Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte. Căci cele fără de minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor. Și cele fără de minte au zis către cele înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis. Iar, mai pe urmă, au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 1-13).

Vladimir Kush, Pro și contra

Să reținem, așadar, că nu există societăți integral treze ori integral semiadormite, fiindcă în nootopul oricărui popor există culturi ale trezviei și culturi ale adormirii, un fel de subculturi hipnagogice abil întreținute de apostolii presomniei. Orice popor posedă, așadar, prin chiar arhitectura culturii sale, atât tehnici ale programării cât și ale deprogramării noopolitice. Indivizii semiadormiți se pot trezi nu grație inițiativei deprogramatorului din metropola sistemului ori a slugii sale ideologice din periferie, ci opțiunii lor pentru una sau alta dintre cele două culturi și toposuri spirituale. Cei ce se complac în toposurile semitrezviei nu vor ieși niciodată din hipnagogia subalternizării conștiinței, din somnul rațiunii, nici dacă deprogramatorul metropolei ori sluga lui ideologică din periferie ar zbiera la urechea fiecăruia, adică dacă ar striga în dreptul fiecăruia să se trezească. Oare nu frica de trezire (un tip special de angoasă) i-a mobilizat pe cei ce-au compus tabăra furioșilor împotriva lui Trump? Atâta furie vine dintr-o angoasă flotantă, pe care noopolitica o încadrează în simpomatologia refuzului inconștient al trezviei.

Prin opțiunea sa electorală, poporul american și-a demonstrat adeziunea, exprimată ne-echivoc, pentru cultura trezviei, a eliberării din și de hipnagogia „corectitudinii politice”, ceea ce conferă acestui popor un cadru de profeție anabasică, pozitivă, un orizont de mesianism pozitiv și anunțul unui mare viitor. Clasele mijlocii din spațiul central-european se leagănă azi în hipnagogia imitației masive a consumerismului „postcapitalist” de tip occidental, rupându-se astfel de modul de viață al popoarelor de apartenență, de necazurile lor, de spiritualitatea lor etc. Opțiunea acestei clase pentru o asemenea cultură și un asemenea mod de viață rupt de popoarele de apartenență este de tip hipnagogic. O asemenea opțiune va agrava starea de precaritate în care au fost împinse aceste popoare de capitalismul periferial, varianta economică spre care au fost îndrumate de doctrinele tranziției, abil nutrite de filosofia „corectitudinii politice” și pasiv tolerate de Occidentul dominator.

Cum comentati?