Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Inedit » Vacanțele bunicilor și părinților (VI)

Clipa

Vacanțele bunicilor și părinților (VI)

Autor: Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici • Rubrica: Inedit • Mar 2017  Printează acest articol

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Halele pariziene au fost un colț parizian care a pierit pentru totdeauna, pe care însă l-am mai apucat. Peisajul era dominat de impozante construcții de fontă cu sticlă realizate în timpul celui de al doilea imperiu de Victor Baltard, unde măcelarii, vânzătorii de legume și zarzavaturi, negustorii de păsări, ouă, fructe, grâne, făină, sau pește, raci melci și condimente își etalau produsele.

Era o abundență de mărfuri extraordinară, dar și o forfotă de oameni de toate categoriile. Tot spațiul respectiv de lângă biserica Saint Eustache, între străzile Rambouteau și Berger, era o insulă insolită care era numită stomacul Parisului, a cărui prezență a fost pentru mine o adevărată surpriză. Prin anii ‘60 am mai apucat și eu aceste restaurante populare înainte ca halele să fie dărâmate. Sunt printre cei mulți care regretă dispariția pentru totdeauna a vechilor hale pariziene.

Halele din Paris (sec. XIX)

Vechile hale pariziene

Bunicii și părinții ne povesteau cum, mergând la Paris, au descoperit, alături de subtilitățile gastronomiei franceze, o fascinantă preocupare pentru vinuri. Și la noi erau vinuri și o tradiție legată de ele. Acolo însă au găsit o adevărată cultură a vinului. Francezii aveau la dispoziție o extraordinară varietate de vinuri de calitate, care erau diferite după locul unde se aflau viile respective, dar și după anul recoltelor. Marile restaurante aveau adevărate colecții de vinuri cu care se lăudau (ca și cei cu un statut economic ridicat) și marea preocupare a tuturor era să aleagă vinul potrivit cu felul de mâncare consumat.

Somelieri parizieni

Pentru aceasta, clienții erau ajutați de somelieri (un fel de paharnici), care erau enologi, gustători de vinuri și specialiști în ceea ce privește acordul armonios ce trebuie să existe între ce mănânci și vinul pe care îl bei. Acești somelieri, totdeauna eleganți, purtau atârnată de gât cu un lanț o cupă de cositor sau de argint („taste vin”) pentru testarea vinului. Ei oficiau un adevărat ritual căci nu se mulțumeau să dea sfaturi pentru alegerea vinului în funcție de meniul comandat, dar și destupau sticlele, controlau aspectul, culoarea, aroma și temperatura (de obicei cu un termometru) vinului și bineînțeles îl gustau, având dreptul să-l respingă.

Șampania

Românii noștri, în cursul călătoriilor lor la Paris, au descoperit, pe lângă ritualul vinurilor, exuberantul succes al șampaniei, această băutură spumoasă, veselă și prestigioasă care făcea furori în la belle époque. Tata ne povestea cum englezii din secolul al XVII-lea au fost primii care au apreciat vinul din provincia Champagne, care era ușor decolorat și devenea gazos după ce era tras din butoaie în sticle1, sticle pe care le aveau la dispoziție, căci au fost inventate în Anglia pe la 1632 de vestitul și pitorescul Kenelm Digby, diplomat, filosof și alchimist. Succesul șampaniei se datora mai ales perfecționării procesului de șampanizare a vinurilor albe, realizat de un călugăr benedictin dom Pérignon (1638-1715). Explozia consumului de șampanie a survenit însă de abia după prăbușirea lui Napoleon III (1870). Bunicii mei l-au trăit din plin. Nu se concepea o recepție, o sărbătorire, un dineu, sau un bal la care să nu se servească șampanie frapată, turnată în cupe sau pahare speciale („flutes”).

Magazine pariziene vechi

Orice călător caută să-și procure amintiri, obiecte de lux sau produse necesare de la locul unde merge, mai ales cele ce nu se găsesc la el acasă. Parisul la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX avea poate cele mai frumoase, bogate și interesante magazine. Vechile dughene medievale începuseră să dispară pentru a face loc, mai ales pe marile bulevarde și avenide ale celui de al doilea imperiu, la magazine mari, situate la parterul vastelor clădiri, luminoase, luxoase, cu vitrine atrăgătoare protejate de umbrare care erau întinse deasupra trotuarelor. A fost o adevărată revoluție care a schimbat radical aspectul orașelor mari. Bunicii ne povesteau despre aceste prăvălii de unde cumpărau tot felul de obiecte utile sau doar frumoase, pe care ni le arătau căci se aflau și în conacul de la Stolnici și din care mai mi-au rămas câteva definitorii pentru la belle époque.

Printemps

Galeries Lafayette

Cea mai mare inovație a fost însă apariția „marilor magazine”, aceste adevărate catedrale comerciale, multispecializate cu spații de vânzare pe suprafețe mari ca: Les Grands Magasins du Louvre (din 1856), À la Belle Jardinière (din 1856), Le Printemps (din 1865), la Samaritaine (din 1865) și Les Galeries Lafayette à Paris (din 1896).

Constituiau atunci una din marile atracții pentru cei veniți în vacanță la Paris. Aveau vitrine superbe (mai ales de sărbătorile Crăciunului), mărfurile erau de calitate și prezentate frumos în interioare somptuoase împodobite cu decoruri „Art Nouveau”, iar prețurile erau fixe, nenegociabile, ceea ce era ceva cu totul neobișnuit atunci, căci în restul magazinelor prețurile se tocmeau.

Încă de pe vremea lui Ludovic XIV, Parisul devenise locul unde se găseau cele mai importante ateliere de croitorie pentru femeile din elitele europene. Din toate colțurile continentului nostru, femeile din păturile de sus ale societății făceau drumul la Paris ca să-și cumpere garderoba. Sub Marie Antoinette apare ceea ce putem numi primul atelier de mare croitorie („haute couture”). E vorba de atelierul Le Grand Mogol a lui Rose Bertin2 de pe strada Faubourg-Saint-Honoré.

Așa cum se poate vedea pe unele tablouri votive (ca cel de la biserica de la Stolnici, de pildă), boieroaicele române, începând de la sfârșitul perioadei fanariote, au început să nu mai poarte haine orientale, ci veșminte de tip parizian3. De aceea bunica mea, ca toate femeile din protipendada bucureșteană, când ajungea la Paris făcea ceea ce bunicul meu numea pelerinajul la marii croitori ai Parisului, care pe vremea ei erau surorile Callot, Paul Poiret, Jeanne Paquin, Madeleine Chéruit, Madeleine Vionet și Paul Rodier, dar mai ales Charles Frederick Worth, care este primul ce a folosit manechine pentru prezentarea creațiilor sale.

În timp ce bunica ne povestea despre periplurile ei pe la marii croitori ai Parisului, îmi venea în minte un pasagiu dintr-o tiradă a coanei Chirița4.

„Parisul nu are seamăn pe fața pământului, și pot zice că nici chiar Bucureștiul nu-l întrece… adică să fim drepți… nu-l întrece. Ce nu găsești în el? galerii de muzeuri vrei? ai; munamenturi vrei? ai; teatruri vrei? ai;… Eu nu le-am vizitat nici pe unele, nici pe altele, pentru că am avut de umblat pe la magazii de marșande de modă. Am fost la madam Desal și la madam Fovel, de mi-am comandat tualete… Eu tualetele le-am pus la mână și am și fantacsit cu dânsele la baluri, la Mabil.5… Ah! frățiorilor, ce juvaer de grădină-i Mabilu! ce adunare elegantă întâlnești în ea!… Nu era seară să nu mă duc acolo la petrecere… ba încă am jucat și cancanu.”

Bunicii și părinții mei, spre deosebire de coana Chirița, vizitau muzeele, mergeau la spectacole și vizitau monumentele Parisului. Așa cum era vechiul program a ceea ce a fost numit „Grand Tour”. Era un program cultural obligatoriu. Din acesta făcea parte și vizitarea obiectivelor culturale din jurul Parisului ca palatul de la Versailles, castelele de la Sceaux, St. Cloud, Veau le Vicomte sau Chantily și bineînțeles cel de la Fontainebleau, cu care prilej treceau prin pădurea de la Barbizon, celebră datorită artiștilor care au pictat-o, printre care și N. Grigorescu.

Tot ca un fel de program cultural erau plimbările prin Paris cu birja pe străzi, bulevarde, prin piețe și prin parcuri, în special cel numit Bois de Boulogne. Ascultam fascinați descrierile diferitelor cartiere ale orașului, mai ales ale splendidelor imobile din vechiul și aristocraticul cartier Marais.

O atracție deosebită o prezentau plimbările cu mici îmbarcațiuni pe Sena, când puteai contempla splendidele construcții de pe malurile apei și treceai sub remarcabilele poduri pariziene.

Pentru intelectuali, malurile Seinei mai ofereau o atracție fascinantă devenită emblematică pentru Paris. E vorba de acele tarabe de cărți de anticariat înșirate pe ambele maluri ale Seinei, cam în regiunea catedralei Notre Dame, tarabe care există acolo din secolul XVI de la sfârșitul Renașterii, a căror statut a fost reglementat din secolul XVII și care ofereau amatorilor la prețuri negociabile cărți atlase, albume, gravuri vechi, hărți de demult etc.

Lumea îi numea „bouquinistes” și erau organizați ca o confrerie ce afișa ca stemă o șopârlă privind o sabie. Mama îmi povestea cum stătea ceasuri întregi să răsfoiască cărțile buchiniștilor și cum odată l-a întâlnit acolo pe Anatole France, pe care-l cunoștea și care i-a spus că aceste anticariate stradale erau unul din viciile sale. Ele mai există și azi6 și am beneficiat și eu de ofertele lor, mai ales că puteai citi fără să cumperi. Am aflat cu bucurie că în 1991, UNESCO i-a declarat patrimoniu cultural al umanității (asta în timp ce la noi anticarii de pe străzi sunt alungați ca niște infractori).

Bunica mea la Paris

NOTE:

1 Specialiștii susțin că această în aparență degradare a vinului se datora faptului că trasul în sticle se făcea în timpul echinoxului de primăvară când era pe vremea aceea, o micei glaciațiune, destul de friguroasă.

2 Marie Antoinette i-a conferit titlul de Ministru al Modei. Toți sunt de acord că ei i se datorează supremația croitoriei feminine franceze în lume.

3 Bărbații, din motive politice ușor de înțeles, nu au avut curajul să adopte veșminte occidentale (haine nemțești) decât mult mai târziu.

4 Coana Chirița în voiaj, de V. Alecsandri.

5 Balul Mabille era un local de dans celebru cu o grădină și numeroase boschete, înființat încă din 1831 cam pe unde se află azi av. Montaigne. Printre altele era celebru pentru iluminarea sa cu 3000 de becuri cu gaz.

6 Astăzi se pare că sunt 240 de buchiniști care au 900 de tarabe și care expun circa 300.000 de cărți.

Cum comentati?