Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Restituiri » „Satul este aproape pustiu” Gânduri pe marginea unei remarcabile monografii

Clipa

„Satul este aproape pustiu” Gânduri pe marginea unei remarcabile monografii

Autor: Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu • Rubrica: Restituiri • Mar 2017  Printează acest articol

Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu

Prietenul Radu Constantinescu mi-a semnalat apariția unei cărți pe care apoi aveam să o primesc din partea prof. univ. dr. Mihancea Petru de la Universitatea din Oradea. Nu-i un tratat de medicină, așa cum ne-am fi așteptat, ci o voluminoasă monografie, de aproape 700 de pagini, intitulată Oameni și obiceiuri din satele comunei Borod, județul Bihor, căreia Editura Universității din Oradea i-a asigurat o prezentare grafică demnă de laudă.

Cartea a apărut sub redacția și conducerea prof. univ. dr. Mihancea Petru, care a conceput-o ca o riguroasă documentată monografie, întemeiată pe cifrele furnizate de documente, registrele oficiale, succesive recensăminte care asigură acea temelie științifică a unei lucrări ce își propune să reconstituie din perspectiva adevărului și nu a unor idei preconcepute istoria unei comune aflată în partea de vest a țării noastre. Dar, mă grăbesc să spun că „graiul cifrelor” se împletește cu cel al mărturiilor celor ce s-au născut și au trăit aici și care își evocă nu numai copilăria, adolescența, tinerețea lor, dar mulți dintre ei retrăiesc viața care s-a desfășurat timp de decenii aici.

Evocările poartă amprenta firescului, nu sunt partizane ci reconstituie „viața unanimă”, evocând destinul lor și al înaintașilor: „Mama mea îmi spunea că îi plăcea mult să învețe și-a avut note bune la școală (…) A vrut să meargă la școală să devină învățătoare, împreună cu Modog Valeria, astăzi educatoare pensionară (…), dar bunicii nu au lăsat-o pentru că fiind singură la părinți, nu aveau cine să le îngrijească de vaci la pășunat. Asemenea mamei mele au fost mulți copii din sat cu dragoste de carte, dar din cauza lipsurilor material și a sărăciei au rămas fără școală”. (Învățătoarea Șerban Livia)

Care erau condițiile în care învățau? „Țin minte că, în special iarna, nu ieșeam din sat până când ne adunam toți copiii, în număr de 12-14, pentru că peste Codrișoara umblau lupii. Ca să ne asigurăm, aveam la noi sticluțe cu petrol, feștilă de cârpă și dop de cartof. Aprindeam feștilele și așa treceam dealul, până intram în Borod. Plecam din sat pe la 5-6 dimineața și ajungeam la școală către ora 8, de multe ori uzi la picioare și stăteam la ore așa toată ziua. În serile de iarnă ne făceam temele la lumina electrică”. (Nicolae Bochiș)

Și asta la începutul anilor ‘50! Cu naturalețe, fără a intenționa să facă literatură, împărtășind ce li s-a povestit, ce-au văzut, ce-au trăit cei dinaintea lui, ei refac istoria vie a unei părți de țară. Un mod de viață reconstituit din nararea ciclului agrar, a modului de a muncii pământul, a obiceiurilor legate de nuntă, înmormântare, de sărbători etc. Este o adevărată monografie pentru care dr. Mihancea Petru și colaboratorii săi merită elogii.

Metamorfozele satului contemporan trăiesc aici până în ziua de astăzi când Doina Venter, născută în satul Letea constată că: „Aproape din fiecare casă, copii au plecat la oraș pentru a se realiza în viață și pentru un trai mai bun. Satul este aproape pustiu!” Atâta frământare, atâta lupte pentru toate planurile existenței, ca să ajungem la adevărul tragic al acestor patru cuvinte: „Satul este aproape pustiu!”

Vorbeam la început de „graiul cifrelor” care sunt de o elocvență ce ne pune pe gânduri și ne face să ne întrebăm dacă nu ar trebui să începem o discuție întemeiată pe realitatea socială și nu pe idei preconcepute despre satul românesc în evoluția lui istorică.

Este de la sine înțeles că rândurile noastre nu au putut reliefa decât unele din multiplele calități ale acestei adevărate cărți prin care cunoaștem nu numai un colt de țară românească în toată complexitatea lui, dar înțelegem așa cum se cuvine o realitate socială care abia începe să fie percepută în adevărata ei lumină ce va pune în umbra formulele prefabricate.

Monografia pe care am citit-o ca pe un adevărat roman al vieții de la țară este un argument în acest sens. Din filele ei se desprinde o viață colectivă autentică.

*

*  *

Prof. univ. dr. Mihancea Petru deschide această carte cu o incursiune în lumea literaturii române închinată satului românesc. Desprindem considerațiile sale despre romanul „Niște țărani” de Dinu Săraru:

„Contemporanul nostru, Dumitru Radu Popescu (bihorean de-al nostru, ca și Titus Popovici) a atacat în scrierile lui tradițiile sociale și etnografice ale satului românesc.

Octogenarul (ca și D.R. Popescu) Dinu Săraru a scris un roman contemporan numit Niște țărani al cărui titlu, dacă îl citești, ți se pare că ar fi un roman care satirizează niște inculți. Dacă citești însă romanul, îți dai seama că romanul lui Dinu Săraru, publicat în 1977 este o nouă literatură despre țărani, a căror psihologie Dinu Săraru o cunoștea, cu care se identifica pe un plan superior și al căror destin îl trăiește și astăzi sufletește.

Valeriu Râpeanu scrie în prefața romanului că Niște țărani oferă un subiect de meditație privind modalitățile de reflectare a unei perioade care a dus la transformarea însăși a esenței unei clase cu o vechime seculară. (în bine sau în rău? N.P.P.M) a cărei structură socială morală, psihologică părea imobilă, cu neputință de a fi modificată și, mai cu seamă, de a deveni contrariul ei. Între ele, un sfert de veac în care lumea satului a fost nu numai un obiect al inspirației, ci s-a transformat într-o permanență, astfel încât, în jurul anului 1970, o generație „impetuoasă” începuse o ofensivă împotriva prozei rurale, pledând pentru mutarea centrului de greutate spre lumea orașului, lumea modernă prin excelență” (oare au procedat bine? – N.P.P.M)

Mai departe, Valeriu Râpeanu spune că „Dinu Săraru anihilează pornirile sentimentale, faptul că lumea satului său nu era văzută în planuri monumentale, ci în mohorâta lui existență cotidiană (un sat peste care ploaia pare a fi atotstăpână), faptul că țăranul său e un om ce gândea mult și spunea puțin și puținul acesta e rostit cu multă greutate, iar răspunsurile erau când ocolite, când întrerupte, a făcut pe unii comentatori să așeze Niște țărani în descendența Moromeților. Deosebirea este structurală, pornind chiar de la plasma sufletească: pentru Moromete, forma esențială de apărare împotriva fiecăruia și a tuturora era cuvântul; pentru eroii lui Dinu Săraru, acest mod de a supraviețui, chiar dacă este o componentă, nu-i unica și nici cea esențială. Moromete e un țăran dinainte de intrarea clasei sale în orbita revoluției socialiste. El își apără mica proprietate în condițiile în care aceasta era realitatea vieții lui, țăranii lui Dinu Săraru reprezintă o sinteză de resemnare și acțiune, de renunțare și îndărătnicie, de fatalism și de dârzenie, de naivitate și de șiretenie, de spirit de conservare și de aventură, de calcul și de risc. Ei încheie o existență milenară, istoria rezervându-le misiunea – nu de a fi o verigă în succesiunea unor generații, ci de a fi groparii propriei lor condiții, să-și înmormânteze propriul lor mod de existență, simbolul care încununează tragic cartea. Țăranul lui Dinu Săraru nu e o fire disimulată, ci una care spune adevărul în frânturi de fraze și propozițiuni care nu lasă loc nici unui echivoc. Cei ce vorbesc cu el înțeleg prea bine că răspunsul e lăsat pe mai târziu, în speranța că momentul decisiv nu are să vină. Dinu Săraru a mărturisit că îl duceau la exasperare imaginile literare în care se descria un țăran continuu fericit și care nu mai știa ce să facă de bucurie că a venit în sfârșit revoluția socialistă, să-I invite la colectivizare (cu forța – N.P.P.M.), ca la o serbare.”

Firește, după cum o să scriu în carte, eu am asistat la asemenea „serbări” în 1962, la încheierea colectivizării cu forța în România și după care „serbare”, țăranii beți de pălinca oferită gratis la „serbare” spuneau „ce rău îmi pare că mi-am dat tot pământul pe un blid de papricaș”.

În concluzie, Valeriu Râpeanu arată că Niște țărani nu depun pur și simplu o mărturie asupra perioadei colectivizării, el nu năzuiește numai să dea o imagine adevărată asupra aceea ce s-a întâmplat atunci împotriva unei literaturi idilice, care s-a pulverizat datorită nulității ei din istoria literaturii române” (probabil aceste nulități îl detractează azi pe Dinu Săraru și Valeriu Rîpeanu. N.P.P.M.).

Sunt de acord cu Dinu Săraru și Valeriu Râpeanu, când spune „Romanul Niște țărani reprezintă una din cele mai penetrante, originale și revelatoare monografii psihologice despre țăranul român” (din perioada dictaturii comuniste N.P.P.M.).

În opinia lui Valeriu Râpeanu, „autorul romanului Niște țărani este un vizionar, atunci când afirmă că în zilele ce vor urma, țăranul român va trăi într-un univers închis, tradițional, nu în sens etnografic, folcloric, jubilant, ci va fi redus la câteva acte ale existenței, la câteva structuri de referință pur materiale, ceea ce duce, chiar la o altă înțelegere a noțiunii de om supus intemperiilor naturale și sociale, resemnat la un univers în care individul nu trăiește decât pentru a supraviețui economic, cu grijă ca cei ce vin după el vor avea și mai puțin.”

Cum comentati?