Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Sociologie politică » Condominiu al marilor puteri (I) Moment de răscruce în reșezarea ordinii internaționale

Clipa

Condominiu al marilor puteri (I) Moment de răscruce în reșezarea ordinii internaționale

Autor: Prof. univ. dr. Paul Dobrescu • Rubrica: Sociologie politică • Mar 2017  Printează acest articol

Prof. univ. dr. Paul Dobrescu

Sunt două judecăți acceptate astăzi într-o cvasiunanimitate izbitoare. Prima: ordinea mondială se reașează. Ceea ce înseamnă, implicit, declinul ordinii mondiale care a dominat până în prezent. Niall Ferguson chiar își intitula un articol: amurgul ordinii liberale. A doua este o accentuată personificare a procesului: totul sau aproape totul este asociat cu prezența la Casa Albă a lui Donald Trump. Încât, dacă ar fi să refacem raționamentul, s-ar putea crede că în absența victoriei lui Donald Trump, ordinea de până acum ar fi putut continua liniștită. Întâlnim în asemenea poziții o serie de simplificări și distorsionări care, menținute, antrenează riscul de a nu înțelege mare lucru din ceea ce se întâmplă astăzi în lume. Nu riscul din partea noastră, în calitate de autori ai diverselor comentarii, ci riscul din partea noastră în calitatea simplă, dar fundamentală, de cetățeni ai statului român.

Există un studiu publicat de Zbigniew Brzezinski într-o versiune în primăvara anului trecut, reluat, updatat și publicat la începutul acestui an1. Am menționat aceste analize deoarece sunt semnate de o autoritate profesională a domeniului și pentru că promovează o analiză lucidă a situației actuale. Nu este ușor pentru un analist să constate declinul superputerii căreia îi aparține și să caute, în noul context, soluții pentru maximizarea avantajelor americane. Iată fraza cheie a studiului: precauția și colaborarea trebuie sã prevaleze în relațiile dintre Statele Unite, China și Rusia, dacã dorim ca un conflict fundamental sã fie evitat. Afirmația pe care Zbigniew Brzezinski o făcea într-un alt material2, tot recent, anume: „o lume în care America și China cooperează este o lume în care influența americană este maximizată” poate fi ușor translatată și în ceea ce privește cooperarea „între cei trei mari”. Nu este o cedare din partea americană, ci un calcul riguros și realist al propriilor interese, al menținerii (maximizării) propriei influențe.

Două tendințe, corelate, au contribuit la schimbarea dramatică despre care vorbim. Un tip de declin consemnat de către societatea americană (exprimat în indicatori economici preciși, cum ar fi creșterea datoriilor publice, descreșterea ratei de creștere a productivității muncii, sporirea deficitelor comerciale etc.), concomitent cu ascensiunea vertiginoasă a emergenților, simbolizați cu deosebire de către China. Să mai notăm că deja China a depășit PIB-ul american, calculat pe baza puterii de cumpărare (PPP), urmând ca undeva, la începutul deceniului viitor, să-l depășească și din punct de vedere al valorii nominale (în anii din urmă, SUA au evoluat cu un ritm de creștere situat în jurul a două procente, iar China a consemnat aproape șapte procente; ceea ce înseamnă de trei ori mai mult).

Salvador Dali, Birth of a New World, 1942

O evoluție surprinzătoare, ca actor economic global, a consemnat și Rusia. Nu atât din punct de vedere economic, ci mai ales al prezenței internaționale, al poziției și forței sale strategice. Slăbiciunile economice – reale – sunt compensate de imensitatea resurselor naturale care îi conferă atuuri speciale, mai ales în raport cu țările importatoare de resurse. În felul acesta, încetul cu încetul a luat naștere un gen de bipolarism internațional dublu. Unul economic, americano-chinez, și altul, preponderent militar, ruso-american. Acest triumvirat geopolitic reprezintă tema centrală a lumii de astăzi. Niall Ferguson3 semnala schimbarea aceasta tectonică și se întreba dacă lumea este pregătită să o accepte. Pentru noi, ca europeni, acceptarea este foarte dificilă. După cum se vede, Uniunea Europeană nu figurează printre actorii politici principali ai lumii. Adică puterea căreia îi aparținem direct. Dacă Uniunea va avea de suferit de pe urma noii ordini internaționale pe cale de a se instala, atunci România va cunoaște și ea aceleași consecințe; poate chiar consecințe mai grave, pentru că este țară de graniță a Uniunii și a NATO, țară de graniță, să nu uităm, cu spațiul de influență rusesc. Ce am putea spune despre noul condominiu al marilor puteri.

Resetare sau adaptare?

Mai întâi, este ceea ce profesorul de la Harvard, Graham Allison, numea capcana lui Tucidide. „Ceea ce a făcut războiul inevitabil a fost creșterea puterii ateniene și teama pe care aceasta a generat-o în Sparta”. Când o putere se ridică, noua Atenă să spunem, conflictul pare de neevitat. Aceasta este „capcana”. De altfel, Stephen Bannon, unul dintre consilierii „alarmiști” ai președintelui american, a declarat, anul trecut că „no doubt” that „we’re going to war in the South China Sea in five to ten years”. Cu totul nou în zilele noastre este faptul că nivelul dotării militare, puterea sa de distrugere fac inoperant conflictul militar. Cel puțin între mari puteri. La confruntări militare se mai recurge, dar ele sunt împinse spre periferie. De aceea, cooperarea este cumva o soluție impusă. Atât pe direcția Washington-Beijing, cât și Washington-Moscova. Aici, agenda prefigurată de Henri Kissinger rămâne de o actualitate frapantă. Fostul secretar de stat american îndemna să nu se meargă în nici un fel în direcția confruntării cu China, fie că este vorba despre probleme comerciale, fie de disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud. „Co-evoluția” este singura politică potrivită pentru regiune, statuează autorul american în tonalități testamentare. Cât privește poziția față de Kremlin4, Kissinger sugerează, iarăși, o schimbare de abordare: „Rusia are nevoie de recunoașterea sa ca mare putere, ca partener egal și nu ca un tolerat (supplicant) într-un sistem proiectat de America”. Întrebat dacă americanii „vor putea să reseteze relațiile cu Rusia”, autorul american precizează imediat: „resetare nu este cuvântul potrivit. Prefer adaptare la noile circumstanțe ale unei lumi în schimbare masivă”.

Da, traversăm o perioadă de adaptare. Ar fi însă nepotrivit să privim această adaptare ca un gen de acomodare a partenerilor, în sensul că unul mai dă, altul mai lasă, unul este dispus să mai cedeze într-un loc, sau la o graniță, altul își moderează, pentru moment, pretențiile. Avem de-a face cu o adaptare pe fundalul unei reașezări. Prim planul procesului de care vorbim este ocupat de procesul de adaptare. În fundal străjuiește însă reașezarea. Așa încât, în momentul de față, traversăm o perioadă turbulentă de adaptare. La capătul ei vom descoperi resetarea pe care Henri Kissinger evită să o folosească. Ca proces însă, resetarea este de neevitat. Numai că ea are nevoie de câțiva ani, poate de unul, maxim două decenii pentru a intra în actualitate deplină. Aducem în favoarea acestei ipoteze alte câteva argumente.

Țări de dimensiuni continentale, cu trecut imperial

Cel puțin trei lucruri ne atrag atenția că avem de-a face cu o reașezare de mari proporții, care este cerută de o evoluție petrecută pas cu pas. Primul, se referă la ceea ce am putea numi mersul capitalului. Capitalul este un fin detector și un vector al dezvoltării. El nu se mișcă întâmplător. Zilele acestea, a fost publicat Raportul pe 2016 privind evoluția Investițiilor Străine Directe (FDI). Evoluția a ceea ce se numește Greenfield investment, deci a investițiilor care pornesc de la zero. Să menționăm că această formă de circulație a capitalului străin stimulează cel mai mult dezvoltarea, pentru că arată o implicare activă din partea investitorului, care vine cu bani, cu tehnologie, cu experiență managerială. Care este principala schimbare în mersul acestui fel de investiții? În 2015, ISD pornite de la zero au crescut pe subcontinentul indian de trei ori, atingând cifra impresionantă de 63 miliarde dolari. Ceea ce plasează această țară pe prima poziție, înaintea SUA (unde volumul ISD s-a ridicat la 59,6 miliarde dolari), și a Chinei, cu 56,6 miliarde. Ne-am obișnuit cu formula: se schimbă epicentrul economic al lumii. Luăm acest lucru, preponderent, ca o metaforă. Nu, noul epicentru este perimetrul unde se întâlnesc din ce în ce mai mult problemele cardinale ale lumii de astăzi. În cazul de față, banii, capitalul.

Regiunea Asia-Pacific rămâne destinația preferată a ISD. Spre această regiune se îndreaptă 45% din volumul acestor investiții. Dacă ar fi să avem în vedere doar această regiune, atunci anul la care ne referim a marcat o creștere cu 29% a ISD, ceea ce înseamnă, implicit, o diminuare sensibilă a volumului de capital străin îndreptat spre alte regiuni. Faptul cu totul nou este că Asia-Pacific se află pe punctul de a deveni și cel mai mare exportator al ISD. Ceea ce înseamnă că va câștiga de cel puțin de două ori: o dată din avantajele investițiilor directe ale corporațiilor străine, apoi, din profitul pe care îl va încasa din propriile investiții în străinătate. Evident, cel mai mare exportator de capital este China. Cifrele pot fi plictirsitoare: importantă este concluzia la care conduc. Cum preciza și Christine Lagarde5, „țãrile emergente au smuls economia globalã de pe marginea unei noi Mari Depresiuni în urmã cu câțiva ani. În ultimii cinci ani, au deținut aproape 80% din creșterea economicã globalã. Iar în momentul de fațã genereazã peste 50 de procente din producția global”. Cum China deține o pondere de aproximativ 50 de procente în PIB-ul țãrilor emergente, ne dãm bine seama cã lumea este interesatã într-o evoluție pozitivã a acestei țãri, ca o condiție esențialã a sãnãtãții economice de ansamblu.

Al doilea fenomen poartã un nume précis ascensiunea puterilor autoritare. Prim planul dezbaterilor de profil este ocupat de traseul politic pe care l-au urmat China și Rusia. Lucru care are îndreptãțirea lui. Când vorbim despre puterile semnificative ale lumii de astãzi, modalitatea de dobândire a puterii este mai puțin importantã; cu totul semnificativã este nivelul acelei puteri, anvergura sa, potențialul de evoluție. Este mai puțin ilustrativ dacã aceste puteri sunt liberale sau iliberale. Întrebarea cardinalã este: produc ele dezvoltare? Cel puțin pânã acum, mai les în cazul Chinei, nimeni nu poate nega acest lucru.

Existã, din aceastã perspectivã, o cugetare formulatã de profesorul israelian Azar Gat, cu privire la pretinsa ineficiențã a puterilor autoritariste și eficiența garantatã a puterilor democrate. „China și Rusia ilustreazã revenirea puterilor capitaliste autoritare, de mare succes economic, cu care nu ne-am mai întâlnit din 1945, când Germania și Japonia au fost învinse. Dar aceste douã țãri sunt mult mai puternice decât cele douã puteri din perioada interbelicã… În ultimã instanțã, Germania și Japonia contau prea puțin din punct de vedere al populației, resurselor și potențialului ca sã intre într-o competiție directã cu SUA. Pe de altã parte, China zilelor noastre este cel mai important jucãtor internațional din punct de vedere demografic și are o creștere economicã spectaculoasã. Trecând de la comunism la capitalism, China a dat naștere și unui brand de autoritarism mult mai eficient”6. Este o discuție extrem de complicatã. Sã nu uitãm cã aprecierea autorului israelian a fost fãcutã înainte de crizã. Criza și perioada post crizã nu a lucrat în favoarea dezvoltaților, ci a emergenților. Aici și acum, noi am dorit sã subliniem faptul cã s-au ridicat doi actori internaționali care, este adevãrat, au îmbrãțișat modele autoritariste de dezvoltare, dar care prin dimensiuni, forțã economicã au o cu totul altã anvergurã decât puterile autoritariste interbelice. Sunt doi actori de care, pur și simplu, nu se mai poate face abstracție. Cooperarea dintre Washington, Beijing și Moscova se impune ca singura soluție raționalã. Troica internaționalã este un fapt pe cale de a se instala. Deja din partea rusã și chinezã vin semnale de nervozitate, de supãrare greu reținutã. De pildã, la recenta Conferințã pe problem de securitate de la Munchen, ministrul de externe rus a vorbit despre NATO ca despre „o instituție a Rãzboiului Rece” și s-a pronunțat pentru „o ordine internaționalã post occidentalã” (post-West world order). Din partea Beijingului vine semnalul, repetat, al președintele țării: „Asia asiaticilor”. Încât un condominium al marilor puteri apare drept o direcție nu neapărat pozitivă, dar, în orice caz, greu de evitat.

În sfârșit, un al treilea factor, dificil de trecut cu vederea, este chiar strângerea relațiilor dintre Moscova și Beijing. Fără îndoială că cele două puteri euroasiatice sunt despărțite de multe dispute (să nu uităm presiunea demografică pe care China o exercită de-a lungul celor peste 4000 de km de graniță cu Rusia, cu Orientul Îndepărtat rusesc, foarte slab populat). Zbigniew Brzezinski avertiza cu mulți ani în urmă că prioritatea geopolitică a SUA pe continentul euroasiatic este prevenirea formării unei alianțe care să se contrapună puterii americane. Nu putem spune că această alianță s-a format deja, dar că a făcut pași importanți înainte se poate spune fără temere. Iar Berlinul nu ar ezita foarte mult să se adauge binomului de putere euroasiatică. America trebuie și ea să se grăbească, în speranța că „jocul în trei” îi va da o marjă de manevră mai mare.

Rămân câteva întrebări extrem de incomode. Ce loc va ocupa Europa în noua configurație? La recenta Conferință pentru Securitate de la Munchen, Mike Pence, vicepreședintele SUA, nu a rostit niciodată cuvântul Uniunea Europeană. Ceea ce spune mult. Iar chemarea lansată de partea americană ca povara cheltuielilor presupuse de existența și funcționarea NATO să fie mai echitabil distribuită (burding–sharing commitments) a primit un răspuns elegant, dar negativ din partea ministrului de externe german. La fel de complicată este și întrebarea privitoare la temelia noii ordini internaționale pe cale de a se configura. Președintele Donald Trump a vorbit despre relațiile bilaterale ca reprezentând piatra unghiulară a noii ordini internaționale. Se va putea înfăptui acest lucru? Iar relațiile cu Europa se vor structura în jurul relațiilor cu UE ori se vor compune din numeroase relații bilaterale? Cum se va poziționa România în noul context? La aceste întrebări vom încerca să răspundem în numărul viitor.

NOTE:

1 Este vorba despre studiul Toward a Global Realignment, apărut în „National Interest”, aprilie 2016, și de alt titlu, How to Address Strategic Insecurity in a Turbulent Age, apărut la începutul acestui an.

2 Zbigniew Brzezinski: America’s Global Influence Depends On Cooperation With China, 12/23/2016.

3 Niall Ferguson, An alliance between the US, China and Russia, is the world ready for it, „South China Morning Post”, Tuesday, 22 November 2016.

4 World Chaos and World Order: Conversations With Henry Kissinger…

https://www.theatlantic.com/international/…/11/kissinger…/506876/

5 Christine Lagarde: Brothers and Sisters, There is Much to Do,  IMF-World Bank Annual Meetings Plenary, Lima, Peru, October 9, 2015.

6 Ayar Gat, The Return of Authoritarian Great Powers, „Foreign Affairs”, July/August 2007.

Cum comentati?