Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Repere Academice » Ultimul potecaș din Slătioara

Clipa

Ultimul potecaș din Slătioara

Autor: † ÎPS Varsanufie • Rubrica: Repere Academice • Mar 2017  Printează acest articol

varsanufie

Undeva în plaiurile Văii Călugăra, nu departe de apele domoale ale Cernei vâlcene, se află înălțată, pe locul unui fost schit de maici, o bisericuță mică, dar unică în felul ei, în lumea ortodoxă, prin finețea și simplitatea plină de bun gust a cromaticii picturii acesteia, atât din interior, cât și din exterior. Pictura bisericii cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Vioreștii Slătioarei încheie veacul de aur al artei brâncovenești, însă aceasta nu este realizată, așa cum ne-am aștepta, de vestiți pictori școliți, ci de meșteri țărani, care dovedesc și prin ceea ce au făcut aici că nu au fost cu nimic mai prejos decât iconarii brâncovenești înaintași ai lor, care și-au deprins meșteșugul în vestitele școli de pictură de la Hurezi, Cozia sau de altundeva.

Deasupra unui motiv ornamental din cărămidă, denumit de istoricii de artă dinți de fierăstrău, se află celebra friză a potecașilor, friză ocrotită parcă de streașina acoperișului din șindrilă. Bărbații aceștia călări, zugrăviți de jur-împrejurul bisericuței sunt dovada clară că țăranii noștri demni, dârji și liberi își apărau nu doar țara, ci și credința străbună; apărându-și neamul, ei conștientizau că apără și Biserica dreptmăritoare. Spre sfârșitul veacului al XVIII-lea, granița dintre Imperiul austro-ungar și Țara Românească se pare că trecea chiar prin Slătioara și era străjuită de potecași aleși de domnie dintre țăranii locului.

Nu departe de această bisericuță și-a petrecut copilăria și încă își petrece aici verile scriind, un alt potecaș al locului, un ultim potecaș, pare-se, care nu apără doar zona aceasta de năvăliri păgâne, ci apără încă, atât cât mai poate, țăranul român autentic de neputințele modernismului care pervertește curăția acestuia.

Dacă vestită este friza potecașilor, acest din urmă potecaș al Olteniei de sub Munte este și mai renumit, fiind vorba de maestrul Dinu Săraru. Personalitatea Domniei Sale este extrem de complexă. Absolvent de ziaristică, a funcționat o bună perioadă de timp ca redactor la o serie de periodice marcante ale culturii românești, fiind suficient, cred eu, să amintesc aici Luceafărul sau Secolul XX, reviste la care colabora majoritatea personalităților culturale din acea vreme, apoi redactor la radio și televiziune, dar și director al Teatrului Mic și al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, unde a reușit deplin să-și pună în slujba cuvântului darul pe care Bunul Dumnezeu i l-a dat.

Prin tot ceea ce a făcut și face maestrul Dinu Săraru se evidențiază ca un adevărat iubitor și apărător al țăranului român. Ca publicist a zugrăvit ca nimeni altul lumea satului oltenesc în romane precum: Niște țărani, Clipa, Iarba vântului, Crimă pentru pământ, Ultimul țăran din Slătioara ș.a. A evidențiat civilizația satului românesc, apărând-o de la pervertire, înființând ziare și reviste în care s-a aprofundat lumea satului românesc. Astfel, revistele „Țăranul român”, „Noi”, „Clipa”, „Renașterea civilizației rurale românești”, ale căror fondator este Domnia Sa, au avut ca program susținut păstrarea valorilor autentice românești. De asemenea, a înființat asociații și organizații care să apere și să promoveze civilizația românească rurală, în acest sens nu putem trece cu vederea Fundația Națională pentru Civilizația Rurală „Niște țărani”, care în curând va împlini 20 de ani de activitate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România de mai bine de 55 de ani, Dinu Săraru este cu adevărat un maestru al condeiului, al cuvântului în general.

Activitatea sa culturală depășește ca întindere temporală o jumătate de secol, fiind concretizată în mii de pagini. Scriitura lui Dinu Săraru impresionează prin naturalețea frazei, sensibilitate, dar mai mult decât orice prin sinceritatea acesteia. Începutul romanului Clipa pare că îl caracterizează mai mult decât orice: „Domnilor! Am pierdut clipa! Am ratat clipa, în favoarea eternității […]!”. Într-adevăr, acest lucru îl poate constata orice om de bună credință: maestrul Dinu Săraru a pierdut clipa, a pierdut chiar foarte multe clipe din viața sa trecătoare de pe acest pământ, însă a câștigat ceea ce mulți pierd: eternitatea, veșnicia. Și mergând pe linia romanului, putem spune: „Domnilor […], noi, toți, am ratat clipa”; cunoscându-l pe Dinu Săraru, am ratat clipa. În favoarea eternității. Personalități, precum cea a maestrului nu pot fi cuprinse de clipe efemere, iar scriitura lui ne împărtășește și nouă veșnicia cuvântului. Narațiunile lui Dinu Săraru sunt ca și Domnia Sa: pline de vioiciune, de un dinamism surprinzător, captivante, pline de farmec și de un cromatism optimist, dând, în același timp, senzația unei gravități ce transcende lumea aceasta: „Să nu plângi, Pătrule, să nu plângi, și să ții minte că și ce vine după noi, tot nouă ne aparține: veșnicia e opera noastră, e clădirea noastră, e numele nostru! Nicio clipă nu trece prea repede, dacă noi înțelegem acest lucru, nicio clipă nu poate fi pierdută, nicio clipă nu este seacă, nicio clipă nu rămâne fără noi, și goală de noi…”. Într-adevăr, când stai de vorbă cu scriitorul Dinu Săraru sau când citești scrisul acestuia, totul capătă valoare, clipa se înveșnicește.

Dinu Săraru e un luptător în și spre veșnicie, un apologet al lumii țărănești nepoluate de imixtiuni sincretiste, care timp de mai bine de jumătate de veac a fost așa cum spune în același roman al său: „o statuie a răbdării, și a măcinării nervilor în fața oportunismului, și a lichelismului, și a fariseismului, și a luptei încrâncenate cu toată lumea”.

Dinu Săraru stă la streașina culturii românești, precum potecașii din friza menționată, amintindu-ne că ființa noastră națională este strâns legată de Biserică, iar precum potecașii de odinioară apără țăranul român de năvălirile păgâne, ne apără pe toți de urâtul importat de aiurea arătându-ne, ca un ultim potecaș al Slătioarei, că veșnicia este plinirea clipei. Iată… ultimul potecaș…

Cum comentati?