Clipa

Caut popor fericit

Autor: Robert Antonescu • Rubrica: Laborator Artistic • Dec 2016  Printează acest articol

Aseară am avut o discuție cu un bun prieten. Pornind de la un „ce mai faci?” banal, am ajuns în scurt timp la o comparație între două extreme: lumea automatizată a Occidentului și lumea complet spontană a țărilor așa-zis subdezvoltate. Comparația ne viza, în ultimă instanță, chiar pe noi. Românii.

Prietenul meu a numit actuala stare de lucruri din Occident triumful minții. În Vest, totul este calculat, planificat, organizat – munca, distracția, viața cu totul. Se pune preț pe punctualitate, responsabilitate, execuție exactă și ierarhie. O viață bună este o viață în care ai succes. Ca să ai succes, trebuie să urmezi un plan – poate că vrei să atingi un vis, dar trebuie să-ți planifici pașii. Viața omului obișnuit este îndestulătoare, din punct de vedere material, dar previzibilă până la plictis – conform planului: programul de lucru, masa la restaurant sau acasă, berea, știrile, meciul, weekendul la munte, cumpărături, facturi, buget familial, achiziții, concedii, copii, rate, pensie etc. etc.

Prin contrast, în țările sub-dezvoltate domnește spontaneitatea. Prietenul meu a călătorit pentru mai multe luni în Etiopia. Acolo, totul este spontan. Există o apropiere între oameni care merge până la duioșie. Totul este cald – zâmbete, atingeri discrete pentru înlăturarea barierelor de comunicare, gesturi, culori. Oamenii dansează, muzica este ca aerul. Sunt multe biserici, de diferite confesiuni, în Etiopia. Ritualurile diferă, dar toate au ceva în comun: trebuie să fie spectacol. Dacă nu se cântă, nu se dansează, nu se scot demonii din vreun posedat, etopianul se plictisește. Slujba nu e convorbire cu Dumnezeu, e show pentru El.

Instrument etiopian, ulei pe pânză, Yoseph Abate

Totul e spectaculos și colorat într-o țară simplă și săracă, până când vine vorba să pui mâncarea pe masă, zi de zi. Ca turist european, îți permiți o vacanță în care să te simți înconjurat de zâmbete și căldură – cu condiția să nu fii chiar pretențios. Ca localnic, te apasă instabilitatea în care trăiești. Totul e spontan. Mâine, cineva poate decide că e timpul pentru o lovitură de stat. Muncitorii care ar trebui să repare țeava de apă socotesc că se poate face și mâine. Spontaneitatea dusă la extrem se termină de cele mai multe ori cu violență, insecuritate, corupție și sărăcie. Când fiecare face ce vrea, se impune voința celui mai puternic. Se instalează arbitrarul.

Ei bine, unde suntem noi? Am căzut de acord amândoi că suntem undeva la mijloc. Poate aceasta este condiția noastră istorică – tranziția permanentă. Dar este o tranziție (de la ceva spre altceva) sau doar o indecizie continuă? Spre exemplu, nu știu cât de tare ne dorim să fim europeni. Ne-a sedus bunăstarea promisă de Europa, dar nu ne învoim cu mecanismele care o produc. Ne place libertatea de a călători fără bariere, dar ne incomodează regulile stricte. Nu o zic ca pe o critică – prea facilă – la adresa românilor. Poate să fie, dimpotrivă, un lucru bun. E o manieră de a ne apăra spontaneitatea. Și poate să devină o manieră de a ne cultiva spiritul.

Prietenul meu este de părere că trăim într-un loc minunat, în acest moment istoric. Este viu, este în construcție și este ferit de instabilitatea extremă a țărilor sub-dezvoltate. Foarte mulți se plâng de locul și momentul în care trăiesc. Noi am încercat, în discuția noastră, să privim locul România și momentul actual ca pe o oportunitate – aceea de a ne găsi o voce proprie, un stil de viață, de care să fim mândri. Poate nu european cu totul, dar cel puțin românesc.

Ne-am pierdut valorile? Ne căutăm identitatea? Foarte bine! Să punem valori noi în loc, să ne definim de la zero. E o problemă de poziționare cum interpretăm prezentul: timpul eternei generații de sacrificiu sau începutul unei noi istorii. Începuturile sunt vibrante, pline de energie. De ce să ne pierdem timpul plângându-ne, în loc să facem?

Cum comentati?