Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Permanenţe Timbru Vâlcean » Vătaful Ioan Urșanu, ctitor de lăcașuri sfinte

Clipa

Vătaful Ioan Urșanu, ctitor de lăcașuri sfinte

Autor: Dr. Florin Epure • Rubrica: Permanenţe, Timbru Vâlcean • Dec 2016  Printează acest articol

Dr. Florin Epure

La cumpăna veacurilor al XVIII-lea și al XIX-lea, din Urșanii Horezului, s-a ridicat un țăran înstărit, care prin istețimea minții, vitejia și râvna față de Dumnezeu a ajuns să dețină înalte dregătorii domnești și să ridice falnice biserici, care astăzi se numără printre neprețuitele valori de patrimoniu cultural național.

Ioan Popescu, cel care și-a adăugat cognomenul de Urșanu, de la satul în care a venit pe lume, în familia moșnenilor Mihăilă și Nedelea Popescu, primește funcția de vătaf de plai al Horezului. Atribuțiile vătafului de plai le va avea mai târziu subprefectul, asemenea căpitanilor de odinioară. El era însărcinat cu paza plaiului „de hoți, tâlhari și furii de dobitoace”. În subordinea sa erau angajați zeci de plăieși, proveniți din mai multe sate așezate în apropierea unui plai sau punct de trecere. Vătaful de plai împiedica birnicii să fugă în Transilvania, încasa vămile de la punctul de trecere controlat, având dreptul la o treime din mărfurile confiscate pentru contrabandă, judeca pricinile mai mici dintre locuitori; era scutit de dări, podvezi și avea dreptul la clacă din partea țăranilor.

Biserica de la Urșani-Horezu (1800)

Biserica din Tg. Horezu (1802)

Din documentul emis la 25 mai 1792, reiese că Ioan Urșanu deține, la această dată, dregătoria de vătaf de plai la Horezu, când, împreună cu alți zapcii, judecă pricina Stanei din Alimpești (Gorj), cu Radu Nău din Polovragi, privind furtul unei dobitoace. La 27 septembrie 1793, vătaful Urșanu se plânge voievodului Alexandru Moruzi, de jafurile pe care le făcuse în acel plai antecesorul său, Nicolae Hurezeanu, în zilele domnului Mihai Șuțu, cerând plata a 100 de taleri, contravaloarea judecății la Departamentul de patru. Alexandru Moruzi voievod cere să se cerceteze „jafurile ce au făcut satelor pentru care trimite și foaie iar caimacamul să orânduiască un om de credință și fără părtinire să cerceteze ce va fi luat jafuri să împlinească înapoi celor jefuiți”. La 19 ianuarie 1794, vătaful Urșanu este înștiințat de către Isprăvnicia județului Vâlcea să-i convingă pe mazili și breslași să strângă banii de la un datornic. La 15 august 1795, vornicul Ioan Urșanu dă poruncă pentru măsurătoarea unor pământuri. Este de față, la 15 martie 1796, la o vânzare în hotarul Grecilor, funia Orleanului a lui Radu, fiul lui Toader Bogorodea. Vătaful de plai poruncește, la 23 februarie 1797, cercetarea încălcării de proprietății lui Ion Șuvar din Sacoți. La 3 octombrie 1789, Judecătoria Vâlcea dă poruncă vătafului Ioan Urșanu să înfățișeze pe împricinații cercetați pentru încălcarea unei moșii la Mateești. La 11 noiembrie 1804, vătaful Urșanu dă socoteală arhimandritului Pahomie, fostul streț al mănăstirii Hurezi, de venitul și cheltuielile cășăriei de la Ludeasca, pe anul 1804.

Zapisul emis la 23 noiembrie 1805 ne arată că vătaful Ioan Urșanu cumpără de la Mihai fiul Popii Constantin, cu 80 de taleri, „casa cu pivniță de piatră, ce iaste în târgul Horezului” (pe locul poștei de astăzi). În acest imobil construit pe moșia mănăstirii Hurezi funcționase vătășia plaiului Horezu. Călătorul francez Theodor Margot a vizitat, la 1859, casa vătafului și a găsit-o mult mai elegantă decât a boierilor, fiind „decorată cu ceramică cu nuanțe de fildeș, care amintesc de Orient.”

După anul 1806, Ioan Urșanu ajunge să dețină și funcția de mare vistier. Această dregătorie era considerată ca cea mai importantă din divanul domnesc, pentru că, pe lângă faptul că vistierul avea grijă de tezaurul țării, numea și controla ispravinicii ținuturilor, deci avea „în mână” întreaga administrație a țării. Vistierii dobândeau venituri impresionante, încât și domnitorii ajungeau să se împrumute la ei.

Ioan Urșanu și ctitorii țărani, tabloul votiv de la    Biserica Urșani-Horezu (1800)

Ioan Vătaful Urșanu era, așadar, un om potent financiar și foarte respectat în plaiul Horezu. El s-a căsătorit cu Stana, cu care a avut un fiu, pe Florea Urșanu, amândoi aflându-se zugrăviți, alături de el, pe frescele bisericilor pe care le-a ctitorit.

Două documente de arhivă – 16 martie 1810 și 15 martie 1818 – menționează faptul că Ioan Urșanu se stinsese din viață la anul 1809. Locul de veșnică odihnă nu este cunoscut. Mormintele mamei, soției, ale fraților Barbu și Pătru, și al Smarandei, se află în partea dreaptă a pronaosului ctitoriei de la Urșani, asta ne-ar face să credem că și el se află îngropat tot aici.

Vistierul Ioan Popescu-Urșanu este ctitorul a aproximativ patruzeci de biserici, în ținutul Horezului, conform Catagrafiei Episcopiei Râmnicului din anul 1840. El apare pictat, când în haine orientale, când călare, în straie de plăieș.

Vătaful Ioan Urșanu, pictura exterioară de la Biserica    Viorești, Gorunești-Slătioara (1781)

Cea mai veche și mai impozantă ctitorie cunoscută este biserica închinată Vovideniei, din cătunul Viorești (sat Gorunești, com. Slătioara), construită la 29 noiembrie 1781, refăcută cu pictură interioară și exterioară, după anul 1802. În pisanie sunt amintiți ctitorii inițiali: Ion Pociump, soția sa Andreica, cu părinții, Vladu și Stancia, la care se adaugă ctitorii Nicolae Viorel și vătaful Ioan Urșanu.

Ioan Urșanu apare zugrăvit în pronaosul bisericii, pe partea de nord, alături de mama sa, Nedelea, ambii ținând crucile de ctitorie în mână, și la exterior, în celebra „friză a potecașilor” alături de plăieșii săi. Aceștia sunt plasați sub streașină, luând locul filosofilor și sibilelor, în atitudini care diferă cu totul de modul tradițional în care sunt zugrăviți ctitorii. Ei sunt reprezentați călare, îmbrăcați ca țărani moșneni, cu căciuli înalte, cu giubee de dimie albă, având în centru pe conducătorul lor.

Grație strădaniei scriitorului Dinu Săraru, unul dintre cei mai devotați și împătimiți fii ai satului, monumentul istoric a fost consolidat, restaurat, acoperit cu învelitoare nouă din șindrilă, i s-a instalat un sistem de încălzire centrală și electrificare subterană, s-a imprejmuit locul și s-a restaurat pictura interioară și exterioară.

Ioan Urșanu și mama sa Nedelea, tabloul de la Biserica Viorești, Gorunești-Slătioara (1781)

Biserica de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Mahalaua Râpa (sat Recea, com. Vaideeni) a fost ridicată, pe terasa de la hotarul lui Gligor Rădoi - Dărângă și casele țiganilor de pe malurile pârâului ce le poartă numele, de Ioan Urșanu, împreună cu Pătru Drăgulescu, la 12 octombrie 1800. Biserica și cimitirul au funcționat până la jum. sec. al XIX-lea, când au fost strămutate în cătunul Bădulești.

Biserica cu hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Urșani (Horezu), a fost înălțată de vel-vistiernicul Ion Popescu Urșanu, vătaf de plai la Horezu, ajutat financiar de fruntașii satului Urșani. Lucrările au început la 22 iunie 1800 și s-au încheiat în anul 1804.

La construirea edificiului au contribuit și locuitorii satului, care au fost imortalizați în amplul tablou ctitoricesc zugrăvit pe pereții de vest, sud și nord ai pronaosu­lui, cu textele explicative aferente: „Și la această, bisiarecă s-au mai îndemnații de au mai ajutatu și alți ctitori, cu bani și cu ajutoriu, cum deosăbit arăt. Pomeni, G(ospo)di: Ionu, Nedialia, Constadin, Dumitru [...]”. Tabloul votiv cu 40 de personaje poartă următoarea însemnare: „Aceste ce se numesc prisoase au ajutorat cine cu ce au putut, mai mult cu alergătura”. Ctitorul apare zugrăvit pe peretele de la vest, îmbrăcat în straie boierești, ținând în mâna dreaptă chivotul ctitoriei sale. Pictura lăcașului, a fost realizată între anii 1805-1806, de Preda zugravul din Gorj, Milcu zugravul, Gheorghe ucenicul și Dinu zugrav din Dolj.

Ioan Urșanu îl va însărcina pe Dionisie Eclesiarhul, cu redactarea pomelnicului ctitoriei sale, care apare, sub forma unei cărți legate în piele, la 10 februarie 1804. Din rândurile pomelnicului vedem că această biserică „iaște zidită și înălțată din temelia ei și împodobită cu zugrăvire, după cum se veade, în zilele domnii Mării sale Io Alexandru Constantin Moruzi Voevod, cu blagoslovenia și Sfințirea Preasfinții sale Părintelui nostru Chir Nectarie Episcopul Râmnicului, cu toată cheltuiala și nevoința Dumnealui Jupan Ioan Urșanu [supranumele Urșanu este adăugat mai târziu, de altă mână, posibil chiar de cea a ctitorului] Popescul vătaf fiind al Plaiului Hurezi și moștean acestui loc, întru lauda și mărirea numelui”. În fila 6 a pomelnicului sunt trecuți domnitorii țării, începând cu „Radu Voevod, Negru Întâiul Domn; Basarab Voevod, Întâiul Basarab; Matheiu Voevod, Strănepotul lui Basarab; Constantin Voevod, Brâncoveanul”, până la „Constantin Voevod Ipsilant”.

La fila 7 se află numele mitropoliților, arhiereilor și episcopilor Râmnicului. Pe filele 9, 10 și 11 sunt înscrise numele ctitorilor acestei biserici, începând cu Ioan Urșeanu, mama lui Nedelea și alții.

Biserica Vioresti, Gorunesti-Slatioara (1781)

Pe partea din interior a coperții se află o notă tergală, scrisă chiar de mâna ctitorului, cu „cei care au ajutat cu bani deosăbit de ostenelile lor la zidirea sfintei bisărici de aici de la satul Urșani pentru veșnica pomenire prin mine văt[a]f[ul] Ioan Urșanu, care s-au început dela leat 1800 până acum 1804: finu popa Mitu, Niculae cumnatu-mieu, și 18 mie șindrilă, Gheorghe Sârdaru, cumnatu-mieu, deosăbit de osteneala lui, Ion Cosor Ungureanu ot Vaideei, Șandru Vinereanu, Cândea Vinereanu, Dieaconu Gheorghe ot Recea, Stanca Sârdăro[a]e, Păuna mătușa Vlăduleas’a, Florica Prioteasa ot Marcea, Dumitru Hadiganu Ungureanu”, toți sătenii, ”deosăbit Tănăseștii și Vintileștii[…] iun[ie] 21. Ion Vătaf Urșanu”. Pe fila 9, ctitorul a mai notat data morții mamei sale: „La leat[ul] 1805 iuli[e] 6, joi la 4 c[e]asuri trecute din zio, ș-au dat sfârșitul prea iubita mea mumă Nedelea[…] Ion Urșeanul”.

În pronaosul acestei biserici se odihnesc rămășițele pământești ale omului de stat și cărturarului I. G. Duca, prim-ministru al României. Crucea de piatră cu hramul Sf. Nicolae, din curtea bisericii, de pe latura de sud, în dreptul pridvorului, a fost ridicată la 18 august 1817.

Ioan Ursanu si sotia sa Stana si fiul Florea - tabloul    votiv de la Biserica Ursani-Horezu (1800)

Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică” și „Sf. Ioan Botezătorul” din orașul Horezu (Biserica din Târg), ctitoria lui Ioan Urșanu și a lui „Jupân Constantin Covrea Râmescul”, a fost începută în anul 1800 și târnosită la 21 noiembrie 1802. Pictura este opera zugravilor Dinu și Manole din Craiova, din anul anul 1807. În tabloul votiv, de pe peretele de la vest al pronaosului, apare ctitorul: „Ionŭ vel vistier, vătaful plaiului Hurezului”, cu fiul său, Florea și „maică-sa Nedelea”. Numele ctitorului mai este înscris și pe ușa de lemn de la intrare, unde apare și celălalt ctitor, alături de stema Țării Românești și acvila bicefală. În curtea bisericii, pe partea de sud-vest, lângă pridvor, se află o cruce de piatră ridicată de ctitori, între anii 1807-1808. Ioan Urșanu a înzestrat ctitoria sa cu mai multe cărți bisericești.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Cociobi (com. Slătioara), ctitorită inițial de Radu Cocioabă, a fost refăcută de Ioan Urșanu în anul 1802, care îi mai dăruiește și un clopot ce poartă inscripția: „Ion Urșanu, vătaful plaiului Hurezi”.

Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică”, ridicată de Ioan Urșanu și Dincă Obrocescu, în anul 1810, pe un deal din cătunul Grui (satul Recea, com. Vaideeni), a fost strămutată, împreună cu cimitirul, în anul 1867, în cătunul Talanci.

Alte două biserici, finalizate în anul 1812, îi sunt atribuite lui Ioan Urșanu: Biserica de lemn „Intrarea în Biserică” din Mahalaua din Vale, a satului Bogdăneștii (com. Costești), pe moșia Mănăstirii Arnota (14 martie) și Biserica de lemn Sfântul Ioan Botezătorul, din Mahalaua Zăvoianu, satul Marița (com. Vaideeni) (8 noiembrie). Se spune că vătaful i-a iertat de bir pe locuitorii satului Marița ca să-și facă biserică în acel loc.

Ioan Ursanu, sotia Stana si fiul Florea - tabloul votiv   Biserica din Tg. Horezu (1802)

Ioan Urșanu a zidit multe biserici din temelie iar pe multe altele le-a preînnoit sau le-a blagoslovit cu odoare de preț. Numele vătafului apare pe crucile ridicate în perioada 1781-1809, în zona Horezu: pe moșia lui Nicolae Ogrezeanu de la Râmești, ce a fost pe vremuri „Supt Cuculice” (1781); în cimitirul de la Bălănești-Horezu, în partea de sud (3 noiembrie 1787); pe Dealul Recii, la drumul mare, la hotarul dintre Recea și Vaideeni (1800); în curtea bisericii Târgu-Horezu (1807) și pe dealul de la Sacoți-Milostea, Slătioara, la hotarul fostei Mănăstiri Hurezi (1809).

Izvoarele documentare și epigrafice, precum și picturile murale ni-l înfățișează pe acest Ioan Popescu-Urșanu, ca pe un oltean mândru ce se ridicase, în zorii modernității românești la înalte dregătorii și care a zidit multe lăcașuri sfinte dar și istorie, cu nimic mai prejos fiind decât voievozii Matei Basarab și Sfântul Constantin Brâncoveanu, arătându-se, peste veacuri, ca unul dintre marii români.

Cum comentati?