Clipa

Ion Marin Sadoveanu – „sportul, furnizor al unor momente de artă”

Autor: Tiberiu Stama • Rubrica: Cronici, Sportul, act de cultură • Dec 2016  Printează acest articol

Tiberiu Stama

Personalitate marcantă a culturii românești, Ion Marin Sadoveanu, între cei mai prestigioși directori generali ai teatrelor din țara noastră, s-a dovedit a fi și un pledant neobosit al sportului, un domeniu care l-a atras încă din fragedă tinerețe și către care, nu rareori, a simțit o atracție greu de stăpânit. Într-un interviu acordat revistei „Rampa”, nr. 5 169 din 4 aprilie 1935, Ion Marin Sadoveanu a răspuns fără ocol la întrebarea:

– Vă interesează sportul?

„La o asemenea întrebare preliminară, răspund ca și cum ar fi fost altfel formulată: cred în sport! Cred în absoluta necesitate a unei vieți a corpului, viață de mișcare, de suplețe, de încordare, de oboseală încadrată sau nu într-o doctrină oarecare, ca un compliment de echilibru în întreținerea personalității noastre.”

Ion Marin Sadoveanu (1893-1964)

Și ține să completeze:

„După sport, fie el redus la expresiunea lui cea mai simplă, la mers, acel footing de cale lungă, când te reîntorci la masa de lucru, ideile sunt mai clare, asociația mai fecundă și un fel de dumnezeiască ușurință ți se alătură…”

– Credeți că sportul trebuie practicat la scară largă?

„Sigur că da!… Dar, ca orice lucru, trebuie precis drămuit. Exagerarea lui dă oameni cu mușchi fără cap, după cum greșita educație a tineretului de pe vremea mea dădea în afară de părțile ei bune și o doză inutilă de lâncezeală sufletească.”

Era firesc să urmeze întrebarea:

– Personal ați practicat vreun sport ?

„Bineînțeles! Umblu pe jos cât pot și, de vreme ce copilăria mi-a fost legată de malurile Mării Negre, păstrez, încă de atunci, deprinderea și plăcerile vieții sportive la mare, cu toate derivatele ei.”

La întrebarea dacă există incompatibilitate între intelectualitate și sport, încă un răspuns fără echivoc:

„Nicidecum. Sportul poate furniza momente de artă, ca orice priveliște a naturii…”

La o ultimă întrebare, dacă ar fi tentat să introducă în operele sale momente, scene, întâmplări cu temă sportivă, Ion Marin Sadoveanu a răspuns:

„Fără nici un dubiu. Dar în măsura în care orice lucru observat din viața înconjurătoare se impune a fi răsfrânt într-o construcție a spiritului… Cred, de altfel, că moștenirea spirituală a veacului nostru și a celor ce vor urma va cuprinde multe documente și teme din viața sportivă.”

O premoniție care s-a adeverit, chiar dacă trăim într-o țară și într-o etapă a istoriei în care ne încearcă, tot mai mult și mai vizibil, fericiri triste.

Cum comentati?