Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Editorial » Treimea de platină

Clipa

Treimea de platină

Autor: Dinu Săraru • Rubrica: Editorial • Dec 2016  Printează acest articol

dinusararu

„Nu știu alții cum sunt…”

De la o vreme, în apropierea Crăciunului și a Anului Nou, începe să mă învăluie parfumul dulce amar al nostalgiei clipelor izgonirii mele de la Teatrul Mic pe strada căruia, Sărindarul, n-am mai putut să calc de mai bine de un sfert de veac, din ziua de 8 ianuarie 1990 când, așa cum se anunța cu satisfacție într-un chenar negru, ca de ferpar, în ziarul „România Liberă” unde abia se întorsese nu Prietenul meu, nu unul dintre Prietenii mei, nu cel mai bun Prieten al meu de o viață, ci chiar Prietenul Octavian Paler: „ÎN SFÂRȘIT, CU 88 DE VOTURI PENTRU ȘI… CONTRA, DINU SĂRARU A FOST DESCĂUNAT DE LA TEATRUL MIC!” lăudați până atunci, și Teatrul și eu, cu prilejul fiecărei noi premiere treisprezece ani! și chiar de către Prietenul, semnatarul cu mâna lui al unei admirabile cronici la Să îmbrăcăm pe cei goi de Pirandello, cu Valeria Seciu și Ștefan Iordache în rolurile protagoniste.

Așa erau vremurile și eu nimerisem „supt” ele.

Cu Octavian Paler aveam să mă împac definitiv, redevenind Prietenii de odinioară, cu doar trei sau patru ani înaintea plecării sale spre zări mai bune, împăcarea fiind pusă la cale și cu o drăcească îndârjire față de amândoi de către doamna Geta Dimisianu!

Din ziua aceea de 8 ianuarie 1990 n-am mai putut să calc niciodată până astăzi pe Sărindar și era cea mai iubită de mine stradă din București, Sărindarul presei democratice românești, începând cu „Adevărul” lui Al. Beldiman și al lui Constantin Mille și al lui Mihail Sadoveanu și până la „Națiunea” lui George Călinescu, toate ziarele și revistele democratice vestite, și strada se închidea la capătul dinspre Brezoianu cu „Universul” lui Luigi Cazzavillan și după evenimente „… al lui Dinu Săraru”, șase luni, sub titlul „Universul românesc”, cu toate suplimentele dinainte: „Universul copiilor”, „Universul familiei”, „Universul literar-artistic” etc., etc., etc. Și nici atunci, n-am mai pus un picior pe Sărindar, nici dinspre Brezoianu, nici dinspre Capșa.

Dar nostalgia care mă învăluie azi pe mine izvorăște din clădirea cu numărul 16 unde se află Teatrul Mic, cu interminabilele lui atunci cozi la un loc măcar pentru Omul, continuați să puneți întrebări, pentru Să îmbrăcăm pe cei goi, pentru Efectul razelor gamma asupra anemonelor, pentru Nebuna din Chaillot, pentru Nu sunt Turnul Eiffel, pentru Evul mediu întâmplător, pentru Maestrul și Margareta, pentru Niște țărani, pentru Diavolul și bunul Dumnezeu, pentru Ca frunza dudului din rai, pentru Richard III, pentru Yvonna, principesa Burgundiei, pentru Mitică Popescu, pentru Cerul înstelat deasupra noastră, pentru Dama cu camelii, pentru Amurgul burghez, pentru O scrisoare pierdută, pentru primul cabaret politic Astă-seară stau acasă, pentru…

N-am făcut întâmplător acest pomelnic al unui teatru care a fost, ci pentru a evoca anvergura unui program și a unei trupe și a unor regizori tineri care aureolau, toți, scena incendiară din Sărindar:

Carmen Galin și Olga Tudorache, și Leopoldina Bălănuță, și Mitică Popescu, și Gheorghe Visu, și Valeria Seciu, și Tatiana Iekel, și Dan Condurache, și Nicolae Dinică, și Vistrian Roman, și Rodica Tapalagă, și Nicolae Iliescu, și Dinu Manolache, și Rodica Negrea, și Mariana Cercel, și Liliana Ceterchi, și Pamfil Panduru, și Ioana Pavelescu, și Ștefan Iordache, și Coca Bloos, și Eusebiu Ștefănescu, și Nicu Alifantis, compozitorul, aceasta a fost trupa recunoscută cu invidie, dar și cu prețuire drept „Actorii de la Mic!”

Aici s-au afirmat cu autoritate regizorii teatrului, toți tineri și foarte tineri, dar mai ales Cătălina Buzoianu și Silviu Purcărete și Cristian Hadji-Culea și apoi Dinu Cernescu dar și invitații Grigore Gonța, Alexandru Darie, Dragoș Galgoțiu și regizorii de film Mircea Danieliuc și Dan Pița.

Ei au fost regizorii spectacolelor luate cu asalt de public venind, tinerii îndeosebi, noaptea cu chitare și saci de dormit ca să fie primii la deschiderea Casei de bilete.

Actorii și regizorii și scenografii și toți slujitorii Teatrului Mic au fost rugul care, arzând cu un devotament infinit l-au determinat pe un scriitor important al vremii – academicianul Nicolae Breban – să scrie că: Teatrul Mic a fost „nu numai cea mai bună echipă teatrală, cel mai interesant repertoriu, dar și unul dintre nucleele de rezistență spirituală și politică – de ce nu ?! – ale Bucureștilor amorțiți în penurie, frig și disperare cetățenească.”

Lor le mulțumesc din pragul acestui apropiat Crăciun 2016 și An Nou 2017!

Există bucuria creștină a recunoașterii și a iertării despovărată de resentimente, cea mai greu de împlinit, dar și cea mai curat răcoritoare sufletește.

Dar eu țin să mă opresc astăzi, aici, asupra unei TREIMI REGIZORAL-ACTORICEȘTI DE PLATINĂ: regizoarea Cătălina Buzoianu și artiștii Valeria Seciu și Ștefan Iordache.

Ei trei, subliniez ca o datorie, au fost stâlpul de foc care a ținut viu rugul întreg, începând cu acel de neuitat Să îmbrăcăm pe cei goi de Pirandello care a situat brusc scena de pe Sărindar în compania marilor trupe europene. Ei au făcut să strălucească acest rug prin talentul lor unic și patima lor incendiară pentru scena de scândură dovedite în Maestrul și Margareta după Mihail Bulgakov, în Niște țărani, în Cerul înstelat de Ecateriana Oproiu, în Yvonna, principesa Burgundiei, de Witold Gombrowicz, în Ca frunza dudului din rai de D.R. Popescu, în Dama cu camelii după Alexandre Dumas-fiul, spectacole emblematice pentru identitatea în epocă a Teatrului Mic.

Așa cred eu și astăzi că s-a impus atunci autoritatea Cătălinei Buzoianu, prin imensa cultură, prin slujirea până la sacrificiu a unui program ideatic înalt, prin originalitatea explozivă a unei prodigioase fantezii, prin savanta școală actoricească și regizorală pe care a creat-o și justificat-o în repetiții și la catedră și, mai cred, și mai ales azi, când suntem atât de grăbiți, că Doamna Cătălina Buzoianu rămâne cel mai dăruit și important regizor român al jumătății de veac începând din 1977.

Pe această scenă de scândură din Sărindar, în primul rând, și-au argumentat superlativ numele de Vedetă fără drept de apel, Valeria Seciu și Ștefan Iordache și va trece multă vreme până ce vor fi egalați în opera lor actoricească.

Prinț și Prințesă ai scenei din Sărindar în Să îmbrăcăm pe cei goi și Maestrul și Margareta, ar merita fiecare să dea numele unui Premiu național de teatru.

Articol  apărut pe blogul „Adevărul”

Cum comentati?